DECIZIE nr. 302 din 28 aprilie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 86 alin. (2) şi ale art. 94 alin. (1) lit. m), raportate la art. 54 lit. h) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici

Daniel Marius Morar

- preşedinte

Valer Dorneanu

- judecător

Petre Lăzăroiu

- judecător

Mircea Ştefan Minea

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Puskas Valentin Zoltan

- judecător

Simona-Maya Teodoroiu

- judecător

Tudorel Toader

- judecător

Simina Popescu

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.
1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 86 alin. (2) şi ale art. 94 alin. (1) lit. m), raportate la art. 54 lit. h) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, excepţie ridicată de Anastasia Lioveanu în Dosarul nr. 3.615/104/2013 al Curţii de Apel Craiova - Secţia contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului nr. 1.095D/2014 al Curţii Constituţionale.
2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită.
3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:
4. Prin Încheierea din 20 octombrie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 3.615/104/2013, Curtea de Apel Craiova - Secţia contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 86 alin. (2) şi ale art. 94 alin. (1) lit. m), raportate la art. 54 lit. h) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. Excepţia a fost ridicată de Anastasia Lioveanu cu prilejul soluţionării recursului împotriva Sentinţei nr. 237 din 26 februarie 2014, pronunţată de Tribunalul Olt - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, într-o cauză având ca obiect soluţionarea cererii de anulare a unei decizii emise de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Olt, prin care s-a constatat suspendarea de drept a raporturilor de serviciu.
5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine, în esenţă, că prevederile de lege criticate aduc atingere dreptului la muncă şi protecţie socială, deoarece, pe perioada suspendării raportului de serviciu, funcţionarul public nu poate presta o muncă şi nu poate fi remunerat. Curtea Constituţională s-a mai pronunţat în legătură cu constituţionalitatea textelor din Legea nr. 188/1999, în sensul respingerii criticilor de neconstituţionalitate, prin mai multe decizii, reţinând că "sancţiunea administrativă a suspendării funcţionarului public din funcţia publică pe care o deţine, în cazul în care s-a dispus trimiterea în judecată a acestuia, are ca finalitate protejarea autorităţii sau a instituţiei publice faţă de pericolul continuării activităţii ilicite şi al extinderii consecinţelor periculoase ale faptei penale săvârşite de către funcţionarul public". S-a reţinut că nu este încălcată prezumţia de nevinovăţie ca urmare a naturii administrative a sancţiunii. O situaţie similară a mai făcut obiectul controlului de constituţionalitate în cursul anului 1996, când a fost luată în discuţie măsura administrativă a interzicerii dreptului la libera circulaţie, în temeiul dispoziţiilor art. 16 lit. a) din Decretul-lege nr. 10/1990 privind regimul paşapoartelor şi al călătoriilor în străinătate pentru persoanele urmărite penal. Sancţiunea opera în temeiul legii, fără intervenţia unei instanţe judecătoreşti, şi fără posibilitatea de apreciere a condiţiilor concrete care ar putea constitui argumente în legătură cu necesitatea şi proporţionalitatea măsurii. Prin Decizia nr. 71 din 23 mai 1996, Curtea a declarat neconstituţional textul respectiv, în măsura în care retragerea sau refuzul eliberării paşaportului nu constituie consecinţele unei măsuri preventive ori de eliberare condiţionată, dispuse de magistrat. Şi în cauza de faţă, potrivit conţinutului textelor, cât şi considerentelor Curţii Constituţionale, măsura suspendării este justificată de desfăşurarea instrucţiei penale şi are caracterul unei măsuri preventive, care trebuie să fie dispusă de magistrat, legea neputând prezuma caracterul necesar şi proporţional al măsurii restrictive. De altfel, potrivit art. 53 din Constituţie, cele două condiţii pentru restrângerea dreptului sunt cumulative: dreptul poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune pentru obiective de interes general. Conform deciziei amintite, limitarea cenzurii judecătoreşti exclusiv la constatarea dacă o persoană se află în urmărire încalcă statutul constituţional al autorităţii judecătoreşti, în calitatea sa de garant al libertăţilor şi intereselor legitime ale cetăţenilor, având în vedere că instanţa are acelaşi rol, redus, de a verifica "încadrarea" persoanei în categoria celor trimise în judecată pentru anumite fapte.
6. Curtea de Apel Craiova - Secţia contencios administrativ şi fiscal consideră că prevederile de lege criticate nu contravin normelor şi principiilor consacrate prin Legea fundamentală şi că excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 94 alin. (1) lit. m) şi art. 86 alin. (2) raportate la art. 54 lit. h) din Legea nr. 188/1999 faţă de prevederile art. 41, art. 47 şi art. 53 din Constituţie este neîntemeiată. În acest sens invocă jurisprudenţa, în materie, a Curţii Constituţionale, spre exemplu, Decizia nr. 539 din 27 aprilie 2010, Decizia nr. 1.437 din 5 noiembrie 2009, Decizia nr. 921 din 16 septembrie 2008 şi Decizia nr. 1.597 din 9 decembrie 2010, precum şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului, şi anume Decizia din 22 noiembrie 2011, pronunţată în Cauza Ţehanciuc împotriva României, paragrafele 17-19.
7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
8. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
9. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
10. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 86 alin. (2) şi ale art. 94 alin. (1) lit. m), raportate la art. 54 lit. h) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 29 mai 2007, cu modificările şi completările ulterioare, având următorul cuprins:
- Art. 86 alin. (2): "În cazul în care funcţionarul public este trimis în judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni de natura celor prevăzute la art. 54 lit. h), persoana care are competenţa legală de numire în funcţia publică va dispune suspendarea funcţionarului public din funcţia publică pe care o deţine.";
- Art. 94 alin. (1) lit. m): "Raportul de serviciu se suspendă de drept atunci când funcţionarul public se află în una dintre următoarele situaţii: [...]
m) în cazul în care s-a dispus trimiterea în judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni de natura celor prevăzute la art. 54 lit. h);";
- Art. 54 lit. h): "Poate ocupa o funcţie publică persoana care îndeplineşte următoarele condiţii: [...]
h) nu a fost condamnată pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului sau contra autorităţii, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiţiei, de fals ori a unor fapte de corupţie sau a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei publice, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea."
11. În opinia autorului excepţiei, prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie, cuprinse în art. 41 privind munca şi protecţia socială a muncii, art. 47 privind nivelul de trai şi art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi.
12. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că prevederile art. 86 alin. (2) şi ale art. 94 alin. (1) lit. m), raportate la art. 54 lit. h) din Legea nr. 188/1999, au mai făcut obiect al controlului de constituţionalitate în raport cu critici similare, Curtea constatând că acestea sunt constituţionale. În acest sens sunt, spre exemplu, Decizia nr. 62 din 21 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 199 din 9 aprilie 2013, şi Decizia nr. 1.597 din 9 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 106 din 10 februarie 2011.
13. Astfel, referitor la critica de neconstituţionalitate formulată în raport cu art. 41 din Constituţie, Curtea a statuat că suspendarea din funcţie sau suspendarea de drept a raporturilor de serviciu ale funcţionarilor publici, în cazul trimiterii în judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni de natura celor prevăzute la art. 54 lit. h) din Legea nr. 188/1999, nu încalcă principiul alegerii libere a profesiei, a meseriei, a ocupaţiei sau a locului de muncă, deoarece, pe de-o parte, măsura suspendării este temporară, iar, pe de altă parte, este justificată de trimiterea în judecată a funcţionarului public pentru infracţiuni de o gravitate deosebită. Curtea a mai reţinut, de asemenea, că sancţiunea administrativă a suspendării funcţionarului public din funcţia publică pe care acesta o deţine, în cazul în care s-a dispus trimiterea sa în judecată, are ca finalitate protejarea autorităţii sau a instituţiei publice faţă de pericolul continuării activităţii ilicite şi al extinderii consecinţelor periculoase ale faptei penale săvârşite de către funcţionarul public.
14. Totodată, prin Decizia nr. 539 din 27 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 361 din 2 iunie 2010, Curtea a constatat că textele de lege criticate nu aduc atingere nici dispoziţiilor art. 47 din Constituţie, observând în acest sens că, potrivit art. 86 alin. (3) din Legea nr. 188/1999, dacă instanţa judecătorească dispune achitarea sau încetarea procesului penal, suspendarea din funcţia publică încetează, iar funcţionarul public respectiv îşi va relua activitatea în funcţia publică deţinută anterior şi îi vor fi achitate drepturile salariale aferente perioadei de suspendare.
15. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale, atât considerentele, cât şi soluţia deciziilor invocate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.
16. În plus, Curtea reţine că, referitor la suspendarea din funcţie a funcţionarilor publici ca urmare a trimiterii în judecată pentru săvârşirea anumitor infracţiuni, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prin Decizia de inadmisibilitate din 22 noiembrie 2011, pronunţată în Cauza Ţehanciuc împotriva României, a observat că autoritatea publică ce dispune măsura suspendării din funcţie nu pretinde că reclamantul a comis vreun act ilegal şi nimic din decizia sa nu indică vreo apreciere sau antepronunţare a vinovăţiei reclamantului cu privire la acuzaţiile penale aduse împotriva acestuia. Într-adevăr, suspendarea sa este obligatorie şi automată potrivit Legii nr. 188/1999, însă nimic din această lege nu arată că scopul măsurii atacate de suspendare este punitiv, ci mai degrabă de precauţie şi provizoriu, în măsura în care priveşte apărarea interesului public, prin suspendarea din funcţie a unei persoane acuzate de comiterea unei infracţiuni de serviciu, şi, astfel, de prevenire a altor posibile acte similare sau consecinţe ale unor asemenea acte.
17. În acest context, Curtea reţine, în final, că prevederile de lege supuse controlului de constituţionalitate nu conţin norme contrare dispoziţiilor art. 53 din Constituţie.
18. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Anastasia Lioveanu în Dosarul nr. 3.615/104/2013 al Curţii de Apel Craiova - Secţia contencios administrativ şi fiscal şi constată că prevederile art. 86 alin. (2) şi ale art. 94 alin. (1) lit. m) raportate la art. 54 lit. h) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
Definitivă şi general obligatorie.
Decizia se comunică Curţii de Apel Craiova - Secţia contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunţată în şedinţa din data de 28 aprilie 2015.
-****-

PREŞEDINTE,

DANIEL MARIUS MORAR

Magistrat-asistent,

Simina Popescu

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 500 din data de 7 iulie 2015