HOTĂRÂRE nr. 900 din 20 noiembrie 2013 privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli rectificat pe anul 2013 pentru Compania Naţională UNIFARM - S.A., aflată sub autoritatea Ministerului Sănătăţii
Având în vedere prevederile art. 4 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară,
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre
Art. 1
Se aprobă bugetul de venituri şi cheltuieli rectificat pe anul 2013 al Companiei Naţionale UNIFARM - S.A., aflată sub autoritatea Ministerului Sănătăţii, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2
(1)Nivelul cheltuielilor totale aferente veniturilor totale prevăzut în bugetul de venituri şi cheltuieli rectificat al Companiei Naţionale UNIFARM - S.A. Bucureşti, menţionat la art. 1, reprezintă limita maximă şi nu poate fi depăşit decât în cazuri justificate şi numai cu aprobarea Guvernului, la propunerea Ministerului Sănătăţii, cu avizul Ministerului Finanţelor Publice şi al Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice.
(2)În cazul în care în execuţie se înregistrează nerealizări ale veniturilor totale aprobate, Compania Naţională UNIFARM - S.A. Bucureşti va putea efectua cheltuieli proporţional cu gradul de realizare a veniturilor totale, cu încadrarea în indicatorii de eficienţă aprobaţi.
-****-

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

Ministrul sănătăţii,

Gheorghe-Eugen Nicolăescu

Viceprim-ministru, ministrul finanţelor publice,

Daniel Chiţoiu

Ministrul delegat pentru buget,

Liviu Voinea

Ministrul muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice,

Mariana Câmpeanu

ANEXĂ:
MINISTERUL SĂNĂTĂŢII
Operatorul economic: Compania Naţională UNIFARM - S.A.
Sediul/Adresa: Bucureşti, str. Av. Sănătescu nr. 48, sectorul 1
Cod unic de înregistrare: RO 11653560
BUGETUL DE VENITURI ŞI CHELTUIELI RECTIFICAT pe anul 2013
- mii lei -
 

INDICATORI

Nr. rd.

BVC 2013 rectificat

0

1

2

3

5

I.

  

VENITURI TOTALE (Rd.1=Rd.2+Rd.3+Rd.4)

1

15.500,00

 

1

 

Venituri din exploatare

2

15.250,00

2

 

Venituri financiare

3

250,00

3

 

Venituri extraordinare

4

0,00

II

  

CHELTUIELI TOTALE (Rd.5=Rd.6+Rd.17+Rd.18)

5

14.850,00

 

1

 

Cheltuieli de exploatare, din care:

6

14.360,00

 

A.

cheltuieli cu bunuri şi servicii

7

13.017,66

B.

cheltuieli cu impozite, taxe şi vărsăminte asimilate

8

90,78

C.

cheltuieli cu personalul, din care:

9

1.068,23

 

C1

ch. cu salariile

10

630,20

C2

bonusuri

11

57,00

C3

alte cheltuieli cu personalul, din care:

12

0,00

 

cheltuieli cu plaţi compensatorii aferente disponibilizărilor de personal

13

 

C4

cheltuieli aferente contractului de mandat

14

150,68

C5

cheltuieli cu asigurările şi protecţia socială, fondurile speciale şi alte obligaţii legale

15

230,35

D.

alte cheltuieli de exploatare

16

183,33

2

 

Cheltuieli financiare

17

490,00

3

 

Cheltuieli extraordinare

18

0,00

III

  

REZULTATUL BRUT (profit/pierdere)

19

650,00

IV

  

IMPOZIT PE PROFIT

20

107,20

V

  

PROFITUL CONTABIL RĂMAS DUPĂ DEDUCEREA IMPOZITULUI PE PROFIT, din care:

21

542,80

 

1

 

Rezerve legale

22

0,00

2

 

Alte rezerve reprezentând facilităţi fiscale prevăzute de lege

23

0,00

3

 

Acoperirea pierderilor contabile din anii precedenţi

24

0,00

4

 

Constituirea surselor proprii de finanţare pentru proiectele cofinanţate din împrumuturi externe, precum şi pentru constituirea surselor necesare rambursării ratelor de capital, plăţii dobânzilor, comisioanelor şi altor costuri aferente acestor împrumuturi

25

0,00

5

 

Alte repartizări prevăzute de lege

26

0,00

6

 

Profitul contabil rămas după deducerea sumelor de la Rd. 22, 23, 24, 25 şi 26.

27

542,80

7

 

Participarea salariaţilor la profit în limita a 10% din profitul net, dar nu mai mult de nivelul unui salariu de bază mediu lunar realizat la nivelul operatorului economic în exerciţiul financiar de referinţă

28

54,28

8

 

Minimim 50% vărsăminte la bugetul de stat sau local în cazul regiilor autonome, ori dividende cuvenite acţionarilor, în cazul societăţilor/ companiilor naţionale şi societăţilor cu capital integral sau majoritar de stat, din care:

29

271,40

  

a)

- dividende cuvenite bugetului de stat sau local, după caz

30

271,40

 

9

 

Profitul nerepartizat pe destinaţiile prevăzute la Rd.22 - Rd.29 se repartizează la alte rezerve şi constituie sursă proprie de finanţare

31

217,12

VI

  

VENITURI DIN FONDURI EUROPENE

32

0,00

VII

  

CHELTUIELI ELIGIBILE DIN FONDURI EUROPENE, din care:

33

0,00

  

a)

cheltuieli materiale

34

0,00

  

b)

cheltuieli cu salariile

35

0,00

  

c)

cheltuieli privind prestările de servicii

36

0,00

  

d)

cheltuieli cu reclama şi publicitate

37

0,00

  

e)

alte cheltuieli

38

0,00

VIII

  

SURSE DE FINANŢARE A INVESTIŢIILOR, din care:

39

567,73

 

1

 

Alocaţii de la buget din care:

40

0,00

   

Alocaţii bugetare aferente plăţii angajamentelor din anii anteriori

40b

0,00

IX

  

CHELTUIELI PENTRU INVESTIŢII

41

567,73

X

  

DATE DE FUNDAMENTARE

42

 
 

1

 

Nr. de personal prognozat la finele anului

43

30,00

 

2

 

Nr. mediu de salariaţi total

44

30,00

 

3

 

Cheltuieli de natura salariala (a+b), din care:

45

687,20

  

a)

cheltuieli cu salariile

46

630,20

  

b)

bonusuri

47

57,00

 

4

 

Câştigul mediu lunar pe salariat (lei/persoană) determinat pe baza fondului de salarii aferent personalului angajat pe baza de contract individual de muncă (Rd.46/Rd.44)/12*1000

48

1.750,56

 

5

 

Câştigul mediu lunar pe salariat (lei/persoană) influenţat de bonificaţiile şi bonusurile în lei şi sau natură (Rd.45/Rd.44)/12*1000

49

1.908,89

 

6

 

Productivitatea muncii în unităţi valorice pe total personal mediu în preţuri curente (lei/persoană) (Rd.1/Rd.44)

50

516.666,67

 

7

 

Productivitatea muncii pe total personal mediu în preţuri comparabile (lei/persoană) (Rd.1/Rd.44*ICP)

51

516.666,67

 

8

 

Productivitatea muncii în unităţi valorice pe total personal mediu în preţuri curente (lei/persoană)(Rd.2/Rd.44)

52

508.333,33

 

9

 

Productivitatea muncii pe total personal mediu în preţuri comparabile (lei/persoană)(Rd.2/Rd.44 x ICP)

53

508.333,33

 

10

 

Productivitatea muncii în unităţi fizice pe total personal mediu (unităţi fizice/ persoană)

54

0,00

 

11

 

Cheltuieli totale la 1000 lei venituri totale (Rd.5/Rd.1) x 1000

55

958,06

 

12

 

Plăţi restante, în preţuri curente

56

0,00

 

13

 

Creanţe restante, în preţuri curente

57

1.156,79

 

14

 

Majorare capital social

58

4.272,03

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 724 din data de 25 noiembrie 2013