LEGE nr. 178 din 16 decembrie 2014 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 37/2005 privind recunoaşterea şi funcţionarea grupurilor şi organizaţiilor de producători, pentru comercializarea produselor agricole şi silvice
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
Articol unic
Ordonanţa Guvernului nr. 37/2005 privind recunoaşterea şi funcţionarea grupurilor şi organizaţiilor de producători, pentru comercializarea produselor agricole şi silvice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 652 din 22 iulie 2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 338/2005, se modifică şi se completează după cum urmează:
1.După articolul 13 se introduce un nou articol, articolul 14, cu următorul cuprins:
"Art. 14
Persoanele juridice prevăzute la art. 12 alin. (2) pot beneficia de sprijinul financiar acordat prin Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR), pentru înfiinţarea grupurilor şi organizaţiilor de producători, în condiţiile enunţate de prevederile art. 27 din Regulamentul (UE) nr. 1.305/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 17 decembrie 2013 privind sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat din Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.698/2005 al Consiliului."
2.Articolul 13 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Art. 13
Scopul activităţii grupurilor şi organizaţiilor de producători, precum şi a grupurilor de producători recunoscute preliminar este comercializarea în comun a produselor agricole şi silvice ale membrilor, urmărind realizarea următoarelor obiective:
a) eficientizarea activităţii membrilor grupurilor şi organizaţiilor de producători;
b) planificarea şi modificarea producţiei conform cererii pieţei, în special conform condiţiilor de calitate şi cantitate;
c) promovarea concentrării ofertei şi plasarea pe piaţă a produselor obţinute de membrii lor;
d) reducerea costurilor de producţie şi stabilizarea preţurilor la producător, precum şi alinierea acestora la piaţa europeană;
e) promovarea utilizării practicilor de cultivare, a tehnicilor de producţie şi gestiune a deşeurilor care să nu dăuneze mediului înconjurător, în special pentru protecţia calităţii apelor, a solului şi a peisajului natural, precum şi menţinerea şi/sau promovarea biodiversităţii;
f) valorificarea disponibilităţii de servicii sau facilitarea de servicii de care nu dispun o parte din membri;
g) accesarea programelor de investiţii cu fonduri europene;
h) pot comercializa produse care sunt cuprinse în avizul de recunoaştere preliminar, obţinute de către alţi fermieri care nu sunt membri ai grupului, dar sunt recunoscuţi ca producători de către aceştia; valoarea produselor comercializate de alţi fermieri nu trebuie să depăşească valoarea producţiei comercializate de către membrii grupului."
-****-
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.

PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR

VALERIU-ŞTEFAN ZGONEA

PREŞEDINTELE SENATULUI

CĂLIN-CONSTANTIN-ANTON POPESCU-TĂRICEANU

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 929 din data de 19 decembrie 2014