HOTĂRÂRE nr. 822 din 30 septembrie 2015 privind trecerea din domeniul public al statului în domeniul privat al acestuia a unor construcţii aflate în administrarea Penitenciarului de Minori şi Tineri Tichileşti din subordinea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, în vederea scoaterii din funcţiune şi casării
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, precum şi al art. 10 alin. (2) şi al art. 20 din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările şi completările ulterioare,
având în vedere dispoziţiile art. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 112/2000 pentru reglementarea procesului de scoatere din funcţiune, casare şi valorificare a activelor corporale care alcătuiesc domeniul public al statului şi al unităţilor administrativ-teritoriale, aprobată prin Legea nr. 246/2001,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Art. 1
(1)Se aprobă trecerea din domeniul public al statului în domeniul privat al acestuia a unor construcţii aflate în administrarea Penitenciarului de Minori şi Tineri Tichileşti, situate în comuna Tichileşti, str. Mihai Eminescu nr. 1, judeţul Brăila, având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
(2)Trecerea în domeniul privat al statului a construcţiilor prevăzute la alin. (1) se face în vederea scoaterii din funcţiune şi casării acestora.
(3)După scoaterea din funcţiune şi casarea construcţiilor prevăzute la alin. (1), Penitenciarul de Minori şi Tineri Tichileşti îşi va actualiza în mod corespunzător datele din evidenţa cantitativ-valorică.
Art. 2
- Anexa nr. 11 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.020 şi 1.020 bis din 21 decembrie 2006, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică în mod corespunzător.
-****-

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

p. Ministrul justiţiei,

Liviu Stancu,

secretar de stat

Ministrul finanţelor publice,

Eugen Orlando Teodorovici

ANEXĂ: DATELE DE IDENTIFICARE a construcţiilor aflate în administrarea Penitenciarului de Minori şi Tineri Tichileşti din subordinea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, care trec din domeniul public al statului în domeniul privat al acestuia, în vederea scoaterii din funcţiune şi casării

Nr. crt.

Adresa imobilului

Persoana juridică ce administrează imobilul

Caracteristicile bunurilor care trec în domeniul privat al statului

1.

Comuna Tichileşti, judeţul Brăila, str. Mihai Eminescu nr. 1

Penitenciarul de Minori şi Tineri Tichileşti

CUI 4505599

Nr. MF 38579

Cod de clasificaţie - 8.25.02

Baracă săli mese - C14

P - 533 mp

Valoare - 58.688 lei

2.

Comuna Tichileşti, judeţul Brăila, str. Mihai Eminescu nr. 1

Penitenciarul de Minori şi Tineri Tichileşti

CUI 4505599

Nr. MF 38584

Cod de clasificaţie - 8.25.02

Baracă săli clasă - C20

P - 1.492 mp

Valoare - 172.079 lei

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 757 din data de 12 octombrie 2015