DECIZIE nr. 656 din 11 noiembrie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3731 alin. 5 teza întâi din Codul de procedură civilă din 1865

Augustin Zegrean

- preşedinte

Valer Dorneanu

- judecător

Toni Greblă

- judecător

Petre Lăzăroiu

- judecător

Mircea Ştefan Minea

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Puskas Valentin Zoltan

- judecător

Tudorel Toader

- judecător

Fabian Niculae

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.
1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3731 alin. 5 din Codul de procedură civilă din 1865, excepţie ridicată de Marian Crăciun, Adriana Crăciun, Sandina Crăciun, Cristina Vlad şi de Maria Andrei în dosarele conexate nr. 3.326/270/2011 şi nr. 4.492/270/2011 ale Tribunalului Bacău - Secţia I civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 668D/2014.
2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.
3. Magistratul-asistent referă asupra faptului că autorii excepţiei de neconstituţionalitate au depus concluzii scrise prin care solicită admiterea acesteia. Se mai arată că partea Florica Bărbuţă a depus o cerere prin care solicită respingerea excepţiei.
4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. Se mai menţionează jurisprudenţa Curţii Constituţionale, respectiv Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011 şi Decizia nr. 482 din 21 noiembrie 2013.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:
5. Prin Încheierea din 9 aprilie 2013, pronunţată în dosarele conexate nr. 3.326/270/2011 şi nr. 4.492/270/2011, Tribunalul Bacău - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3731 alin. 5 din Codul de procedură civilă din 1865, excepţie invocată de Marian Crăciun, Adriana Crăciun, Sandina Crăciun, Cristina Vlad şi de Maria Andrei într-o cauză având ca obiect soluţionarea unor contestaţii la executare.
6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin, în esenţă, că dispoziţiile legale criticate sunt neconstituţionale, întrucât favorizează abuzul din cauza faptului că cererea de încuviinţare a executării silite se judecă fără citarea părţilor şi prin faptul că nu există nicio cale de atac, pusă la dispoziţia debitorului, împotriva încheierii de încuviinţare a executării silite. De asemenea, se mai arată că debitorii sunt discriminaţi în exercitarea reală a dreptului la un proces echitabil, în timp ce creditorii sunt favorizaţi excesiv, instanţa de executare fiind, astfel, mai presus de lege.
7. Tribunalul Bacău - Secţia I civilă apreciază excepţia de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată. În opinia instanţei, faptul că încheierea prin care a fost admisă cererea de încuviinţare a executării silite nu este supusă niciunei căi de atac, conform art. 3731 alin. 5 din Codul de procedură civilă din 1865, nu contravine dispoziţiilor constituţionale ale art. 21, deoarece accesul liber la justiţie nu înseamnă accesul, în toate cazurile, la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac. În acest sens sunt şi dispoziţiile art. 129 din Constituţie, potrivit cărora, împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii, ceea ce înseamnă că reglementarea sistemului căilor de atac este la latitudinea legiuitorului, care, în considerarea unor situaţii, poate institui reguli speciale de procedură, cum sunt cele prevăzute de art. 3731 alin. 5 din Codul de procedură civilă din 1865.
8. În ceea ce priveşte critica referitoare la dispoziţiile art. 16 din Constituţie, motivele invocate de recurenţi nu privesc aplicarea unui regim juridic diferenţiat pentru situaţii juridice identice. Legiuitorul a înlăturat, atât pentru creditor, cât şi pentru debitor, calea de atac împotriva încheierii de încuviinţare a cererii de executare silită, însă debitorul are posibilitatea de a-şi apăra drepturile, în raport cu orice incident privind executarea silită, pe calea contestaţiei la executare.
9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
10 Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. Acesta menţionează jurisprudenţa Curţii Constituţionale, respectiv Decizia nr. 1.065 din 11 decembrie 2012.
11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile scrise depuse, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum reiese din încheierea de sesizare, îl constituie prevederile art. 3731 alin. 5 din Codul de procedură civilă din 1865. În realitate, din examinarea excepţiei, Curtea constată că obiectul acesteia îl constituie prevederile art. 3731 alin. 5 teza întâi din Codul de procedură civilă din 1865, dispoziţii care au următorul cuprins: "Încheierea prin care instanţa admite cererea de încuviinţare a executării silite nu este supusă niciunei căi de atac."
14. Curtea observă că la data de 15 februarie 2013 au intrat în vigoare majoritatea dispoziţiilor din noul Cod de procedură civilă. Având în vedere considerentele Deciziei nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, dar şi dispoziţiile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 30 mai 2012, Curtea urmează să analizeze dispoziţiile legale criticate din Codul de procedură civilă din 1865.
15. În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (3) şi (4) privind statul de drept şi principiul separaţiei şi echilibrului puterilor, art. 16 privind egalitatea în faţa legii, art. 21 privind accesul liber la justiţie, art. 24 privind dreptul la apărare şi art. 126 alin. (1) privind realizarea justiţiei. Se mai arată că dispoziţiile legale criticate sunt contrare prevederilor art. 6 paragraful 1 privind dreptul la un proces echitabil şi art. 13 privind dreptul la un recurs efectiv din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
16. Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea constată că s-a mai pronunţat asupra dispoziţiilor legale criticate, prin raportare la critici similare, constatând că sunt constituţionale.
17. Astfel, prin Decizia nr. 665 din 10 octombrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 931 din 16 noiembrie 2006, Curtea a statuat că dispoziţiile art. 3731 din Codul de procedură civilă reprezintă norme de procedură a căror stabilire, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, intră în competenţa exclusivă a legiuitorului, care poate hotărî să nu supună regulilor de citare sau de exercitare a căilor de atac anumite proceduri, în considerarea caracterului specific al acestora ori în vederea asigurării celerităţii în procesul civil.
18. De asemenea, prin Decizia nr. 1.065 din 11 decembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 70 din 1 februarie 2013, şi Decizia nr. 1.063 din 14 iulie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 763 din 28 octombrie 2011, Curtea a reţinut că stabilirea de către legiuitor a regulii potrivit căreia încuviinţarea executării silite a obligaţiei stabilite prin titlul executoriu se face în camera de consiliu, fără citarea părţilor, nu contravine art. 21 şi nici art. 24 din Constituţie, legiuitorul acţionând în virtutea competenţelor sale stabilite de art. 126 alin. (2) din Constituţie. Totodată, soluţia legislativă criticată este justificată de faptul că în această procedură nu se tranşează fondul litigiului, ci exclusiv o chestiune ce vizează buna administrare a actului de justiţie.
19. Prin Decizia nr. 361 din 22 martie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 305 din 4 mai 2011, Curtea a statuat că dispoziţiile de lege criticate reprezintă norme de procedură a căror stabilire, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, intră în competenţa exclusivă a legiuitorului. Faptul că încheierea prin care s-a admis cererea de încuviinţare a executării silite nu este supusă niciunei căi de atac nu constituie o înfrângere a dispoziţiilor constituţionale invocate de autorul excepţiei. Astfel, potrivit art. 129 din Constituţie, "Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii", acest text constituţional lăsând la latitudinea legiuitorului reglementarea căilor de atac, ceea ce îi permite acestuia din urmă să excepteze de la exercitarea lor, atunci când consideră că se impune, anumite hotărâri judecătoreşti, aşa cum a procedat prin dispoziţiile de lege criticate.
20. Prin instituirea acestei proceduri, legiuitorul a urmărit să restrângă posibilitatea de tergiversare a executării silite, prin exercitarea abuzivă a unei atare căi de atac, şi să realizeze un spor de celeritate în realizarea dreptului recunoscut prin titlul executoriu.
21. Cu privire la încălcarea art. 16 alin. (1) din Constituţie, Curtea constată că reglementarea dedusă controlului se aplică tuturor celor aflaţi în situaţia prevăzută în ipoteza normei legale, fără nicio discriminare pe considerente arbitrare, astfel încât critica cu un atare obiect nu este întemeiată.
22. De asemenea, Curtea a constatat că nu poate reţine nici critica potrivit căreia dispoziţiile de lege atacate contravin prevederilor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
23. Prin Decizia nr. 384 din 26 aprilie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 398 din 14 iunie 2012, Curtea a mai reţinut că prevederile art. 3731 din Codul de procedură civilă în integralitatea lor nu pot fi interpretate şi aplicate în mod izolat, ci numai coroborate cu celelalte dispoziţii procedurale privind executarea silită, astfel că, în cazul încuviinţării executării silite, debitorul are dreptul să formuleze contestaţie la executare, în condiţiile art. 399 şi următoarele din Codul de procedură civilă, unde îşi poate efectua toate apărările pe care înţelege să se sprijine, astfel încât şi din această perspectivă dreptul la apărare nu este încălcat.
24. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenţei Curţii, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în aceste decizii sunt valabile şi în cauza de faţă.
25. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Marian Crăciun, Adriana Crăciun, Sandina Crăciun, Cristina Vlad şi de Maria Andrei în dosarele conexate nr. 3.326/270/2011 şi nr. 4.492/270/2011 ale Tribunalului Bacău - Secţia I civilă şi constată că dispoziţiile art. 3731 alin. 5 teza întâi din Codul de procedură civilă din 1865 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
Definitivă şi general obligatorie.
Decizia se comunică Tribunalului Bacău - Secţia I civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunţată în şedinţa din data de 11 noiembrie 2014.
-****-

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Fabian Niculae

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 1 din data de 5 ianuarie 2015