DECIZIE nr. 747 din 20 septembrie 2012 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2011 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniţi din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională

Augustin Zegrean

- preşedinte

Acsinte Gaspar

- judecător

Petre Lăzăroiu

- judecător

Mircea Ştefan Minea

- judecător

Iulia Antoanella Motoc

- judecător

Ion Predescu

- judecător

Puskas Valentin Zoltan

- judecător

Tudorel Toader

- judecător

Ingrid Alina Tudora

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Daniel-Liviu Arcer.
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2011 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniţi din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, excepţie ridicată de Florin Chiţu în Dosarul nr. 1.486/117/2011 al Curţii de Apel Cluj - Secţia I civilă, şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 891D/2012.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, concretizată prin Decizia nr. 406/2012.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea civilă din 13 martie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 1.486/117/2011, Curtea de Apel Cluj - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2011 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniţi din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, excepţie ridicată de Florin Chiţu în cadrul unui litigiu având ca obiect recalculare pensie.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2011 sunt neconstituţionale, întrucât scopul acestui act normativ este acela de a împiedica punerea în executare a hotărârilor judecătoreşti pronunţate, cu consecinţa anulării deciziilor de pensionare emise în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 735/2010. Or, în opinia autorului excepţiei, o astfel de practică este contrară dispoziţiilor art. 1 din Constituţie, care statuează că România este un stat de drept. De asemenea, situaţia creată prin adoptarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2011 contravine şi dispoziţiilor art. 21 din Constituţie referitoare la accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil. O hotărâre judecătorească pe care statul decide să nu o mai pună în executare transformă accesul la justiţie într-un drept pur formal. De aceea, apreciază că această ordonanţă reprezintă una din situaţiile cele mai tipice de încălcare a principiilor statului de drept, a accesului liber la justiţie şi a egalităţii între părţi.
În fine, arată că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2011 contravine vădit dispoziţiilor constituţionale ale art. 15 şi art. 44, prin aceea că reduce retroactiv cuantumul unor pensii militare.
Curtea de Apel Cluj - Secţia I civilă consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Astfel, apreciază că adoptarea acestui act normativ nu încalcă dispoziţiile art. 1 şi 21 din Constituţie, iar reglementările legale criticate nu sunt retroactive şi nu aduc atingere dispoziţiilor constituţionale privind dreptul de proprietate privată.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului consideră că prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2011 sunt constituţionale. În acest sens, invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, şi anume Decizia nr. 153/2012.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3,10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2011 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniţi din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 81 din 31 ianuarie 2011, ordonanţă aprobată prin Legea nr. 165/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 19 iulie 2011.
Autorul excepţiei susţine că prevederile actului normativ criticat contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 privind statul român, art. 15 alin. (2) referitor la neretroactivitatea legii, art. 21 privind accesul liber la justiţie şi art. 44 privind dreptul de proprietate privată.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2011 instituie o procedură de revizuire a pensiilor prevăzute la art. 1 lit. a) şi b) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, procedură ulterioară recalculării pensiilor potrivit principiului contributivităţii, dispusă de legea amintită. Scopul revizuirii, cuprins în preambulul ordonanţei, este acela de a corecta, printr-o nouă metodologie de calcul, disfuncţionalităţile apărute în procesul de recalculare a pensiilor şi, totodată, acela de a nu sancţiona persoanele care, fără a avea vreo culpă, nu au reuşit în intervalul iniţial pus la dispoziţie de legiuitor prin Legea nr. 119/2010 să identifice documentele doveditoare ale veniturilor realizate pe parcursul întregii cariere.
În ceea ce priveşte susţinerea autorului excepţiei, potrivit căreia Ordonanţa de urgenţa a Guvernului nr. 1/2011 contravine dispoziţiilor art. 44 din Constituţie, prin aceea că reduce retroactiv cuantumul unor pensii militare, Curtea constată că actul normativ criticat nu este retroactiv şi nici nu aduce atingere "drepturilor câştigate", ci modifică pentru viitor o situaţie juridică născută anterior, reglementările sale fiind aplicate numai de la data intrării în vigoare şi doar pentru viitor.
De asemenea, Curtea apreciază că nu este vorba de o privare de proprietate, întrucât dreptul de proprietate al autorului excepţiei nu a fost atins, în esenţa sa, prin recalcularea pensiei.
În jurisprudenţa sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut că "noţiunea de bun înglobează orice interes al unei persoane de drept privat ce are valoare economică, astfel încât dreptul la pensie şi, evident, dreptul la salariu sunt asimilate dreptului de proprietate" (Cauza Buchen versus Cehia). Aceeaşi instanţă, în Cauza Muller contra Austriei, a subliniat faptul că, deşi art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie garantează drepturile patrimoniale ale unei persoane care a contribuit la sistemul de asigurări sociale, "acest text nu poate fi interpretat în sensul că acea persoană ar avea dreptul la o pensie într-un anumit cuantum", întrucât statul garantează dreptul la asigurări sociale, în condiţiile legii, nefiind garantat însă cuantumul prestaţiei sociale.
Aşa fiind, Curtea apreciază că nu poate fi reţinută critica potrivit căreia "această ordonanţă reprezintă una din situaţiile cele mai tipice de încălcare a principiilor statului de drept, a accesului liber la justiţie şi a egalităţii între părţi".
De altfel, Curtea constată că s-a mai pronunţat atât asupra constituţionalităţii unor prevederi din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2011, cât şi a acestui act normativ, în integralitatea sa, în acest sens fiind, de exemplu, Decizia nr. 153 din 23 februarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 266 din 23 aprilie 2012, sau Decizia nr. 406 din 3 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 10 iulie 2012, şi Decizia nr. 407 din 3 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 498 din 19 iulie 2012.
Cu acest prilej, referitor la critica de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2011 raportată la art. 15 alin. (2) din Constituţie, Curtea a constatat că aceasta este neîntemeiată, deoarece "prevederile ordonanţei de urgenţă criticate reglementează pentru viitor, după intrarea sa în vigoare, măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniţi din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, avându-se în vedere necesitatea instituirii unei etape de revizuire a cuantumului pensiilor, cu respectarea principiului contributivităţii, scopul fiind acela de a nu sancţiona persoanele care, fără a avea vreo culpă, nu au reuşit, în intervalul iniţial pus la dispoziţie de legiuitor prin Legea nr. 119/2010, să identifice documentele doveditoare ale veniturilor realizate pe parcursul întregii cariere".
Totodată, Curtea a observat că, "departe de a afecta dreptul la pensie, măsurile cuprinse în ordonanţa de urgenţă criticată sunt de natură a ocroti, şi nu a vătăma sau încălca drepturile fundamentale [... ]. În consecinţă, nu se poate reţine că ordonanţa de urgenţă afectează vreun drept constituţional consacrat".
Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenţei Curţii, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în deciziile menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.
Pentru motivele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2011 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniţi din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, excepţie ridicată de Florin Chiţu în Dosarul nr. 1.486/117/2011 al Curţii de Apel Cluj - Secţia I civilă.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 20 septembrie 2012.
-****-

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Ingrid Alina Tudora

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 789 din data de 23 noiembrie 2012