Document embed

DECIZIE nr. 380 din 26 mai 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local, raportate la sintagma "la data întocmirii raportului de expertiză" cuprinsă în dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică

Augustin Zegrean	- preşedinte
Petre Lăzăroiu	- judecător
Mircea Ştefan Minea	- judecător
Daniel Marius Morar	- judecător
Mona-Maria Pivniceru	- judecător
Puskas Valentin Zoltan	- judecător
Simona-Maya Teodoroiu	- judecător
Tudorel Toader	- judecător
Benke Karoly	- magistrat-asistent-şef

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local, raportate la sintagma "la data întocmirii raportului de expertiză" cuprinsă în dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, excepţie ridicată de Statul român, reprezentat de Ministerul Transporturilor prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. din Bucureşti, în Dosarul nr. 9.627/86/2013 al Curţii de Apel Suceava - Secţia I civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 492D/2015.

2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Preşedintele dispune a se face apelul şi în dosarele nr. 493D-497D/2015, nr. 515D-521D/2015, nr. 558D-570D/2015, nr. 574D-585D/2015, nr. 604D-611D/2015, nr. 630D-641D/2015, nr. 676D-682D/2015 şi nr. 687D-696D/2015, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local, raportate la sintagma "la data întocmirii raportului de expertiză" cuprinsă în dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, excepţie ridicată de Statul român, reprezentat de Ministerul Transporturilor prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. din Bucureşti, în dosarele nr. 8.193/86/2013, nr. 10.628/86/2013, nr. 8.722/86/2013, nr. 9.379/86/2013, nr. 16.376/86/2011*, nr. 11.196/86/2013, nr. 14.263/86/2013*, nr. 4.173/86/2013, nr. 5.385/86/2013, nr. 4.468/86/2013, nr. 6.297/86/2013, nr. 10.627/86/2013, nr. 4.593/86/2013, nr. 7.634/86/2013, nr. 8.192/86/2013, nr. 9.117/86/2013, nr. 10.534/86/2013, nr. 11.283/86/2013, nr. 11.558/86/2013, nr. 206/86/2014, nr. 259/86/2014, nr. 322/86/2014, nr. 1.090/86/2014, nr. 1.712/86/2014, nr. 8.048/86/2013, nr. 14.457/86/2011*, nr. 8.134/86/2012*, nr. 2.976/86/2013, nr. 4.145/86/2013, nr. 4.608/86/2013, nr. 8.240/86/2013, nr. 8.288/86/2013, nr. 8.561/86/2013, nr. 9.115/86/2013, nr. 9.819/86/2013, nr. 10.137/86/2013, nr. 10.536/86/2013, nr. 2.578/86/2012*, nr. 2.632/86/2012*, nr. 3.999/86/2013, nr. 6.398/86/2013, nr. 9.736/86/2013, nr. 9.866/86/2013, nr. 11.435/86/2013, nr. 50/39/2014, nr. 2.735/86/2013, nr. 8.047/86/2013, nr. 8.194/86/2013, nr. 8.252/86/2013, nr. 14.409/86/2011*, nr. 1.823/86/2012*, nr. 4.280/86/2013, nr. 5.695/86/2013, nr. 6.484/86/2013, nr. 6.300/86/2013, nr. 10.053/86/2013, nr. 9.576/86/2013, nr. 6.299/86/2013, nr. 6.230/86/2013, nr. 6.603/86/2013, nr. 7.330/86/2013, nr. 7.331/86/2013, nr. 7.449/86/2013, nr. 11.909/86/2013, nr. 4.000/86/2013, nr. 4.380/86/2013, nr. 4.381/86/2013, nr. 5.462/86/2013, nr. 6.469/86/2013, nr. 7.656/86/2013, nr. 8.239/86/2013, nr. 8.386/86/2013, nr. 9.114/86/2013 şi nr. 9.480/86/2013 ale Curţii de Apel Suceava - Secţia I civilă.

4. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită.

5. Curtea, având în vedere obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele sus menţionate, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor nr. 493D-497D/2015, nr. 515D- 521D/2015, nr. 558D-570D/2015, nr. 574D-585D/2015, nr. 604D-611D/2015, nr. 630D- 641D/2015, nr. 676D-682D/2015 şi nr. 687D-696D/2015 la Dosarul nr. 492D/2015.

6. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu propunerea de conexare a dosarelor menţionate.

7. Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea dosarelor nr. 493D-497D/2015, nr. 515D-521D/2015, nr. 558D-570D/2015, nr. 574D-585D/2015, nr. 604D-611D/2015, nr. 630D-641D/2015, nr. 676D-682D/2015 şi nr. 687D-696D/2015 la Dosarul nr. 492D/2015, care este primul înregistrat.

8. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând, în acest sens, considerentele care au stat la baza pronunţării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 12 din 15 ianuarie 2015.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:

9. Prin încheierile din 10, 11, 12, 17, 18, 19, 25 şi 26 martie 2015, pronunţate în dosarele nr. 9.627/86/2013, nr. 8.193/86/2013, nr. 10.628/86/2013, nr. 8.722/86/2013, nr. 9.379/86/2013, nr. 16.376/86/2011*, nr. 11.196/86/2013, nr. 14.263/86/2013*, nr. 4.173/86/2013, nr. 5.385/86/2013, nr. 4.468/86/2013, nr. 6.297/86/2013, nr. 10.627/86/2013, nr. 4.593/86/2013, nr. 7.634/86/2013, nr. 8.192/86/2013, nr. 9.117/86/2013, nr. 10.534/86/2013, nr. 11.283/86/2013, nr. 11.558/86/2013, nr. 206/86/2014, nr. 259/86/2014, nr. 322/86/2014, nr. 1.090/86/2014, nr. 1.712/86/2014, nr. 8.048/86/2013, nr. 14.457/86/2011*, nr. 8134/86/2012*, nr. 2.976/86/2013, nr. 4.145/86/2013, nr. 4.608/86/2013, nr. 8.240/86/2013, nr. 8.288/86/2013, nr. 8.561/86/2013, nr. 9.115/86/2013, nr. 9.819/86/2013, nr. 10.137/86/2013, nr. 10.536/86/2013, nr. 2.578/86/2012*, nr. 2.632/86/2012*, nr. 3.999/86/2013, nr. 6.398/86/2013, nr. 9.736/86/2013, nr. 9.866/86/2013, nr. 11.435/86/2013, nr. 50/39/2014, nr. 2.735/86/2013, nr. 8.047/86/2013, nr. 8.194/86/2013, nr. 8.252/86/2013, nr. 14.409/86/2011*, nr. 1.823/86/2012*, nr. 4.280/86/2013, nr. 5.695/86/2013, nr. 6.484/86/2013, nr. 6.300/86/2013, nr. 10.053/86/2013, nr. 9.576/86/2013, nr. 6.299/86/2013, nr. 6.230/86/2013, nr. 6.603/86/2013, nr. 7.330/86/2013, nr. 7.331/86/2013, nr. 7.449/86/2013, nr. 11.909/86/2013, nr. 4.000/86/2013, nr. 4.380/86/2013, nr. 4.381/86/2013, nr. 5.462/86/2013, nr. 6.469/86/2013, nr. 7.656/86/2013, nr. 8.239/86/2013, nr. 8.386/86/2013, nr. 9.114/86/2013 şi nr. 9.480/86/2013, Curtea de Apel Suceava - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local, raportate la sintagma "la data întocmirii raportului de expertiză" cuprinsă în dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, excepţie ridicată de Statul român, reprezentat de Ministerul Transporturilor prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. din Bucureşti, în cauze aflate în stadiul procesual al apelului, având ca obiect soluţionarea cererilor formulate de către persoanele expropriate împotriva hotărârilor de stabilire a cuantumului despăgubirii emise de Comisia de verificare a dreptului de proprietate sau a altui drept real.

10. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se apreciază că, potrivit dispoziţiilor legale criticate, valoarea despăgubirilor la care este îndreptăţită persoana expropriată se stabileşte în funcţie de data întocmirii raportului de expertiză "în litigiul în care se contestă decizia de expropriere"; or, această operaţiune trebuie realizată în funcţie de momentul transferului dreptului de proprietate din patrimoniul persoanei expropriate în cel al expropriatorului. În sensul celor de mai sus, autorul excepţiei de neconstituţionalitate arată că Legea nr. 33/1994 - în cuprinsul căreia se regăseşte norma la care se trimite - prevede o procedură de expropriere diferită faţă de cea specială reglementată de Legea nr. 255/2010. Astfel, potrivit Legii nr. 33/1994, instanţa judecătorească este sesizată în mod direct cu cererea de expropriere, fiind învestită să se pronunţe cu privire la pretenţia de expropriere, întinderea imobilului expropriat şi valoarea despăgubirilor, fără derularea vreunei proceduri prealabile; în schimb, în reglementarea Legii nr. 255/2010, despăgubirile cuvenite persoanei expropriate se stabilesc în cadrul unei proceduri administrative prealabile, prin hotărârea emisă de expropriator, transferul dreptului de proprietate operează de drept la data emiterii actului administrativ de expropriere, ulterior consemnării sumelor aferente despăgubirii, iar contestaţia împotriva deciziei de expropriere nu suspendă transferul dreptului de proprietate asupra bunurilor imobile. Întrucât, potrivit Legii nr. 255/2010, transferul dreptului de proprietate operează la momentul emiterii hotărârii de expropriere, nu există nicio raţiune obiectivă pentru calculul despăgubirilor în funcţie de o altă dată ulterioară la care, în eventualitatea formulării unei contestaţii, se întocmeşte raportul de expertiză judiciară.

11. Totodată, se susţine că decizia de expropriere poate fi contestată în cadrul termenului general de prescripţie, astfel încât pot apărea decalaje de timp importante între datele la care se întocmesc rapoartele de expertiză în cadrul contestaţiilor formulate de persoanele expropriate la acelaşi moment, aceste date putând să difere, aşadar, în raport cu momentul formulării contestaţiei şi cu momentul în care este efectuat raportul de expertiză, fapt care duce la stabilirea unor despăgubiri diferenţiate doar în raport cu momentul evaluării, iar nu în raport cu valoarea reală a bunului de la data exproprierii. Asemenea diferenţieri nu au o justificare obiectivă şi sunt de natură să deturneze valoarea justă a despăgubirii cuvenite în raport cu momentul transferului dreptului de proprietate.

12. Autorul excepţiei invocă, în sensul celor de mai sus, şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 12 din 15 ianuarie 2015.

13. Curtea de Apel Suceava - Secţia I civilă, invocând considerentele care au stat la baza pronunţării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 12 din 15 ianuarie 2015, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată.

14. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

15. Avocatul Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate ridicată este inadmisibilă, întrucât, prin Decizia nr. 12 din 15 ianuarie 2015, s-a stabilit în mod expres obligaţia legiuitorului de a modifica în mod corespunzător Legea nr. 255/2010 pentru a da efecte depline deciziei anterior menţionate. Având în vedere că atât considerentele, cât şi dispozitivul deciziilor Curţii Constituţionale sunt general obligatorii şi se impun cu aceeaşi forţă tuturor subiectelor de drept, rezultă obligaţia Parlamentului şi a autorităţilor şi instituţiilor publice implicate în derularea procedurii de expropriere pentru utilitate publică să respecte cele stabilite prin decizia menţionată. Îndeplinirea obligaţiei de corelare a legii speciale în privinţa momentului de la care operează transferul dreptului de proprietate, cu stabilirea despăgubirilor la valoarea imobilului de la data exproprierii, ce revine puterii legiuitoare, se impune cu necesitate pentru înlăturarea actului normativ fundamentat pe norme care au fost deja declarate ca fiind neconstituţionale.

16. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

17. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

18. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 853 din 20 decembrie 2010, raportate la sintagma "la data întocmirii raportului de expertiză" cuprinsă în dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 472 din 5 iulie 2011, care au următorul cuprins:

- Art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010: "(3) Acţiunea formulată în conformitate cu prevederile prezentului articol se soluţionează potrivit dispoziţiilor art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce priveşte stabilirea despăgubirii".;

- Art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994: "(2) La calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia."

19. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 16 alin. (1) privind egalitatea în faţa legii şi art. 44 alin. (3) potrivit cărora "Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire". Totodată, sunt invocate, prin prisma art. 20 din Constituţie, şi prevederile art. 1 privind protecţia proprietăţii din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

20. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, prin Decizia nr. 12 din 15 ianuarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 152 din 3 martie 2015, a constatat neconstituţionalitatea prevederilor art. 9 teza a doua din Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcţie de autostrăzi şi drumuri naţionale, raportate la sintagma "la data întocmirii raportului de expertiză" cuprinsă în dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, şi nu în sine a dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994. Aşadar, decizia de constatare a neconstituţionalităţii a vizat conţinutul normativ integrat normei de trimitere, respectiv art. 9 teza a doua din Legea nr. 198/2004, şi nu conţinutul normativ propriu-zis al art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994. Având în vedere acest aspect, Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010 raportate la sintagma "la data întocmirii raportului de expertiză" cuprinsă în art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 îndeplineşte condiţia de admisibilitate rezultată din interpretarea per a contrario a dispoziţiilor art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora "Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale" (a se vedea mutatis mutandis Decizia nr. 307 din 28 aprilie 2015*), nepublicată la data pronunţării prezentei decizii).

*) Decizia nr. 307 din 28 aprilie 2015 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 462 din 26 iunie 2015.

21. Curtea reţine că, în jurisprudenţa sa, s-a mai pronunţat cu privire la constituţionalitatea Legii nr. 255/2010, şi anume prin Decizia nr. 7 din 18 ianuarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 244 din 7 aprilie 2011, Decizia nr. 1.566 din 6 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 88 din 3 februarie 2012, Decizia nr. 20 din 17 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 224 din 4 aprilie 2012, Decizia nr. 29 din 19 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 152 din 7 martie 2012, sau Decizia nr. 316 din 29 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 386 din 8 iunie 2012, fără să fi antamat problema ridicată de autorul prezentei excepţii de neconstituţionalitate, respectiv corelarea cuantumului despăgubirii judiciare cu momentul transferului dreptului de proprietate.

22. Pentru a analiza criticile de neconstituţionalitate formulate, Curtea trebuie să stabilească momentul la care se produce transferul dreptului de proprietate în ipoteza exproprierii reglementate de Legea nr. 255/2010. În acest sens, Curtea observă că, potrivit art. 4 din Legea nr. 255/2010, procedura de expropriere parcurge patru etape, după cum urmează: a) aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai lucrărilor de interes naţional, judeţean sau local; b) consemnarea sumei individuale aferente reprezentând plata despăgubirii pentru imobilele care fac parte din coridorul de expropriere şi afişarea listei proprietarilor imobilelor; c) transferul dreptului de proprietate; şi d) finalizarea formalităţilor aferente procedurii de expropriere.

23. Potrivit art. 9 alin. (4) din Legea nr. 255/2010, transferul dreptului de proprietate asupra imobilelor din proprietatea privată a persoanelor fizice sau juridice în proprietatea publică a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale şi în administrarea expropriatorului operează de drept la data emiterii actului administrativ de expropriere de către expropriator, ulterior consemnării sumelor aferente despăgubirii. În acest sens, expropriatorul are obligaţia consemnării sumelor individuale reprezentând plata despăgubirii la dispoziţia proprietarilor de imobile, individualizaţi conform listei proprietarilor afectaţi, aşa cum rezultă din evidenţele Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară sau ale unităţilor administrativ-teritoriale, să notifice intenţia de expropriere - pentru că, în mod corelativ, persoanele expropriate au obligaţia prezentării la sediul expropriatorului, în vederea stabilirii unei juste despăgubiri - şi numai după aceea poate emite actul administrativ de expropriere. În termen de 5 zile de la emiterea deciziei de expropriere, expropriatorul numeşte comisia de verificare a dreptului de proprietate ori a altui drept real în temeiul căruia cererea de despăgubire a fost formulată [art. 18 din Legea nr. 255/2010], care constată, printr-un proces-verbal, acceptarea sau, după caz, neacceptarea cuantumului despăgubirii de către proprietar sau titularii altor drepturi reale asupra imobilului supus exproprierii [a se vedea şi art. 15 alin. (12) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 53/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 1 februarie 2011]. În toate cazurile, după semnarea procesului-verbal, potrivit art. 16 alin. (1) din aceleaşi norme metodologice, această comisie emite o hotărâre de stabilire a cuantumului despăgubirii. În cazul în care titularul sau unul dintre titularii dreptului real, aflaţi în concurs, nu este de acord cu cuantumul despăgubirii, suma reprezentând despăgubirea se consemnează pe numele titularului sau, după caz, al titularilor [art. 19 alin. (11) din Legea nr. 255/2010]. În această ipoteză, expropriatul nemulţumit se poate adresa instanţei judecătoreşti competente în termenul general de prescripţie, care curge de la data la care i-a fost comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii, sub sancţiunea decăderii, fără a putea contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii, iar exercitarea căilor de atac nu suspendă efectele hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii şi transferului dreptului de proprietate [art. 22 alin. (1) din Legea nr. 255/2010]. În continuare, art. 22 alin. (3) din lege prevede că acţiunea formulată se soluţionează potrivit dispoziţiilor art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce priveşte stabilirea despăgubirii.

24. Din cele anterior menţionate rezultă că, deşi transferul dreptului de proprietate asupra imobilelor din proprietatea privată a persoanelor fizice sau juridice în proprietatea publică a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale şi în administrarea expropriatorului operează de drept la data emiterii actului administrativ de expropriere de către expropriator, în ipoteza în care persoana expropriată nu este de acord cu cuantumul despăgubirii stabilite pe cale administrativă, aceasta urmează a beneficia de o despăgubire stabilită pe cale judiciară al cărei cuantum nu se raportează la data transferului dreptului de proprietate, ci la cea a realizării expertizei. În schimb, Legea nr. 33/1994, legea generală în materie de expropriere, prevede transferul dreptului de proprietate la data îndeplinirii obligaţiilor impuse expropriatorului prin hotărârea judecătorească de expropriere; de aceea, în acest din urmă caz este just ca expertiza judiciară să se realizeze într-un moment temporal cât mai apropiat de pronunţarea hotărârii judecătoreşti.

25. Curtea reţine că o soluţie legislativă similară a format obiectul controlului de constituţionalitate, în acest sens pronunţându-se Decizia nr. 12 din 15 ianuarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 152 din 3 martie 2015. Prin această decizie Curtea a constatat neconstituţionalitatea art. 9 teza a doua din Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcţie de autostrăzi şi drumuri naţionale, în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 184/2008 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcţie de autostrăzi şi drumuri naţionale, raportate la sintagma "la data întocmirii raportului de expertiză" cuprinsă în dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, aşadar, o reglementare legală anterioară Legii nr. 255/2010, text cu un conţinut normativ similar cu cel ce face obiectul excepţiei de neconstituţionalitate analizate în cauza de faţă.

26. Prin decizia menţionată (paragrafele 23-25) Curtea a statuat că stabilirea cuantumului despăgubirii este o măsură conexă şi indisolubil legată de momentul transferului dreptului de proprietate, întrucât acest moment este cel determinant în raportul juridic ce se naşte între expropriat şi expropriator, iar nu de vreun alt moment ulterior stabilit aleatoriu. În consecinţă, în această privinţă legiuitorul nu are nicio marjă de apreciere, valoarea bunului expropriat neputând fi alta decât cea stabilită la momentul contemporan realizării transferului dreptului. Dacă în privinţa exproprierii reglementate de legea generală această exigenţă constituţională este pe deplin respectată prin dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, cuantumul despăgubirilor fiind stabilit la un moment apropiat în timp, contemporan transferului dreptului de proprietate, în privinţa legii speciale, în speţă fiind vorba de Legea nr. 198/2004, în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 184/2008, aplicarea art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, respectiv sintagma "la data întocmirii raportului de expertiză", generează o situaţie juridică ce se abate de la o asemenea finalitate, în sensul că expertiza judiciară dispusă nu reflectă valoarea bunului de la momentul contemporan realizării transferului dreptului, ci o valoare de la un moment ulterior care nu este cert. Rezultă că, determinându-se în acest fel cuantumul despăgubirii, aceasta nu mai este "dreaptă" în sensul art. 44 alin. (3) din Constituţie, cuantumul ei nefiind contemporan momentului transferului dreptului de proprietate, soluţie de principiu cu valoare constituţională. Prin urmare, Curtea a admis excepţia de neconstituţionalitate formulată şi a reţinut că la calcularea cuantumului despăgubirilor solicitate potrivit art. 9 teza a doua din Legea nr. 198/2004, în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 184/2008, experţii şi instanţa de judecată vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la momentul transferului dreptului de proprietate.

27. Raportând considerentele de principiu reţinute în jurisprudenţa sa la cauza de faţă, Curtea constată că valoarea bunului expropriat nu poate fi alta decât cea stabilită la momentul contemporan realizării transferului dreptului, finalitate urmărită atât prin Legea nr. 33/1994, cât şi prin jurisprudenţa Curţii Constituţionale. Aplicarea tale quale în ipoteza determinării cuantumului despăgubirii prevăzute de Legea nr. 255/2010 a dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, respectiv sintagma "la data întocmirii raportului de expertiză", generează o situaţie juridică ce se abate de la finalitatea anterior referită, în sensul că expertiza judiciară dispusă nu reflectă valoarea bunului de la momentul contemporan realizării transferului dreptului, ci o valoare de la un moment ulterior care nu este cert. În consecinţă, despăgubirea stabilită prin raportare la momentul întocmirii raportului de expertiză, adică în cursul procesului, nu este "dreaptă" (nu are un caracter just) deoarece cuantumul ei nu este contemporan momentului transferului dreptului de proprietate, soluţie de principiu cu valoare constituţională.

28. Având în vedere că dispoziţiile legale criticate cuprind o soluţie legislativă similară cu cea constatată ca fiind neconstituţională, Curtea urmează să constate că cele statuate în Decizia nr. 12 din 15 ianuarie 2015 se aplică mutatis mutandis şi în cauza de faţă. Curtea constată astfel contrarietatea soluţiei legislative criticate în raport cu art. 44 alin. (3) din Constituţie, fără a mai apela la standardul convenţional în materie, acesta fiind inferior ca protecţie celui naţional (a se vedea şi paragraful 23 din Decizia nr. 12 din 15 ianuarie 2015).

29. De asemenea, având în vedere raportarea criticii de neconstituţionalitate şi la dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Constituţie, Curtea constată şi existenţa unei discriminări (cu privire la noţiunea de discriminare, a se vedea Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, şi Decizia nr. 755 din 16 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 101 din 9 februarie 2015) între tratamentul juridic aplicat persoanelor care au fost de acord cu cuantumul despăgubirii şi cele care nu au fost de acord cu aceasta în privinţa bunurilor imobile expropriate, întrucât, deşi sunt în aceeaşi situaţie juridică din punct de vedere al momentului realizării transferului dreptului de proprietate asupra imobilului, legiuitorul operează cu unităţi de măsură diferite între acestea, raportând cuantumul despăgubirilor fie la momentul realizării transferului dreptului, fie la cel al realizării expertizei judiciare. În aceste condiţii, pentru acelaşi imobil cuantumul despăgubirii poate varia în mod substanţial în funcţie de aprecierea sau deprecierea valorii acestuia în timp. Or, aplicarea unui asemenea tratament juridic diferenţiat în privinţa persoanelor care nu au fost de acord cu valoarea despăgubirii stabilite pe cale administrativă pentru bunurile lor imobile expropriate nu are o justificare obiectivă şi rezonabilă, exercitarea unui drept constituţional - accesul liber la justiţie - neputându-i pune pe titularii dreptului la despăgubire într-o situaţie de inferioritate juridică. Rezultă aşadar o încălcare a dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 coroborate cu ale art. 44 alin. (2) teza întâi, sub aspectul garantării şi ocrotirii dreptului de proprietate privată în mod egal de lege, indiferent de titular, şi alin. (3), sub aspectul modului de stabilire a despăgubirii.

30. Prin Decizia nr. 12 din 15 ianuarie 2015, paragraful 26, Curtea a observat că "soluţia legislativă constatată ca fiind neconstituţională se regăseşte atât în art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004, astfel cum a fost modificat prin art. IV pct. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 228/2008, în vigoare în perioada 5 ianuarie 2009 - 22 decembrie 2010, cât şi în art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010, revenind legiuitorului obligaţia constituţională de a modifica în mod corespunzător legea în vigoare pentru a da efecte depline prezentei decizii a Curţii Constituţionale". Cu privire la acest aspect, Curtea constată că, de la data publicării deciziei antereferite, respectiv 3 martie 2015, şi până la pronunţarea prezentei decizii, legiuitorul nu a intervenit pentru a da efecte depline Deciziei nr. 12 din 15 ianuarie 2015, fiind perpetuată existenţa normativă a unei soluţii legislative care, deşi nu îşi pierduse prezumţia de constituţionalitate, suferea de aceleaşi vicii de neconstituţionalitate precum art. 9 teza a doua din Legea nr. 198/2004, în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 184/2008. Or, caracterul general obligatoriu al deciziilor Curţii Constituţionale nu poate fi înfrânt nici prin rămânerea legiuitorului în pasivitate şi nici prin adoptarea unei soluţii legislative care tinde să păstreze conţinutul normativ al celei constatate ca fiind neconstituţională (ad similis, a se vedea Decizia nr. 1.018 din 19 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 22 iulie 2010, Decizia nr. 335 din 10 martie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 355 din 23 mai 2011, sau Decizia nr. 463 din 17 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 704 din 25 septembrie 2014).

31. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Admite excepţia de neconstituţionalitate formulată de Statul român, reprezentat de Ministerul Transporturilor prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. din Bucureşti, în dosarele nr. 9.627/86/2013, nr. 8.193/86/2013, nr. 10.628/86/2013, nr. 8.722/86/2013, nr. 9.379/86/2013, nr. 16.376/86/2011*, nr. 11.196/86/2013, nr. 14.263/86/2013*, nr. 4.173/86/2013, nr. 5.385/86/2013, nr. 4.468/86/2013, nr. 6.297/86/2013, nr. 10.627/86/2013, nr. 4.593/86/2013, nr. 7.634/86/2013, nr. 8.192/86/2013, nr. 9.117/86/2013, nr. 10.534/86/2013, nr. 11.283/86/2013, nr. 11.558/86/2013, nr. 206/86/2014, nr. 259/86/2014, nr. 322/86/2014, nr. 1.090/86/2014, nr. 1.712/86/2014, nr. .8048/86/2013, nr. 14.457/86/2011*, nr. 8.134/86/2012*, nr. 2.976/86/2013, nr. 4.145/86/2013, nr. 4.608/86/2013, nr. 8.240/86/2013, nr. 8.288/86/2013, nr. 8.561/86/2013, nr. 9.115/86/2013, nr. 9.819/86/2013, nr. 10.137/86/2013, nr. 10.536/86/2013, nr. 2.578/86/2012*, nr. 2.632/86/2012*, nr. 3.999/86/2013, nr. 6.398/86/2013, nr. 9.736/86/2013, nr. 9.866/86/2013, nr. 11.435/86/2013, nr. 50/39/2014, nr. 2.735/86/2013, nr. 8.047/86/2013, nr. 8.194/86/2013, nr. 8.252/86/2013, nr. 14.409/86/2011*, nr. 1.823/86/2012*, nr. 4.280/86/2013, nr. 5.695/86/2013, nr. 6.484/86/2013, nr. 6.300/86/2013, nr. 10.053/86/2013, nr. 9.576/86/2013, nr. 6.299/86/2013, nr. 6.230/86/2013, nr. 6.603/86/2013, nr. 7.330/86/2013, nr. 7.331/86/2013, nr. 7.449/86/2013, nr. 11.909/86/2013, nr. 4.000/86/2013, nr. 4.380/86/2013, nr. 4.381/86/2013, nr. 5.462/86/2013, nr. 6.469/86/2013, nr. 7.656/86/2013, nr. 8.239/86/2013, nr. 8.386/86/2013, nr. 9.114/86/2013 şi nr. 9.480/86/2013 ale Curţii de Apel Suceava - Secţia I civilă şi constată că prevederile art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local, raportate la sintagma "la data întocmirii raportului de expertiză" cuprinsă în dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, sunt neconstituţionale.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Curţii de Apel Suceava - Secţia I civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 26 mai 2015.

-****-

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent-şef,

Benke Karoly

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 527 din data de 15 iulie 2015