HOTĂRÂRE nr. 553 din 2 iulie 2014 privind alocarea temporară, pentru luna iulie a anului 2014, a unor sume din venituri din privatizare ordonatorilor principali de credite cu rol de Autoritate de management
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, precum şi al art. 111 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 64/2009 privind gestionarea financiară a instrumentelor structurale şi utilizarea acestora pentru obiectivul convergenţă, aprobată cu modificări prin Legea nr. 362/2009, cu modificările şi completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Art. 1
(1)În scopul asigurării necesarului de finanţare al autorităţilor de management pentru programele operaţionale finanţate din instrumente structurale în cadrul Obiectivului convergenţă - Programul operaţional sectorial Creşterea competitivităţii economice (POS CCE) şi Programul operaţional regional (POR), denumite în continuare programe operaţionale, aferent lunii iulie a anului 2014, în vederea efectuării plăţilor pentru rambursarea cheltuielilor eligibile către beneficiari şi pentru plata cheltuielilor eligibile rambursabile din cererile de plată aferente instrumentelor structurale, se aprobă alocarea temporară din venituri din privatizare de către Ministerul Finanţelor Publice a sumei de 380.000 mii lei, în echivalent euro, potrivit anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
(2)Ordonatorii principali de credite cu rol de Autoritate de management pentru programele operaţionale, care beneficiază de prevederile alin. (1), sunt prevăzuţi în anexă.
(3)Sumele alocate autorităţilor de management din venituri din privatizare şi utilizate vor fi rambursate Ministerului Finanţelor Publice în euro, din sumele restituite cu această destinaţie de către Comisia Europeană, până la data de 31 octombrie 2014.
Art. 2
(1)Ministerul Finanţelor Publice, prin Direcţia generală de trezorerie şi datorie publică, efectuează transferul integral în euro al sumei prevăzute la art. 1 alin. (1) în termen de două zile lucrătoare de la data solicitării de către Autoritatea de certificare şi plată.
(2)Echivalentul în euro al sumei prevăzute la art. 1 alin. (1) se determină pe baza cursului Băncii Naţionale a României valabil la data efectuării transferului sumelor în valută din contul 3216.800000 EUR "Disponibil la vedere. Alte depozite atrase MFP/EURO", deschis la Banca Naţională a României pe numele Ministerului Finanţelor Publice, în contul analitic denominat în euro 3216.800100EUR "Disponibil din contribuţia financiară a Uniunii Europene reprezentând fonduri externe nerambursabile postaderare", deschis la Banca Naţională a României administrat de Autoritatea de certificare şi plată.
(3)Autoritatea de certificare şi plată efectuează schimbul valutar al întregii sume în euro transferate potrivit alin. (1) şi virează echivalentul în lei al sumei rezultate în contul 54.01.03.00, "Disponibil de la bugetul de stat reprezentând prefinanţări şi fonduri în cazul indisponibilităţii temporare aferente instrumentelor structurale", deschis la Trezoreria Operativă Centrală şi gestionat de Autoritatea de certificare şi plată.
(4)Autoritatea de certificare şi plată efectuează transferul în conturile de disponibil deschise pe numele ordonatorilor principali de credite cu rol de autorităţi de management, integral sau în tranşe, în limita sumei rezultate în urma operaţiunii de schimb valutar prevăzute la alin. (3), proporţional cu sumele prevăzute în anexă, pe baza solicitărilor de fonduri ale autorităţilor de management cuprinzând cereri de rambursare ale beneficiarilor autorizate la plată şi cereri de plată înregistrate la autorităţile de management.
(5)Autorităţile de management pentru programele operaţionale au obligaţia efectuării plăţilor în conturile beneficiarilor, din sumele transferate de Autoritatea de certificare şi plată conform alin. (4), în termen de 10 zile, dar nu mai târziu de data de 31 iulie 2014.
(6)Ordonatorii principali de credite cu rol de autorităţi de management pentru programele operaţionale şi Autoritatea de certificare şi plată restituie Ministerului Finanţelor Publice contravaloarea în euro a sumelor neutilizate în lei din venituri din privatizare în contul prevăzut la alin. (2), până la data de 7 august 2014.
(7)Autorităţile de management notifică Autoritatea de certificare şi plată cu privire la cheltuirea integrală a sumelor transferate potrivit alin. (4) sau cu privire la restituirea sumelor neutilizate, prevăzute la alin. (6), în termen de două zile lucrătoare de la efectuarea operaţiunii.
Art. 3
(1)Reconstituirea veniturilor din privatizare se realizează de ordonatorii principali de credite cu rol de Autoritate de management prin intermediul Autorităţii de certificare şi plată, din sumele primite de la Comisia Europeană, ca urmare a transmiterii către aceasta a aplicaţiilor de plată aferente programelor operaţionale. Autorităţile de management pentru programele operaţionale au obligaţia transmiterii la Autoritatea de certificare şi plată, în termen de 30 de zile calendaristice de la data primirii fondurilor, a declaraţiilor lunare de cheltuieli eligibile, potrivit prevederilor cadrului legal naţional şi comunitar, a căror valoare totală aferentă finanţării din instrumente structurale să fie cel puţin egală cu valoarea sumei primite. Autoritatea de certificare şi plată va asigura procesarea şi transmiterea declaraţiilor de cheltuieli către Comisia Europeană în termen de 20 de zile lucrătoare de la data primirii acestora de la autorităţile de management, în condiţiile în care nu este necesară întreruperea termenului de procesare ca urmare a identificării unor deficienţe.
(2)Reconstituirea sumelor transferate potrivit art. 2 alin. (4) se va efectua prin transferarea echivalentului în euro din contul denominat în euro "Disponibil din contribuţia financiară a Uniunii Europene reprezentând fonduri externe ne rambursabile postaderare", deschis la Banca Naţională a României pe numele Autorităţii de certificare şi plată din cadrul Ministerului Finanţelor Publice, în contul "Disponibil la vedere. Alte depozite atrase MFP/EURO", deschis la Banca Naţională a României pe numele Ministerului Finanţelor Publice până la incidenţa sumei în euro prevăzută la art. 2 alin. (2), luând în considerare notificările autorităţilor de management prevăzute la art. 2 alin. (7).
(3)Sumele necesare pentru finanţarea eventualelor diferenţe nefavorabile de curs valutar rezultate ca urmare a restituirii sumelor neutilizate din veniturile din privatizare, conform art. 2 alin. (6), se asigură din bugetul propriu al ordonatorilor principali de credite cu rol de Autoritate de management.
(4)Sumele reprezentând diferenţe favorabile de curs valutar rezultate ca urmare a restituirii sumelor neutilizate din veniturile din privatizare, conform art. 2 alin. (6), se fac venit la bugetul de stat.
Art. 4
Sumele în euro încasate potrivit art. 2 alin. (6) şi art. 3 alin. (2) şi (3) până la concurenţa totală a sumei alocate de Ministerul Finanţelor Publice potrivit art. 2 alin. (2) se înregistrează ca venituri din privatizare în valută şi se stinge obligaţia de restituire a sumelor alocate din venituri din privatizare în euro a ordonatorilor principali de credite prevăzuţi în anexă.
-****-

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

Ministrul fondurilor europene,

Eugen Orlando Teodorovici,

Viceprim-ministru,

ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice,

Nicolae-Liviu Dragnea

Ministrul finanţelor publice,

Ioana-Maria Petrescu

Ministrul delegat pentru buget,

Liviu Voinea

ANEXĂ: Repartiţia sumelor alocate temporar, pentru luna iulie a anului 2014, din venituri din privatizare, ordonatorilor principali de credite cu rol de Autoritate de management
- mii lei -

Ordonator principal de credite - AM

Total necesar fonduri iulie 2014 (FEN)

1

2

Ministrul fondurilor europene - POS CCE

180.000,00

Ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice - POR

200.000,00

TOTAL:

380.000,00

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 501 din data de 4 iulie 2014