ORDIN nr. 862 din 3 iunie 2014 pentru modificarea Ordinului ministrului dezvoltării regionale şi locuinţei nr. 636/2009 privind aprobarea categoriilor de cheltuieli eligibile efectuate pentru implementarea Proiectului de asistenţă tehnică finanţat în cadrul Programului de cooperare transfrontalieră Ungaria-România
Având în vedere prevederile art. 7 şi 13 din Regulamentul (CE) nr. 1.080/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului din 5 iulie 2006 privind Fondul European de Dezvoltare Regională şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.783/1999, prevederile art. 48-53 din Regulamentul (CE) nr. 1.828/2006 al Comisiei din 8 decembrie 2006 de stabilire a normelor de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1.083/2006 al Consiliului de stabilire a anumitor dispoziţii generale privind Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul Social European şi Fondul de coeziune şi a Regulamentului (CE) nr. 1.080/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului privind Fondul European de Dezvoltare Regională şi prevederile art. 45-46 şi 56 din Regulamentul (CE) nr. 1.083/2006 al Consiliului din 11 iulie 2006 de stabilire a anumitor dispoziţii generale privind Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul Social European şi Fondul de coeziune şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.260/1999,
ţinând cont de prevederile art. 8 din Hotărârea Guvernului nr. 1.485/2007 privind constituirea secretariatelor tehnice comune şi a punctelor de informare în vederea implementării programelor operaţionale de cooperare teritorială europeană - componenta transfrontalieră,
în temeiul art. 12 alin. (7) din Hotărârea Guvernului nr. 1/2013 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, cu modificările ulterioare,
viceprim-ministrul, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, emite următorul ordin:
Art. I
Ordinul ministrului dezvoltării regionale şi locuinţei nr. 636/2009 privind aprobarea categoriilor de cheltuieli eligibile efectuate pentru implementarea Proiectului de asistenţă tehnică finanţat în cadrul Programului de cooperare transfrontalieră Ungaria-România, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 586 din 24 august 2009, se modifică după cum urmează:
1.La articolul 1 alineatul (2), litera a) va avea următorul cuprins:
"a) Autoritatea Naţională pentru Programul de cooperare transfrontalieră Ungaria-România, denumită în continuare Autoritatea Naţională din România, constituită în cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, precum şi persoanele din cadrul Autorităţii Naţionale din România cu atribuţii în implementarea Programului, persoanele cu statut de membru sau observator şi invitaţii acestora în cadrul comitetelor de planificare, monitorizare şi selecţie ale Programului sau oricăror altor întâlniri aferente Programului;"
2.Articolul 6 va avea următorul cuprins:
"Art. 6
(1) Sunt considerate eligibile cheltuielile de personal, inclusiv contribuţiile salariale suportate de către angajat şi angajator, ale personalului de conducere şi de execuţie încadrat cu contract individual de muncă sau numit prin act administrativ de numire în funcţia publică, pe durată determinată sau nedeterminată, cu normă parţială sau întreagă de lucru, având atribuţii specifice în procesul de gestionare şi implementare a Programului, aşa cum sunt descrise în Proiectul de asistenţă tehnică, în Manualul de asistenţă tehnică şi în Planul anual de activităţi ale beneficiarilor români de asistenţă tehnică.
(2) Cheltuielile de personal sunt eligibile pentru beneficiarii de asistenţă tehnică, conform prevederilor Manualului de asistenţă tehnică aprobat la nivelul Programului, precum şi prevederilor contractelor/acordurilor/proiectelor de asistenţă tehnică/planului anual de activităţi ale beneficiarilor români de asistenţă tehnică.
(3) Cheltuielile de personal includ salariul tarifar/salariul de bază, premiile, sporurile permanente şi contribuţiile aflate atât în sarcina angajatorului, cât şi a angajatului, conform prevederilor contractelor individuale de muncă/contractului colectiv de muncă/actului administrativ de numire în funcţia publică şi actelor adiţionale/modificărilor la acestea şi prevederilor legale în vigoare.
(4) Cheltuielile de personal vor fi plătite pentru timpul efectiv lucrat şi vor fi susţinute de fişele de post, fişele de pontaj pentru timpul efectiv lucrat, statele de salarii, ordinele de plată, extrasele de cont, fişa de prezenţă (timesheet) şi alte documente justificative, după caz.
(5) Timpul de muncă prevăzut în contractul individual de muncă/contractul colectiv de muncă/actul administrativ de numire în funcţia publică pentru proiect nu poate depăşi durata normală a timpului de muncă, conform prevederilor legale în vigoare. Prin cumularea funcţiilor la nivelul aceluiaşi angajator pentru gestionarea sau implementarea proiectului de asistenţă tehnică nu se poate depăşi durata normală a timpului de muncă.
(6) Calculul valorii unei ore de muncă va fi făcut lunar, luând în considerare cheltuielile de personal eligibile.
(7) Sunt eligibile primele, bonificaţiile, bonurile de masă acordate în baza contractului de muncă şi pe baza îndeplinirii indicatorilor de performanţă în conformitate cu prevederile legislaţiei naţionale în vigoare.
(8) Sunt eligibile cheltuielile determinate de dezvoltarea şi perfecţionarea capacităţii profesionale, sub forma instruirilor, studiilor, seminarelor de informare şi pregătire profesională."
3.La articolul 7, alineatele (2)-(4) se abrogă.
4.La articolul 9 alineatul (1), litera a) va avea următorul cuprins:
"a) echipamente de birou şi IT, precum calculatoare, laptop, proiector, printer/copiator color, fax, aparatură foto-video, mobilier etc., în cazul în care Autoritatea Naţională din România este beneficiar;"
Art. II
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
-****-

p. Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice,

Shhaideh Sevil,

secretar de stat

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 430 din data de 12 iunie 2014