Document embed

DECIZIE nr. 703 din 28 iunie 2012 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 82/2000 privind autorizarea operatorilor economici care desfăşoară activităţi de reparaţii, de reglare, de modificări constructive, de reconstrucţie a vehiculelor rutiere, precum şi de dezmembrare a vehiculelor scoase din uz

Augustin Zegrean	- preşedinte
Acsinte Gaspar	- judecător
Petre Lăzăroiu	- judecător
Mircea Ştefan Minea	- judecător
Iulia Antoanella Motoc	- judecător
Ion Predescu	- judecător
Puskas Valentin Zoltan	- judecător
Tudorel Toader	- judecător
Fabian Niculae	- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 82/2000 privind autorizarea operatorilor economici care desfăşoară activităţi de reparaţii, de reglare, de modificări constructive, de reconstrucţie a vehiculelor rutiere, precum şi de dezmembrare a vehiculelor scoase din uz, excepţie ridicată de Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Automobile din Bucureşti în Dosarul nr. 10.783/2/2011 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.041D/2012.

La apelul nominal se prezintă, pentru Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Automobile din Bucureşti, domnul avocat Ion Dragne din Baroul Bucureşti, cu împuternicire avocaţială depusă la dosar, iar pentru partea Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, doamna Elena Amalia Bardaş.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului autoarei excepţiei de neconstituţionalitate care solicită admiterea acesteia. Acesta arată că nu se poate recunoaşte dreptul statului de a autoriza unităţile service pe clase, ţinând cont de marcă, întrucât se încalcă dreptul de proprietate al producătorilor de automobile. Această autorizare trebuie făcută numai cu acordul titularului mărcii care are dreptul de a utiliza propriile standarde de calificare. Prin dispoziţiile legale criticate se încalcă, în opinia autorului excepţiei, principiul concurenţei loiale. Se mai arată că, în acelaşi sens, s-ar fi pronunţat şi Curtea de Justiţie a Uniunii Europene.

Reprezentantul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii arată că autoarea excepţiei de neconstituţionalitate face o confuzie între semn, marcă şi denumirea unor autovehicule. În realitate, este interzisă folosirea semnului mărcii pe documentele respectivelor unităţi service autorizate de stat.

În opinia sa, prevederile legale criticate nu fac decât să confere Registrului Auto Român posibilitatea de a-l proteja şi informa pe consumatorul care se adresează unor astfel de unităţi, în sensul constatării capacităţii tehnice şi materiale de a repara autovehicule. În consecinţă, solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate.

În continuare, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate, în măsura în care în procesul de autorizare nu se are în vedere acordul proprietarului mărcii. Acesta arată că se încalcă dreptul de proprietate sub aspectul specific al proprietăţii intelectuale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin Încheierea din 24 aprilie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 10.783/2/2011, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a art. 2 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 82/2000 privind autorizarea operatorilor economici care desfăşoară activităţi de reparaţii, de reglare, de modificări constructive, de reconstrucţie a vehiculelor rutiere, precum şi de dezmembrare a vehiculelor scoase din uz.

Excepţia a fost invocată de Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Automobile din Bucureşti într-un dosar având ca obiect anularea unui act administrativ.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia arată, în esenţă, că dispoziţiile legale criticate încalcă dreptul de proprietate asupra mărcii, în condiţiile în care ele nu precizează vreo condiţie privind consimţământul titularului mărcii la emiterea unei asemenea autorizaţii. De asemenea, tot fără acordul titularului mărcii, se permite în mod expres unor terţi utilizarea semnului specific privind marca pe documente sau pentru publicitate. Aşadar, prevederile criticate nu garantează exercitarea dreptului la marcă, în condiţiile cuprinse în Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice.

Articolul, în această formă, a permis emiterea tuturor autorizaţiilor tehnice de funcţionare, fără vreun acord al producătorilor de automobile, ale căror mărci erau înscrise în acele autorizaţii. Aceşti producători nu îşi pot desfăşura activitatea economică în condiţiile legii, prin protecţia mărcilor ai căror titulari sunt.

În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, ordonanţa Guvernului împiedică protecţia concurenţei loiale. În acest sens, li se permite reparatorilor de autovehicule să se folosească de mărcile producătorilor şi importatorilor de automobile, fără a se oferi vreo despăgubire în compensaţie şi fără vreun acord prealabil. Mai mult, activităţile pe care aceştia le desfăşoară au aptitudinea de a produce daune producătorilor şi importatorilor de automobile şi mărcilor de care aceştia dispun, din moment ce, deşi repară autovehiculele produse sau importate de membrii asociaţiei care a ridicat excepţia, nu există nicio posibilitate ca aceştia să verifice condiţiile tehnice în care se emit autorizaţiile. Aceiaşi reparatori nu utilizează documentaţiile tehnice şi programele informatice pe care reparatorii autorizaţi sunt obligaţi să le utilizeze ca o garanţie a prestării unor servicii de calitate, ceea ce duce la dezavantajarea acestora din urmă. Trebuie menţionat că reparatorii autorizaţi au un acord cu producătorul sau importatorul, plătind costurile aferente.

Concurenţa neloială se răsfrânge nu doar în piaţa reparaţiilor de autovehicule, ci chiar faţă de producători sau importatori, care, la rândul lor, suferă prejudicii, atât de imagine, cât şi materiale, prin autorizarea diferiţilor agenţi economici fără acordul lor de a repara mărcile de autovehicule pe care aceştia le produc sau le importă.

În cazul reparatorilor independenţi, cu toate că aceştia nu sunt verificaţi de către producători, cu privire la respectarea standardelor de calitate, se constată că sunt autorizaţi de Registrul Auto Român pe marcă, conferindu-li-se, practic, în temeiul Ordinului ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului nr. 2.131/2005 pentru aprobarea Reglementărilor privind autorizarea operatorilor economici care desfăşoară activităţi de reparaţii, de întreţinere, de reglare, de modificări constructive, de reconstrucţie a vehiculelor rutiere, precum şi de dezmembrare a vehiculelor scoase din uz - RNTR 9, emis în baza ordonanţei Guvernului, calitatea de "reparator autorizat" pentru una sau mai multe mărci. În acest fel, se creează o reţea paralelă de reparatori autorizaţi, fapt care aduce importante prejudicii materiale producătorilor şi reprezentanţilor autorizaţi ai acestora, ca urmare a confuziei care se realizează astfel pe piaţă între cele două categorii de reparatori.

Consumatorii au în toate cazurile convingerea că reparatorul este autorizat de Registrul Auto Român, pentru o anumită marcă, că aparţine reţelei de service a producătorului sau că a fost verificat de către producător şi că respectă standardele acestuia, oferind servicii similare, convingere care este alimentată, evident, de existenţa în cuprinsul autorizaţiei eliberate de Registrul Auto Român a denumiri mărcii respective. Se încalcă, astfel, şi dreptul fundamental al consumatorilor de a fi informaţi corect asupra calităţii produselor şi serviciilor pe care le achiziţionează.

Autoarea excepţiei de neconstituţionalitate invocă şi nerespectarea dispoziţiilor constituţionale referitoare la prioritatea dreptului Uniunii Europene asupra legislaţiei naţionale contrare. Se mai invocă şi Regulamentul (CE) nr. 1.400/2002 al Comisiei din 31 iulie 2002 privind aplicarea articolului 81 alineatul (3) din tratat categoriilor de acorduri verticale şi practici concertate în sectorul autovehiculelor, publicat în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene, nr. L 203 din 1 august 2002, Regulamentul (UE) nr. 461/2010 al Comisiei din 27 mai 2010 privind aplicarea articolului 101 alineatul (3) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene categoriilor de acorduri verticale şi practici concertate în sectorul autovehiculelor, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, nr. L 129 din 28 mai 2010, Directiva nr. 89/2004 a Comisiei din 13 septembrie 2004, precum şi jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, respectiv Hotărârea din 23 februarie 1999, pronunţată în Cauza C-63/1997 Bayerische Motorenwerken AG (BMW) şi BMW Nederland BV împotriva Ronald Karel Deenik şi Hotărârea din 17 decembrie 1970 pronunţată în cauza C 11-70 Internationale Handelsgesetlschaft mbH Împotriva Einfuhr-und Vorratsstelle fur Getreide und Futtermittel. Potrivit Hotărârii din 23 februarie 1999, proprietarul unei mărci nu poate interzice unui terţ [...] de a folosi marca decât dacă marca este folosită într-o asemenea manieră, încât se poate crea impresia că există o legătură comercială între întreprinderea respectivă şi proprietarul mărcii, în particular că întreprinderea este afiliată reţelei de distribuţie a proprietarului mărcii sau că există o relaţie specială între cele două întreprinderi.

Or, autoarea excepţiei susţine că sistemul actual permite tocmai o astfel de confuzie.

Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal apreciază excepţia de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. Astfel, Avocatul Poporului consideră că dreptul de proprietate privată, inclusiv dreptul asupra mărcii, nu este un drept absolut, aşa încât, potrivit art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituţie, conţinutul şi limitele acestuia sunt stabilite de lege. În cazul de faţă, autorizaţia de funcţionare atestă capabilitatea tehnică a agentului economic de a efectua, în conformitate cu legislaţia în vigoare, activităţi de reparaţii, întreţinere şi reglări funcţionale ale vehiculelor rutiere; activităţi de reparaţii, recondiţionări, montări, verificări şi etalonări ale componentelor şi echipamentelor rutiere; modificări constructive şi reconstrucţia vehiculelor rutiere, acestea fiind situaţii care presupun necesitatea indicării destinaţiei produsului sau a serviciului, în special pentru accesorii sau piese detaşabile.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 2 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 82/2000 privind autorizarea operatorilor economici care desfăşoară activităţi de reparaţii, de reglare, de modificări constructive, de reconstrucţie a vehiculelor rutiere, precum şi de dezmembrare a vehiculelor scoase din uz, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 413 din 30 august 2000, care au următorul conţinut: "Autorizaţia tehnică de funcţionare diferenţiază agenţii economici pe clase, în funcţie de complexitatea activităţii pe care o execută şi/sau de mărcile ori tipurile de vehicule rutiere pentru care desfăşoară aceste activităţi."

În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 44 alin. (1) şi (2) privind dreptul de proprietate privată, art. 45 privind libertatea economică, art. 135 alin. (1) şi (2) lit. a) privind economia şi în art. 148 alin. (2) privind prioritatea prevederilor tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum şi celorlalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu faţă de dispoziţiile contrare din legile interne.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea observă că aceasta este neîntemeiată pentru motivele ce vor fi expuse în continuare.

În legătură cu critica autorului excepţiei de neconstituţionalitate, care consideră că dreptul său de proprietate a fost încălcat, Curtea reţine că dispoziţiile legale criticate stabilesc doar condiţiile exerciţiului acestui drept, astfel încât, în ceea ce priveşte operaţiunile de reparaţii/service, titularul dreptului de proprietate asupra mărcii nu deţine o exclusivitate în privinţa acestor operaţiuni.

În cazul de faţă, reglementările legale criticate au drept scop protejarea intereselor consumatorilor. Aceştia trebuie să aibă garanţia că unităţile service au capacitatea de a efectua reparaţiile necesare autovehiculelor pe care le deţin în condiţii optime. Regia Autonomă "Registrul Auto Român", organism tehnic specializat al Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei, este organismul abilitat de ordonanţă să facă verificările necesare şi să autorizeze respectivii agenţi economici. Prin această autorizare, aceştia nu capătă statutul de unităţi autorizate ale producătorilor sau importatorilor de autovehicule, cu alte cuvinte nu fac parte din reţeaua oficială a acestora.

Apartenenţa la o astfel de reţea oficială presupune utilizarea standardelor proprii ale producătorilor (în ceea ce priveşte calitatea, normarea orelor de muncă prestate faţă de client şi chiar de preţ). În schimbul apartenenţei la această reţea oficială, aceşti agenţi economici contribuie financiar, în funcţie de obligaţiile asumate prin acordurile comerciale pe care le încheie, la finanţarea cheltuielilor efectuate de producători sau importatori pentru menţinerea şi chiar mărirea prestigiului mărcilor respective pentru o calitate sporită a produselor şi serviciilor. În cazul reţelelor oficiale, producătorii sau importatorii de autovehicule sunt liberi să îşi stabilească, cu respectarea regulilor privind concurenţa şi potrivit propriilor standarde, reţeaua unităţilor service cu care doresc să coopereze.

Legiuitorul a înţeles să protejeze dreptul acestora de a veghea la protecţia mărcii proprii prin faptul că agenţii economici care desfăşoară activităţi specifice în termenul de garanţie a vehiculelor noi trebuie să aibă şi abilitarea din partea producătorului vehiculului rutier respectiv sau din partea reprezentantului autorizat al acestuia [art. 2 alin. (5) din ordonanţă]. Cu alte cuvinte, în ceea ce priveşte piaţa autovehiculelor noi, aflate în termenul de garanţie, este necesar acordul din partea producătorului vehiculului rutier respectiv sau din partea reprezentantului autorizat al acestuia.

În ceea ce priveşte piaţa autovehiculelor care nu se mai află în termenul de garanţie, reparaţiile pot fi efectuate, însă, atât de unităţile service din reţeaua autorizată oficial de producători sau importatori, cât şi de unităţile service care nu sunt autorizate de aceştia (numiţi de autoarea excepţiei reparatori independenţi), dar care au fost, în schimb, autorizate de Registrul Auto Român. Supunerea acestor reparatori independenţi autorizării din partea producătorilor sau importatorilor de automobile ar fi excesivă, în condiţiile în care aceştia ar putea impune redevenţe excesive prin raportare la puterea lor economică, ducând astfel la îngrădirea liberei concurenţe. De asemenea, printr-o autorizare exclusivă din partea lor s-ar putea ajunge la apariţia unei situaţii de oligopol în care preţurile sunt controlate de reţelele oficiale ale cartelurilor producătorilor sau importatorilor de autovehicule, ceea ce nu ar corespunde intereselor consumatorilor.

Producătorii sau importatorii de autovehicule au dreptul şi obligaţia de a-i informa pe consumatori sau a pune la dispoziţia acestora, prin mijloace clasice sau moderne, informaţiile necesare cu privire la reţelele lor oficiale de reparaţii. În prezent, un consumator diligent poate verifica relativ uşor dacă o unitate service este sau nu o unitate autorizată oficial de către producător sau importator şi poate decide, în funcţie de complexitatea şi preţul reparaţiilor, dacă va încredinţa acelei unităţi repararea autovehiculului pe care îl deţine.

Consumatorul nu poate fi obligat de către producător sau importator să îşi repare autovehiculul în reţeaua oficială a acestuia şi la preţurile impuse de el în numele protecţiei mărcii autovehiculului. Acest lucru este valabil şi în cazul pieţei autovehiculelor noi, aflate în termenul de garanţie, însă consumatorul pierde garanţia dacă se adresează unei unităţi care nu este autorizată oficial de către producător sau importator. De altfel, reparatorii independenţi nu au dreptul de a utiliza, chiar în condiţiile autorizării de către Registrul Auto Român, semnul distinctiv al mărcii respective. Titularul mărcii are la dispoziţie, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice, republicată în Monitorul Oficial şi României, Partea I, nr. 350 din 27 mai 2010, toate mijloacele juridice necesare pentru protecţia acesteia.

În ceea ce priveşte invocarea legislaţiei Uniunii Europene, Curtea Constituţională a statuat în jurisprudenţa sa, respectiv în Decizia nr. 668 din 18 mai 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 487 din 8 iulie 2011, că acest lucru este posibil, cu respectarea anumitor condiţii, respectiv, pe de o parte, ca norma să fie suficient de clară, precisă şi neechivocă prin ea însăşi sau înţelesul acesteia să fi fost stabilit în mod clar, precis şi neechivoc de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene şi, pe de altă parte, norma trebuie să se circumscrie unui anumit nivel de relevanţă constituţională, astfel încât conţinutul său normativ să susţină posibila încălcare de către legea naţională a Constituţiei - unica normă directă de referinţă în cadrul controlului de constituţionalitate. Într-o atare ipoteză demersul Curţii Constituţionale este distinct de simpla aplicare şi interpretare a legii, competenţă ce aparţine instanţelor judecătoreşti şi autorităţilor administrative, sau de eventualele chestiuni ce ţin de politica legislativă promovată de Parlament sau Guvern, după caz. În cazul de faţă, însă, nu se poate reţine îndeplinirea condiţiilor menţionate mai sus.

În consecinţă, Curtea nu poate reţine încălcarea art. 44 alin. (1) şi (2), art. 45, art. 135 alin. (1) şi (2) lit. a) şi art. 148 alin. (2) din Constituţie.

Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 82/2000 privind autorizarea operatorilor economici care desfăşoară activităţi de reparaţii, de reglare, de modificări constructive, de reconstrucţie a vehiculelor rutiere, precum şi de dezmembrare a vehiculelor scoase din uz, excepţie ridicată de Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Automobile din Bucureşti în Dosarul nr. 10.783/2/2011 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 28 iunie 2012.

-****-

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Fabian Niculae

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 615 din data de 27 august 2012