ORDIN nr. 468 din 17 februarie 2015 pentru aprobarea Procedurii de administrare şi monitorizare a contribuabililor mijlocii
Având în vedere prevederile art. 33 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
în temeiul prevederilor art. 11 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 520/2013 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, cu modificările ulterioare,
pentru creşterea eficienţei administrării contribuabililor mijlocii şi în scopul îmbunătăţirii colectării veniturilor bugetare,
preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală emite următorul ordin:
Art. 1
Art. 2
(1)Se aprobă modelul şi conţinutul următoarelor formulare:
a)Situaţia obligaţiilor la bugetul de stat şi a plăţilor efectuate în contul acestor obligaţii - formular 01, prevăzut în anexa nr. 2;
b)Situaţia obligaţiilor la bugetul asigurărilor sociale de stat şi a plăţilor efectuate în contul acestor obligaţii - formular 02, prevăzut în anexa nr. 3;
c)Situaţia obligaţiilor la bugetul asigurărilor sociale de sănătate şi a plăţilor efectuate în contul acestor obligaţii - formular 03, prevăzut în anexa nr. 4;
d)Situaţia obligaţiilor la bugetul asigurărilor pentru şomaj şi a plăţilor efectuate în contul acestor obligaţii - formular 04, prevăzut în anexa nr. 5.
(2)Anexele nr. 1-5 fac parte integrantă din prezentul ordin.
Art. 3
Direcţia generală de reglementare a colectării creanţelor bugetare, Direcţia generală proceduri pentru administrarea veniturilor, Direcţia generală coordonare inspecţie fiscală, Direcţia generală de soluţionare a contestaţiilor, Direcţia generală de planificare, monitorizare şi sinteză, Direcţia generală juridică, Direcţia generală de tehnologia informaţiei, precum şi administraţiile judeţene ale finanţelor publice şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti prin Administraţia fiscală pentru contribuabilii mijlocii vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Art. 4
Prezentul ordin intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Art. 5
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
-****-

Preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală,

Gelu-Ştefan Diaconu

ANEXA nr. 1:
ANEXA nr. 2: SITUAŢIA obligaţiilor la bugetul de stat şi a plăţilor efectuate în contul acestor obligaţii - formular 01 la data de: luna ............. anul .........
MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE
AGENŢIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ
Direcţia generală de planificare, monitorizare şi sinteză
Cod fiscal ............. Stare juridică contribuabil*:
* Se va completa cu următoarele informaţii: insolvenţă, faliment, reorganizare, insolvabilitate fără bunuri urmăribile, insolvabilitate cu bunuri urmăribile.
Denumire contribuabil ..........................
(1)_

Denumire venit

Impozit pe profit

Impozit pe venituri din salarii

TVA de plată

TVA de rambursat

Accize de plată

Accize de restituit

Impozit pe ţiţei şi gaze naturale

Alte impozite şi taxe

Total

Total rambursări

Obligaţii de plată

Restanţe la data de 31 decembrie a anului precedent

Debite

011

Accesorii aferente, instituite până la data de 31 decembrie a anului precedent

012

Accesorii aferente debitelor la data de 31 decembrie a anului precedent instituite în anul curent

020

Obligaţii anulate în condiţiile legii din restanţe la data de 31 decembrie a anului precedent

Debite

031

Accesorii aferente, inclusiv din cele instituite în anul curent

032

Obligaţii curente (cumulat de la început de an)

Debite

041

Accesorii aferente obligaţiilor curente

042

Obligaţii curente anulate în condiţiile legii

Debite

051

Accesorii aferente

052

Total obligaţii

Debite: 011 - 031 + 041 - 051

061

Accesorii: 012 + 020 - 032 + 042 - 052

062

Din care eşalonate sau amânate la plată

Debite

071

Accesorii

072

Stingere obligaţii (plăţi, compensări, alte modalităţi)

Din obligaţii restante la data de 31 decembrie a anului precedent

Debite

081

Accesorii aferente, inclusiv cele instituite în anul curent

082

Din obligaţii curente (cumulat de la început de an)

Debite

091

Accesorii aferente obligaţiilor curente

092

Total stingeri

Debite: 081 + 091

101

Accesorii: 082 + 092

102

Din care din sume eşalonate la plată

Debite

111

Accesorii

112

Plăţi în avans

Debite

113

Sold la finele perioadei de raportare

Obligaţii restante la data de 31 decembrie a anului precedent

Debite: 011 - 031 - 081

121

Accesorii aferente, inclusiv cele instituite în anul curent: 012 + 020 - 032 - 082

122

Debite: 041 - 051 - 091

131

Accesorii aferente: 042 - 052 - 092

132

Total obligaţii

Debite: 121 + 131

141

Accesorii: 122 + 132

142

TOTAL 141 + 142

143

(2)Instrucţiuni pentru completarea formularului
- Liniile 011 şi 012 rămân nemodificate până la finele anului de raportare. Se înscriu, pentru fiecare impozit în parte, sumele reprezentând debite restante, respectiv accesorii aferente instituite până la data de 31 decembrie a anului precedent. Datele se preiau din situaţia existentă la finele anului precedent anului de raportare (din Situaţia obligaţiilor de plată şi a încasărilor la data de 31 decembrie a anului precedent, se calculează valoarea debitelor, respectiv accesoriilor restante la 31 decembrie astfel: linia 061 - linia 101, respectiv linia 062 - linia 102);
- Linia 020 se modifică lunar - se înscriu, pentru fiecare impozit în parte, accesoriile instituite în anul curent până la finele lunii pentru obligaţiile restante la data de 31 decembrie a anului precedent.
- Liniile 031 şi 032 - se înscriu sumele reprezentând debitele din restanţele existente în sold la data de 31 decembrie a anului precedent, respectiv accesoriile instituite inclusiv în anul curent, anulate în condiţiile legii.
- Liniile 041 şi 042 se modifică lunar - se înscriu sume reprezentând debitele aferente fiecărei luni, respectiv accesoriile instituite până la finele lunii, pentru fiecare impozit în parte, cumulat de la începutul anului.
- Liniile 051 şi 052 - se înscriu sumele reprezentând debitele, respectiv accesoriile aferente din obligaţii curente anulate în condiţiile legii.
- Liniile 061 şi 062 se modifică lunar - se înscriu sume reprezentând, pentru fiecare impozit în parte, debitele restante la data de 31 decembrie a anului precedent şi debitele din obligaţii curente, respectiv accesoriile aferente, inclusiv cele instituite în anul curent, mai puţin obligaţiile anulate în condiţiile legii.
- Liniile 071 şi 072 - se înscriu debitele şi, respectiv, accesoriile din totalul obligaţiilor de plată ce sunt eşalonate sau amânate la plată.
- Liniile 081 şi 082 se modifică lunar - se înscriu, pentru fiecare impozit în parte, sumele încasate în contul debitelor restante la 31 decembrie a anului precedent, respectiv al accesoriilor aferente, inclusiv cele instituite în anul curent, cumulat de la începutul anului.
- Liniile 091 şi 092 se modifică lunar - se înscriu, pentru fiecare impozit în parte, sumele încasate în contul debitelor din obligaţii curente, respectiv al accesoriilor acestora, cumulat de la începutul anului.
- Liniile 101 şi 102 se modifică lunar - se înscriu, pentru fiecare impozit în parte, prin însumarea liniilor 081 şi 091, respectiv a liniilor 082 şi 092.
- Liniile 111 şi 112 se modifică lunar - se înscriu, pentru fiecare impozit în parte, sumele încasate în contul ratelor scadente în luna de raportare, conform eşalonărilor aprobate pentru debite, respectiv accesorii.
- Liniile 121 şi 122 se modifică lunar - se înscriu, pentru fiecare impozit în parte, soldul debitelor, respectiv accesoriilor aferente la sfârşitul perioadei de raportare a obligaţiilor de plată restante la data de 31 decembrie a anului precedent.
- Liniile 131 şi 132 se modifică lunar - se înscriu, pentru fiecare impozit în parte, soldul debitelor, respectiv accesoriilor aferente la sfârşitul perioadei de raportare a obligaţiilor curente cumulat de la începutul anului.
- Liniile 141 şi 142 se modifică lunar - se înscriu, pentru fiecare impozit în parte, soldul debitelor, respectiv accesoriilor aferente la sfârşitul perioadei de raportare a obligaţiilor restante la sfârşitul perioadei de raportare.
(3)Corelaţii în completarea formularului

061 = 011 - 031 + 041 - 051

071 <= 061

062 = 012 + 020 - 032 + 042 - 052

072 <= 062

101 = 081 + 091

111 <= 101

102 = 082 + 092

112 <= 102

121 = 011 - 031 - 081

111 <= 071

122 = 012 + 020 - 032 - 082

112 <= 072

131 = 041- 051 - 091

132 = 042 - 052 - 092

141 = 121 + 131

142 = 122 + 132

143 = 141 + 142

ANEXA nr. 3: SITUAŢIA obligaţiilor la bugetul asigurărilor sociale de stat şi a plăţilor efectuate în contul acestor obligaţii - formular 02 la data de: luna ............. anul .........
MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE
AGENŢIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ
Direcţia generală de planificare, monitorizare şi sinteză
Cod fiscal ............. Stare juridică contribuabil*:
* Se va completa cu următoarele informaţii: insolvenţă, faliment, reorganizare, insolvabilitate fără bunuri urmăribile, insolvabilitate cu bunuri urmăribile.
Denumire contribuabil ..........................
(1)_

Denumire venit

Contribuţia individuală de asigurări sociale reţinută de la asiguraţi

Contribuţia de asigurări sociale datorată de angajator

Alte contribuţii

Total

Obligaţii de plată

Restanţe la data de 31 decembrie a anului precedent

Debite

011

Accesorii aferente instituite până la data de 31 decembrie a anului precedent

012

Accesorii aferente debitelor la data de 31 decembrie a anului precedent instituite în anul curent

020

Obligaţii anulate în condiţiile legii din restanţe la data de 31 decembrie a anului precedent

Debite

031

Accesorii aferente, inclusiv din cele instituite în anul curent

032

Obligaţii curente (cumulat de la început de an)

Debite

041

Accesorii aferente obligaţiilor curente

042

Obligaţii curente anulate în condiţiile legii

Debite

051

Accesorii aferente

052

Total obligaţii

Debite: 011 - 031 + 041 - 051

061

Accesorii: 012 + 020 - 032 + 042 - 052

062

Din care eşalonate sau amânate la plată

Debite

071

Accesorii

072

Stingere obligaţii (plăţi, compensări, alte modalităţi)

Din obligaţii restante la data de 31 decembrie a anului precedent

Debite

081

Accesorii aferente, inclusiv cele instituite în anul curent

082

Din obligaţii curente (cumulat de la început de an)

Debite

091

Accesorii aferente obligaţiilor curente

092

Total stingeri

Debite: 081 + 091

101

Accesorii: 082 + 092

102

Din care din sume eşalonate la plată

Debite

111

Accesorii

112

Plăţi în avans

Debite

113

Sold la finele perioadei de raportare

Obligaţii restante la data de 31 decembrie a anului precedent

Debite: 011 - 031 - 081

121

Accesorii aferente, inclusiv cele instituite în anul curent: 012 + 020 - 032 - 082

122

Obligaţii curente (cumulat de la început de an)

Debite: 041 - 051 - 091

131

Accesorii aferente: 042 - 052 - 092

132

Total obligaţii

Debite: 121 + 131

141

Accesorii: 122 + 132

142

TOTAL 141 + 142

143

(2)Instrucţiuni pentru completarea formularului
- Liniile 011 şi 012 rămân nemodificate până la finele anului de raportare. Se înscriu, pentru fiecare impozit în parte, sumele reprezentând debite restante, respectiv accesorii aferente instituite până la data de 31 decembrie a anului precedent. Datele se preiau din situaţia existentă la finele anului precedent anului de raportare (din Situaţia obligaţiilor de plată şi a încasărilor la data de 31 decembrie a anului precedent, se calculează valoarea debitelor, respectiv accesoriilor restante la 31 decembrie astfel: linia 061 - linia 101, respectiv linia 062 - linia 102).
- Linia 020 se modifică lunar - se înscriu, pentru fiecare impozit în parte, accesoriile instituite în anul curent până la finele lunii pentru obligaţiile restante la data de 31 decembrie a anului precedent.
- Liniile 031 şi 032 - se înscriu sumele reprezentând debitele din restanţele existente în sold la data de 31 decembrie a anului precedent, respectiv accesoriile instituite inclusiv în anul curent, anulate în condiţiile legii.
- Liniile 041 şi 042 se modifică lunar - se înscriu sume reprezentând debitele aferente fiecărei luni, respectiv accesoriile instituite până la finele lunii, pentru fiecare impozit în parte, cumulat de la începutul anului.
- Liniile 051 şi 052 - se înscriu sumele reprezentând debitele, respectiv accesoriile aferente din obligaţii curente anulate în condiţiile legii.
- Liniile 061 şi 062 se modifică lunar - se înscriu sume reprezentând, pentru fiecare impozit în parte, debitele restante la data de 31 decembrie a anului precedent şi debitele din obligaţii curente, respectiv accesoriile aferente, inclusiv cele instituite în anul curent, mai puţin obligaţiile anulate în condiţiile legii.
- Liniile 071 şi 072 - se înscriu debitele şi, respectiv, accesoriile din totalul obligaţiilor de plată ce sunt eşalonate sau amânate la plată.
- Liniile 081 şi 082 se modifică lunar - se înscriu, pentru fiecare impozit în parte, sumele încasate în contul debitelor restante la data de 31 decembrie a anului precedent, respectiv al accesoriilor aferente, inclusiv cele instituite în anul curent, cumulat de la începutul anului.
- Liniile 091 şi 092 se modifică lunar - se înscriu, pentru fiecare impozit în parte, sumele încasate în contul debitelor din obligaţii curente, respectiv al accesoriilor acestora, cumulat de la începutul anului.
- Liniile 101 şi 102 se modifică lunar - se înscriu, pentru fiecare impozit în parte, prin însumarea liniilor 081 şi 091, respectiv a liniilor 082 şi 092.
- Liniile 111 şi 112 se modifică lunar - se înscriu, pentru fiecare impozit în parte, sumele încasate în contul ratelor scadente în luna de raportare, conform eşalonărilor aprobate pentru debite, respectiv accesorii.
- Liniile 121 şi 122 se modifică lunar - se înscriu, pentru fiecare impozit în parte, soldul debitelor, respectiv accesoriilor aferente la sfârşitul perioadei de raportare a obligaţiilor de plată restante la data de 31 decembrie a anului precedent.
- Liniile 131 şi 132 se modifică lunar - se înscriu, pentru fiecare impozit în parte, soldul debitelor, respectiv accesoriilor aferente la sfârşitul perioadei de raportare a obligaţiilor curente cumulate de la începutul anului.
- Liniile 141 şi 142 se modifică lunar - se înscriu, pentru fiecare impozit în parte, soldul debitelor, respectiv accesoriilor aferente la sfârşitul perioadei de raportare a obligaţiilor restante la sfârşitul perioadei de raportare.
(3)Corelaţii în completarea formularului

061 = 011 - 031 + 041 - 051

071 <= 061

062 = 012 + 020 - 032 + 042 - 052

072 <= 062

101 = 081 + 091

111 <= 101

102 = 082 + 092

112 <= 102

121 = 011 - 031 - 081

111 <= 071

122 = 012 + 020 - 032 - 082

112 <= 072

131 = 041- 051 - 091

132 = 042 - 052 - 092

141 = 121 + 131

142 = 122 + 132

143 = 141 + 142

ANEXA nr. 4: SITUAŢIA obligaţiilor la bugetul asigurărilor sociale de sănătate şi a plăţilor efectuate în contul acestor obligaţii - formular 03 la data de: luna ............. anul .........
MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE
AGENŢIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ
Direcţia generală de planificare, monitorizare şi sinteză
Cod fiscal ............. Stare juridică contribuabil*:
* Se va completa cu următoarele informaţii: insolvenţă, faliment, reorganizare, insolvabilitate fără bunuri urmăribile, insolvabilitate cu bunuri urmăribile.
Denumire contribuabil ..........................
(1)_

Denumire venit

Contribuţia pentru asigurări sociale de sănătate datorată de angajator

Contribuţia pentru asigurări sociale de sănătate reţinută de la asiguraţi

Alte contribuţii

Total

Obligaţii de plată

Restanţe la data de 31 decembrie a anului precedent

Debite

011

Accesorii aferente instituite până la data de 31 decembrie a anului precedent

012

Accesorii aferente debitelor la data de 31 decembrie a anului precedent instituite în anul curent

020

Obligaţii anulate în condiţiile legii din restanţe la 31 decembrie a anului precedent

Debite

031

Accesorii aferente, inclusiv din cele instituite în anul curent

032

Obligaţii curente (cumulat de la început de an)

Debite

041

Accesorii aferente obligaţiilor curente

042

Obligaţii curente anulate în condiţiile legii

Debite

051

Accesorii aferente

052

Total obligaţii

Debite: 011 - 031 + 041 - 051

061

Accesorii: 012 + 020 - 032 + 042 - 052

062

Din care eşalonate sau amânate la plată

Debite

071

Accesorii

072

Stingere obligaţii (plăţi, compensări, alte modalităţi)

Din obligaţii restante la data de 31 decembrie a anului precedent

Debite

081

Accesorii aferente, inclusiv cele instituite în anul curent

082

Din obligaţii curente (cumulat de la început de an)

Debite

091

Accesorii aferente obligaţiilor curente

092

Total stingeri

Debite: 081 + 091

101

Accesorii: 082 + 092

102

Din care din sume eşalonate la plată

Debite

111

Accesorii

112

Plăţi în avans

Debite

113

Sold la finele perioadei de raportare

Obligaţii restante la data de 31 decembrie a anului precedent

Debite: 011 - 031 - 081

121

Accesorii aferente, inclusiv cele instituite în anul curent: 012 + 020 - 032 - 082

122

Obligaţii curente (cumulat de la început de an)

Debite: 041 - 051 - 091

131

Accesorii aferente: 042 - 052 - 092

132

Total obligaţii

Debite: 121 + 131

141

Accesorii: 122 + 132

142

TOTAL 141 + 142

143

(2)Instrucţiuni pentru completarea formularului
- Liniile 011 şi 012 rămân nemodificate până la finele anului de raportare. Se înscriu, pentru fiecare impozit în parte, sumele reprezentând debite restante, respectiv accesorii aferente instituite până la data de 31 decembrie a anului precedent. Datele se preiau din situaţia existentă la finele anului precedent anului de raportare (din Situaţia obligaţiilor de plată şi a încasărilor la data de 31 decembrie a anului precedent, se calculează valoarea debitelor, respectiv accesoriilor restante la 31 decembrie astfel: linia 061 - linia 101, respectiv linia 062 - linia 102);
- Linia 020 se modifică lunar - se înscriu, pentru fiecare impozit în parte, accesoriile instituite în anul curent până la finele lunii pentru obligaţiile restante la data de 31 decembrie a anului precedent.
- Liniile 031 şi 032 - se înscriu sumele reprezentând debitele din restanţele existente în sold la data de 31 decembrie a anului precedent, respectiv accesoriile instituite, inclusiv în anul curent, anulate în condiţiile legii.
- Liniile 041 şi 042 se modifică lunar - se înscriu sume reprezentând debitele aferente fiecărei luni, respectiv accesoriile instituite pana la finele lunii, pentru fiecare impozit în parte, cumulat de la începutul anului.
- Liniile 051 şi 052 - se înscriu sumele reprezentând debitele, respectiv accesoriile aferente din obligaţii curente anulate în condiţiile legii.
- Liniile 061 şi 062 se modifică lunar - se înscriu sume reprezentând, pentru fiecare impozit în parte, debitele restante la data de 31 decembrie a anului precedent şi debitele din obligaţii curente, respectiv accesoriile aferente, inclusiv cele instituite în anul curent, mai puţin obligaţiile anulate în condiţiile legii.
- Liniile 071 şi 072 - se înscriu debitele şi, respectiv, accesoriile din totalul obligaţiilor de plata ce sunt eşalonate sau amânate la plată.
- Liniile 081 şi 082 se modifică lunar - se înscriu, pentru fiecare impozit în parte, sumele încasate în contul debitelor restante la 31 decembrie a anului precedent, respectiv al accesoriilor aferente, inclusiv cele instituite în anul curent, cumulat de la începutul anului.
- Liniile 091 şi 092 se modifică lunar - se înscriu, pentru fiecare impozit în parte, sumele încasate în contul debitelor din obligaţii curente, respectiv al accesoriilor acestora, cumulat de la începutul anului.
- Liniile 101 şi 102 se modifică lunar - se înscriu, pentru fiecare impozit în parte, prin însumarea liniilor 081 şi 091, respectiv a liniilor 082 şi 092.
- Liniile 111 şi 112 se modifică lunar - se înscriu, pentru fiecare impozit în parte, sumele încasate în contul ratelor scadente în luna de raportare, conform eşalonărilor aprobate pentru debite, respectiv accesorii.
- Liniile 121 şi 122 se modifică lunar - se înscriu, pentru fiecare impozit în parte, soldul debitelor, respectiv accesoriilor aferente la sfârşitul perioadei de raportare a obligaţiilor de plată restante la data de 31 decembrie a anului precedent.
- Liniile 131 şi 132 se modifică lunar - se înscriu, pentru fiecare impozit în parte, soldul debitelor, respectiv accesoriilor aferente la sfârşitul perioadei de raportare a obligaţiilor curente cumulat de la începutul anului.
- Liniile 141 şi 142 se modifică lunar - se înscriu, pentru fiecare impozit în parte, soldul debitelor, respectiv accesoriilor aferente la sfârşitul perioadei de raportare a obligaţiilor restante la sfârşitul perioadei de raportare.
(3)Corelaţii în completarea formularului

061 = 011 - 031 + 041 - 051

071 <= 061

062 = 012 + 020 - 032 + 042 - 052

072 <= 062

101 = 081 + 091

111 <= 101

102 = 082 + 092

112 <= 102

121 = 011 - 031 - 081

111 <= 071

122 = 012 + 020 - 032 - 082

112 <= 072

131 = 041- 051 - 091

132 = 042 - 052 - 092

141 = 121 + 131

142 = 122 + 132

143 = 141 + 142

ANEXA nr. 5: SITUAŢIA obligaţiilor la bugetul asigurărilor pentru şomaj şi a plăţilor efectuate în contul acestor obligaţii - formular 04 la data de: luna ............. anul .........
MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE
AGENŢIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ
Direcţia generală de planificare, monitorizare şi sinteză
Cod fiscal ............. Stare juridică contribuabil*:
* Se va completa cu următoarele informaţii: insolvenţă, faliment, reorganizare, insolvabilitate fără bunuri urmăribile, insolvabilitate cu bunuri urmăribile.
Denumire contribuabil ..........................
(1)_

Denumire venit

Contribuţia individuală de asigurări pentru şomaj reţinută de la asiguraţi

Contribuţia de asigurări pentru şomaj datorată de angajator

Total

Obligaţii de plată

Restanţe la data de 31 decembrie a anului precedent

Debite

011

Accesorii aferente instituite până la data de 31 decembrie a anului precedent

012

Accesorii aferente debitelor la data de 31 decembrie a anului precedent instituite în anul curent

020

Obligaţii anulate în condiţiile legii din restanţe la data de 31 decembrie a anului precedent

Debite

031

Accesorii aferente, inclusiv din cele instituite în anul curent

032

Obligaţii curente (cumulat de la început de an)

Debite

041

Accesorii aferente obligaţiilor curente

042

Obligaţii curente anulate în condiţiile legii

Debite

051

Accesorii aferente

052

Total obligaţii

Debite: 011 - 031 + 041 - 051

061

Accesorii: 012 + 020 - 032 + 042 - 052

062

Din care eşalonate sau amânate la plată

Debite

071

Accesorii

072

Stingere obligaţii (plăţi, compensări, alte modalităţi)

Din obligaţii restante la data de 31 decembrie a anului precedent

Debite

081

Accesorii aferente, inclusiv cele instituite în anul curent

082

Din obligaţii curente (cumulat de la început an)

Debite

091

Accesorii aferente obligaţiilor curente

092

Total stingeri

Debite: 081 + 091

101

Accesorii: 082 + 092

102

Din care din sume eşalonate la plată

Debite

111

Accesorii

112

Plăţi în avans

Debite

113

Sold la finele perioadei de raportare

Obligaţii restante la data de 31 decembrie a anului precedent

Debite: 011 - 031 - 081

121

Accesorii aferente, inclusiv cele instituite în anul curent: 012 + 020 - 032 - 082

122

Obligaţii curente (cumulat de la început de an)

Debite: 041 - 051 - 091

131

Accesorii aferente: 042 - 052 - 092

132

Total obligaţii

Debite: 121 + 131

141

Accesorii: 122 + 132

142

TOTAL 141 + 142

143

(2)Instrucţiuni pentru completarea formularului
- Liniile 011 şi 012 rămân nemodificate până la finele anului de raportare. Se înscriu, pentru fiecare impozit în parte, sumele reprezentând debite restante, respectiv accesorii aferente instituite până la data de 31 decembrie a anului precedent. Datele se preiau din situaţia existentă la finele anului precedent anului de raportare (din Situaţia obligaţiilor de plată şi a încasărilor la data de 31 decembrie a anului precedent, se calculează valoarea debitelor, respectiv accesoriilor restante la data de 31 decembrie astfel: linia 061- linia 101, respectiv linia 062 - linia 102);
- Linia 020 se modifică lunar - se înscriu, pentru fiecare impozit în parte, accesoriile instituite în anul curent până la finele lunii pentru obligaţiile restante la 31 decembrie a anului precedent.
- Liniile 031 şi 032 - se înscriu sumele reprezentând debitele din restanţele existente în sold la data de 31 decembrie a anului precedent, respectiv accesoriile instituite, inclusiv în anul curent, anulate în condiţiile legii.
- Liniile 041 şi 042 se modifică lunar - se înscriu sume reprezentând debitele aferente fiecărei luni, respectiv accesoriile instituite până la finele lunii, pentru fiecare impozit în parte, cumulat de la începutul anului.
- Liniile 051 şi 052 - se înscriu sumele reprezentând debitele, respectiv accesoriile aferente din obligaţii curente anulate în condiţiile legii.
- Liniile 061 şi 062 se modifică lunar - se înscriu sume reprezentând, pentru fiecare impozit în parte, debitele restante la data de 31 decembrie a anului precedent şi debitele din obligaţii curente, respectiv accesoriile aferente, inclusiv cele instituite în anul curent, mai puţin obligaţiile anulate în condiţiile legii.
- Liniile 071 şi 072 - se înscriu debitele şi, respectiv, accesoriile din totalul obligaţiilor de plată ce sunt eşalonate sau amânate la plată.
- Liniile 081 şi 082 se modifică lunar - se înscriu, pentru fiecare impozit în parte, sumele încasate în contul debitelor restante la data de 31 decembrie a anului precedent, respectiv al accesoriilor aferente, inclusiv cele instituite în anul curent, cumulat de la începutul anului.
- Liniile 091 şi 092 se modifică lunar - se înscriu, pentru fiecare impozit în parte, sumele încasate în contul debitelor din obligaţii curente, respectiv al accesoriilor acestora, cumulat de la începutul anului.
- Liniile 101 şi 102 se modifică lunar - se înscriu, pentru fiecare impozit în parte, prin însumarea liniilor 081 şi 091, respectiv a liniilor 082 şi 092.
- Liniile 111 şi 112 se modifică lunar - se înscriu, pentru fiecare impozit în parte, sumele încasate în contul ratelor scadente în luna de raportare, conform eşalonărilor aprobate pentru debite, respectiv accesorii.
- Liniile 121 şi 122 se modifică lunar - se înscriu, pentru fiecare impozit în parte, soldul debitelor, respectiv accesoriilor aferente la sfârşitul perioadei de raportare a obligaţiilor de plată restante la data de 31 decembrie a anului precedent.
- Liniile 131 şi 132 se modifică lunar - se înscriu, pentru fiecare impozit în parte, soldul debitelor, respectiv accesoriilor aferente la sfârşitul perioadei de raportare a obligaţiilor curente cumulat de la începutul anului.
- Liniile 141 şi 142 se modifică lunar - se înscriu, pentru fiecare impozit în parte, soldul debitelor, respectiv accesoriilor aferente la sfârşitul perioadei de raportare a obligaţiilor restante la sfârşitul perioadei de raportare.
(3)Corelaţii în completarea formularului

061 = 011 - 031 + 041 - 051

071 <= 061

062 = 012 + 020 - 032 + 042 - 052

072 <= 062

101 = 081 + 091

111 <= 101

102 = 082 + 092

112 <= 102

121 = 011 - 031 - 081

111 <= 071

122 = 012 + 020 - 032 - 082

112 <= 072

131 = 041- 051 - 091

132 = 042 - 052 - 092

141 = 121 + 131

142 = 122 + 132

143 = 141 + 142

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 135 din data de 23 februarie 2015