DECIZIE nr. 362 din 25 iunie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei de urgenţa a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii

Augustin Zegrean

- preşedinte

Valer Dorneanu

- judecător

Toni Greblă

- judecător

Petre Lăzăroiu

- judecător

Mircea Ştefan Minea

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Puskas Valentin Zoltan

- judecător

Tudorel Toader

- judecător

Simina Gagu

- magistrat-asistent

Cu participarea în şedinţa din 24 iunie 2014 a reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.
1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, excepţie ridicată de Vasile Negrea în Dosarul nr. 2.627/2/2013 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi de Petru Ioan Ghiţ în Dosarul nr. 6.062/2/2013 al aceleiaşi instanţe judecătoreşti şi care formează obiectul dosarelor conexate nr. 116D/2014 şi nr. 309D/2014 ale Curţii Constituţionale.
2. Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 24 iunie 2014, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, când Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 57 şi art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a amânat pronunţarea pentru data de 25 iunie 2014, dată la care a pronunţat prezenta decizie.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:
3. Prin Sentinţa civilă nr. 3.751 din 27 noiembrie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 2.627/2/2013, şi prin Sentinţa civilă nr. 1.205 din 3 aprilie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 6.062/2/2012, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii.
4. Excepţia a fost ridicată de Vasile Negrea şi Petru Ioan Ghiţ în cauze având ca obiect acţiuni în constatare întemeiate pe Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008.
5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii acesteia susţin, în esenţă, că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 retroactivează, reprezentând un act normativ ordonat politic, îndreptat împotriva revoluţionarilor.
6. De asemenea, autorii susţin că instanţele de contencios administrativ nu pot avea competenţa materială de a se pronunţa asupra unor aspecte sau fapte ce ţin de regulamentele sau comandamentele militare specifice.
7. Se invocă, de asemenea, încălcarea gravă a prezumţiei de nevinovăţie, deoarece prevederile de lege criticate, prin art. 2 lit. a), lasă loc unei interpretări abuzive, punând semnul egalităţii între calitatea de lucrător al Securităţii şi desfăşurarea de activităţi prin care s-au suprimat ori îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului şi creează premisele unei forme de răspundere morală şi juridică pentru simpla participare la activitatea fostelor servicii de informaţii, fără a stabili vreo formă de vinovăţie. Inducând ideea prezumţiei de vinovăţie colectivă pentru toţi lucrătorii fostei Securităţi, se încalcă dispoziţiile art. 23 alin. (11) din Constituţie.
8. În acelaşi timp, arată că prevederile legale criticate sunt neconstituţionale, deoarece acordă Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii atribuţii jurisdicţionale. Or, Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii trebuie să fie o autoritate administrativă autonomă, fără atribuţii jurisdicţionale, iar unicul scop al acesteia trebuie să fie acela de a permite cetăţeanului accesul la propriul dosar, în calitatea sa de "depozitar şi administrator" al documentelor întocmite de fosta Securitate.
9. Contrar art. 126 alin. (5) şi art. 24 din Constituţie, Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii se substituie unei instanţe judecătoreşti, exercitând o jurisdicţie specifică în cadrul căreia administrează probe şi dă un verdict privind calitatea de lucrător al Securităţii, în timp ce persoana vizată nu are posibilitatea de a se apăra în faţa Colegiului Consiliului, care emite note de constatare a calităţii de lucrător sau colaborator al Securităţii Se subliniază că instanţa de contencios administrativ are doar un rol formal, întrucât nu face altceva decât să certifice ulterior ceea ce a constatat această autoritate.
10. Totodată, prin introducerea unei acţiuni în constatare, fără a avea o legitimare procesuală activă, Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii se subrogă în dreptul cetăţeanului de a avea acces liber la justiţie pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime şi se substituie instituţiei Avocatul Poporului. Astfel, prin art. 8 lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 se realizează o extindere nepermisă a sferei titularilor dreptului de acces liber la justiţie, dincolo de limitele sale constituţionale. Cu alte cuvinte, prevederile legale criticate convertesc dreptul de acces liber la justiţie într-o obligaţie.
11. De asemenea, desemnarea Curţii de Apel Bucureşti - Secţia de contencios administrativ ca unică instanţă judecătorească competentă în ceea ce priveşte acţiunile în constatarea calităţii de lucrător sau colaborator al Securităţii este neconstituţională, de vreme ce adeverinţele prevăzute la art. 8 lit. b) şi art. 9 din ordonanţa de urgenţă pot fi contestate, de orice persoană interesată, în faţa instanţei de contencios administrativ competente teritorial. Pe de altă parte, persoanei verificate i se îngrădeşte posibilitatea exercitării dreptului la apărare în faţa unei instanţe de judecată apropiate de domiciliul său. Se creează, totodată, o inegalitate de tratament juridic, contrară dispoziţiilor art. 16 din Constituţie.
12. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, reţinând că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 nu conţine niciun text care să introducă sancţiuni pentru trecut în privinţa persoanelor cu privire la care se constată calitatea de lucrător/colaborator al Securităţii.
13. De asemenea, reţine că, prin exercitarea atribuţiilor pe care legea i le conferă, Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii nu îşi arogă competenţa unei instanţe de judecată, ci doar procedează la o evaluare a unei eventuale acţiuni, evaluează propriul material care ar putea susţine o astfel de acţiune, tocmai pentru a lua o decizie înainte de a sesiza instanţa cu acţiunea cu a cărei legitimare procesuală activă a fost învestită.
14. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 nu instituie premisele unei răspunderi morale sau juridice colective, fără existenţa unei fapte infamante şi fără vinovăţie, ci reprezintă doar o materializare a dreptului la informare al cetăţenilor cu privire la persoanele care ocupă funcţii sau demnităţi publice. Evaluarea acţiunilor acestora se face de instanţa judecătorească, in concreto, în raport cu situaţia particulară a fiecărei persoane verificate.
15. Totodată, stabilirea competenţei exclusive a Curţii de Apel Bucureşti în materia reglementată de actul normativ criticat nu aduce atingere egalităţii în drepturi, constituind o opţiune a legiuitorului, instituită ca o garanţie a calităţii actului de justiţie, prin specializarea unei instanţe în soluţionarea unor astfel de cauze, fără a putea fi considerată o instanţă extraordinară în accepţiunea textului constituţional.
16. Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
17. Avocatul Poporului consideră că prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 sunt constituţionale, sens în care reţine că actul normativ criticat nu reglementează măsuri în domeniul drepturilor şi libertăţilor fundamentale, ci stabileşte statutul juridic aplicabil persoanelor constatate ca fiind lucrătoare/colaboratoare ale Securităţii. Pe de altă parte, se realizează o reconfigurare a Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, ca autoritate administrativă autonomă, lipsită de atribuţii jurisdicţionale, ale cărei acte privind accesul la dosar şi deconspirarea Securităţii sunt supuse controlului instanţelor de judecată. De asemenea, prevederile de lege criticate nu încalcă principiul constituţional al neretroactivităţii legii civile, de vreme ce efectele atribuirii calităţii de lucrător/colaborator al Securităţii se produc numai pentru viitor, din momentul intrării în vigoare a actului normativ menţionat.
18. Totodată, face referire la jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, sens în care invocă deciziile nr. 1.512/2009, nr. 66/2013 şi nr. 162/2013, nr. 300/2013, nr. 416/2013, nr. 85/2014, nr. 428/2013.
19. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând actele de sesizare, punctele de vedere ale Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
20. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
21. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 182 din 10 martie 2008, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 293/2008 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, lege publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 800 din 28 noiembrie 2008.
22. Autorii excepţiei de neconstituţionalitate susţin că prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 1 alin. (3) privind statul român, art. 11 privind dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 15 privind universalitatea, art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 21 privind accesul liber la justiţie, art. 22 privind dreptul la integritate fizică şi psihică, art. 23 alin. (11) privind prezumţia de nevinovăţie, art. 24 privind dreptul la apărare, art. 30 privind libertatea de exprimare, art. 51 privind dreptul de petiţionare, art. 52 privind dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 54 privind fidelitatea faţă de ţară, art. 55 privind apărarea ţării, art. 57 privind exercitarea drepturilor şi a libertăţilor, art. 58 alin. (1) privind numirea şi rolul Avocatului Poporului şi art. 126 privind instanţele judecătoreşti, art. 147 alin. (1) şi (4) privind deciziile Curţii Constituţionale.
23. Sunt invocate, de asemenea, dispoziţiile art. 6 - Dreptul la un proces echitabil, art. 7 privind principiul legalităţii pedepsei şi a incriminării, art. 8 - Dreptul la respectarea vieţii private şi de familie şi art. 14 - Interzicerea discriminării, dispoziţii cuprinse în Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
24. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, prin Decizia nr. 672 din 26 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 8 august 2012, a constatat că sintagmele "indiferent sub ce formă" şi "relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii" cuprinse în art. 2 lit. b) teza întâi din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 sunt neconstituţionale. În aceste condiţii, în cauza de faţă, sunt incidente dispoziţiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 807 din 3 decembrie 2010, potrivit cărora "Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale". Constatând că acest caz de inadmisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate a intervenit anterior sesizării Curţii, excepţia cu acest obiect urmează să fie respinsă ca inadmisibilă.
25. De asemenea, prin Decizia nr. 107 din 27 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 318 din 30 aprilie 2014, Curtea a admis excepţia de neconstituţionalitate a art. 10 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2006 şi a constatat că aceste prevederi de lege sunt neconstituţionale. Constatând că acest caz de inadmisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate a intervenit ulterior sesizării instanţei de contencios constituţional, excepţia cu acest obiect urmează să fie respinsă ca devenită inadmisibilă.
26. În acelaşi timp, Curtea reţine că celelalte prevederi legale criticate au mai făcut obiectul controlului de constituţionalitate exercitat din perspectiva unor critici de neconstituţionalitate asemănătoare (a se vedea Decizia nr. 85 din 18 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 272 din 14 aprilie 2014, Decizia nr. 428 din 24 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 9 decembrie 2013, Decizia nr. 416 din 15 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 774 din 11 decembrie 2013, Decizia nr. 948 din 13 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 25 din 11 ianuarie 2013, Decizia nr. 159 din 23 februarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 285 din 27 aprilie 2012, Decizia nr. 1.309 din 4 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 845 din 29 noiembrie 2011, Decizia nr. 546 din 28 aprilie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 528 din 27 iulie 2011, Decizia nr. 436 din 15 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 381 din 9 iunie 2010, şi Decizia nr. 530 din 9 aprilie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 430 din 24 iunie 2009).
27. Astfel, Curtea a statuat, ca apreciere generală, că, faţă de Legea nr. 187/1999 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea poliţiei politice comuniste, declarată neconstituţională prin Decizia nr. 51 din 31 ianuarie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 95 din 6 februarie 2008, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008, aprobată prin Legea nr. 293/2008, a produs o modificare substanţială a regimului juridic aplicabil persoanelor în legătură cu care s-a constatat că sunt colaboratori sau lucrători ai Securităţii. Curtea a reţinut că actul normativ criticat urmăreşte deconspirarea prin consemnarea publică a acestor persoane, fără să promoveze răspunderea juridică şi politică a acestora şi fără să creeze premisele unei forme de răspundere morală şi juridică colectivă, pentru simpla participare la activitatea serviciilor de informaţii, în condiţiile lipsei de vinovăţie şi a vreunei încălcări a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 436 din 15 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 381 din 9 iunie 2010, şi Decizia nr. 760 din 7 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 668 din 20 septembrie 2011).
28. De asemenea, Curtea a statuat că prevederile art. 2 din ordonanţa de urgenţă criticată, stabilind elementele care trebuie întrunite pentru ca o persoană să fie calificată de instanţa judecătorească drept lucrător sau colaborator al Securităţii, nu încalcă principiul constituţional al neretroactivităţii legii, de vreme ce efectele atribuirii unei astfel de calităţi se produc numai pentru viitor, din momentul intrării în vigoare a reglementării legale (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 1.512 din 17 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 21 din 12 ianuarie 2010).
29. În continuare, Curtea a constatat că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 a realizat o reconfigurare a Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, ca autoritate administrativă autonomă, a cărei existenţă se întemeiază pe dispoziţiile art. 116 alin. (2) şi art. 117 alin. (3) din Legea fundamentală. Această autoritate este lipsită de atribuţii jurisdicţionale, iar actele sale privind accesul la dosar şi deconspirarea Securităţii sunt supuse controlului instanţelor de judecată. Aşadar, în condiţiile în care acţiunea în constatarea calităţii de lucrător al Securităţii sau colaborator al acesteia este introdusă la o instanţă de judecată a cărei hotărâre poate fi atacată cu recurs, prevederile de lege criticate nu sunt de natură să plaseze Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii în afara cadrului constituţional (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 1.194 din 24 septembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 749 din 4 noiembrie 2009, şi Decizia nr. 159 din 12 martie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 261 din 9 mai 2013).
30. De menţionat că, în cadrul acţiunii în constatare promovate de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, pârâtul nu trebuie să îşi demonstreze propria nevinovăţie, revenind instanţei de judecată obligaţia de a administra tot probatoriul pe baza căruia să pronunţe soluţia (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 455 din 8 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 436 din 30 iunie 2012).
31. În acelaşi timp, Curtea nu a reţinut nici critica referitoare la pretinsa încălcare a principiului liberului acces la justiţie ca urmare a subrogării Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii în dreptul cetăţeanului care se consideră vătămat prin acţiunile abuzive ale unor lucrători din fosta Securitate de a avea acces liber la justiţie pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime.
32. Astfel cum a statuat Curtea în jurisprudenţa sa, prevederile art. 1 alin. (7) şi (8) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 conferă persoanei, subiect al unui dosar din care rezultă că a fost urmărită de Securitate, precum şi, după caz, soţului supravieţuitor şi rudelor până la gradul al patrulea inclusiv ale persoanei decedate ori moştenitorilor săi testamentari dreptul de a afla identitatea lucrătorilor Securităţii şi a colaboratorilor acesteia care au contribuit cu informaţii la completarea dosarului şi, de asemenea, de a solicita verificarea calităţii de lucrător al Securităţii pentru ofiţerii sau subofiţerii care au contribuit la instrumentarea dosarului. Din cuprinsul acestor dispoziţii legale se desprinde concluzia potrivit căreia Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii acţionează inclusiv la cererea persoanelor îndreptăţite, astfel că nu se pune problema nesocotirii dreptului acestora de liber acces la justiţie (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 608 din 12 mai 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 514 din 21 iulie 2011).
33. Totodată, legitimarea procesuală a Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii de a introduce cererea în constatarea calităţii de lucrător sau colaborator al Securităţii izvorăşte din înseşi prevederile legale care reglementează activitatea de deconspirare a Securităţii şi se justifică prin interesul general pe care, în actualul context istoric, societatea românească îl manifestă faţă de consemnarea publică a celor care au fost lucrători sau colaboratori ai Securităţii. De altfel, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a statuat că acţiunile promovate de Consiliu nu tind la obţinerea unei condamnări judiciare, consecinţa acestora rezumându-se la simpla aducere la cunoştinţa publică a soluţiilor pronunţate de instanţele judecătoreşti în acţiunile în constatarea calităţii de lucrător sau colaborator al Securităţii (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 1.380 din 26 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 58 din 24 ianuarie 2011).
34. De asemenea, Curtea a constatat netemeinicia criticilor referitoare la nesocotirea dispoziţiilor constituţionale care statuează cu privire la rolul Avocatului Poporului de apărător al drepturilor şi libertăţilor persoanelor fizice. Posibilitatea pe care o are Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii de a promova acţiuni în constatarea calităţii de lucrător al Securităţii sau de colaborator al acesteia nu reprezintă o substituire în atribuţiile instituţiei Avocatului Poporului. Această instituţie dispune de mecanisme specifice, determinate în mod cuprinzător şi detaliat în legea sa de organizare şi funcţionare, de natură să asigure în mod eficient realizarea rolului său constituţional (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 1.377 din 26 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 71 din 27 ianuarie 2011).
35. Cu privire la critica referitoare la competenţa exclusivă a Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti de soluţionare a cauzelor având ca obiect constatarea calităţii de lucrător al Securităţii sau de colaborator al acesteia, Curtea Constituţională a reţinut că, potrivit art. 126 alin. (1) şi (2) din Constituţie, justiţia se realizează prin instanţele judecătoreşti, a căror competenţă este stabilită numai prin lege (a se vedea, de exemplu, Decizia nr. 1.415 din 20 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 839 din 28 noiembrie 2011).
36. Curtea a constatat că este lipsită de orice fundament critica privind nerespectarea principiului egalităţii în drepturi, susţinută din perspectiva stabilirii instanţelor de contencios administrativ competente teritorial să judece contestaţiile formulate împotriva adeverinţelor prevăzute la art. 8 lit. b) şi art. 9 din ordonanţa de urgenţă, de vreme ce art. 10 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008, astfel cum a fost modificat prin art. unic pct. 16 din Legea nr. 293/2008, stabileşte, fără echivoc, că "Adeverinţele prevăzute la art. 8 lit. b) şi art. 9 [...] pot fi contestate la Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti de către orice persoană interesată, în termen de 30 de zile de la publicarea lor" (a se vedea Decizia nr. 1.560 din 6 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 80 din 1 februarie 2012).
37. De altfel, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 nu instituie niciun privilegiu sau nicio discriminare pe criterii arbitrare, fiind aplicabilă tuturor persoanelor aflate în ipoteza normei (a se vedea Decizia nr. 760 din 7 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 668 din 20 septembrie 2011).
38. În legătură cu critica de neconstituţionalitate susţinută din perspectiva stabilirii competenţei instanţelor de contencios administrativ de a se pronunţa asupra unor acte de comandament cu caracter militar, Curtea a constatat că prevederile legale criticate nu reglementează controlul judecătoresc al unor acte de comandament cu caracter militar. Controlul legalităţii sau temeiniciei unor astfel de acte excedează cadrului normativ al ordonanţei de urgenţă criticate, obiectul de reglementare al acesteia fiind în mod univoc menţionat, şi anume "accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii" (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 219 din 13 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 271 din 24 aprilie 2012).
39. Distinct de acestea, Curtea a reţinut că aprecierea întrunirii cumulative a condiţiilor prevăzute de lege pentru constatarea calităţii de lucrător sau colaborator al Securităţii revine instanţei judecătoreşti - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti. Asemenea aspecte reprezintă, aşadar, probleme ce ţin exclusiv de interpretarea şi aplicarea legii, fiind de competenţa instanţei judecătoreşti, iar nu a Curţii Constituţionale, care, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată (a se vedea, în sensul celor de mai sus, Decizia nr. 27 din 5 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 150 din 21 martie 2013).
40. Având în vedere că nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, cele statuate prin deciziile menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.
41. În final, Curtea constată că celelalte dispoziţii constituţionale şi din actele juridice internaţionale invocate nu au relevanţă pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate.
42. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

I. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 lit. b) teza întâi din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, în privinţa sintagmelor "indiferent sub ce formă"şi "relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii", excepţie ridicată de Vasile Negrea în Dosarul nr. 2.627/2/2013 şi de Petru Ioan Ghiţ în Dosarul nr. 6.062/2/2013, dosare ale Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
II. Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 10 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008, excepţie ridicată de aceiaşi autori în aceleaşi dosare ale aceleiaşi instanţe judecătoreşti;
III. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de aceiaşi autori în aceleaşi dosare ale aceleiaşi instanţe judecătoreşti şi constată că celelalte prevederi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
Definitivă şi general obligatorie.
Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunţată în şedinţa din data de 25 iunie 2014.
-****-

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Simina Gagu

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 579 din data de 4 august 2014