ÎNŢELEGERE din 19 noiembrie 2013 în domeniul securităţii sociale între Guvernul României şi Guvernul Quebecului
Guvernul României şi Guvernul Quebecului, denumite în continuare părţi,
dorind să asigure coordonarea legislaţiilor lor din domeniul securităţii sociale,
au convenit dispoziţiile următoare:
TITLUL I: Dispoziţii generale
Art. 1: Definiţii
(1)În prezenta Înţelegere, cu excepţia cazului în care contextul indică un sens diferit, următoarele expresii înseamnă:
a)autoritate competentă: ministrul din România sau ministrul din Quebec responsabil pentru punerea în aplicare a legislaţiei vizate la articolul 2;
b)instituţie competentă:
1.(i) instituţia din partea căreia persoana interesată poate avea dreptul la prestaţii; sau
2.(ii) instituţia desemnată de către autoritatea competentă a părţii în cauză sau cea responsabilă cu aplicarea legislaţiei vizate la articolul 2;
c)legislaţie: legile, reglementările, dispoziţiile statutare şi toate celelalte măsuri de aplicare, prezente sau viitoare, care se referă la domeniile şi regimurile de securitate socială vizate la articolul 2;
d)leziune profesională: un accident de muncă sau o boală profesională, inclusiv recidiva;
e)organism de legătură: instituţia desemnată de către autoritatea competentă a fiecăreia dintre părţi şi care este responsabilă cu facilitarea punerii în aplicare a Înţelegerii;
f)perioadă de asigurare: pentru România, perioadele de contribuţie şi perioadele echivalente realizate în baza legislaţiei sale şi pentru Quebec, orice an pentru care au fost plătite contribuţii sau pentru care a fost plătită o pensie de invaliditate în baza Legii privind regimul pensiilor din Quebec sau orice alt an considerat ca echivalent;
g)prestaţie: orice prestaţie în bani sau în natură prevăzută de legislaţia vizată la articolul 2;
h)a avea reşedinţa: a avea şederea obişnuită în România sau în Quebec, cu intenţia de a se stabili acolo sau de a-şi menţine acolo domiciliul, pentru care deţine o autorizare legală;
i)resortisant: o persoană de cetăţenie canadiană care este sau a fost supusă legislaţiei vizate la subparagraful a) al paragrafului 1 al articolului 2 ori a dobândit drepturi în virtutea acestei legislaţii sau o persoană de cetăţenie română care este ori a fost supusă legislaţiei vizate la subparagraful b) al paragrafului 1 al articolului 2 sau care a dobândit drepturi în virtutea acestei legislaţii;
j)a avea şederea: a se afla temporar pe teritoriul unei părţi, fără intenţia de a-şi stabili reşedinţa acolo.
(2)Orice termen care nu este definit în Înţelegere are sensul conferit prin legislaţia aplicabilă.
Art. 2: Domeniul material de aplicare
1.Înţelegerea se aplică:
a)legislaţiei din Quebec privind asigurarea de boală, asigurarea de spitalizare şi alte servicii de sănătate, Regimul pensiilor din Quebec şi celei privind leziunile profesionale;
b)legislaţiei din România privind prestaţiile de boală şi de maternitate, pensiile de bătrâneţe (pentru limită de vârstă, anticipate şi anticipate parţiale), de invaliditate, de urmaş, ajutorul de deces şi prestaţiile acordate în caz de accidente de muncă şi boli profesionale;
2.Înţelegerea se aplică, de asemenea, oricărui act legislativ sau reglementare care modifică, completează sau înlocuieşte legislaţia vizată la paragraful 1.
3.Înţelegerea se aplică, de asemenea, unui act legislativ sau unei reglementări a unei părţi care extinde sistemele existente la categorii noi de beneficiari sau la noi prestaţii; totuşi, această parte beneficiază de un termen de 3 luni de la publicarea oficială a acestui act pentru a notifica cealaltă parte că Înţelegerea nu se aplică în ceea ce priveşte respectivul act.
4.Înţelegerea nu se aplică unui act legislativ sau unei reglementări care se referă la o nouă ramură de securitate socială, decât dacă Înţelegerea este modificată în acest sens.
Art. 3: Domeniul personal de aplicare
Cu excepţia dispoziţiilor contrare, Înţelegerea se aplică oricărei persoane care este sau a fost supusă legislaţiei uneia dintre părţi sau care a dobândit drepturi în virtutea acelei legislaţii.
Art. 4: Egalitatea de tratament
Cu excepţia dispoziţiilor contrare prevăzute de Înţelegere, persoanele vizate la articolul 3 beneficiază în aplicarea legislaţiei uneia dintre părţi de acelaşi tratament ca şi resortisanţii acelei părţi.
Art. 5: Exportul prestaţiilor
1.Cu excepţia dispoziţiilor contrare prevăzute de Înţelegere, orice prestaţie în bani dobândită în baza legislaţiei unei părţi, cu sau fără aplicarea Înţelegerii, nu poate fi redusă, modificată, suspendată, suprimată ori confiscată, din singurul motiv că beneficiarul are reşedinţa sau şederea în afara teritoriului părţii unde se află instituţia competentă debitoare; această prestaţie rămâne plătibilă către beneficiar, oricare ar fi locul acestuia de reşedinţă.
2.Dispoziţiile paragrafului 1 al prezentului articol nu se aplică prestaţiilor speciale în bani cu caracter necontributiv acordate în baza legislaţiei române.
TITLUL II: Dispoziţii cu privire la legislaţia aplicabilă
Art. 6: Regula generală
Cu excepţia dispoziţiilor contrare prevăzute de Înţelegere şi sub rezerva articolelor 7, 8, 9, 10 şi 11, persoana care desfăşoară o activitate pe teritoriul unei părţi este supusă, în ceea ce priveşte respectiva activitate, legislaţiei acestei părţi.
Art. 7: Persoana care lucrează pe cont propriu
Persoana care are reşedinţa pe teritoriul uneia dintre părţi şi care desfăşoară o activitate pe cont propriu pe teritoriul celor două părţi nu este supusă în ceea ce priveşte respectiva activitate decât legislaţiei locului său de reşedinţă.
Art. 8: Persoana detaşată
1.Persoana supusă legislaţiei uneia dintre părţi şi detaşată temporar de către angajatorul său cu scopul de a desfăşura o activitate pentru o perioadă care nu depăşeşte 36 de luni pe teritoriul celeilalte părţi nu este supusă în ceea ce priveşte acea activitate decât legislaţiei primei părţi, pe durata detaşării sale.
2.Totuşi, dacă durata activităţii pe care trebuie să o desfăşoare se prelungeşte peste durata prevăzută iniţial, de 36 de luni, legislaţia primei părţi rămâne aplicabilă pentru o durată suplimentară maximă de 24 de luni, cu condiţia ca instituţiile competente ale celor două părţi să îşi dea acordul.
Art. 9: Personalul navigant angajat de un transportator internaţional
1.Persoana care desfăşoară o activitate pe teritoriul celor două părţi în calitate de personal navigant al unui transportator internaţional care, în contul unui terţ sau pe cont propriu, transportă pe cale aeriană ori pe mare pasageri sau mărfuri şi care îşi are sediul social pe teritoriul uneia dintre părţi, nu este supusă, în ceea ce priveşte acea activitate, decât legislaţiei părţii pe teritoriul căreia este situat sediul social.
2.Totuşi, dacă persoana este angajată de o sucursală sau de o reprezentanţă permanentă pe care întreprinderea o deţine pe teritoriul uneia dintre părţi, alta decât cea unde aceasta îşi are sediul social, persoana nu este supusă, în ceea ce priveşte această activitate, decât legislaţiei părţii pe teritoriul căreia se află această sucursală sau reprezentanţă permanentă.
3.Prin derogare de la paragrafele 1 şi 2, dacă angajatul desfăşoară activitatea în mod preponderent pe teritoriul părţii unde îşi are reşedinţa, acesta este supus în ceea ce priveşte această activitate numai legislaţiei acestei părţi.
Art. 10: Persoana angajată în serviciul guvernamental sau care ocupă o funcţie publică
1.Persoana care este angajată în serviciul guvernamental sau care ocupă o funcţie publică în una dintre părţi şi este desemnată să desfăşoare activitate pe teritoriul celeilalte părţi, nu este supusă, în ceea ce priveşte această activitate, decât legislaţiei primei părţi.
2.Pentru membrii misiunilor diplomatice şi cei ai posturilor consulare, dispoziţiile referitoare la securitate socială din cadrul Convenţiei de la Viena din 18 aprilie 1961 privind relaţiile diplomatice şi din cadrul Convenţiei de la Viena din 24 aprilie 1963 privind relaţiile consulare continuă să se aplice.
Art. 11: Derogări de la dispoziţiile privind legislaţia aplicabilă
Autorităţile competente ale celor două părţi sau instituţiile competente pot, de comun acord, să deroge de la dispoziţiile articolelor 6, 7, 8, 9 şi 10 cu privire la o persoană sau la o categorie de persoane.
TITLUL III: Dispoziţii cu privire la prestaţii
CAPITOLUL I: Prestaţii în caz de boală
Art. 12: Prestaţii vizate
1.Prezentul capitol se aplică tuturor prestaţiilor vizate de legislaţia din Quebec privind asigurarea de boală, asigurarea de spitalizare şi alte prestaţii de sănătate, în condiţiile prevăzute de aceasta.
2.Acest capitol se aplică, de asemenea, tuturor prestaţiilor prevăzute în legislaţia din România în caz de boală şi de maternitate.
Art. 13: Persoane vizate
1.Acest capitol se aplică persoanelor asigurate în baza legislaţiei din România sau din Quebec.
2.Pentru aplicarea prezentului capitol, expresia persoană asigurată înseamnă:
a)în ceea ce priveşte Quebec, orice persoană care imediat înainte de sosirea sa în România era "o persoană care are reşedinţa în Quebec", în sensul Legii privind asigurarea de boală din Quebec;
b)în ceea ce priveşte România, orice persoană asigurată în sistemul de asigurări sociale de sănătate.
3.Cu toate acestea, prezentul capitol nu se aplică unei persoane vizate la articolele 9 şi 10, nici copiilor săi, nici soţului/soţiei sale şi persoanelor aflate în întreţinerea persoanei vizate.
Art. 14: Statutul de soţ şi de copii aflaţi în întreţinere
Instituţia competentă determină statutul de soţ/soţie şi de copii aflaţi în întreţinere, în conformitate cu dispoziţiile legislaţiei pe care o aplică.
Art. 15: Dreptul la prestaţii în natură
1.Pentru deschiderea, menţinerea sau redeschiderea dreptului la prestaţii în natură în temeiul legislaţiei unei părţi, perioadele de asigurare sau de reşedinţă realizate în baza legislaţiei celeilalte părţi sunt asimilate cu perioadele de asigurare realizate în baza legislaţiei primei părţi.
2.Pentru aplicarea paragrafului precedent, expresia "perioade de asigurare" desemnează perioadele de cotizare, de muncă, de activitate profesională sau de reşedinţă, aşa cum sunt definite sau recunoscute ca perioade de asigurare de către legislaţia în baza căreia au fost realizate, precum şi toate perioadele asimilate, recunoscute de această legislaţie ca fiind echivalente cu perioade de asigurare.
Art. 16: Trecerea de la legislaţia unei părţi la cea a celeilalte părţi
1.Persoana asigurată într-una dintre părţi, alta decât o persoană vizată la articolele 7, 8, paragrafele 1 şi 2 al articolului 9, articolele 10 sau 11, care părăseşte teritoriul acestei părţi şi îşi are şederea pe teritoriul celeilalte părţi pentru a lucra beneficiază, ca şi soţul/soţia şi copiii aflaţi în întreţinere care o însoţesc, de prestaţii în natură furnizate de instituţia de la locul de şedere, în condiţiile prevăzute de legislaţia pe care aceasta o aplică, ţinând cont de dispoziţiile articolului 15, pe durata întregii perioade de muncă pe acest teritoriu, indiferent de durata prevăzuta pentru această activitate.
2.Persoana asigurată care părăseşte teritoriul unei părţi pentru a avea reşedinţa pe teritoriul celeilalte părţi beneficiază, ca şi soţul/soţia şi copiii aflaţi în întreţinere care o însoţesc, de prestaţii în natură furnizate de către instituţia de la locul de reşedinţă, prevăzute de legislaţia pe care aceasta o aplică, ţinând cont de dispoziţiile articolului 15, începând cu data sosirii pe acest teritoriu, conform celorlalte condiţii prevăzute de această legislaţie.
3.Aceleaşi dispoziţii se aplică soţului/soţiei şi copiilor aflaţi în întreţinere care însoţesc ori se alătură persoanei asigurate vizate la paragrafele 1 şi 2, în măsura în care aceştia beneficiază, înainte de a pleca, de dreptul la prestaţii pe teritoriul părţii pe care îl părăsesc.
Art. 17: Persoana vizată la articolul 7, 8 sau 11
O persoană asigurată vizată la articolele 7, 8 sau 11, care este supusă legislaţiei uneia dintre părţi în timp ce are şederea pe teritoriul celeilalte părţi pentru a lucra, beneficiază, ca şi soţul/soţia şi copiii aflaţi în întreţinere care o însoţesc, de prestaţii în natură furnizate, pe cheltuiala instituţiei competente de către instituţia de la locul de şedere, în conformitate cu dispoziţiile legislaţiei pe care aceasta din urmă o aplică, pe durata perioadei de muncă pe acest teritoriu.
Art. 18: Şedere pentru studii
1.O persoană asigurată în baza legislaţiei unei părţi care are şederea pe teritoriul celeilalte părţi pentru a studia beneficiază, dacă dreptul său la prestaţii nu este deschis pe teritoriul de şedere, de prestaţii care îi sunt furnizate, ca şi soţului/soţiei şi copiilor aflaţi în întreţinere care o însoţesc, pe cheltuiala instituţiei competente, de către instituţia de la locul de şedere, în conformitate cu dispoziţiile legislaţiei pe care aceasta din urmă o aplică, pe durata perioadei de studii pe acest teritoriu.
2.Pentru aplicarea paragrafului 1, a studia în Quebec înseamnă a fi înscris la cursuri de zi într-o instituţie de învăţământ de nivelul colegiului sau de nivel universitar, recunoscută de către ministerul responsabil; a studia în România înseamnă a fi înscris la cursuri de zi într-o instituţie de învăţământ de nivel postliceal sau universitar, acreditată de către ministerul responsabil.
3.Paragraful 1 se aplică prin analogie persoanei care efectuează:
a)un stagiu de studii, de nivelul descris la paragraful 2 şi recunoscut de către instituţia de învăţământ;
b)cercetări de nivel universitar sau postuniversitar;
şi care nu poate beneficia de prestaţii în baza articolului 17.
Art. 19: Costul prestaţiilor în natură
1.Pentru aplicarea articolului 16, prestaţiile în natură sunt furnizate pe cheltuiala instituţiei de la locul de şedere sau de reşedinţă.
2.Pentru aplicarea articolelor 17 şi 18, prestaţiile în natură sunt furnizate pe cheltuiala instituţiei competente.
Art. 20: Prestaţii în bani
Prestaţiile în bani sunt furnizate direct şi pe cheltuiala sa de către instituţia competentă, în conformitate cu dispoziţiile legislaţiei pe care aceasta o aplică.
CAPITOLUL II: Pensiile de bătrâneţe, de invaliditate şi de urmaş
Art. 21: Prestaţii avute în vedere
1.Prezentul capitol se aplică tuturor prestaţiilor vizate de Legea privind regimul pensiilor din Quebec.
2.Prezentul capitol se aplică, de asemenea, tuturor prestaţiilor vizate de Legea privind sistemul public de pensii din România.
Art. 22: Principiul totalizării
În cazul în care o persoană a realizat perioade de asigurare conform legislaţiei ambelor părţi şi în măsura în care această persoană nu este eligibilă pentru o prestaţie doar în baza perioadelor de asigurare realizate în baza legislaţiei uneia dintre părţi, instituţia competentă a acestei părţi totalizează, în măsura necesară pentru deschiderea dreptului la o prestaţie în baza legislaţiei pe care o aplică, perioadele de asigurare realizate în baza legislaţiei sale proprii şi perioadele de asigurare realizate în baza legislaţiei celeilalte părţi, cu condiţia ca acestea să nu se suprapună.
Art. 23: Prestaţiile în baza legislaţiei din Quebec
1.Dacă o persoană care a fost supusă succesiv sau alternativ legislaţiei celor două părţi îndeplineşte condiţiile legale pentru deschiderea, pentru sine sau pentru persoanele aflate în întreţinerea sa, urmaşii săi sau pentru persoanele ale căror drepturi decurg de la aceasta, a dreptului la o prestaţie în baza legislaţiei din Quebec fără să fi recurs la totalizarea prevăzută la articolul 22, instituţia competentă din Quebec determină cuantumul prestaţiei conform dispoziţiilor legislaţiei pe care o aplică.
2.Dacă persoana vizată la paragraful 1 nu îndeplineşte condiţiile legale pentru deschiderea dreptului la o prestaţie fără a fi recurs la totalizare, instituţia competentă din Quebec procedează după cum urmează:
a)recunoaşte un an de contribuţii dacă instituţia competentă din România atestă că o perioadă de asigurare de cel puţin 3 luni dintr-un an calendaristic a fost realizată în baza legislaţiei din România, cu condiţia ca acel an să fie inclus în perioada cotizabilă definită de legislaţia din Quebec;
b)totalizează, conform articolului 22, anii recunoscuţi în baza subparagrafului a) şi perioadele realizate conform legislaţiei din Quebec.
3.Atunci când dreptul la o prestaţie este dobândit în baza totalizării prevăzute la paragraful 2, instituţia competentă din Quebec determină cuantumul prestaţiei plătibile prin adunarea sumelor calculate conform subparagrafelor a) şi b) de mai jos:
a)cuantumul reprezentând partea prestaţiei corespunzătoare câştigurilor este calculat conform dispoziţiilor legislaţiei din Quebec;
b)cuantumul reprezentând componenta forfetară din prestaţia plătibilă conform dispoziţiilor Înţelegerii este determinat prin înmulţirea:
cuantumului forfetar al prestaţiei determinate conform dispoziţiilor regimului pensiilor din Quebec
cu
fracţia care exprimă raportul dintre perioadele de contribuţii la regimul pensiilor din Quebec şi perioada cotizabilă definită de legislaţia privind acest regim.
Art. 24: Prestaţii în baza legislaţiei din România
1.Dacă o persoană a fost supusă succesiv sau alternativ legislaţiei celor două părţi, instituţia competentă din România determină conform legislaţiei pe care o aplică, dacă această persoană are sau dacă urmaşii săi au dreptul la prestaţii, ţinând cont, după caz, de dispoziţiile articolului 22.
2.Dacă persoana interesată îndeplineşte condiţiile menţionate la paragraful 1 al prezentului articol în conformitate cu legislaţia din România, fără aplicarea dispoziţiilor articolului 22, instituţia competentă din România calculează prestaţiile numai în funcţie de perioadele realizate în baza legislaţiei pe care o aplică.
3.Dacă persoana interesată îndeplineşte condiţiile menţionate la paragraful 1 al prezentului articol, în conformitate cu legislaţia din România, numai prin aplicarea dispoziţiilor articolului 22, prestaţiile sunt determinate după cum urmează:
a)instituţia competentă din România calculează cuantumul teoretic al prestaţiilor datorate ca şi cum toate perioadele ar fi fost realizate în baza legislaţiei pe care o aplică;
b)instituţia competentă din România calculează apoi cuantumul efectiv al prestaţiei datorate persoanei interesate în funcţie de cuantumul teoretic calculat conform dispoziţiilor subparagrafului a) al prezentului paragraf, proporţional cu durata perioadelor realizate înainte de apariţia riscului, în conformitate cu legislaţia pe care o aplică, raportat la durata totală a perioadelor realizate înainte de apariţia riscului, în conformitate cu legislaţia ambelor părţi.
4.Dacă valoarea prestaţiei variază în funcţie de numărul de membri de familie, instituţia competentă din România ia în considerare şi membrii de familie şi urmaşii care au reşedinţa în Quebec.
5.În scopul stabilirii dreptului la o prestaţie de bătrâneţe conform legislaţiei din România şi pentru aplicarea articolului 22:
a)un an calendaristic care este o perioadă de asigurare conform regimului pensiilor din Quebec este considerat ca 12 luni admisibile conform legislaţiei din România;
b)o lună care este o perioadă admisibilă conform legii privind securitatea de bătrâneţe din Canada care se aplică pe teritoriul din Quebec şi care nu face parte dintr-o perioadă de asigurare conform regimului pensiilor din Quebec este considerată ca o lună admisibilă în baza legislaţiei din România.
6.În scopul stabilirii dreptului la o prestaţie de invaliditate, de urmaş sau de deces conform legislaţiei din România şi în scopul aplicării articolului 22, un an calendaristic care este o perioadă de asigurare conform regimului pensiilor din Quebec este considerat ca 12 luni admisibile în baza legislaţiei din România.
Art. 25: Ajutorul de deces pentru România
În cazul în care o persoană supusă legislaţiei din România a decedat pe teritoriul Quebecului, decesul se consideră că a survenit în România.
Art. 26: Perioada minimă
1.Prin derogare de la orice alte dispoziţii ale Înţelegerii, dacă durata totală a perioadelor de asigurare realizate conform legislaţiei unei părţi este mai mică de un an şi dacă, ţinând cont numai de aceste perioade, dreptul la o prestaţie nu este dobândit în baza legislaţiei acestei părţi, instituţia competentă a acestei părţi nu este obligată în baza Înţelegerii să plătească o prestaţie pentru aceste perioade. Aceste perioade de asigurare sunt luate totuşi în calcul de către instituţia competentă a celeilalte părţi pentru a determina eligibilitatea la prestaţiile acestei părţi prin aplicarea prezentului titlu.
2.Perioadele de asigurare vizate la paragraful precedent sunt luate în considerare de către instituţia celeilalte părţi pentru aplicarea dispoziţiilor sub-paragrafului a) al paragrafului 3 al articolului 24, ca şi cum aceste perioade ar fi fost realizate în conformitate cu legislaţia pe care o aplică, cu excepţia sub-paragrafului b) al paragrafului 3 al articolului 24.
Art. 27: Perioadele realizate în baza legislaţiei unei terţe părţi
Dacă o persoană nu are dreptul la o prestaţie în urma totalizării prevăzute la articolul 22, perioadele de asigurare realizate în baza legislaţiei unei terţe părţi care este legată de fiecare dintre părţi printr-un instrument juridic de securitate socială care conţine dispoziţii privind totalizarea perioadelor de asigurare sunt luate în considerare la stabilirea dreptului la prestaţii în conformitate cu modalităţile prevăzute de prezentul titlu.
CAPITOLUL III: Prestaţii în cazul leziunilor profesionale
Art. 28: Prestaţii vizate
Prezentul capitol se referă la toate prestaţiile prevăzute de legislaţia fiecăreia dintre părţi, în materie de leziuni profesionale.
Art. 29: Lucrătorul supus legislaţiei uneia dintre părţi şi care are şederea sau reşedinţa pe teritoriul celeilalte părţi
1.Un lucrător care, ca urmare a unui accident de muncă sau a unei boli profesionale, devine beneficiarul unei prestaţii în conformitate cu legislaţia uneia dintre părţi, atunci când are şederea sau reşedinţa pe teritoriul celeilalte părţi, are dreptul la prestaţii pe acel teritoriu.
2.Un lucrător care datorită unei leziuni profesionale are dreptul să beneficieze de prestaţii ca urmare a acestei leziuni de la instituţia competentă a uneia dintre părţi îşi menţine dreptul la prestaţiile menţionate atunci când se deplasează pe teritoriul celeilalte părţi pentru şedere sau pentru a-şi stabili reşedinţa.
Art. 30: Recidiva
1.Un lucrător al cărui accident de muncă sau a cărui boală profesională a fost recunoscut/ă de instituţia competentă a unei părţi şi care suferă o recidivă a accidentului de muncă sau a bolii profesionale atunci când are şederea sau reşedinţa pe teritoriul celeilalte părţi are dreptul pe acel teritoriu la prestaţii ca urmare a acestei recidive.
2.Determinarea dreptului la prestaţii se face ţinând cont de următoarele situaţii:
a)în cazul în care lucrătorul a desfăşurat, conform legislaţiei părţii pe teritoriul căreia are şederea sau reşedinţa, o activitate susceptibilă a provoca recidiva, instituţia competentă a acestei părţi se pronunţă asupra recidivei în conformitate cu legislaţia pe care o aplică. În acest caz:
(i)instituţia competentă a celeilalte părţi suportă, dacă este cazul, costul prestaţiei datorate în conformitate cu legislaţia proprie, ca şi cum nu ar fi fost nicio recidivă;
(ii)instituţia competentă de la locul de şedere sau de reşedinţă suportă costul prestaţiei suplimentare corespunzătoare recidivei. Pentru prestaţiile în bani, valoarea acestui supliment este determinată conform legislaţiei părţii pe teritoriul căreia lucrătorul are şederea sau reşedinţa, ca şi cum evenimentul iniţial ar fi avut loc pe propriul său teritoriu. Acest cuantum este egal cu diferenţa dintre valoarea prestaţiei datorate după recidivă şi valoarea prestaţiei care ar fi fost datorată înaintea acesteia. Prestaţiile în natură pentru recidivă sunt furnizate de către şi pe cheltuiala instituţiei competente de la locul de şedere sau de reşedinţă în conformitate cu legislaţia pe care aceasta o aplică;
b)în cazul în care lucrătorul nu a desfăşurat conform legislaţiei părţii pe teritoriul căreia are şederea sau reşedinţa o activitate ce ar fi putut provoca recidiva, prestaţiile acordate ca urmare a acestei recidive sunt plătite de către instituţia competentă a celeilalte părţi în conformitate cu legislaţia pe care o aplică.
3.Termenul "recidivă" include recidiva şi agravarea.
Art. 31: Acordarea prestaţiilor
În cazurile prevăzute la articolele 29 şi 30:
a)prestaţiile în natură sunt acordate, în numele şi pe cheltuiala instituţiei competente, de către instituţia de la locul de şedere sau de reşedinţă a lucrătorului, potrivit dispoziţiilor legislaţiei pe care aceasta din urmă o aplică în ceea ce priveşte domeniul de aplicare şi modalităţile de acordare a prestaţiilor. Instituţia competentă stabileşte durata autorizaţiei şi se pronunţă de asemenea, după caz, asupra oricărei cereri de prelungire;
Pentru aplicarea paragrafului 2 al articolului 29, autorizaţia trebuie obţinută înainte ca lucrătorul să se deplaseze pe teritoriul celeilalte părţi pentru şedere sau pentru a-şi stabili reşedinţa;
b)prestaţiile în bani sunt furnizate direct de către instituţia competentă a lucrătorului pentru leziunea profesională indemnizată conform dispoziţiilor legislaţiei pe care aceasta o aplică.
Art. 32: Acordarea prestaţiilor de mare valoare
În cazurile prevăzute la articolele 29 şi 30, acordarea protezelor, a dispozitivelor medicale şi a altor prestaţii în natură de mare valoare este supusă, cu excepţia cazurilor de urgenţă, autorizării de către instituţia competentă a lucrătorului pentru leziunea profesională indemnizată.
Art. 33: Aprecierea gradului de incapacitate
Pentru a evalua gradul de incapacitate permanentă ca urmare a unei leziuni profesionale în conformitate cu legislaţia unei părţi, leziunile profesionale survenite anterior în baza legislaţiei celeilalte părţi sunt luate în considerare ca şi cum ele ar fi survenit în baza legislaţiei primei părţi.
Art. 34: Dublă expunere la acelaşi risc
1.Atunci când un lucrător a desfăşurat conform legislaţiei celor două părţi o activitate care implică o expunere care conduce la acelaşi risc şi e susceptibilă de a provoca o boală profesională, drepturile acelui lucrător sau, în caz de deces, cele ale beneficiarilor sunt examinate exclusiv în baza legislaţiei părţii unde lucrătorul sau beneficiarii săi prezintă cererea. Instituţia competentă a acestei părţi ţine cont de următoarele dispoziţii:
a)atunci când, conform acestei legislaţii, acordarea prestaţiilor este subordonată condiţiei ca o astfel de activitate să fi fost desfăşurată pe o perioadă de timp determinată sunt luate în considerare, dacă este necesar, perioadele realizate conform legislaţiei celeilalte părţi în care această activitate a fost desfăşurată. Aceste perioade trebuie să fie confirmate în prealabil de către instituţia competentă a acestei ultime părţi;
b)atunci când, conform acestei legislaţii, acordarea prestaţiilor este subordonată condiţiei ca boala să fi fost diagnosticată pentru prima dată pe teritoriul său, această condiţie este considerată ca îndeplinită în situaţia în care boala a fost diagnosticată pentru prima dată pe teritoriul celeilalte părţi;
c)atunci când, conform acestei legislaţii, acordarea prestaţiilor este subordonată condiţiei ca boala să fi fost diagnosticată într-un interval de timp determinat după încetarea ultimei activităţi care implică o expunere contributivă la acelaşi risc şi susceptibilă să provoace o boală profesională, se ţine cont, dacă este necesar, de o astfel de activitate desfăşurată în conformitate cu legislaţia celeilalte părţi, ca şi cum ar fi fost desfăşurată în conformitate cu legislaţia pe care o aplică.
2.Dacă cererea de prestaţii este acceptată, instituţia competentă care a acceptat-o plăteşte prestaţiile în bani şi furnizează prestaţiile în natură în conformitate cu normele prevăzute de legislaţia pe care o aplică.
3.Dacă cererea de prestaţii nu poate să fie acceptată conform legislaţiei pe care o aplică instituţia competentă a părţii menţionate la paragraful 1, aceasta din urmă notifică lucrătorul sau, în caz de deces, beneficiarii, precum şi instituţia competentă a celeilalte părţi, pentru ca aceasta să se pronunţe la rândul său asupra eligibilităţii în temeiul legislaţiei pe care o aplică şi luând în considerare, dacă este cazul, subparagrafele a), b) şi c) ale paragrafului 1.
Art. 35: Luarea în considerare a persoanelor aflate în întreţinere
Dacă legislaţia unei părţi prevede că valoarea prestaţiilor în bani variază în funcţie de numărul de persoane aflate în întreţinere, instituţia competentă a acestei părţi ţine cont de asemenea şi de persoanele aflate în întreţinere care au reşedinţa pe teritoriul celeilalte părţi, în măsura în care criteriul reşedinţei nu este esenţial în conformitate cu legislaţia aplicabilă, pentru determinarea statutului de persoană aflată în întreţinere.
TITLUL IV: Dispoziţii diverse
Art. 36: Aranjamentul administrativ
1.Un aranjament administrativ care trebuie să fie aprobat de către părţi stabileşte procedurile de aplicare a Înţelegerii.
2.Organismul de legătură al fiecărei părţi este desemnat în aranjamentul administrativ.
Art. 37: Cererea de prestaţii
1.Pentru a beneficia de o prestaţie în cadrul aplicării Înţelegerii, o persoană trebuie să prezinte o cerere în conformitate cu procedurile prevăzute de aranjamentul administrativ.
2.Pentru aplicarea capitolului 2 al titlului III, o cerere de prestaţii prezentată după intrarea în vigoare a Înţelegerii în conformitate cu legislaţia uneia dintre părţi este considerată a fi o cerere pentru o prestaţie corespunzătoare în conformitate cu legislaţia celeilalte părţi, în următoarele cazuri:
a)atunci când o persoană indică intenţia sa ca cererea să fie considerată ca cerere în baza legislaţiei celeilalte părţi;
b)atunci când o persoană indică, la data cererii, că perioadele de asigurare au fost realizate conform legislaţiei celeilalte părţi.
Data primirii unei astfel de cereri este considerată a fi data la care această cerere a fost primită conform legislaţiei primei părţi.
3.Prezumţia de la paragraful precedent nu împiedică o persoană să solicite ca cererea sa pentru prestaţii de pensie sau de bătrâneţe în baza legislaţiei celeilalte părţi să fie amânată.
Art. 38: Plata prestaţiilor
1.Toate prestaţiile în bani sunt plătite direct beneficiarului în moneda părţii care efectuează plata sau într-o monedă convertibilă la locul de reşedinţă al beneficiarului, fără nicio deducere pentru cheltuielile administrative, altele decât comisioanele bancare, dacă există, implicate de plata prestaţiei.
2.Pentru aplicarea paragrafului 1, atunci când este necesar să se utilizeze un curs de schimb, cursul de schimb utilizat este cel al instituţiei financiare în vigoare în ziua în care aceasta converteşte cuantumul plăţii.
Art. 39: Termen-limită de prezentare a recursurilor
1.O cerere de recurs care trebuie, în baza legislaţiei unei părţi, să fie prezentată într-un anumit termen la instituţia competentă a acestei părţi este considerată primită dacă este prezentată în acelaşi termen la instituţia competentă omoloagă a celeilalte părţi. În acest caz, instituţia competentă a celei de a doua părţi transmite fără întârziere respectiva cerere la instituţia competentă a primei părţi.
2.Data la care această cerere este prezentată instituţiei competente a uneia dintre părţi este considerată ca fiind data de prezentare la instituţia competentă a celeilalte părţi.
Art. 40: Expertiza
1.În cazul în care instituţia competentă a uneia dintre părţi o solicită, instituţia celeilalte părţi trebuie să ia măsurile necesare pentru a efectua expertiza solicitată privind persoana care are reşedinţa sau şederea pe teritoriul celei de a doua părţi.
2.Expertiza prevăzută la paragraful 1 nu poate fi refuzată pentru simplul motiv că aceasta a fost efectuată pe teritoriul celeilalte părţi.
Art. 41: Taxe şi scutirea de viză pentru legalizare
1.Orice scutire sau reducere de taxe prevăzute de legislaţia uneia dintre părţi referitoare la eliberarea unui certificat sau unui document necesar pentru punerea în aplicare a acestei legislaţii se aplică şi la certificatele şi documentele necesare pentru punerea în aplicare a legislaţiei celeilalte părţi.
2.Orice document necesar pentru aplicarea Înţelegerii este exceptat de viza de legalizare de către autorităţile responsabile, precum şi de orice altă formalitate similară.
Art. 42: Protecţia datelor cu caracter personal
1.Orice dată care permite identificarea unei persoane fizice reprezintă o dată cu caracter personal. Datele cu caracter personal sunt confidenţiale.
2.Organismele celor două părţi pot să îşi comunice orice dată cu caracter personal necesară pentru aplicarea Înţelegerii.
3.Datele cu caracter personal comunicate unui organism al unei părţi în cadrul aplicării Înţelegerii nu pot fi utilizate decât în scopul aplicării Înţelegerii.
O parte poate, totuşi, utiliza astfel de date pentru un alt scop cu acordul persoanei în cauză sau fără consimţământul său, numai în următoarele cazuri:
a)atunci când este vorba de o utilizare compatibilă, având legătură directă şi relevantă cu scopurile în care datele au fost colectate;
b)atunci când utilizarea datelor este în mod evident în favoarea persoanei în cauză; sau
c)în cazul în care utilizarea datelor este necesară pentru aplicarea unei legi sau reglementări în România sau în Quebec.
4.O dată cu caracter personal comunicată unui organism al unei părţi, în cadrul aplicării Înţelegerii, nu poate fi comunicată către un alt organism al acestei părţi decât pentru aplicarea Înţelegerii.
O parte poate totuşi să furnizeze astfel de date cu consimţământul persoanei în cauză sau fără consimţământul acesteia numai în următoarele cazuri:
a)datele sunt necesare pentru exercitarea atribuţiilor unui organism al unei părţi;
b)comunicarea datelor este evident în favoarea persoanei în cauză; sau
c)comunicarea datelor este necesară în aplicarea unei legi sau reglementări din România sau din Quebec.
5.Organismele celor două părţi trebuie să se asigure, atunci când transmit datele prevăzute la paragraful 2, că folosesc mijloace care să păstreze confidenţialitatea acestor date.
6.Organismul unei părţi, căruia i se comunică date prevăzute la paragraful 2, le protejează împotriva accesului, modificării şi comunicării neautorizate.
7.Organismul unei părţi, căruia i se comunică date cu caracter personal prevăzute la paragraful 2, ia măsurile necesare pentru ca acestea să fie actualizate, complete şi exacte pentru a servi scopului pentru care au fost colectate. Dacă este necesar, acesta corectează datele şi le distruge pe cele a căror colectare sau păstrare nu este autorizată de către o lege sau reglementare care li se aplică. De asemenea, distruge la cerere datele a căror transmitere este interzisă în conformitate cu legile sau reglementările părţii care le-a comunicat.
8.Sub rezerva legilor sau reglementărilor unei părţi, datele pe care le obţine una dintre părţi în scopul aplicării Înţelegerii sunt distruse atunci când a fost îndeplinit scopul pentru care au fost colectate sau folosite. Organismele celor două părţi folosesc mijloace de distrugere sigure şi definitive şi se asigură de păstrarea caracterului confidenţial al datelor cu caracter personal care urmează a fi distruse.
9.În ceea ce priveşte solicitarea adresată organismului unei părţi, persoana în cauză are dreptul de a fi informată cu privire la comunicarea de date cu caracter personal prevăzute la paragraful 2 şi de utilizarea acestora în alte scopuri decât pentru aplicarea Înţelegerii. Persoana în cauză poate avea de asemenea acces la datele cu caracter personal care o privesc şi le poate corecta, sub rezerva excepţiilor prevăzute de legile sau reglementările părţii pe teritoriul căreia se află aceste date.
10.Autorităţile competente ale părţilor se informează reciproc cu privire la orice modificare a legilor sau reglementărilor privind protecţia datelor cu caracter personal, în mod special în ceea ce priveşte celelalte motive pentru care acestea pot fi folosite şi comunicate altor entităţi fără consimţământul persoanei în cauză.
11.Dispoziţiile paragrafului 2 şi următoarelor paragrafe se aplică ţinând cont de adaptările necesare şi altor informaţii de natură confidenţială care se obţin în cadrul aplicării Înţelegerii sau în scopul acesteia.
Art. 43: Măsuri administrative
Autorităţile şi instituţiile competente:
a)îşi comunică reciproc orice informaţie necesară în scopul aplicării Înţelegerii;
b)se ajută reciproc, cu titlu gratuit, în orice problemă referitoare la aplicarea Înţelegerii;
c)îşi comunică reciproc orice informaţie despre măsurile adoptate în scopul aplicării Înţelegerii sau despre modificările aduse legislaţiei lor în măsura în care aceste modificări afectează aplicarea Înţelegerii;
d)se informează reciproc despre dificultăţile întâmpinate în interpretarea sau aplicarea Înţelegerii.
Art. 44: Rambursarea între instituţii
1.Instituţia competentă a unei părţi trebuie să ramburseze instituţiei celeilalte părţi costul prestaţiilor acordate în contul său, în conformitate cu dispoziţiile primului capitol şi ale capitolului 3 al titlului III.
2.Instituţia competentă a unei părţi trebuie să ramburseze instituţiei competente a celeilalte părţi cheltuielile aferente fiecărei expertize efectuate în conformitate cu articolul 40. Totuşi, comunicarea expertizelor sau a altor informaţii aflate în posesia instituţiilor competente face parte integrantă din măsurile de asistenţă administrativă şi se efectuează cu titlu gratuit.
3.Părţile stabilesc, dacă este cazul, în aranjamentul administrativ dacă renunţă în totalitate sau parţial la rambursarea acestor cheltuieli.
Art. 45: Comunicarea
1.Autorităţile competente, organismele de legătură şi instituţiile competente ale celor două părţi pot comunica între ele în limba lor oficială.
2.O decizie a unui tribunal sau a unei instituţii competente poate să fie adresată direct unei persoane care are şederea sau are reşedinţa pe teritoriul celeilalte părţi.
Art. 46: Soluţionarea diferendelor
1.Autorităţile competente ale celor două părţi soluţionează orice diferend referitor la interpretarea sau aplicarea Înţelegerii.
2.În cazul în care diferendul nu este soluţionat de către autorităţile competente, acesta trebuie înaintat spre a fi soluţionat, prin consultări între cele două părţi.
TITLUL V: Dispoziţii tranzitorii şi finale
Art. 47: Dispoziţii tranzitorii
1.Înţelegerea nu deschide niciun drept la plata unei prestaţii pentru o perioadă anterioară datei intrării sale în vigoare.
2.Pentru aplicarea primului capitol al titlului III şi sub rezerva dispoziţiilor paragrafului 1, o perioadă de asigurare realizată înainte de intrarea în vigoare a Înţelegerii este luată în considerare pentru determinarea dreptului la o prestaţie în baza Înţelegerii.
3.Pentru aplicarea capitolului 2 al titlului III şi sub rezerva dispoziţiilor paragrafului 1:
a)o perioadă de asigurare realizată înainte de intrarea în vigoare a Înţelegerii este luată în considerare pentru determinarea dreptului la o prestaţie în baza Înţelegerii;
b)o prestaţie, alta decât ajutorul de deces, este datorată în baza Înţelegerii chiar dacă ea se raportează la un eveniment anterior datei intrării sale în vigoare;
c)în cazul în care cererea pentru prestaţii, care trebuie acordate în urma aplicării articolului 22, este prezentată în termen de doi ani de la data intrării în vigoare a Înţelegerii, drepturile ce decurg din Înţelegere sunt dobândite începând cu data intrării în vigoare a Înţelegerii sau începând cu data deschiderii dreptului la o pensie de bătrâneţe, de urmaş sau invaliditate, dacă această dată este ulterioară intrării în vigoare a Înţelegerii, fără a aduce atingere dispoziţiilor legislaţiei uneia sau alteia dintre părţi cu privire la prescrierea drepturilor;
d)o prestaţie care, pe motiv de naţionalitate sau de reşedinţă, a fost refuzată, redusă sau suspendată, este, la cererea persoanei interesate, acordată sau restabilită de la data intrării în vigoare a Înţelegerii;
e)o prestaţie acordată înainte de intrarea în vigoare a Înţelegerii este revizuită, la cererea persoanei interesate. Aceasta poate fi, de asemenea, revizuită din oficiu. În cazul în care revizuirea duce la o prestaţie mai mică decât cea plătită înainte de intrarea în vigoare a Înţelegerii, prestaţia este menţinută la nivelul său anterior;
f)în cazul în care cererea menţionată la subparagrafele d) şi e) ale prezentului paragraf este prezentată în termen de doi ani de la intrarea în vigoare a Înţelegerii, drepturile deschise în baza Înţelegerii sunt dobândite de la intrarea acesteia în vigoare, prin derogare de la prevederile legislaţiei uneia sau alteia dintre părţi cu privire la prescrierea drepturilor;
g)în cazul în care cererea menţionată la subparagrafele d) şi e) din prezentul paragraf este prezentată după expirarea termenului de doi ani de la intrarea în vigoare a Înţelegerii, drepturile care nu sunt prescrise sunt dobândite de la data cererii, sub rezerva dispoziţiilor mai favorabile ale legislaţiei aplicabile.
4.Pentru aplicarea capitolului 3 al titlului III, orice perioadă de activitate supusă riscului, realizată în baza legislaţiei unei părţi înainte de intrarea în vigoare a Înţelegerii, este luată în considerare la determinarea eligibilităţii pentru prestaţii şi la repartizarea costurilor între instituţiile competente.
5.Pentru aplicarea articolului 8, o persoană se consideră a fi detaşată numai după data intrării în vigoare a Înţelegerii.
Art. 48: Intrarea în vigoare şi durata Înţelegerii
1.Fiecare parte notifică celeilalte părţi îndeplinirea procedurii interne necesare pentru intrarea în vigoare a Înţelegerii. Data ultimei dintre cele două notificări este considerată ca fiind data intrării în vigoare a Înţelegerii.
2.Înţelegerea este încheiată pe o durată nedeterminată. Aceasta poate fi denunţată de către una dintre părţi prin notificarea celeilalte părţi. Înţelegerea îşi încetează valabilitatea la 6 luni de la data acestei notificări către cealaltă parte.
3.Dacă Înţelegerea îşi încetează valabilitatea, orice drept dobândit de o persoană în baza dispoziţiilor Înţelegerii este menţinut. Autorităţile competente trebuie să convină asupra drepturilor în curs de dobândire în baza Înţelegerii.
-****-
Semnată la Quebec la 19 noiembrie 2013, în două exemplare originale, în limba română şi în limba franceză, ambele texte fiind egal autentice.

Pentru Guvernul României,

Maria Ligor,

ambasadorul României în Canada

Pentru Guvernul Quebecului,

Jean-Francois Lisee,

ministrul relaţiilor internaţionale,

francofoniei şi comerţului exterior

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 29 din data de 14 ianuarie 2015