METODOLOGIE din 9 februarie 2015 privind recunoaşterea automată a calităţii de conducător de doctorat, în România, pentru persoanele care au obţinut această calitate în una dintre ţările Uniunii Europene, ale Spaţiului Economic European şi în Confederaţia Elveţiană şi în universităţi de prestigiu ale lumii
Art. 1
(1)Prezenta metodologie se aplică persoanelor care au obţinut dreptul legal de a conduce doctorate în una dintre ţările Uniunii Europene, ale Spaţiului Economic European şi în Confederaţia Elveţiană şi într-o instituţie de învăţământ superior care se regăseşte în Lista universităţilor de prestigiu din alte state, aprobată prin Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 3.158/2012.
(2)În sensul prezentei metodologii, recunoaşterea automată presupune îndeplinirea procedurii şi a condiţiilor prevăzute de aceasta.
Art. 2
Calitatea de conducător de doctorat se recunoaşte în unul dintre domeniile de studii universitare de doctorat aprobate conform prevederilor legale în vigoare.
Art. 3
(1)Dosarul pentru recunoaşterea automată a calităţii de conducător de doctorat include:
a)cerere-tip completată şi semnată de solicitant, în original, conform anexei nr. 2 la ordin;
b)diploma de doctor obţinută în România sau atestatul de echivalare/recunoaştere a diplomei de doctor obţinute în străinătate - în copie legalizată;
c)adeverinţă/diplomă care să ateste calitatea de conducător de doctorat, emisă de autoritatea guvernamentală ori de conducerea instituţiei de învăţământ superior/cercetare-dezvoltare din străinătate, în copie şi traducere legalizată;
d)adeverinţă emisă de autoritatea guvernamentală ori de conducerea instituţiei de învăţământ superior sau de cercetare-dezvoltare recunoscută legal în statul de origine - în original şi traducere legalizată, în care este necesar să se precizeze că solicitantul şi-a exercitat calitatea de conducător de doctorat prin conducerea a cel puţin două persoane care au obţinut titlul ştiinţific de doctor;
e)curriculum vitae al solicitantului;
f)lista de lucrări ale solicitantului;
g)actul de identitate, în copie. În cazul în care solicitantul şi-a schimbat numele se depune documentul care atestă schimbarea numelui (certificat de căsătorie sau dovada schimbării numelui) - în copie şi traducere legalizată;
h)dovada achitării taxei pentru evaluarea dosarului, în valoare de 50 de lei.
(2)Dosarele candidaţilor din statele care nu sunt membre ale Uniunii Europene, ale Spaţiului Economic European sau din Confederaţia Elveţiană, care au obţinut calitatea de conducător de doctorat la o instituţie de învăţământ superior care se regăseşte în Lista universităţilor de prestigiu din alte state, aprobată prin Ordinul ministrului cercetării, educaţiei, tineretului şi sportului nr. 3.158/2012, se depun numai de către instituţia organizatoare de studii universitare de doctorat din România în cadrul căreia candidatul urmează să îşi exercite calitatea de conducător de doctorat.
Art. 4
(1)Dosarele prevăzute la art. 3 se depun la registratura Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice (MECS), direct sau prin intermediul serviciilor poştale ori de curierat.
(2)Centrul Naţional de Recunoaştere şi Echivalare a Diplomelor (CNRED) verifică existenţa în fiecare dosar a documentelor prevăzute de prezenta metodologie şi înştiinţează solicitantul în cazul în care se constată că dosarul nu este complet.
(3)În cazul unor suspiciuni cu privire la existenţa unor documente false în dosar, CNRED informează Direcţia generală juridic pentru a sesiza organele abilitate.
(4)Dacă, în urma verificărilor, se constată că instituţia nu este recunoscută legal în statul de origine, dosarul este respins şi CNRED informează solicitantul.
Art. 5
(1)În cazul în care dosarul este complet, acesta este înaintat comisiei de specialitate din cadrul Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU), conform cererii solicitantului, cu ocazia întrunirii acestei comisii.
(2)Comisia de specialitate a CNATDCU, după caz, poate solicita şi alte documente relevante privind activitatea ştiinţifică a solicitantului.
Art. 6
(1)Comisia de specialitate din cadrul CNATDCU poate adopta o decizie motivată privind recunoaşterea sau nerecunoaşterea automată a calităţii de conducător de doctorat obţinute în străinătate, într-un anumit domeniu de studii universitare de doctorat, conform legislaţiei în vigoare.
(2)Comisia de specialitate a CNATDCU propune Consiliului general al CNATDCU recunoaşterea sau nerecunoaşterea automată a calităţii de conducător de doctorat obţinute în străinătate, într-un anumit domeniu de studii universitare de doctorat.
(3)Consiliul general al CNATDCU, pe baza rezoluţiei comisiei de specialitate, analizează şi propune recunoaşterea calităţii de conducător de doctorat, iar CNRED elaborează şi înaintează spre aprobare ministrului educaţiei şi cercetării ştiinţifice ordinul privind recunoaşterea automată a calităţii de conducător de doctorat, într-un domeniu de studii universitare de doctorat, conform legislaţiei în vigoare.
Art. 7
În cazul în care Consiliul general al CNATDCU, pe baza rezoluţiei comisiei de specialitate, analizează şi propune nerecunoaşterea calităţii de conducător de doctorat, CNRED comunică acest lucru solicitantului, împreună cu motivarea nerecunoaşterii calităţii de conducător de doctorat.
Art. 8
În baza ordinului privind recunoaşterea automată a calităţii de conducător de doctorat, prevăzut ia art. 6 alin. (3), CNRED emite atestatul de recunoaştere automată a calităţii de conducător de doctorat.
Art. 9
Atestatul de recunoaştere se completează cu datele din copia actului de identitate, furnizată de solicitant în dosar.
Art. 10
(1)Atestatul se eliberează titularului sau unei persoane împuternicite de acesta, cu procură notarială.
(2)Atestatele de recunoaştere neridicate de titulari se păstrează în arhiva MECS cu termen permanent.
Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 126 din data de 18 februarie 2015