Document embed

DECIZIE nr. 403 din 15 iunie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 alin. (1), art. 14 alin. (2), art. 23 alin. (1) şi (2), art. 26 alin. (1) şi (2) şi art. 31 alin. (1) din Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, precum şi a dispoziţiilor art. 1 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii

Augustin Zegrean	- preşedinte
Valer Dorneanu	- judecător
Petre Lăzăroiu	- judecător
Mircea Ştefan Minea	- judecător
Daniel Marius Morar	- judecător
Mona-Maria Pivniceru	- judecător
Puskas Valentin Zoltan	- judecător
Simona-Maya Teodoroiu	- judecător
Tudorel Toader	- judecător
Daniela Ramona Mariţiu	- magistrat-asistent

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 alin. (1), art. 14 alin. (2), art. 23 alin. (1) şi (2), art. 26 alin. (1) şi (2) şi art. 31 alin. (1) din Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, precum şi a dispoziţiilor art. 1 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, excepţie ridicată de Petrică Florea în Dosarul nr. 7.782/99/2014 al Curţii de Apel Iaşi - Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, în Dosarul nr. 29/99/2015* al Curţii de Apel Iaşi - Secţia contencios administrativ şi fiscal şi în Dosarul nr. 7.028/99/2014 al Tribunalului Iaşi - Secţia I civilă. Excepţia formează obiectul dosarelor Curţii Constituţionale nr. 1.695D/2015, nr. 25D/2016 şi nr. 38D/2016.

2. Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 24 mai 2016, în prezenţa reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu, fiind prezenţi autorul excepţiei, personal, şi reprezentantul părţilor Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, Permanenţa Consiliului Eparhial Iaşi, Sectorul Administrativ Bisericesc, Consistoriul Eparhial Iaşi şi Consistoriul Mitropolitan Iaşi. Dezbaterile au fost consemnate în încheierea din acea dată, când, având în vedere cererea de întrerupere a deliberărilor pentru o mai bună studiere a problemelor ce formează obiectul cauzei, Curtea, în conformitate cu dispoziţiile art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a amânat pronunţarea pentru data de 15 iunie 2016.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

3. Prin Decizia nr. 99/2015 din 14 octombrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 7.782/99/2014, Curtea de Apel Iaşi - Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 alin. (1), art. 14 alin. (2), art. 23 alin. (1) şi (2), art. 26 alin. (1) şi (2) şi ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, precum şi a dispoziţiilor art. 1 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, excepţie ridicată de Petrică Florea cu ocazia soluţionării unui litigiu de muncă având ca obiect contestaţia unei decizii de sancţionare.

4. Prin Încheierea din 16 noiembrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 29/99/2015*, Curtea de Apel Iaşi - Secţia contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 26 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, excepţie ridicată de Petrică Florea cu ocazia soluţionării recursului introdus de reclamant împotriva încheierii din 7 iulie 2015 a Tribunalului Iaşi, având ca obiect suspendarea executării unei decizii de sancţionare.

5. Prin Încheierea din 13 mai 2015, pronunţată în Dosarul nr. 7.028/99/2014, Tribunalul Iaşi - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 alin. (1), art. 14 alin. (2), art. 23 alin. (1) şi (2) şi ale art. 26 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, excepţie ridicată de Petrică Florea cu ocazia soluţionării unui litigiu de muncă având ca obiect contestaţia împotriva unei decizii de aplicare a sancţiunii disciplinare.

6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că Legea nr. 489/2006 încalcă prevederile cuprinse în Sfânta Scriptură, în Sfintele Canoane ale Bisericii Ortodoxe Române şi în alte legi incidente în materie. Apreciază că dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 489/2006 sunt neconstituţionale, deoarece permit cultelor religioase să înfiinţeze parohii din 5-20 persoane, fără ca acestea din urmă să poată finanţa salariul preotului paroh, a cântăreţului bisericesc şi să suporte şi celelalte cheltuieli. De asemenea, art. 31 din Legea nr. 489/2006 permite păgubirea comunităţilor creştine de bunurile care le aparţin cu încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 44. Totodată, prevederile neconstituţionale, care fac obiectul excepţiei, "îngrădesc drepturile fundamentale şi constituţionale, drepturile legale şi morale ale clerului de mir, ale cinului monahal şi ale cântăreţilor bisericeşti din cadrul Bisericii Ortodoxe Române". Astfel, dispoziţiile criticate contravin prevederilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (3) şi (5), art. 20, art. 21, art. 31, art. 40, art. 44, art. 52 alin. (1), art. 124 şi art. 126, precum şi prevederilor art. 6, art. 7, art. 8, art. 9, art. 10, art. 11, art. 13 şi art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. În continuare, arată că contractul individual de muncă nu este un act administrativ şi de aceea acesta nu este revocabil, astfel că chiriarhul nu poate revoca personalul bisericesc clerical şi neclerical în şedinţe ale Permanenţei Consiliului Eparhial fără a constata vinovăţia acelor persoane, în cadrul unui proces echitabil.

7. Curtea de Apel Iaşi - Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În susţinerea acestei concluzii, instanţa face referire la considerentele deciziilor nr. 1.352 din 22 octombrie 2009, nr. 446 din 7 aprilie 2011 şi nr. 448 din 7 aprilie 2011, prin care Curtea Constituţională a statuat că dispoziţiile art. 8 alin. (1), art. 14 alin. (2), art. 23 alin. (1) şi (2) şi ale art. 26 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 489/2006 sunt constituţionale.

8. Curtea de Apel Iaşi - Secţia contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Arată că prin textul de lege criticat legiuitorul statuează cu privire la posibilitatea cultelor de a avea organe proprii de judecată religioasă şi la obligaţia ca, în problemele de disciplină internă, să fie aplicabile exclusiv prevederile statutare şi canonice, în aplicarea principiului autonomiei religioase, consacrat de art. 29 alin. (5) din Legea fundamentală. Cu privire la critica referitoare la încălcarea art. 21 alin. (1)-(3) din Legea fundamentală, instanţa arată că acesta nu este un drept absolut, ci unul care poate implica limitări, cât timp acestea sunt rezonabile şi proporţionale cu scopul urmărit. În continuare, face referire la Decizia nr. 640 din 10 iunie 2008 şi Decizia nr. 797 din 3 iulie 2008, prin care instanţa de contencios constituţional a reţinut că răspunderea disciplinară a clerului nu intervine ca urmare a nerespectării clauzelor unui contract de muncă, astfel că prevederile Codului muncii referitoare la competenţa de judecată a instanţelor judecătoreşti specializate în dreptul muncii nu sunt aplicabile în cazul cultelor. Referitor la susţinerea potrivit căreia textul de lege criticat încalcă prevederile art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, arată că instanţa de la Strasbourg a statuat, prin Hotărârea pronunţată în Cauza Ahtinen împotriva Finlandei, (într-o situaţie similară celei din speţa de faţă, în care reclamantul fusese transferat ca preot dintr-o parohie în alta, fără a i se cere consimţământul, prin decizia Consiliului Clerical, inatacabilă în instanţă, în acord cu regulile cuprinse în Statutul Bisericii Evanghelice Luterane), că art. 6 paragraful 1 din Convenţie nu este încălcat de vreme ce nu îşi găseşte aplicarea în cauză, dreptul pretins de reclamant neconstituind un "drept civil", care să poată fi valorificat în faţa instanţelor de drept comun, în sensul art. 6 din Convenţie.

9. Tribunalul Iaşi - Secţia I civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În susţinerea acestei concluzii instanţa face referire la considerentele deciziilor nr. 1.352 din 22 octombrie 2009, nr. 446 din 7 aprilie 2011 şi nr. 448 din 7 aprilie 2011, prin care Curtea Constituţională a statuat că dispoziţiile art. 8 alin. (1), art. 14 alin. (2), art. 23 alin. (1) şi (2) şi art. 26 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 489/2006 sunt constituţionale.

10. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

11. Guvernul, invocând jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, arată că este neîntemeiată critica de neconstituţionalitate referitoare la încălcarea art. 21 din Constituţie privind accesul la justiţie. Instanţele nu sunt competente să exercite funcţia de înfăptuire a justiţiei în cadrul cultelor religioase pentru acte de încălcare a disciplinei interne, deoarece răspunderea juridică în materie nu este reglementată prin norme juridice de drept comun. Or, legiuitorul la alin. (1) al art. 26 din Legea nr. 489/2006 a utilizat noţiunea de "organe proprii de judecată religioasă" tocmai pentru a stabili natura lor juridică de organe de jurisdicţie religioasă, al căror rol este doar restabilirea disciplinei interne a cultului, iar nu restabilirea ordinii juridice reglementate prin norme de reglementare generală. De altfel, este echitabil să se stabilească răspunderea disciplinară a personalului clerical de către organe de judecată ale cultelor, deoarece numai acestea pot aprecia dacă actele de indisciplină săvârşite sunt sau nu compatibile cu rolul spiritual al cultului. În continuare, invocând Hotărârea din 26 octombrie 2000, pronunţată în Cauza Hasan şi Chaush împotriva Bulgariei, arată că instanţa de la Strasbourg a statuat că existenţa autonomă a comunităţilor religioase este indispensabilă într-o societate democratică şi constituie o problemă esenţială în protecţia libertăţii religioase garantate de prevederile art. 9 din Convenţie. De asemenea, invocă şi Hotărârea din 23 septembrie 2008, pronunţată în Cauza Ahtinen împotriva Finlandei. Cât priveşte înfrângerea prevederilor constituţionale ale art. 1, art. 3, art. 5, art. 20, art. 31, art. 40, art. 44, art. 51, art. 124 şi art. 126, apreciază că acestea nu sunt relevante pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate, cu atât mai mult cu cât autorul excepţiei nici nu motivează suficient de clar în ce constă pretinsa încălcare.

12. Avocatul Poporului apreciază că nu poate fi reţinută critica potrivit căreia dispoziţiile art. 26 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 489/2006 contravin prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (3) şi (5), art. 20, art. 21, art. 31, art. 40, art. 44, art. 52 alin. (1), art. 124 alin. (2) şi art. 126 alin. (1) şi prevederilor art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Dispoziţiile legale criticate reglementează posibilitatea cultelor de a avea organe proprii de judecată religioasă pentru problemele de disciplină internă, prin aplicarea în mod exclusiv a prevederilor statutare şi canonice. Arată că Legea fundamentală consacră separarea statului de biserică, autonomia cultelor incluzând capacitatea de conducere potrivit statutelor proprii. Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în jurisprudenţa sa, a statuat că existenţa autonomă a comunităţilor religioase este indispensabilă într-o societate democratică şi constituie o problemă esenţială în protecţia libertăţii religioase garantate de prevederile art. 9 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (Hotărârea din 26 octombrie 2000, pronunţată în Cauza Hasan şi Chaush împotriva Bulgariei). Prin urmare, opţiunea legiuitorului exprimată în textul de lege criticat este justificată din perspectiva principiului autonomiei cultelor în raport cu statul. Totodată, arată că, potrivit art. 2 alin. (2) din Statutul pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Romane, "Biserica Ortodoxă Română este autocefală şi unitară în organizarea şi în lucrarea sa pastorală, misionară şi administrativă". Or, principiile autonomiei şi unităţii cultului nu ar mai fi respectate dacă instanţa de drept comun ar exercita controlul asupra hotărârilor luate de instanţele disciplinare şi de judecată bisericească în probleme doctrinare, morale, canonice şi disciplinare. Aşadar, nu se poate reţine violarea dispoziţiilor art. 124 alin. (2) şi ale art. 126 alin. (1) şi (5) din Constituţie. Cu privire la critica referitoare la încălcarea art. 21 alin. (1)-(3) din Legea fundamentală şi a art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, susţine că accesul liber la justiţie nu este un drept absolut, ci unul care poate implica limitări, cât timp acestea sunt rezonabile şi proporţionale cu scopul urmărit. Totodată, apreciază că prevederile art. 31, art. 40, art. 44 şi art. 52 alin. (1) din Constituţie nu au incidenţă în cauză.

13. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând actele de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susţinerile autorului excepţiei şi ale reprezentantului părţilor prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

14. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

15. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 8 alin. (1), art. 14 alin. (2), art. 23 alin. (1) şi (2), art. 26 alin. (1) şi (2) şi art. 31 alin. (1) din Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 201 din 21 martie 2014, precum şi dispoziţiile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 18 mai 2011.

Dispoziţiile criticate au următorul conţinut:

- Art. 8 alin. (1) din Legea nr. 489/2006: "Cultele recunoscute sunt persoane juridice de utilitate publică. Ele se organizează şi funcţionează în baza prevederilor constituţionale şi ale prezentei legi, în mod autonom, potrivit propriilor statute sau coduri canonice.";

- Art. 14 alin. (2) din Legea nr. 489/2006: "Unităţile de cult, inclusiv filialele lor fără personalitate juridică, se înfiinţează şi se organizează de către culte potrivit propriilor statute, regulamente şi coduri canonice.";

- Art. 23 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 489/2006: "(1) Cultele îşi aleg, numesc, angajează sau revocă personalul potrivit propriilor statute, coduri canonice sau reglementări.

(2) Personalul cultelor poate fi sancţionat disciplinar pentru încălcarea principiilor doctrinare sau morale ale cultului, potrivit propriilor statute, coduri canonice sau reglementări.";

- Art. 26 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 489/2006: "(1) Cultele pot avea organe proprii de judecată religioasă pentru problemele de disciplină internă, conform statutelor şi reglementărilor proprii.

- Art. 31 alin. (1) din Legea nr. 489/2006: "Bunurile care fac obiectul aporturilor de orice fel - contribuţii, donaţii, succesiuni -, precum şi orice alte bunuri intrate în mod legal în patrimoniul unui cult nu pot face obiectul revendicării lor ulterioare.";

- Art. 1 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii: "Prezentul cod se aplică şi raporturilor de muncă reglementate prin legi speciale, numai în măsura în care acestea nu conţin dispoziţii specifice derogatorii."

(2) Pentru problemele de disciplină internă sunt aplicabile în mod exclusiv prevederile statutare şi canonice.";

16. În opinia autorului excepţiei textele criticate contravin prevederilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (3) şi (5) referitor la statul român şi la faptul că în România respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 referitor la accesul liber la justiţie, art. 31 referitor la dreptul la informaţie, art. 40 referitor la dreptul de asociere, art. 44 referitor la dreptul de proprietate privată, art. 52 alin. (1) referitor la dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, art. 124 referitor la înfăptuirea justiţiei şi art. 126 referitor la instanţele judecătoreşti. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 6, art. 7, art. 8, art. 9, art. 10, art. 11, art. 13 şi art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

17. Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 alin. (1), art. 14 alin. (2), art. 23 alin. (1) şi (2) şi ale art. 26 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 489/2006, Curtea observă că s-a mai pronunţat asupra constituţionalităţii acestora din perspectiva unor critici de neconstituţionalitate identice. Astfel, prin Decizia nr. 640 din 10 iunie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 506 din 4 iulie 2008, Decizia nr. 797 din 3 iulie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 575 din 30 iulie 2008, şi Decizia nr. 446 din 7 aprilie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 338 din 16 mai 2011, Curtea a statuat că alcătuirea cultelor religioase este compusă din totalitatea credincioşilor de o anumită religie, că ele sunt autonome faţă de stat şi se organizează potrivit statutelor proprii, în condiţiile legii. Aşadar, cultele au un rol spiritual în societatea românească, fiind evident că natura lor juridică nu este cea a unor entităţi statale, deoarece ele sunt autonome faţă de stat. Disciplina internă a unui cult este reglementată prin acte juridice specifice, adecvate desăvârşirii rolului spiritual, cu respectarea drepturilor fundamentale ale omului. Având în vedere că statul nu exercită funcţii publice şi în domeniul activităţii interne a cultelor religioase, normele juridice emise de stat cu privire la disciplina muncii nu sunt aplicabile şi personalului cultelor religioase.

18. De asemenea, Curtea a statuat că răspunderea disciplinară a clerului nu intervine ca urmare a nerespectării clauzelor unui contract de muncă. Aşa fiind, Curtea a reţinut că prevederile Codului muncii referitoare la competenţa de judecată a instanţelor judecătoreşti specializate în dreptul muncii nu sunt aplicabile în cazul cultelor (Decizia nr. 448 din 7 aprilie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 424 din 17 iunie 2011). Astfel, instanţele de judecată nu sunt competente să exercite funcţia de înfăptuire a justiţiei în cadrul cultelor religioase pentru acte de încălcare a disciplinei interne, deoarece răspunderea juridică în materie nu este reglementată prin norme juridice de drept comun, ci prin norme juridice proprii acelor culte. De altfel, este echitabil să se stabilească răspunderea disciplinară a personalului clerical de către organe de judecată ale cultelor, deoarece numai acestea pot aprecia dacă actele de indisciplină săvârşite sunt sau nu compatibile cu rolul spiritual al cultului (Decizia nr. 640 din 10 iunie 2008, precitată).

19. Mai mult, Curtea a constatat că principiile autonomiei şi unităţii cultului nu ar mai fi respectate dacă instanţele de drept comun ar exercita controlul asupra hotărârilor luate de instanţele disciplinare şi de judecată bisericească în probleme doctrinare, morale, canonice şi disciplinare (Decizia nr. 448 din 7 aprilie 2011, precitată).

20. De asemenea, instanţa de contencios constituţional a reţinut şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care, prin Hotărârea din 23 septembrie 2008, pronunţată în Cauza Ahtinen împotriva Finlandei, a decis că art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale nu este încălcat de vreme ce nu îşi găseşte aplicarea în cauză. Dreptul pretins de reclamant nu constituia un "drept civil", care să poată fi valorificat în faţa instanţelor de drept comun, în sensul art. 6 din Convenţie. Totodată, Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a pronunţat în acelaşi sens, al inaplicabilităţii art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, şi prin Decizia de admisibilitate din 30 ianuarie 2001 (Cererea nr. 40.224/1998), pronunţată în Cauza Eva Dudova şi Zdenek Duda împotriva Republicii Cehe, reţinând că procedura urmată de reclamanţi nu se referea la un drept cu privire la care să existe cale de atac în faţa instanţelor de judecată cehe.

21. Având în vedere aceste considerente, Curtea Constituţională a constatat că este neîntemeiată critica referitoare la încălcarea art. 21 din Constituţie, privind accesul la justiţie. Astfel, instanţele de judecată nu sunt competente să exercite funcţia de înfăptuire a justiţiei în cadrul cultelor religioase pentru acte de încălcare a disciplinei interne, deoarece răspunderea juridică în materie nu este reglementată prin norme juridice de drept comun, ci prin norme juridice proprii acelor culte.

22. În ceea ce priveşte invocarea prevederilor constituţionale ale art. 1, art. 3, art. 5, art. 20, art. 31, art. 40, art. 51, art. 124 şi art. 126, Curtea apreciază că acestea nu sunt incidente în cauza dedusă controlului de constituţionalitate.

23. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să ducă la reconsiderarea acestei jurisprudenţe, Curtea apreciază că atât soluţia, cât şi considerentele deciziilor menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă, urmând să respingă, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 alin. (1), art. 14 alin. (2), art. 23 alin. (1) şi (2) şi art. 26 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor.

24. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 31 alin. (1) din Legea nr. 489/2006, Curtea observă că acestea dispun relativ la regimul juridic al bunurilor care fac obiectul aporturilor de orice fel, precum şi al bunurilor intrate în mod legal în patrimoniul unui cult. Însă, Curtea reţine că în cauza în care a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate reclamantul a solicitat anularea deciziei de încetare a raporturilor de misiune şi slujire cu Arhiepiscopia Iaşilor. Astfel, având în vedere obiectul litigiului de fond, Curtea constată că dispoziţiile art. 31 alin. (1) din Legea nr. 489/2006 nu au legătură cu soluţionarea cauzei în sensul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, urmând să respingă, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a acestor prevederi.

25. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, Curtea apreciază că, în mod contrar dispoziţiilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, care prevăd că sesizările adresate Curţii Constituţionale trebuie făcute în formă scrisă şi motivate, autorul excepţiei nu şi-a motivat critica de neconstituţionalitate. Aşa cum Curtea a precizat prin Decizia nr. 1.313 din 4 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012, structura inerentă şi intrinsecă a oricărei excepţii de neconstituţionalitate cuprinde trei elemente: textul contestat din punctul de vedere al constituţionalităţii, textul de referinţă pretins încălcat, precum şi motivarea de către autorul excepţiei a relaţiei de contrarietate existente între cele două texte, cu alte cuvinte, motivarea neconstituţionalităţii textului criticat. În cauza de faţă, Curtea reţine că, deşi autorul excepţiei a invocat mai multe prevederi constituţionale, nu a arătat în ce mod acestea sunt încălcate de dispoziţiile de lege criticate, iar, în mod rezonabil, nu se poate determina critica de neconstituţionalitate vizată de acesta. Având în vedere aceste aspecte, Curtea urmează să respingă, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (2) din Legea nr. 53/2003- Codul muncii.

26. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 489/2006 şi cu unanimitate de voturi în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 8 alin. (1), art. 14 alin. (2), art. 23 alin. (1) şi (2), art. 26 alin. (1) şi art. 31 alin. (1) din Legea nr. 489/2006 şi ale art. 1 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Petrică Florea în Dosarul nr. 7.782/99/2014 al Curţii de Apel Iaşi - Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, în Dosarul nr. 29/99/2015* al Curţii de Apel Iaşi - Secţia contencios administrativ şi fiscal şi în Dosarul nr. 7.028/99/2014 al Tribunalului Iaşi - Secţia I civilă şi constată că dispoziţiile art. 8 alin. (1), art. 14 alin. (2), art. 23 alin. (1) şi (2) şi art. 26 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 31 alin. (1) din Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor şi a celor ale art. 1 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, excepţie ridicată de acelaşi autor în aceleaşi dosare ale aceloraşi instanţe.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Iaşi - Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, Curţii de Apel Iaşi - Secţia contencios administrativ şi fiscal şi Tribunalului Iaşi - Secţia I civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 15 iunie 2016.

-****-

PREŞEDINTE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Daniela Ramona Mariţiu

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 614 din data de 10 august 2016