HOTĂRÂRE nr. 15 din 21 februarie 2014 pentru aprobarea Procedurilor privind testul de verificare a cunoştinţelor în domeniul financiar-contabil, pentru accesul la stagiu, pentru persoanele din cadrul Curţii de Conturi care au calificarea de auditor public extern
În temeiul prevederilor:
- art. 6 alin. (3) şi art. 40 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
75/1999
privind activitatea de audit financiar, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
- art. 15 alin. (3) şi (4) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Camerei Auditorilor Financiari din România, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.
433/2011
,
Consiliul Camerei Auditorilor Financiari din România,
întrunit în şedinţa din 21 februarie 2014, hotărăşte:
Art. 1
Se aprobă Procedurile privind testul de verificare a cunoştinţelor în domeniul financiar-contabil, pentru accesul la stagiu, pentru persoanele din cadrul Curţii de Conturi care au calificarea de auditor public extern, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2
Departamentul de admitere, pregătire continuă şi stagiari va duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
Art. 3
Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
-****-
Preşedintele Camerei Auditorilor Financiari din România,
Horia Neamţu
ANEXĂ:
PROCEDURI privind testul de verificare a cunoştinţelor în domeniul financiar-contabil, pentru accesul la stagiu, pentru persoanele din cadrul Curţii de Conturi care au calificarea de auditor public extern
CAPITOLUL I:
Dispoziţii generale
Art. 1
(1)
Persoana care are calificarea de auditor public extern în cadrul Curţii de Conturi a României (CCR) şi solicită autorizarea ca auditor financiar în România va parcurge următoarele etape:
- în baza adeverinţei eliberate de CCR, care atestă calificarea de auditor public extern, va solicita exceptarea de la testul de verificare a cunoştinţelor în domeniul financiar-contabil, pentru accesul la stagiu;
- va urma perioada de pregătire practică de 3 ani, conform prevederilor edictate şi ratificate de Camera Auditorilor Financiari din România (Camera):
- la sfârşitul perioadei de stagiu se va înscrie la examenul de competenţă profesională pentru a obţine calitatea de auditor financiar.
(2)
Candidaţii declaraţi admişi la examenul de competenţă profesională menţionat anterior se vor înscrie în Registrul public al auditorilor financiari al Camerei, potrivit prevederilor în vigoare.
Art. 2
Persoanele care au calificarea de auditor public extern şi care doresc parcurgerea etapelor prevăzute la art. 1 trebuie să depună o cerere de exceptare de la testul de verificare a cunoştinţelor în domeniul financiar-contabil, pentru accesul la stagiu, însoţită de documentaţia prevăzută la art. 3, la Departamentul de admitere, pregătire continuă şi stagiari. Echivalarea se va putea acorda conform condiţiilor de vechime şi studii prevăzute de lege, pentru înscrierea la stagiu.
CAPITOLUL II:
Analizarea dosarului pentru exceptarea de la testul de verificare a cunoştinţelor în domeniul financiar-contabil, pentru accesul la stagiu
Art. 3
Pentru exceptarea de la testul de verificare a cunoştinţelor în domeniul financiar-contabil, pentru accesul la stagiu, persoanele din cadrul CCR care au calificarea de auditor public extern vor depune la Departamentul de admitere, pregătire continuă şi stagiari un dosar care va conţine:
a)
cerere de exceptare de la testul de verificare a cunoştinţelor în domeniul financiar-contabil, pentru accesul la stagiu, model-tip;
b)
diplomă/certificat/adeverinţă care atestă calitatea de auditor public extern, original/copie legalizată, cu precizarea următoarelor elemente:
- tematica examenului/concursului în urma căruia a dobândit calitatea de auditor public extern;
- data la care a dobândit calitatea de auditor public extern;
- faptul că nu a suferit nicio sancţiune disciplinară acordată de CCR şi rămasă definitivă;
c)
carte de muncă şi adeverinţă, acolo unde este cazul, care să ateste experienţa de minimum 4 ani în domeniul financiar - contabil, copie;
d)
certificat de cazier judiciar în perioada de valabilitate, original;
e)
cartea de identitate/buletinul de identitate, copie;
f)
documentul care atestă achitarea tarifului de analiză a dosarului, copie.
Art. 4
(1)
Dosarul va fi analizat de către Departamentul de admitere, pregătire continuă şi stagiari, care va înainta o propunere de aprobare sau respingere Biroului permanent al Consiliului Camerei.
(2)
Biroul permanent al Consiliului Camerei va emite decizia finală de aprobare sau respingere, iar rezultatul va fi comunicat solicitantului în termen de 30 de zile lucrătoare de la data depunerii dosarului, de către Departamentul de admitere, pregătire continuă şi stagiari.
(3)
Termenul de contestaţie referitor la respingerea cererii de exceptare de la test este de 10 zile de la comunicare, cu termen de soluţionare de 30 de zile lucrătoare de la momentul depunerii contestaţiei.
Art. 5
În cazul respingerii dosarului, Camera va restitui solicitantului 50% din tariful de analiză a dosarului.
Art. 6
Persoanele declarate admise ca urmare a aprobării Biroului permanent al Consiliului Camerei se vor putea înscrie la stagiu în termen de un an de la aprobarea deciziei date de Biroul permanent al Consiliului Camerei.
Art. 7
Departamentul de admitere, pregătire continuă şi stagiari va solicita absolventului orice document necesar actualizării dosarului depus la Cameră.
CAPITOLUL III:
Tariful de analiză a dosarului
Art. 8
Tariful de analiză a dosarului ce va fi perceput este cel stabilit prin hotărâre a Consiliului Camerei.
Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 193 din data de 19 martie 2014