Document embed

DECIZIE CIVILĂ nr. 258A din 20 decembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă şi asigurări sociale în Dosarul nr. 3.293/2/2010

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREŞTI

SECŢIA A IX-A CIVILĂ ŞI PENTRU CAUZE PRIVIND PROPRIETATEA INTELECTUALĂ, CONFLICTE DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr. 3.293/2/2010

Curtea constituită din:
Preşedinte	- Ileana Ruxandra Dănăilă
Judecător	- Iulia Craiu
Grefier	- Claudia Ionela Ştefan

Pe rol se află soluţionarea apelurilor formulate de apelanta-intervenientă Uniunea Producătorilor de Film şi Audiovizual din România - Asociaţia de Gestiune a Operelor din Audiovizual (UPFAR-ARGOA) şi de către apelantele Asociaţia Internaţională de Gestiune Colectivă a Operelor Audiovizuale (AGICOA) România şi Drepturi de Autor în Cinematografie şi Audiovizual - Societatea Autorilor Români din Audiovizual, Organism de Gestiune Colectivă (DACIN-SARA) împotriva Hotărârii arbitrale a corpului de arbitri de pe lângă Oficiul Român pentru Drepturi de Autor din data de 25 februarie 2010.

Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 21 noiembrie 2013, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când instanţa, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea la data de 28 noiembrie 2013, 5 decembrie 2013, 12 decembrie 2013, 19 decembrie 2013 şi apoi la data de 20 decembrie 2013, când a decis următoarele:

CURTEA,

deliberând, reţine următoarele:

Prin Hotărârea arbitrală din data de 25 februarie 2010, Completul de arbitri de pe lângă Oficiul Român pentru Drepturi de Autor (O.R.D.A.) a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a pârâtei AGICOA ROMÂNIA, precum şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a DACIN-SARA, a admis în parte cererea de arbitraj introdusă de reclamanta Asociaţia Internaţională de Gestiune Colectivă a Operelor Audiovizuale (AGICOA) România în contradictoriu cu pârâta Drepturi de Autor în Cinematografie şi Audiovizual - Societatea Autorilor Români din Audiovizual, Organism de Gestiune Colectivă (DACIN-SARA) şi cu intervenienta Uniunea Producătorilor de Film şi Audiovizual din România - Asociaţia de Gestiune a Operelor din Audiovizual (UPFAR-ARGOA) şi, în consecinţă, a stabilit împărţirea în cote de 56% pentru AGICOA ROMÂNIA şi de 44% pentru DACIN-SARA a remuneraţiei de 2,20% stabilite prin Hotărârea arbitrală din 9 martie 2009, având ca obiect forma finală a Metodologiei privind stabilirea remuneraţiilor cuvenite titularilor de drepturi de autor şi titularilor de drepturi conexe pentru retransmiterea prin cablu, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 227 din 7 aprilie 2009, în baza Deciziei directorului general al O.R.D.A. nr. 44 din 26 martie 2009. A respins cererile formulate de DACIN-SARA şi de UPFAR-ARGOA cu privire la suportarea cheltuielilor arbitrale de către AGICOA ROMÂNIA.

A reţinut completul de arbitraj că a fost sesizat prin cererea de arbitraj formulată de reclamanta Asociaţia Internaţională de Gestiune Colectivă a Operelor Audiovizuale (AGICOA) România şi înregistrată la O.R.D.A. cu nr. RGII/8.624 din 24 decembrie 2009, prin care acest organism de gestiune colectivă a solicitat stabilirea modalităţii de repartizare între AGICOA ROMÂNIA şi pârâta Drepturi de Autor în Cinematografie şi Audiovizual - Societatea Autorilor Români din Audiovizual, Organism de Gestiune Colectivă (DACIN-SARA) a remuneraţiilor având ca sursă retransmiterea prin cablu pentru categoria de titulari de drepturi - autori de opere audiovizuale, astfel cum această remuneraţie a fost stabilită prin Hotărârea arbitrală din 9 martie 2009, având ca obiect forma finală a Metodologiei privind stabilirea remuneraţiilor cuvenite titularilor de drepturi de autor şi titularilor de drepturi conexe pentru retransmiterea prin cablu, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 227 din 7 aprilie 2009, în baza Deciziei directorului general al O.R.D.A. nr. 44 din 26 martie 2009.

Reclamanta AGICOA ROMÂNIA a solicitat ca împărţirea acestei remuneraţii să se realizeze în cote de 95% în favoarea AGICOA ROMÂNIA şi de 5% în favoarea pârâtei DACIN-SARA, arătând că, în conformitate cu prevederile art. 121 alin. 2 din Legea nr. 8/1996, coroborat cu art. 82 alin. 1 din Legea audiovizualului nr. 504/2002, în speţă se aplică regula "must carry", conform căreia programele radiodifuzorilor privaţi aflaţi sub jurisdicţia României sunt excluse de la calculul remuneraţiilor pentru retransmiterea prin cablu şi - astfel - producătorii români de opere audiovizuale sunt excluşi de la calculul remuneraţiilor, fapt ce restrânge semnificativ aria de reprezentativitate a DACIN-SARA la câteva contracte de cooperare cu organisme de gestiune colectivă din străinătate ale căror membri (autori) nu au cesionat, în temeiul legii sau prin contract, drepturile lor către producători.

Istoricul contractual dintre Asociaţia Internaţională de Gestiune Colectivă a Operelor Audiovizuale, membră a AGICOA ROMÂNIA-AGICOA CH, şi DACIN-SARA, în baza căruia cota ce revenea AGICOA CH era de 75%, iar cota DACIN-SARA era de 25%, dovedeşte că proporţia remuneraţiei cuvenite AGICOA era covârşitoare, în vreme ce remuneraţia ce revenea DACIN-SARA aferentă repertoriului propriu este, datorită regulii "must carry" şi dimensiunii repertoriului gestionat, de mică întindere. Astfel, împărţirea remuneraţiilor solicitată de către AGICOA ROMÂNIA se justifică îndeosebi prin vastul repertoriu de membri titulari de drepturi de autor în materie de opere audiovizuale pe care îl gestionează.

Prin întâmpinarea formulată, DACIN-SARA a solicitat suspendarea arbitrajului până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a tuturor litigiilor de care atârnă promovarea şi soluţionarea arbitrajului, respectiv a acţiunilor formulate de către DACIN-SARA privind anularea actului administrativ prin care au fost avizate constituirea şi funcţionarea AGICOA ROMÂNIA ca organism de gestiune colectivă, precum şi dizolvarea acesteia. Totodată, s-a solicitat respingerea cererii AGICOA ROMÂNIA ca fiind introdusă împotriva unei părţi fără calitate procesuală pasivă, deoarece, în virtutea dispoziţiilor art. 92 alin. 1 din Legea nr. 8/1996, AGICOA ROMÂNIA, care gestionează drepturile producătorilor de opere audiovizuale, nu are nicio tangenţă cu gestiunea DACIN-SARA, organism de gestiune colectivă care vizează exclusiv drepturile de autor, şi nici nu ar putea emite vreo pretenţie faţă de acesta, deoarece drepturile gestionate de cele două organisme sunt total diferite; în acest context, AGICOA ROMÂNIA ar fi îndrituită numai la remuneraţia cuvenită autorilor străini şi români care au cesionat prin contract drepturile lor de autor producătorilor, drept pe care AGICOA ROMÂNIA şi l-ar exercita doar în baza contractelor de cesiune încheiate între autori şi producători. Pe de altă parte, s-a arătat că DACIN-SARA nu colectează remuneraţiile aferente autorilor care şi-au cesionat drepturile patrimoniale producătorilor şi, în acest sens, DACIN-SARA a încheiat în data de 6 noiembrie 2009 un protocol cu organismul de gestiune colectivă UPFAR-ARGOA, în baza căruia părţile au convenit ca sumele în cuantum de 2,20% cuvenite autorilor de opere audiovizuale, conform Hotărârii arbitrale din 9 martie 2009, să fie împărţite după cum urmează: 85% din remuneraţii către DACIN-SARA şi 15% din remuneraţii către UPFAR-ARGOA.

S-a solicitat respingerea ca neîntemeiată a propunerii AGICOA ROMÂNIA de împărţire a remuneraţiei, apreciind DACIN-SARA în acest sens acţiunea arbitrală promovată de AGICOA ROMÂNIA ca fiind neîntemeiată, nedovedită şi abuzivă, pretenţiile uriaşe ale AGICOA ROMÂNIA nefiind dovedite în niciun mod, având ca unic fundament comparaţia dintre un pretins repertoriu al AGICOA ROMÂNIA şi repertoriul DACIN-SARA, iar repertoriul invocat de AGICOA ROMÂNIA nu are relevanţă, pentru că remuneraţiile se achită doar pentru operele cu difuzare reală pe posturile de televiziune şi retransmise prin cablu. În acest sens, pretinsul repertoriu al AGICOA ROMÂNIA este de fapt un repertoriu pasiv, din acest repertoriu mai puţin de ¹/₄ din operele/titlurile menţionate fiind vreodată difuzate pe teritoriul României, iar lista operelor din repertoriul AGICOA ROMÂNIA nu este actuală, multe titluri fiind afectate de termene expirate. Astfel, DACIN-SARA a apreciat că netemeinicia pretenţiilor AGICOA ROMÂNIA rezultă în primul rând din modalitatea eronată de apreciere a procentajului de 95% în favoarea AGICOA ROMÂNIA şi de 5% în favoarea DACIN-SARA, întrucât o astfel de calculaţie trebuie să se facă, în conformitate cu prevederile Legii nr. 8/1996 şi ale metodologiilor incidente, doar prin raportare la: operele/titlurile difuzate efectiv, real, contactele de mandat încheiate între titularii drepturilor conexe de producător şi AGICOA ROMÂNIA şi contractele de cesiune încheiate între titularii de drepturi de autor şi titularii drepturilor conexe, respectiv producători, precum şi contractele aflate sub prezumţie de cesiune în conformitate cu art. 71 alin. 1 din Legea nr. 8/1996.

Prin întâmpinare, DACIN-SARA a solicitat încuviinţarea unei împărţiri echitabile a remuneraţiei cuvenite pentru categoria de titulari de drepturi de autor de opere audiovizuale, în conformitate cu utilizarea reală a repertoriului activ al fiecărui organism de gestiune colectivă legal creat şi îndrituit la gestionarea acestor sume.

La termenul de arbitraj din data de 16 februarie 2010, UPFAR-ARGOA a formulat cerere de intervenţie voluntară principală, solicitând stabilirea remuneraţiei ce se cuvine AGICOA ROMÂNIA din partea care revine DACIN-SARA, după deducerea din cota procentuală de 2,20% ce revine tuturor autorilor de opere audiovizuale a procentului de 15% ce aparţine producătorilor români de opere audiovizuale titulari de drepturi de autor din opere audiovizuale, reprezentaţi de UPFAR-ARGOA, procent stabilit prin Protocolul încheiat la data de 6 noiembrie 2009 între DACIN-SARA şi UPFAR-ARGOA.

Totodată, s-a solicitat încuviinţarea unei împărţiri echitabile care să recunoască şi să ţină cont şi de drepturile producătorilor de opere audiovizuale titulari de drepturi de autor, în virtutea legii sau a contractelor de cesiune dintre autorii de opere audiovizuale şi aceştia, în conformitate şi proporţional cu ponderea repertoriilor gestionate de fiecare organism de gestiune colectivă în parte, şi stabilirea, ca remuneraţie ce se cuvine UPFAR-ARGOA, a procentului de 15% pentru producătorii români de opere audiovizuale titulari de drepturi de autor, din cota de 2,20% ce revine tuturor autorilor de opere audiovizuale.

S-a arătat că, în fapt, UPFAR-ARGOA, prin mandatele acordate de producătorii de opere audiovizuale, gestionează atât drepturile lor conexe, cât şi drepturile de autor ale căror titulari sunt în baza prezumţiei legale prevăzute de art. 70 alin. 1 din Legea nr. 8/1996 şi a contractelor de cesiune încheiate. Totodată, UPFAR-ARGOA arată că AGICOA ROMÂNIA nu poate solicita decât un procent din remuneraţiile ce se cuvin DACIN-SARA, respectiv din cei 85% rămaşi după deducerea procentului de 15% cuvenit producătorilor români de opere audiovizuale, titulari de drepturi de autor, reprezentaţi de UPFAR-ARGOA.

Cu privire la cererea de suspendare formulată de DACIN- SARA, completul a reţinut că cererea este neîntemeiată, întrucât avizul emis de O.R.D.A. pentru înfiinţarea AGICOA ROMÂNIA este un act administrativ care se bucură de prezumţie de legalitate, până la eventuala înlăturare a acestuia pe căile prevăzute de lege, iar contestarea unui arbitraj anterior priveşte un alt aspect decât cel care face obiectul prezentului litigiu, precum şi că hotărârea judecătorească privind înfiinţarea AGICOA ROMÂNIA, deşi nu este încă irevocabilă, are caracter executoriu.

În raport cu cele arătate anterior, s-a dispus respingerea şi a excepţiei privind lipsa calităţii procesuale active a reclamantei AGICOA ROMÂNIA, reţinându-se că aceasta are personalitate juridică confirmată pe calea unei hotărâri judecătoreşti executorii.

În privinţa excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive, completul a reţinut că şi aceasta este neîntemeiată, deoarece drepturile patrimoniale gestionate de cele două organisme sunt total diferite (AGICOA ROMÂNIA este îndrituită numai la remuneraţia cuvenită autorilor români şi străini care au cesionat prin contract drepturile lor de autor producătorilor, pe când DACIN-SARA vizează exclusiv drepturile autorilor).

Astfel, dreptul de retransmitere prin cablu este un drept patrimonial, distinct şi exclusiv [art. 13 alin. 1 lit. h) din Legea nr. 8/1996], pentru care legiuitorul a prevăzut obligativitatea gestiunii colective, art. 121 alin. 1 din Legea nr. 8/1996, modificată şi completată, stabilind că "Titularii drepturilor de autor sau conexe îşi pot exercita drepturile lor pentru autorizarea sau interzicerea retransmisiei prin cablu numai prin intermediul unui organism de gestiune colectivă", iar art. 123¹ alin. 1 lit. g) din acelaşi act normativ prevede că "Gestiunea colectivă este obligatorie pentru exercitarea următoarelor drepturi:

[...]

g) dreptul de retransmitere prin cablu".

Conform dispoziţiilor legale în materie, în cazurile în care gestiunea colectivă este obligatorie, organismele de gestiune colectivă îi reprezintă şi pe titularii de drepturi care nu le-au acordat mandat (art. 123¹ alin. 2 din Legea nr. 8/1998), iar negocierea metodologiilor se face pe baza repertoriilor extinse (art. 131¹ alin. 4 din Legea nr. 8/1996), adică fără a se ţine seama de repertoriul gestionat de organismul de gestiune colectivă pentru membrii proprii şi nici de repertoriul altor organisme străine similare, în baza contractelor de reprezentare.

În aceste condiţii, s-a reţinut că Hotărârea arbitrală din data de 9 martie 2009 privind Metodologia de stabilire a remuneraţiilor cuvenite titularilor de drepturi de autor şi titularilor de drepturi conexe pentru retransmiterea prin cablu, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 227 din 7 aprilie 2009, făcând aplicarea regulilor impuse de gestiunea colectivă obligatorie extinsă, a stabilit, pentru cazul operelor audiovizuale, un procent unitar de 2,20% din cuantumul total de 6% din baza de calcul cuvenită titularilor de drepturi, procent care se aplică pentru anul 2009 şi următorii, indiferent de numărul organismelor de gestiune colectivă care au vocaţie în ceea ce priveşte retransmiterea prin cablu a acestei categorii de opere.

Participarea unui singur organism de gestiune colectivă, şi anume DACIN-SARA, la negocierea metodologiei privind remuneraţiile pentru retransmiterea prin cablu a operelor audiovizuale nu trebuie să determine concluzia că întregul procent menţionat s-ar cuveni doar acestui organism de gestiune colectivă, deoarece negocierea s-a realizat fără a se ţine seama de repertoriul gestionat pentru membrii proprii, precum şi pentru membrii altor organisme străine similare, în baza contractelor de reprezentare. Pe cale de consecinţă, în virtutea calităţii sale de unic negociator la stabilirea metodologiei menţionate, DACIN-SARA are legitimitate procesuală pasivă, iar cererea AGICOA ROMÂNIA de stabilire a modalităţii de împărţire a remuneraţiei pentru categoria de titulari de drepturi de autori de opere audiovizuale este corect îndreptată împotriva acestei pârâte.

De altfel, Hotărârea arbitrală din data de 9 martie 2009 privind Metodologia de stabilire a remuneraţiilor pentru retransmitere prin cablu a avut la bază cererea depusă de patentele UCMR-ADA, DACIN-SARA, COPYRO, VISARTA, CREDIDAM, UPFR, UPFAR-ARGOA şi ADPFR, toate membre ale comisiei de negociere constituite prin Decizia directorului general al O.R.D.A. nr. 228 din 21 octombrie 2005. Constituirea AGICOA ROMÂNIA abia în anul 2008 şi, deci, inexistenţa sa la momentul emiterii Deciziei O.R.D.A. nr. 228 din 21.10.2005 nu atrage imposibilitatea pentru acest organism de a solicita împărţirea procentului de 2,20% şi acordarea unei cote în favoarea propriilor membri în condiţiile în care nu s-a ajuns la o înţelegere cu DACIN-SARA.

Completul arbitral a reţinut că procentul de 2,20% este stabilit pentru retransmiterea prin cablu a "operelor audiovizuale", adică a "operelor cinematografice, a operelor exprimate printr-un procedeu similar cinematografiei sau a operelor constând într-o succesiune de imagini în mişcare, însoţite sau nu de sunete" (art. 64 din Legea nr. 8/1996), iar pentru această categorie de opere funcţionează prezumţia stabilită de art. 70 din Legea nr. 8/1996, ce prevede că "Prin contractele încheiate între autorii operei audiovizuale şi producător, în lipsa unei clauze contrare, se prezumă că aceştia, cu excepţia autorilor muzicii special create, îi cedează producătorului drepturile exclusive privind utilizarea operei în ansamblul său prevăzute la art. 13 [...]".

Prezumţia menţionată face posibilă intersectarea DACIN- SARA şi AGICOA ROMÂNIA, două organisme care, deşi gestionează drepturi diferite, se află în situaţia de a solicita împărţirea procentului de 2,20%, aplicabil pentru retransmiterea prin cablu a operelor audiovizuale, procent ce reuneşte atât remuneraţia cuvenită autorilor români şi străini care au cesionat drepturile lor producătorilor, cât şi remuneraţia ce revine exclusiv autorilor reprezentaţi de DACIN-SARA.

Cu privire la solicitarea reclamantei AGICOA ROMÂNIA ca la stabilirea modalităţii de împărţire a remuneraţiei pentru categoria titulari de drepturi - autori de opere audiovizuale să fie avut în vedere, drept criteriu, volumul repertoriului gestionat de organismele de gestiune colectivă implicate, completul arbitral a constatat că în cauza de faţă acest criteriu nu poate opera ca atare în mod exclusiv.

Astfel, prin anterior menţionata Hotărâre arbitrală din data de 9 martie 2009 s-a stabilit nivelul remuneraţiei cuvenite titularilor de drepturi pentru retransmiterea prin cablu într-un cuantum total de 6% din baza de calcul, din care un procent de 2,20% revine autorilor de opere audiovizuale. Aceste procente au fost stabilite având în vedere criteriile prevăzute de art. 131¹ alin. 1 şi de art. 134 alin. 2 din Legea nr. 8/1996, astfel încât completul arbitral a considerat că este necesar a se ţine seama la împărţirea procentului de 2,2% de aceleaşi criterii, urmând a nu se lua în considerare repertoriul gestionat de organismul de gestiune colectivă, ci repertoriul extins.

Cu privire la principiul "must carry", invocat de reclamanta AGICOA ROMÂNIA (stabilit de art. 82 din Legea audiovizualului nr. 504/2002 şi care reprezintă obligaţia distribuitorilor ce retransmit servicii de programe de a include în ofertele lor şi de a retransmite toate programele SRTV destinate publicului din România, precum şi programul TV5 şi, de asemenea, programele radiodifuzorilor privaţi aflaţi sub jurisdicţia României, a căror retransmisie este obligatorie, în limita a 25% din totalul programelor retransmise stabilite în ordine descrescătoare a audienţei), completul de arbitri a reţinut că existenţa acestei reglementări nu poate duce la stabilirea unei cote de 95% în favoarea AGICOA ROMÂNIA şi de 5% în favoarea DACIN-SARA, deoarece excluderea de la calculul remuneraţiei privind drepturile de autor şi drepturile conexe a programelor a căror retransmitere prin cablu este obligatorie conform legii îi afectează atât pe autorii şi producătorii români, cât şi pe cei străini. Pentru categoriile de drepturi gestionate, DACIN-SARA şi AGICOA ROMÂNIA stabilesc modalitatea de împărţire a cotelor ce le revin pe baza repertoriile extinse, aşadar incluzând şi titularii de drepturi care nu le-au acordat mandat.

S-a constatat astfel că procentul de 2,20% ce revine autorilor de opere audiovizuale a fost stabilit conform art. 121 alin. 2 din Legea nr. 8/1996, modificată şi completată, iar dacă procentul din Hotărârea arbitrală din 9 martie 2009 a fost stabilit pe baza repertoriilor extinse (art. 131¹ alin. 4 din Legea nr. 8/1996), cu excluderea de la calcul a programelor afectate de principiul "must carry", rezultă că nici modalitatea de împărţire a cotelor între organismele beneficiare AGICOA ROMÂNIA şi DACIN-SARA nu poate fi afectată de principiul amintit.

A mai reţinut completul arbitral că legislaţia în vigoare nu conţine prevederi exprese referitoare la criterii în baza cărora să fie obligatorie împărţirea remuneraţiei ce face obiectul prezentului litigiu, însă, constatând că este necesară identificarea unor reguli de repartizare a remuneraţiei care să rezulte din principiile generale specifice domeniului de activitate în cadrul căruia a fost generat litigiul, a reţinut din susţinerile convergente ale părţilor că a existat o împărţire convenţională a remuneraţiei cuvenite, şi anume împărţirea realizată în anul 2004 prin convenţia încheiată de Asociaţia Internaţională de Gestiune Colectivă a Operelor Audiovizuale - AGICOA Geneva şi DACIN-SARA, conform căreia un procent de 75% din această remuneraţie s-a repartizat pentru AGICOA Geneva, iar restul de 25% pentru DACIN-SARA.

Aşadar, părţile înseşi ale acestei înţelegeri, care la acea dată erau actorii exclusivi ai pieţei relevante, au recunoscut că este necesar ca pentru AGICOA Geneva să fie repartizat un procent mai mare din remuneraţie. în acest context, completul arbitral a reamintit că sunt necontestate în speţă conexiunile existente între AGICOA Geneva şi una dintre părţile acestui litigiu, şi anume AGICOA ROMÂNIA, care reprezintă în România interesele economice şi juridice ale celei dintâi.

În lumina celor de mai sus, completul arbitral a constatat că realităţile pieţei relevante, identificate direct sau indirect de înseşi părţile acestui litigiu, impun necesitatea ca reclamanta să primească un procent mai mare decât pârâta, şi anume procente de 56% şi, respectiv, 44%, cu consecinţa admiterii în parte a cererii de arbitrare.

Cu privire la cererea de intervenţie formulată de UPFAR-ARGOA, admisă în principiu de completul arbitral ca o intervenţie accesorie (în interesul pârâtei DACIN-SARA), ce a avut ca obiect solicitarea de a se valida protocolul încheiat la data de 6 noiembrie 2009 între DACIN-SARA şi UPFAR-ARGOA, prin care s-a convenit ca, din cota procentuală de 2,20% (stabilită, fără participarea UPFAR-ARGOA, prin Hotărârea arbitrală din 9 martie 2009), un procent de 15% să fie distribuit de către UCMR-ADA direct în beneficiul UPFAR-ARGOA pentru drepturile producătorilor români de opere audiovizuale titulari de drepturi de autor, completul arbitral a reţinut că aceasta este neîntemeiată, deoarece convenţia astfel încheiată între DACIN-SARA şi UPFAR-ARGOA este un act juridic guvernat de principiul relativităţii efectelor contractelor, act care aliis neque nocere, neque prodesse potest. Nimic nu împiedică însă ca, ulterior rămânerii definitive şi irevocabile a acestei hotărâri arbitrale, UPFAR-ARGOA să convină cu DACIN-SARA sau/şi cu AGICOA ROMÂNIA fie păstrarea acestei repartiţii, fie stabilirea altor procente ori mecanisme de plată a remuneraţiei.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamanta AGICOA ROMÂNIA, pârâta DACIN-SARA şi intervenienta UPFAR-ARGOA, cauza fiind înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă şi asigurări sociale la data de 13 aprilie 2010 cu nr. 3.293/2/2010.

Apelanta-reclamantă AGICOA ROMÂNIA a solicitat prin cererea sa de apel admiterea apelului, schimbarea hotărârii arbitrale şi, pe cale de consecinţă, admiterea în tot a cererii de arbitraj introduse de reclamantă.

S-a arătat că hotărârea arbitrală apelată este nemotivată şi netemeinică sub aspectul modalităţii de împărţire a remuneraţiilor cuvenite titularilor de drepturi de autor ca urmare a retransmisiei prin cablu, deoarece instanţa de arbitraj a reţinut o împărţire pe cote procentuale lipsită de fundament faptic şi juridic.

Astfel, instanţa arbitrală a reţinut în considerentele hotărârii o serie de criterii pentru stabilirea modalităţii de împărţire a drepturilor patrimoniale cuvenite titularilor de drepturi de autor, pentru ca mai apoi să pronunţe o soluţie în temeiul unui singur criteriu, cel al "realităţilor pieţei relevante", vădit insuficient pentru stabilirea unei repartizări corecte şi motivate.

Un prim criteriu reţinut în considerentele hotărârii este cel al volumului repertoriului gestionat de organismele de gestiune colectivă, criteriu propus de către AGICOA ROMÂNIA, care însă, în aprecierea eronată a completului arbitral, "nu poate opera ca atare în mod exclusiv".

Consideră că în mod corect completul arbitral a constatat că, anterior înfiinţării AGICOA ROMÂNIA, între Asociaţia internaţională de Gestiune Colectivă a Operelor Audiovizuale - AGICOA Geneva şi DACIN-SARA a intervenit o convenţie de împărţire a acestor drepturi patrimoniale care atribuia un procent de 75% din remuneraţii pentru AGICOA Geneva, iar restul de 25% pentru DACIN-SARA. Fără a contesta calitatea în care AGICOA ROMÂNIA activează pe piaţa specifică a drepturilor de autor, şi anume ca reprezentant al AGICOA Geneva în ceea ce priveşte interesele economice şi juridice ale acesteia, completul arbitral a reţinut în mod just necesitatea ca reclamanta să primească un procent mai mare decât pârâta.

Cu toate acestea, a arătat apelanta AGICOA ROMÂNIA, soluţia de împărţire la care s-a ajuns, potrivit căreia reclamantei îi va reveni o cotă procentuală de 56% din procentul de 2,20% cuvenit autorilor de opere audiovizuale, iar pârâtei restul de 44%, este arbitrară, netemeinică şi nemotivată, singurul criteriu avut în vedere de instanţa arbitrală la stabilirea acestei modalităţi de împărţire fiind istoricul contractual comun al AGICOA Geneva şi al DACIN-SARA, potrivit căruia cea dintâi primea un procent considerabil mai mare. Astfel, constatând inexistenţa unor criterii legale explicite, completul arbitral a apreciat ca utilă soluţionării cauzei analizarea "realităţilor pieţei relevante", realităţi care nu pot fi stabilite în speţă decât urmărind istoricul contractual comun al organismelor de gestiune colectivă implicate. Criteriul avut în vedere de instanţă este corect, dar insuficient, neputând justifica repartizarea stabilită, astfel încât soluţia pronunţată apare ca nemotivată şi neîntemeiată.

Susţine apelanta că în mod nelegal instanţa de arbitraj nu a dat relevanţă, la stabilirea modalităţii de împărţire a remuneraţiilor, dispoziţiilor legale privind titularii drepturilor de autor, respectiv prevederilor art. 66 din Legea 8/1996, DACIN-SARA pretinzând că reprezintă toate categoriile de autori menţionate de acest text, mai puţin pe autorii muzicii special create pentru opera audiovizuală, fără a furniza dovezi pentru a demonstra că aceasta reprezintă într-adevăr pe autorii menţionaţi mai sus, cum ar fi fost lista completă de autori în domeniul audiovizual (în format printat sau digital) cu domiciliul în România care au mandatat DACIN-SARA să gestioneze colectiv drepturile lor de retransmitere pe teritoriul României şi copii ale acordurilor pe care DACIN-SARA le-a încheiat cu organisme de gestiune colectivă similare din străinătate, care reprezintă autori de opere audiovizuale cu domiciliul în alte ţări.

Faţă de dispoziţiile art. 70 alin. 1 din Legea nr. 8/1996 şi faţă de împrejurarea că îi reprezintă pe producătorii de opere audiovizuale (sau pe succesorii drepturilor acestora) care sunt afiliaţi la AGICOA ROMÂNIA sau la AGICOA (Asociaţia Internaţională de Gestiune Colectivă a Operelor Audiovizuale), susţine apelanta AGICOA că este de datoria DACIN-SARA să furnizeze instanţei dovezile contractuale necesare pentru fiecare operă audiovizuală în parte, respectiv acordul încheiat între producători şi autorul de audiovizual, prin care acesta din urmă îşi păstrează dreptul de retransmitere prin cablu, prin care să răstoarne prezumţia instituită de textul amintit.

Invocând soluţiile de compromis la care s-a ajuns pa cale de negociere în alte ţări în care activează AGICOA, apelanta a arătat că limitele rezonabile de împărţire ar fi de 90% în favoarea producătorilor şi de 10% în favoarea autorilor.

Aceasta este împărţirea rezultată în urma negocierilor în Germania, unde organismul de gestiune colectivă similar DACIN-SARA, respectiv VG Bild Kunst, încasează 10% din totalul remuneraţiilor cuvenite autorilor de audiovizual, în timp ce producătorii încasează majoritatea de 90%.

În concluzie, AGICOA ROMÂNIA subliniază dorinţa sa de a ajunge la un compromis rezonabil cu DACIN-SARA, care să ţină cont atât de prevederile art. 70 din Legea nr. 8/1996, cât şi de interesele legitime ale autorilor de opere audiovizuale care vor fi plătiţi în cazurile în care şi-au păstrat drepturile. De asemenea, AGICOA ROMÂNIA doreşte să sublinieze că orice fel de împărţire care nu este în conformitate cu standardele internaţionale nu poate fi acceptată de către AGICOA ROMÂNIA, căci specificul pieţii româneşti nu justifică în niciun fel o derogare de la practica internaţională în domeniu.

A mai susţinut apelanta că în mod neîntemeiat instanţa de arbitraj a respins criteriul volumului repertoriului gestionat pentru stabilirea cotelor de repartizare a remuneraţiilor, deoarece repertoriul extins trebuie luat în considerare exclusiv în condiţiile stabilirii cotei cuvenite categoriei de drepturi autori de opere audiovizuale. Criteriul repertoriului extins a fost deci luat în considerare atunci când s-a stabilit prin Hotărârea arbitrală din 9 martie 2009 cota de 2,20% cuvenită categoriei de drepturi autori de opere audiovizuale. Ulterior, în momentul împărţirii remuneraţiilor între mai multe organisme de gestiune colectivă reprezentante ale aceleiaşi categorii, acest criteriu nu mai este utilizabil. Criteriul repertoriului extins este opozabil numai utilizatorilor, nu şi între titulari. Dacă acest criteriu al repertoriului extins s-ar folosi şi în cazul împărţirii remuneraţiilor între organismele de gestiune colectivă, acest fapt ar conduce la situaţia absurdă în care fiecare organism de gestiune colectivă ar reprezenta întreg repertoriul mondial şi, practic, nu s-ar putea face nicio delimitare între cele două repertorii.

În ceea ce priveşte criteriul repertoriului extins, prevederea legală invocată de completul de arbitraj, anume art. 131¹ alin. 4, nu îşi găseşte aplicabilitatea în acest context, ci se referă la negocierile purtate de organismele de gestiune colectivă cu utilizatorii.

În momentul prezent, al împărţirii remuneraţiilor între două organisme de gestiune colectivă din cadrul aceluiaşi domeniu (drepturile autorilor de opere audiovizuale), singurul criteriu aplicabil este cel al reprezentativităţii, respectiv al determinării titularului de drepturi.

S-a mai arătat că hotărârea arbitrală a fost pronunţată cu nerespectarea prevederilor legale privind titularii drepturilor de autor pentru operele colective realizate înainte de 1990, deoarece Decretul nr. 321/1956 privind dreptul de autor a reglementat înainte de 1990 domeniul întinderii drepturilor producătorilor şi autorilor, în art. 11, situaţia operelor cinematografice realizate înainte de 1990 fiind aceea că drepturile de autor cuvenite pentru o opera în întregul ei aparţin producătorului [la acea dată statul român, astăzi Consiliul Naţional al Cinematografiei (CNC)]. Deci, DACIN-SARA nu poate pretinde, fără să dovedească film cu film (contract cu contract), că i-au fost încredinţate drepturile autorilor pentru filmele produse înainte de 1990. Acest lucru este însă imposibil, atâta vreme cât legea de dinainte de 1990 nici măcar nu prevedea această posibilitate.

Prin urmare, consideră că DACIN-SARA poate deţine drepturi numai pentru filmele româneşti produse după 1990, cu condiţia ca în contractele încheiate cu producătorii să se fi menţionat expres derogarea de la prezumţia prevăzută de art. 70 alin. 1 din Legea nr. 8/1996, precum şi (în cazul în care au fost mandataţi de organisme similare din străinătate) pentru filmele străine pentru care contractele cu producătorii au fost încheiate de autori cu aceeaşi derogare de la principiul prezumţiei de cesiune în favoarea producătorului.

Cererea de apel a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 131² alin. 9, art. 70 alin. 1 din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, pe dispoziţiile art. 11 din Decretul nr. 321/1956 privind dreptul de autor, precum şi pe dispoziţiile art. 969 din Codul civil.

Apelanta-pârâtă DACIN-SARA - Drepturi de Autor în Cinematografie şi Audiovizual - Societatea Autorilor Români din Audiovizual, Organism de Gestiune Colectivă a solicitat instanţei admiterea apelului său, schimbarea în tot a hotărârii şi, pe cale de consecinţă, respingerea cererii AGICOA ROMÂNIA de împărţire a remuneraţiei cuvenite pentru categoria de titulari de drepturi de autor de opere audiovizuale, ca fiind formulată împotriva unei părţi fără calitate procesuală pasivă, iar în subsidiar, schimbarea în parte a hotărârii şi respingerea ca neîntemeiată a propunerii AGICOA ROMÂNIA de împărţire a remuneraţiei cuvenite titularilor de drepturi conexe, anume pentru categoria de titulari de drepturi de autor de opere audiovizuale, respectiv a procentajului de 95% în favoarea AGICOA ROMÂNIA şi de 5% în favoarea DACIN-SARA, şi încuviinţarea unei împărţiri echitabile a remuneraţiei în conformitate cu utilizarea reală a repertoriului activ al fiecărui organism de gestiune colectivă legal creat şi îndrituit la gestionarea acestor sume, apreciind că o împărţire echitabilă a remuneraţiilor ar fi 50% în favoarea DACIN-SARA şi 50% în favoarea AGICOA ROMÂNIA şi UPFAR-ARGOA.

În motivarea cererii de apel, apelanta DACIN-SARA a arătat că hotărârea atacată este netemeinică şi nelegală, faţă de împrejurarea că instanţa arbitrală, în mod netemeinic şi printr-o interpretare a dispoziţiilor legale în materie eronată şi părtinitoare, a dispus respingerea excepţiilor invocate de apelantă, respectiv lipsa calităţii procesuale active şi lipsa calităţii procesuale pasive. Motivările succinte ale instanţei arbitrale se fundamentează pe o înşiruire de extrase de texte legale care nu sunt aplicabile prezentei cauze şi care nu justifică în niciun mod respingerea excepţiilor anterior menţionate.

A contestat apelanta şi măsura respingerii solicitării sale de suspendare a procedurii până la soluţionarea litigiilor în cadrul cărora a contestat legala înfiinţare şi funcţionare a AGICOA ROMÂNIA.

Apelanta a invocat nelegalitatea hotărârii şi prin prisma respingerii solicitărilor sale de a-şi proba pretenţiile cu probatorii specifice, specializate, respectiv expertiza tehnică, fără de care pronunţarea în prezenta cauză nu s-ar fi putut face în condiţii obiective şi temeinice.

Cu privire la împărţirea încuviinţată de către instanţa arbitrală în cote de 56% şi 44% a remuneraţiei de 2,20% stabilite prin Hotărârea arbitrală din 9 martie 2009, s-a arătat că această măsură nu este deloc motivată, instanţa arbitrală utilizând o argumentaţie comparativă scurtă ce nu îşi găseşte în niciun mod aplicarea în prezenta cauză.

Or, instanţa arbitrală nu prezintă în niciun moment, în cuprinsul hotărârii, argumentaţia cuantificării exacte a cotelor de 56% şi 44%, ceea ce reprezintă un argument insurmontabil în sensul schimbării hotărârii.

A dezvoltat apelanta DACIN-SARA argumentele pentru care consideră că AGICOA ROMÂNIA a fost constituită în mod nelegal şi fraudulos, împrejurări faţă de care a iniţiat, alături de UPFAR-ARGOA, o serie de demersuri de natură să restabilească situaţia legală în aceasta materie prin desfiinţarea AGICOA ROMÂNIA, organism constituit, în opinia sa, cu încălcarea dispoziţiilor legale.

În ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, apelanta DACIN-SARA a arătat că este un organism de gestiune colectivă în domeniul operelor cinematografice şi al altor opere audiovizuale aferent categoriei de titulari de drepturi ale autorilor, iar AGICOA ROMÂNIA este un organism de gestiune colectivă în domeniul operelor cinematografice şi al altor opere audiovizuale aferent categoriei de titulari de drepturi conexe dreptului de autor ale producătorilor de înregistrări audiovizuale.

Din acest punct de vedere, în virtutea dispoziţiilor exprese ale art. 92 alin. 1¹ din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, cu modificările şi completările ulterioare, AGICOA ROMÂNIA nu ar avea nicio tangenţă cu gestiunea DACIN-SARA şi nu ar putea emite nicio pretenţie faţă de aceasta, întrucât drepturile gestionate de cele două organisme sunt total diferite.

Cu toate acestea, în conformitate cu dispoziţiile art. 92 alin. 2², raportat la dispoziţiile art. 39-43³ din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, cu modificările şi completările ulterioare, şi la dispoziţiile art. 70-71⁴ din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, cu modificările şi completările ulterioare, apelanta consideră că AGICOA ROMÂNIA - în măsura constatării legalei constituiri - ar fi îndrituită numai la remuneraţia cuvenită autorilor străini şi români care au cesionat prin contract drepturile lor de autor producătorilor, drept pe care şi l-ar putea exercita doar în baza contractelor de cesiune încheiate între autori şi producători, pe care AGICOA ROMÂNIA trebuie să le prezinte în susţinerea pretenţiilor sale.

Or, apelanta arată că DACIN-SARA nu colectează remuneraţiile aferente autorilor care şi-au cesionat drepturile patrimoniale producătorilor.

Arată că DACIN-SARA a încheiat în data de 6 noiembrie 2009 un protocol cu UPFAR-ARGOA în baza căruia părţile au cuvenit, aşa cum rezultă din art. 1 al acestui protocol, ca UPFAR-ARGOA să pretindă colectorului unic UCMR-ADA şi să colecteze 15% din procentul de 2,20% cuvenit autorilor de opere audiovizuale în baza Hotărârii arbitrale din 9 martie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 227 din 7 aprilie 2009, având ca obiect forma finală a Metodologiei privind stabilirea remuneraţiilor cuvenite titularilor de drepturi de autor şi titularilor de drepturi conexe pentru retransmitere prin cablu, cuantum ce reprezintă tocmai remuneraţia solicitată de către AGICOA ROMÂNIA. Cele afirmate mai sus au fost confirmate şi prin intervenţia în arbitraj a UPFAR-ARGOA, care a susţinut poziţia apelantei. Confirmarea amintită a fost acceptată chiar şi de AGICOA ROMÂNIA.

Având în vedere faptul că DACIN-SARA nu colectează şi nici nu mai are această atribuţie în ce priveşte drepturile patrimoniale cesionate producătorilor de către autori, apelanta consideră că acţiunea formulată de către AGICOA ROMÂNIA în contradictoriu cu DACIN-SARA trebuie respinsă ca fiind introdusă împotriva unui organism de gestiune colectivă fără calitate procesuală pasivă.

Susţine apelanta că însuşi statutul AGICOA ROMÂNIA se constituie într-o probă clară a lipsei calităţii procesuale pasive a apelantei DACIN-SARA, cât şi a netemeiniciei pretenţiilor AGICOA ROMÂNIA, invocând art. 6.1, art. 6.4, art. 6.6, art. 17.1, art. 17.2 şi art. 18 din acest statut, din care rezultă cu claritate, în opinia apelantei, faptul că AGICOA ROMÂNIA îşi poate exercita atribuţiile şi poate valorifica drepturile membrilor săi doar în contradictoriu cu companiile de distribuţie prin cablu sau asociaţiile acestora, iar nu faţă de apelantă, care nu are calitate procesuală pasivă într-un astfel de raport juridic.

În ce priveşte vastul repertoriu invocat de AGICOA ROMÂNIA, apelanta arată că nu este utilizator al niciunei opere din acest repertoriu, ceea ce legitimează pe deplin admiterea apelului şi pe fondul cauzei respingerea acţiunii promovate de către AGICOA ROMÂNIA ca fiind introdusă împotriva unei părţi fără calitate procesuală pasivă.

Mai mult, faţă de situaţia actuală generată de constituirea AGICOA ROMÂNIA, apreciază că este necesară iniţierea de noi negocieri şi chiar a unui nou arbitraj cu toate organismele de gestiune colectivă, prin care să se stabilească o nouă metodologie privind stabilirea remuneraţiilor cuvenite titularilor de drepturi de autor ai titularilor de drepturi conexe pentru retransmiterea prin cablu, justificat de inechitatea care ar apărea prin aprecierea unor cotităţi deja negociate şi stabilite, având în vedere ponderile fiecărui organism de gestiune colectivă.

Realizarea unei reîmpărţiri a oricăreia dintre remuneraţiile stabilite prin Hotărârea arbitrală din 9 martie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 227 din 7 aprilie 2009, respectiv a remuneraţiei cuvenite pentru categoria de titulari de drepturi autori de opere audiovizuale de 2,20%, ar echivala cu realizarea a două cotităţi, în favoarea AGICOA ROMÂNIA şi DACIN-SARA, ce s-ar afla fiecare în parte într-o evidentă disproporţie în comparaţie cu cotităţile negociate şi stabilite în favoarea celorlalte organisme de gestiune colectivă, precum UCMR-ADA.

Practic, o atare reîmpărţire ar însemna o prejudiciere a membrilor DACIN-SARA, care, fiind titulari ai unor drepturi de autor cuantificabile într-o anumită proporţie cu ceilalţi titulari de drepturi de autor (spre exemplu, titularii de drepturi de autor aferenţi UCMR-ADA), ar beneficia ulterior acestei reîmpărţiri de o remuneraţie mult inferioară şi inechitabilă prin raportare la alţi titulari de drepturi de autori aflaţi în gestiunea celorlalte organisme dedicate.

Cu privire la netemeinicia cererii AGICOA ROMÂNIA, apelanta DACIN-SARA arată că din dispoziţiile statutare ale AGICOA ROMÂNIA rezultă că aceasta ar fi beneficiara remuneraţiilor aferente drepturilor de autor doar în situaţie de excepţie, respectiv doar în situaţia în care un titular al dreptului de autor cesionează prin contract unui titular de drept conex, respectiv unui titular dreptul sau patrimonial aferent dreptului de autor.

Prin urmare, din totalul de 2,20%, orice organism de gestiune colectivă a drepturilor conexe de autor, respectiv a drepturilor producătorilor aferente operelor cinematografice sau altor opere din audiovizual, ar fi îndrituit doar la un procent calculat proporţional cu numărul de opere cinematografice sau alte opere audiovizuale difuzate în mod real, opere ai căror titulari de drepturi de autor au încheiat în prealabil cu producătorii contracte de cesiune ale drepturilor lor patrimoniale.

Cu toate acestea, AGICOA ROMÂNIA a înţeles să emită pretenţii în mod neîntemeiat, abuzive, peste dispoziţiile legale anterior menţionate.

Susţine că pretinsul repertoriu prezentat de către AGICOA ROMÂNIA este de fapt un repertoriu pasiv, din acest repertoriu mai puţin de ¹/₄ din operele/titlurile menţionate fiind vreodată difuzate pe teritoriul României.

Arată apelanta că a făcut demersurile necesare şi a depus la dosarul arbitral monitorizări realizate atât de instituţii specializate, precum ARMADATA, cât şi de apelantă, monitorizări din care rezultă fără putinţă de tăgadă faptul că în ce priveşte difuzările reale ale celor două repertorii - cel al DACIN-SARA şi cel al AGICOA ROMÂNIA - există o proporţionalitate mult diferită a difuzărilor celor două repertorii faţă de ceea ce serveşte drept argumentaţie pentru pretenţiile abuzive ale AGICOA ROMÂNIA.

Este evident faptul că difuzările reale ale celor două repertorii au fost apropiate din punct de vedere proporţional. Acest fapt este consecinţa dispoziţiilor legale aplicabile în materie audiovizuală, respectiv efectul Deciziei CNA nr. 187/2006 privind conţinutul audiovizual, prin care la art. 94 se instituie obligativitatea operatorilor de cablu ca din timpul de difuzare 50% să îl ocupe difuzarea operelor audiovizuale europene.

Or, mare parte din aceste opere fac parte din repertoriul DACIN-SARA, repertoriu probat cu contracte de mandat şi cesiune, precum şi cu contracte de colaborare la nivel european, apreciază echitabilă împărţirea remuneraţiei de 2,20% doar în procentaj egal de 50% pentru ambele organisme de gestiune colectivă, cu aprecierea dispoziţiilor protocolului mai sus amintit încheiat de către apelantă cu UPFAR-ARGOA, care reglementează faptul că 15% din procentul de 2,20% revine UPFAR-ARGOA.

În consecinţă, rezultatul prezentului arbitraj ar trebui să îl constituie metodologia de împărţire a remuneraţiilor aferente procentului de 2,20%, după cum urmează: DACIN-SARA - 50%; UPFAR-ARGOA- 15%; AGICOA ROMÂNIA - 35%.

Cererea de apel a fost întemeiată în drept pe art. 282-298 din Codul de procedură civilă; Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, cu modificările şi completările ulterioare.

Apelanta intervenientă UPFAR-ARGOA (Uniunea Producătorilor de Film şi Audiovizual - Asociaţia Română de Gestiune a Operelor Audiovizuale, Organism de Gestiune Colectivă) a arătat că la data de 12 februarie 2010 a luat cunoştinţă despre obiectul arbitrajului iniţiat de către AGICOA ROMÂNIA faţă de DACIN-SARA, şi anume stabilirea modalităţii de repartizare a remuneraţiilor cuvenite titularilor de drepturi de autor având ca sursă retransmiterea prin cablu între organismele de gestiune colectivă beneficiare, cu ignorarea sa totală, în pofida faptului ca existaseră negocieri anterioare atât între apelantă şi AGICOA ROMÂNIA, cât şi între apelantă şi DACIN-SARA, cu care se încheiase chiar un protocol în acest sens.

Începând cu 15 ianuarie 2005, apelanta UPFAR-ARGOA este organism de gestiune colectivă a drepturilor producătorilor titulari atât de drepturi conexe, cât şi de drepturi de autor în baza contractului de colaborare cu AGICOA Geneva (organism internaţional de gestiune colectivă al cărui reprezentant se susţine că ar fi AGICOA ROMÂNIA), deci era direct interesată de cele ce se puneau în discuţie în cadrul sus-numitului arbitraj, respectiv modalitatea de repartizare a procentului de 2,20% cuvenit titularilor de drepturi de autor, între toate organismele de gestiune colectivă beneficiare, deci inclusiv UPFAR-ARGOA.

Această susţinere se bazează, pe de-o parte, pe contractul de cooperare din 14 ianuarie 2005 (în esenţă, un contract de mandat pentru colectarea drepturilor de autor ale producătorilor străini de opere audiovizuale retransmise prin cablu pe teritoriul României) şi, pe de altă parte, pe Hotărârea arbitrală din 20 iunie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 594 din 10 iulie 2006, ca urmare a Deciziei nr. 195 din 23 iunie 2006 a directorului O.R.D.A., prin care s-a constatat în mod definitiv şi irevocabil că apelanta este organism de gestiune colectivă îndreptăţit la un procent din sumele colectate de colectorul unic şi cu privire la care urmau a se desfăşura dezbaterile în cadrul arbitrajului iniţiat de către AGICOA ROMÂNIA numai împotriva DACIN-SARA.

A susţinut apelanta că, deşi completul arbitral a calificat cererea sa ca fiind o intervenţie accesorie, în realitate a solicitat ca prin hotărârea arbitrală ce se va pronunţa împărţirea veniturilor rezultate din colectarea cotei de 2,20% de către UCMR-ADA să se facă astfel: 15% către UPFAR-ARGOA, iar restul să se împartă către DACIN-SARA şi AGICOA ROMÂNIA (câte 42,5% fiecare). Cu alte cuvinte, intervenţia sa viza până la urmă obiectul de împărţit prin arbitraj, respectiv faptul că reclamanta a solicitat 95% din cei 2,20%, în loc să solicite 95% din sumele ce rămâneau după deducerea procentului ce i se cuvenea, astfel încât cererea sa era în realitate o cerere de intervenţie în interes propriu, completul de arbitraj apreciind în mod eronat natura sa de cerere de intervenţie accesorie.

Apelanta UPFAR-ARGOA reproşează completului arbitral că nu a ţinut cont de natura cererii sale şi a considerat că, prin prezumţia instituită de art. 70 din Legea nr. 8/1996, este posibilă intersectarea DACIN-SARA şi AGICOA ROMÂNIA, două organisme care, deşi gestionează drepturi diferite, se află în situaţia de a solicita împărţirea procentului de 2,20% aplicabil pentru retransmiterea prin cablu a operelor audiovizuale, ignorând total UPFAR-ARGOA care se află în exact aceeaşi situaţie cu AGICOA ROMÂNIA şi care era parte la acest arbitraj.

Totodată, greşit s-a considerat că cererea sa de intervenţie este neîntemeiată, cu argumentul caracterului relativ al convenţiei încheiate între DACIN-SARA şi UPFAR-ARGOA.

A criticat apelanta insuficienţa probatoriului administrat de completul de arbitraj, care a dovedit, în opinia sa, lipsă de rol activ, cu consecinţa rămânerii nelămurite a unor aspecte esenţiale, respectiv constituirea reală şi conform prevederilor legale a repertoriilor invocate de organismele de gestiune colectivă în cauză prin dovedirea existenţei reale şi legal încheiate a unor mandate de gestiune; utilizarea reală a repertoriilor invocate, principiu în baza căruia Legea nr. 8/1996 impune să se facă plata remuneraţiilor cuvenite titularilor de drepturi de autor şi, prin urmare, şi colectarea de către organismele de gestiune colectivă a sumelor ce urmează a fi repartizate către beneficiari.

Totodată, în mod greşit completul de arbitraj nu a mai permis intervenientei UPFAR-ARGOA administrarea niciunei probe suplimentare, obligând-o să se folosească de probele deja administrate de părţile adverse, cu toate că acestea nu i-au fost comunicate şi nici accesul la acestea nu i-a fost permis până la data la care a trebuit să pună concluzii pe fond, fără ca înlăturarea probelor să fie motivată de completul de arbitraj.

Mai mult, completul de arbitraj nu doar că nici n-a pus în discuţie să se administreze anumite probe, ba, mai mult, în mod nejustificat, le-a respins pe cele cerute, şi anume: proba cu monitorizarea utilizării reale a operelor din repertoriile fiecărui organism de gestiune colectivă în parte, proba cu expertiza tehnică de specialitate cu privire la stabilirea ponderii utilizării reale a operelor din repertoriul fiecărui organism de gestiune colectivă în parte, proba cu înscrisuri solicitată de UPFAR-ARGOA.

Susţine apelanta UPFAR că s-a dat o greşită interpretare probelor existente, iar cu privire la criteriile ce au servit completului arbitral la identificarea unor modalităţi de repartiţie corecte între diversele organisme de gestiune colectivă, arată că acea convenţie încheiată între AGICOA ROMÂNIA şi DACIN-SARA nu constituie pentru completul de arbitraj un act juridic guvernat de principiul relativităţii efectelor contractelor, ci un reper în modalitatea de stabilire a metodei de repartiţie, care prin hotărârea arbitrală pronunţată automat produce efecte asupra terţului UPFAR-ARGOA, iar protocolul încheiat între UPFAR-ARGOA şi DACIN-SARA în 2009 nu este considerat nici reper, nici de luat în seamă, potrivit aceluiaşi principiu invocat de complet.

Mai mult, se trece cu vederea peste convenţiile cu acelaşi conţinut încheiate ulterior anului 2004 între UPFAR-ARGOA şi AGICOA Geneva, chiar şi peste hotărârile arbitrale de stabilire a unor procente elocvente pentru UPFAR-ARGOA (împreună cu AGICOA Geneva), pe de-o parte, şi DACIN-SARA, pe de altă parte, valabile şi aplicate până în anul 2009, ajungându-se la o concluzie eronată cu privire la situaţia de fapt.

A susţinut apelanta că hotărârea atacată a omis să se pronunţe asupra mai multor capete de cerere esenţiale formulate de UPFAR-ARGOA, respectiv cererea de a se respinge cererea AGICOA ROMÂNIA pentru argumentele deja expuse anterior, cererea de a se admite în mică parte cererea formulată de reclamantă în sensul admiterii unui procent mult mai mic decât cel pretins de AGICOA ROMÂNIA, stabilit în raport cu utilizarea reală a operelor din repertoriul propriu, gestionate pe bază de mandat, precum şi încuviinţarea unei împărţiri echitabile care să recunoască şi să ţină cont şi de drepturile producătorilor de opere audiovizuale titulari de drepturi de autor, pe bază de mandate existente valabile (şi gestiune colectivă obligatorie) şi care să respecte prevederile legale în vigoare, în conformitate şi proporţional cu ponderea repertoriilor gestionate şi totodată cu utilizarea reală a operelor deţinute în repertoriu de fiecare organism de gestiune colectivă în parte, şi solicitarea de calculare a procentului acordat către AGICOA ROMÂNIA din cota procentuală de 2,20 cuvenită tuturor autorilor de opere audiovizuale, după deducerea celor 15% ce se cuvin UPFAR-ARGOA, atât datorită întinderii repertoriului gestionat, cât mai ales utilizării reale a operelor gestionate de aceasta, după cum reiese din monitorizări.

De asemenea, nu a fost soluţionată cererea de a admite cererea UPFAR-ARGOA, aşa cum a fost formulată, ţinând cont de interesele autorilor şi producătorilor români, şi să se acorde acestuia un procent de 15% din cota procentuală de 2,20% ce revine tuturor autorilor (români şi străini) de opere audiovizuale ale căror opere au fost retransmise prin cablu (utilizate real).

Cu privire la pronunţarea asupra cererii de validare a protocolului încheiat la data de 6 noiembrie 2009, apelanta UPFAR arată nu doar că o astfel de cerere nu a fost formulată în mod expres de către apelantă, dar şi că instanţa arbitrală s-a pronunţat asupra altui aspect decât cel care constituia unul dintre capetele sale de cerere, asupra căruia a şi omis să se pronunţe şi nici nu şi-a motivat hotărârea.

Astfel, s-a solicitat respingerea cererii AGICOA, iar constatarea înţelegerii DACIN-SARA şi UPFAR era o consecinţă logică, şi nu un capăt de cerere esenţial şi distinct, de vreme ce protocolul era deja în vigoare, recunoscut de ORDA şi de UCMR-ADA şi aplicat până la acea dată.

S-a mai arătat că există contradicţie între considerente şi dispozitiv, deoarece, cu toate că în considerente se reţine că Hotărârea arbitrală din 9 martie 2009 a stabilit, pentru cazul operelor audiovizuale, un procent unitar de 2,20% din cuantumul total de 6% din baza de calcul cuvenită titularilor de drepturi, procent care se aplică pentru anul 2009 şi următorii, indiferent de numărul organismelor de gestiune colectivă care au vocaţie în ceea ce priveşte retransmiterea prin cablu a acestei categorii de opere, şi cu toate că se recunoaşte interesul legitim de a interveni în cauză al UPFAR-ARGOA, prin dispozitiv acordă câte un procent numai celorlalte două părţi la acest arbitraj, AGICOA ROMÂNIA şi DACIN-SARA, omiţând a se pronunţa şi în privinţa procentului cuvenit UPFAR-ARGOA, ba chiar contestând de facto existenţa vreunui drept în favoarea acesteia, de vreme ce procentele acordate celorlalte două organisme însumate dau un total de 100%.

Au fost criticate afirmaţii contradictorii în cadrul considerentelor, de exemplu faptul de a se considera ca reper principal şi principiu călăuzitor de împărţire a procentelor cuvenite din cota procentuală de 2,20% o convenţie încheiată şi denunţată demult între două părţi participante la arbitraj şi de a se ignora cu desăvârşire faptul că celelalte două părţi şi-au stabilit şi împărţit de asemenea printr-o convenţie de aceeaşi importanţă drepturile ce li se cuvin.

De asemenea, în considerente se reţine că cererea de intervenţie a UPFAR-ARGOA se admite în principiu, dat fiind faptul că şi-a dovedit interesul legitim, însă în dispozitiv nu se regăseşte nicio precizare cu privire la ceea ce i se cuvine acesteia, în baza interesului său legitim dovedit şi acceptat de instanţă.

S-a invocat încălcarea dispoziţiilor legale cuprinse în Legea nr. 8/1996, în sensul că, deşi legea prevede condiţia utilizării reale a repertoriului organismului de gestiune colectivă care doreşte să beneficieze de sumele colectate de la utilizatori, la art. 133 alin. (1), completul de arbitraj reţine la punctul 6 "că legislaţia în vigoare nu conţine prevederi exprese referitoare la criterii în baza cărora să fie obligatorie împărţirea remuneraţiei ce face obiectul prezentului litigiu".

Cu toate că legea prevede, în situaţia existenţei mai multor organisme beneficiare pentru aceeaşi categorie de drepturi, obligativitatea colectorului unic de a bloca plata către beneficiari a tuturor sumelor colectate de la utilizatori până la apariţia unei reguli de repartiţie care să facă referire la toate organismele de gestiune colective beneficiare (fie prin protocol încheiat între acestea, fie prin hotărâre arbitrală care să dispună pentru fiecare în parte) - la art. 133 alin. (4-5) precum şi la art. 131² alin. (3-9), completul de arbitraj, în cadrul unui arbitraj pentru stabilirea unei noi reguli de repartiţie, din care fac parte trei organisme de gestiune colective beneficiare, dispune doar pentru două dintre acestea, lăsând situaţia la fel de neclară şi imposibil de aplicat ca şi înainte de începerea arbitrajului.

Arată apelanta UPFAR-ARGOA că toate cele de mai sus au condus la o greşită aplicare a legii, în raport cu care s-a pronunţat o hotărâre nelegală din motivul unor grave erori de drept, astfel încât solicită admiterea cererii de apel aşa cum a fost formulată şi schimbarea în tot a hotărârii atacate, stabilind împărţirea procentuală între cele trei organisme de gestiune colectivă.

Cererea de apel a fost întemeiată în drept pe prevederile art. 131² alin. 9 din Legea nr. 8/1996 şi art. 282 şi următoarele din Codul de procedură civilă.

Prin memoriul depus la dosar la data de 20 octombrie 2010, apelanta UPFAR-ARGOA şi-a completat motivele apelului, arătând că solicită admiterea apelului şi în principal anularea Hotărârii arbitrale din data de 25 februarie 2010, publicată prin Decizia O.R.D.A. nr. 170 din 11 martie 2010 în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 183/2010, iar în subsidiar modificarea hotărârii arbitrale atacate în sensul de a se dispune admiterea cererii de intervenţie în interes propriu (principală) formulate de UPFAR-ARGOA, repartizarea remuneraţiilor reprezentând drepturi patrimoniale de autor de opere audiovizuale de 2,20% prevăzută de metodologia stabilită prin Hotărârea arbitrală din data de 9 martie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 227 din 7 aprilie 2009, prin Decizia O.R.D.A. nr. 44/2009, după cum urmează: 58% pentru titularii de drepturi patrimoniale de autor de opere audiovizuale reprezentaţi de UPFAR-ARGOA; 2% pentru titularii de drepturi patrimoniale de autor de opere audiovizuale reprezentaţi de AGICOA ROMÂNIA; 40% pentru titularii de drepturi patrimoniale de autor de opere audiovizuale reprezentaţi de DACIN-SARA.

În completarea susţinerilor anterior expuse, pe care le-a reiterat în cuprinsul memoriului, apelanta UPFAR-ARGOA a invocat nulitatea absolută a hotărârii atacate pentru motivul constituirii completului de arbitraj cu încălcarea prevederilor art. 131² alin. 3 lit. c) coroborate cu alin. 4 şi cu dispoziţiile art. 133 alin. 1 şi 5 din Legea nr. 8/1996, potrivit cărora pentru constituirea completului de arbitraj este obligatorie convocarea tuturor organismelor de gestiune colectivă beneficiare ale remuneraţiilor cu privire la care se poartă arbitrajul.

UPFAR-ARGOA este un organism de gestiune colectivă a drepturilor de autor de opere audiovizuale ce aparţin producătorilor de opere audiovizuale, însă nu a fost convocat în cadrul procedurii de constituire a completului de arbitraj, fapt ce atrage nulitatea absolută a hotărârii arbitrale, având în vedere dispoziţiile art. 105 alin. 1 şi art. 106 alin. 1 din Codul de procedură civilă, ce constituie dreptul comun, şi împrejurarea că dispoziţiile legale încălcate sunt norme care ocrotesc un interes general, obştesc.

Arbitrajul şi dispoziţiile hotărârii arbitrale apelate vizează dreptul de proprietate al tuturor titularilor de drepturi patrimoniale, autori de opere audiovizuale, cu consecinţe asupra protejării, încurajării şi dezvoltării culturii la nivel naţional şi internaţional, însă dispoziţiile hotărârii arbitrale încalcă ordinea publică şi fraudează dispoziţiile legii.

S-a mai susţinut că hotărârea apelată aduce atingere drepturilor de proprietate privată ale majorităţii covârşitoare a producătorilor români, drepturile acestora fiind gestionate de UPFAR-ARGOA, pentru care nu s-a stabilit remuneraţie prin hotărârea arbitrală. În egală măsură, hotărârea apelată aduce atingere drepturilor de proprietate privată ale tuturor producătorilor de audiovizual români şi străini, alţii decât cei reprezentaţi de AGICOA ROMÂNIA, toţi aceştia fiind reprezentaţi de UPFAR-ARGOA potrivit art. 129¹ din Legea nr. 8/1996.

Întrucât majoritatea producătorilor români sunt privaţi de dreptul lor la remuneraţie din retransmiterea prin cablu, apelanta UPFAR-ARGOA susţine că hotărârea arbitrală contravine în mod grav normelor de ordine publică ce obligă la asigurarea păstrării identităţii spirituale, sprijinirea culturii naţionale, stimularea artelor, protejarea şi conservarea moştenirii culturale, dezvoltarea creativităţii contemporane, promovarea valorilor culturale şi artistice ale României.

Practic, potrivit hotărârii arbitrale apelate, remuneraţiile datorate de operatorii de cablu cu titlu de drepturi patrimoniale de autor de opere audiovizuale revin numai autorilor şi producătorilor reprezentaţi de DACIN-SARA şi AGICOA ROMÂNIA, repertoriul acesteia din urmă fiind în proporţie de peste 99% un repertoriu străin.

O altă critică suplimentară s-a referit la încălcarea dispoziţiilor art. 129¹ din Legea nr. 8/1996, în sensul că AGICOA ROMÂNIA nu putea primi remuneraţii ce se cuvin producătorilor de opere audiovizuale care nu fac parte din repertoriul acestui organism de gestiune colectivă, deoarece UPFAR-ARGOA este organismul de gestiune colectivă ce are cei mai mulţi membri din categoria producătorilor de opere audiovizuale, şi nu AGICOA ROMÂNIA.

În concluzie, în mod greşit a reţinut completul de arbitraj că remuneraţia ce se cuvine AGICOA ROMÂNIA trebuie stabilită ţinând cont că acest organism de gestiune colectivă ar avea un repertoriu extins.

S-a invocat şi încălcarea regulilor şi criteriilor de repartiţie ce sunt prevăzute în mod expres de lege, în mod nelegal completul de arbitraj reţinând că Legea nr. 8/1996 nu ar cuprinde criterii de repartizare a remuneraţiilor şi dispunând repartizarea remuneraţiilor cu încălcarea regulilor şi criteriilor prevăzute în mod expres de lege.

Cel mai important criteriu de repartizare a remuneraţiei ce revine titularilor de drepturi patrimoniale de autor este prevăzut de art. 127 alin. 1 lit. f) şi de art. 134 alin. 2 lit. d) din Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare, care prevăd că remuneraţiile se repartizează titularilor de drepturi proporţional cu utilizarea reală a repertoriului fiecăruia.

Aceste norme sunt dispoziţii de ordine publică ce vizează recunoaşterea, exerciţiul, garantarea şi protecţia dreptului de proprietate privată al titularilor de drepturi patrimoniale de autor.

Aceleaşi criterii de repartizare a remuneraţiilor, potrivit dispoziţiilor legale, se regăsesc în statutele fiecăruia dintre cele 3 organisme de gestiune colectivă, dar au fost ignorate de către completul de arbitraj.

Tot Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare, prevede la art. 131¹ alin. 1 principalele criterii de determinare a remuneraţiilor datorate de către utilizatori titularilor de drepturi patrimoniale de autor, importante fiind în cauză, în opinia apelantei, categoria titularilor de drepturi, membri sau nemembri, şi domeniul pentru care se poartă negocierea, proporţia utilizării repertoriului gestionat de un organism de gestiune colectivă şi practica europeană.

Susţine apelanta că hotărârea atacată încalcă dreptul de proprietate privată al titularilor de drepturi reprezentaţi de UPFAR-ARGOA în temeiul mandatelor, contractelor de reprezentare reciprocă şi în temeiul art. 129¹ din Legea nr. 8/1996, fiind dată şi cu încălcarea art. 44 din Constituţia României, art. 1 din Primul Protocol adiţional al Convenţiei europene a drepturilor omului şi art. 11 bis din Convenţia de la Berna, ratificată prin Legea nr. 77/1998.

Apelanta AGICOA ROMÂNIA a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererilor de apel formulate de apelantele DACIN-SARA şi UPFAR-ARGOA.

Cererea de suspendare a executării hotărârii arbitrale atacate cu apel, formulată de apelanta UPFAR-ARGOA, a fost respinsă prin încheierea de şedinţă din 6 ianuarie 2011.

Prin Încheierea de şedinţă din data de 17 februarie 2011, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală a respins excepţiile inadmisibilităţii şi tardivităţii invocate de apelanta AGICOA ROMÂNIA în legătură cu completarea motivelor de apel depusă de apelanta UPFAR-ARGOA ca neîntemeiate.

Prin Încheierea de şedinţă din 30 septembrie 2011, curtea a suspendat judecata cererilor de apel, în temeiul art. 244 alin. 1 pct. 1 din Codul de procedură civilă, până la soluţionarea irevocabilă a cauzei ce face obiectul Dosarului nr. 3.107/2/2011 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

În Dosarul nr. 3.107/2/2011 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa civilă nr. 5.215 din 20 septembrie 2011 (irevocabilă prin respingerea recursului) a fost admisă excepţia de nelegalitate şi s-a constatat nelegalitatea Deciziei directorului general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor nr. 133 din 14 iulie 2008 privind avizarea constituirii şi funcţionării organismului de gestiune colectivă AGICOA ROMÂNIA.

Ulterior redeschiderii judecăţii în cauza de faţă, prin încheierea de şedinţă din 17 mai 2012, curtea a respins excepţia lipsei capacităţii de exerciţiu a drepturilor procesuale, ca neîntemeiată, şi a admis excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a apelantei AGICOA ROMÂNIA în ce priveşte dreptul de colectare a remuneraţiilor cuvenite titularilor de drepturi de autor şi titularilor de drepturi conexe pentru retransmiterea prin cablu.

La termenul de judecată din 7 iunie 2012, apelanta AGICOA ROMÂNIA a invocat excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a apelantei UPFAR-ARGOA, pentru dreptul de a gestiona colectiv remuneraţiile cuvenite pentru drepturile de autor de opere audiovizuale, cu motivarea că prin Decizia O.R.D.A. nr. 218/2011 s-a acordat acesteia un termen de intrare în legalitate pentru a-şi modifica statutul, în sensul respectării prevederilor art. 125 alin. 3 din Legea nr. 8/1996, prin gestionarea unei singure categorii de drepturi în domeniul audiovizual, iar apelanta UPFAR-ARGOA a iniţiat această modificare a statutului propriu în sensul gestionării numai a drepturilor conexe ale producătorilor de videograme, proiectul fiind aprobat de către adunarea generală prin Hotărârea nr. 21/2012.

Curtea a dispus în şedinţa publică din 4 octombrie 2012 soluţionarea odată cu fondul a acestei excepţii.

Apelanta AGICOA ROMÂNIA a invocat şi excepţia lipsei calităţii procesuale active a apelantei UPFAR-ARGOA, excepţie respinsă de curte la termenul din 4 octombrie 2012, pentru considerentele consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată.

În apel au fost încuviinţate şi administrate probele cu înscrisuri şi pentru apelantele UPFAR-ARGOA şi DACIN-SARA, proba cu expertiză judiciară specialitatea statistică, având ca obiective stabilirea, în funcţie de repertoriile gestionate da cele 3 apelante, a procentului de opere transmise în perioada 1 ianuarie 2010-31 martie 2010 pentru fiecare post de televiziune dintre cele a căror monitorizare s-a realizat de Asociaţia ARMADATA în perioada de referinţă şi stabilirea, în funcţie de rezultatul primului obiectiv şi al nivelului de audienţă a posturilor monitorizate de ARMADATA, a procentajului mediu de transmitere a operelor gestionate de către fiecare dintre apelante.

Lucrarea a fost întocmită de specialiştii Odette Cârstea, Şerban Pretor şi Dragoş Pinciu, desemnaţi de instanţă la propunerea părţilor, în condiţiile art. 201 alin. 3 din Codul de procedură civilă.

Examinând hotărârea arbitrală atacată prin prisma motivelor de critică mai sus expuse şi a probelor administrate în cauză, curtea reţine că apelul declarat de apelanta DACIN-SARA este fondat, iar cererile de apel formulate de apelantele AGICOA ROMÂNIA şi UPFAR-ARGOA sunt neîntemeiate, pentru considerentele ce succedă.

1. Apelul declarat de apelanta DACIN-SARA

Procedura arbitrajului a fost iniţiată în cauză de apelanta AGICOA ROMÂNIA în scopul stabilirii unei modalităţi de repartizare a remuneraţiei de 2,20% cuvenite titularilor de drepturi de autor pentru retransmiterea prin cablu a operelor audiovizuale, remuneraţie stabilită prin Hotărârea arbitrală din 9 martie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 227 din 7 aprilie 2009, în baza Deciziei directorului general al O.R.D.A. nr. 44 din 26 martie 2009.

Acest aspect rezultă din cererea cu care completul arbitral a fost învestit (fila 23 în dosarul arbitral înaintat în copie de O.R.D.A.), AGICOA ROMÂNIA solicitând expres să stabilească în contradictoriu cu DACIN-SARA modalitatea de împărţire a remuneraţiei cuvenite pentru categoria de titulari de drepturi autori de opere audiovizuale, în sensul acordării unei cote de 96% în favoarea reclamantei şi de 5% în favoarea pârâtei.

Hotărârea arbitrală din 9 martie 2009 a stabilit că remuneraţia pentru retransmiterea prin cablu a operelor audiovizuale este de 6% din baza de calcul (calculată conform art. 5 din metodologie), procent împărţit între titularii îndreptăţiţi astfel: 2,05% pentru autorii de opere muzicale, 2,20% pentru autorii de opere audiovizuale, 0,20% pentru autorii de opere scrise, 0,05% pentru autorii de opere din domeniul artelor vizuale, 0,25% pentru artişti - prestaţii artistice fixate pe fonograme, 0,50% pentru artişti - prestaţii artistice din domeniul audiovizual, 0,25% pentru producătorii de fonograme şi 0,50% pentru producătorii de videograme.

Metodologia amintită a fost modificată prin Decizia civilă nr. 263A din 16 noiembrie 2010, irevocabilă, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală în Dosarul nr. 4.009/2/2009, sub mai multe aspecte, inclusiv în privinţa procentului de remuneraţie cuvenită titularilor de drepturi de autor asupra operelor audiovizuale, care a fost micşorat la de la 2,20% la 1,5%, dintr-un total de 4,5% (în loc de 6%, cum stabilise completul arbitral).

Funcţionarea AGICOA ROMÂNIA a fost avizată, anterior acordării personalităţii juridice a acesteia prin Încheierea din 5 martie 2009, pronunţată de Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti în Dosarul nr. 6432.01/303/2008 (filele 102-108 în copia dosarului arbitral), prin Decizia directorului O.R.D.A. nr. 133/2008, ca "organism de gestiune colectivă a drepturilor conexe ale producătorilor de opere audiovizuale şi a drepturilor de autor deţinute de aceştia în temeiul contractelor de cesiune încheiate cu autorii, n.red.)".

Succesiv rămânerii irevocabile a sentinţei civile nr. 5.215/2011 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin care s-a constatat nelegalitatea Deciziei directorului O.R.D.A. nr. 133 din 14 iulie 2006, a fost emisă Decizia nr. 46 din 5 mai 2012 a directorului O.R.D.A., publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 258 din 19 aprilie 2012 (aflată la fila 451 în vol. II al dosarului), prin care s-a dispus încetarea funcţionării AGICOA ca organism de gestiune colectivă a drepturilor conexe ale producătorilor de opere audiovizuale şi a drepturilor de autor deţinute de aceştia în temeiul contractelor de cesiune, începând cu data publicării deciziei.

Potrivit art. 70 din Legea nr. 8/1996, "Prin contractele încheiate între autorii operei audiovizuale şi producător, în lipsa unei clauze contrare, se prezumă că aceştia, cu excepţia autorilor muzicii special create, îi cedează producătorului drepturile exclusive privind utilizarea operei în ansamblul său, prevăzute la art. 13, precum şi dreptul de a autoriza dublarea şi subtitrarea, în schimbul unei remuneraţii echitabile".

Art. 13 din lege enumeră drepturile patrimoniale exclusive ale autorului, născute din utilizarea unei opere, la lit. h fiind prevăzut dreptul de a autoriza sau de a interzice retransmiterea prin cablu a operei.

Având în vedere că AGICOA ROMÂNIA a fost înfiinţată ca organism de gestiune colectivă atât pentru drepturile proprii ale producătorilor de opere audiovizuale (drepturi conexe, conform art. 94 din Legea nr. 8/1996), cât şi pentru drepturile de autor deţinute în temeiul contractelor de cesiune (în aplicarea prezumţiei legale cuprinse în art. 70 din lege, mai sus citat), este nefondată susţinerea apelantei DACIN-SARA în sensul că AGICOA ROMÂNIA nu poate avea calitatea de organism de gestiune colectivă pentru drepturile de autor asupra operelor muzicale.

Astfel, deşi este corect argumentul că AGICOA ROMÂNIA reprezintă o asociaţie a producătorilor, în temeiul art. 70 din lege, aceştia pot deţine şi drepturi de autor, cedate lor de către autorii operei audiovizuale, menţionaţi la art. 66 din Legea nr. 8/1996.

Acest raţionament justifică deci legitimarea AGICOA ROMÂNIA de a cere acordarea unui procent din remuneraţiile stabilite pentru utilizarea prin retransmitere prin cablu a operelor audiovizuale, cuvenit autorilor acestor opere, vocaţia AGICOA de a gestiona colectiv şi aceste drepturi fiind reţinută în mod corect de completul arbitral.

Cu toate acestea, cum în mod corect a arătat apelanta DACIN-SARA, pentru a opera efectiv prezumţia instituită de art. 70 din Legea nr. 8/1996, era necesar ca asociaţia producătorilor (ce pretinde a deţine şi drepturile autorilor) să facă dovada faptului vecin şi conex din care legiuitorul a prevăzut că se naşte prezumţia transmiterii drepturilor autorilor operei audiovizuale, respectiv încheierea contractelor cu autorii.

Or, potrivit art. 65 alin. 3 din Legea nr. 8/1996, "Pentru realizarea unei opere audiovizuale, forma scrisă a contractului dintre producător şi autorul principal este obligatorie".

De asemenea, conform art. 42 din Legea nr. 8/1996, "Existenţa şi conţinutul contractului de cesiune a drepturilor patrimoniale se pot dovedi numai prin forma scrisă a acestuia. Fac excepţie contractele având drept obiect opere utilizate în presă".

În aceste coordonate teoretice, curtea reţine că cererea de arbitraj formulată de AGICOA ROMÂNIA putea fi primită numai dacă aceasta făcea dovada că în patrimoniul membrilor săi se găsesc drepturi dintre cele pentru care a fost stabilită remuneraţia de 2,20% (drepturi de autor asupra operei audiovizuale) şi, dat fiind că drepturile proprii ale membrilor săi sunt distincte (drepturi conexe), această dovadă se făcea în condiţiile legii, prin depunerea contractelor de cesiune încheiate cu autorii operelor în discuţie.

Sunt relevante în acest context atât prevederile legale care supun faptele existenţei şi conţinutului contractului de cesiune unor exigenţe probatorii, prevăzând forma ad probationem a actului juridic, cât şi contestarea de către DACIN-SARA a faptelor susţinute de AGICOA ROMÂNIA.

Revenea astfel reclamantei AGICOA ROMÂNIA sarcina de a proba situaţia de fapt care atrăgea incidenţa prezumţiei legale de care aceasta se prevalează.

De aceea, curtea reţine drept fondată susţinerea apelantei DACIN-SARA în sensul că apelanta AGICOA ROMÂNIA nu putea să primească o parte din remuneraţiile stabilite în beneficiul autorilor operelor audiovizuale în lipsa unor dovezi ale existenţei şi conţinutului contractelor de cesiune încheiate de producătorii membri ai apelantei AGICOA cu autorii.

Din verificarea lucrărilor dosarului, inclusiv a volumelor dosarului arbitral transmise de O.R.D.A., curtea reţine că asemenea dovezi nu au fost administrate în cauză, ceea ce atrage concluzia că cererea de arbitraj formulată de AGICOA ROMÂNIA nu putea fi primită, apelul DACIN-SARA fiind fondat sub acest aspect.

Prin prisma acestor argumente, curtea reţine că devin lipsite de relevanţă susţinerile apelantei AGICOA în sensul că procedura constatării nelegalităţii actului administrativ produce efecte numai inter partes, precum şi argumentul că, anterior emiterii Deciziei directorului O.R.D.A. nr. 46/2012, Decizia nr. 133/2008 a produs efecte.

Devin inutile prezentei judecăţi argumentele apelantei DACIN-SARA legate de nelegalitatea înfiinţării AGICOA ROMÂNIA (aspectele neputând face, oricum, obiectul analizei în procedura pendinte, ce vizează exclusiv cenzurarea hotărârii corpului de arbitri de pe lângă O.R.D.A.), precum şi de inexistenţa calităţii procesuale pasive a DACIN-SARA.

Această din urmă susţinere este, oricum, nefondată, deoarece AGICOA ROMÂNIA a pretins în litigiul pendinte o parte a remuneraţiei cuvenite autorilor de opere audiovizuale, invocând existenţa în patrimoniul producătorilor pe care îi reprezintă a acestor drepturi, transmise de la autori odată cu contractele încheiate cu aceştia, în aplicarea prevederii cuprinse în art. 70 din Legea nr. 8/1996, iar DACIN-SARA.

Este adevărat că DACIN-SARA nu colectează remuneraţiile autorilor care şi-au cesionat drepturile producătorilor, însă remuneraţia în dispută este stabilită în beneficiul unei categorii de titulari, pentru un anumit drept şi o anumită utilizare (dreptul de autor asupra operei audiovizuale, pentru retransmiterea prin cablu), fiind stabilită global pentru drepturile autorilor, indiferent cine le exercită.

Or, de vreme de apelanta DACIN-SARA gestionează colectiv drepturile autorilor asupra operelor audiovizuale, acesta fiind obiectul său de activitate, justifică şi legitimare procesuală pasivă în cauză.

Având în vedere motivul admiterii apelului, criticile de netemeinicie referitoare la modalitatea de repartizare a remuneraţiei de 2,20% (modificată la 1,5%) nu mai servesc soluţionării cauzei.

În consecinţa celor arătate, curtea reţine temeinicia apelului declarat de DACIN-SARA exclusiv sub aspectul arătat.

2. Apelul declarat de UPFAR-ARGOA

Această apelantă a formulat cerere de intervenţie principală în cadrul procedurii de arbitraj la data de 16 februarie 2010, cerere prin care a solicitat în principal: 1. stabilirea remuneraţiei ce se cuvine AGICOA ROMÂNIA din partea care revine DACIN-SARA, după deducerea din cota procentuală de 2,20% ce revine tuturor autorilor de opere audiovizuale a procentului de 15% ce aparţine producătorilor români de opere audiovizuale titulari de drepturi de autor din opere audiovizuale, reprezentaţi de UPFAR-ARGOA; 2. încuviinţarea unei împărţiri echitabile care să recunoască şi să ţină cont şi de drepturile producătorilor de opere audiovizuale titulari de drepturi de autor în virtutea legii sau a contractelor de cesiune dintre autorii de opere audiovizuale şi aceştia, în conformitate şi proporţional cu ponderea repertoriilor gestionate de fiecare organism de gestiune colectivă în parte, şi stabilirea, ca remuneraţie ce se cuvine UPFAR-ARGOA, a procentului de 15% pentru producătorii români de opere audiovizuale titulari de drepturi de autor, din cota de 2,20% ce revine tuturor autorilor de opere audiovizuale, iar, în subsidiar, respingerea ca inadmisibilă a cererii de arbitraj.

A susţinut apelanta UPFAR-ARGOA că în mod greşit a calificat completul arbitral această cerere drept o intervenţie accesorie în sprijinul pârâtei DACIN-SARA.

Or, curtea reţine, pe de o parte, că din perspectiva normelor de procedură civilă titularul cererii de intervenţie trebuie întotdeauna să justifice un interes propriu în formularea cererii, indiferent de natura acesteia, astfel că în mod corect a reţinut completul de arbitraj că UPFAR-ARGOA justifică un astfel de interes.

Pe de altă parte, într-adevăr, o parte din solicitările apelantei UPFAR-ARGOA îmbrăcau forma unei cereri de intervenţie principală, deoarece aceasta solicita nu numai deducerea procentului de 15% din remuneraţie (ce aprecia că i se cuvine) înainte de stabilirea procentului cuvenit AGICOA ROMÂNIA, dar şi stabilirea în beneficiul său a menţionatului procent.

Adresând completului o astfel de solicitare, de recunoaştere a unui drept propriu, ce se opunea părţilor litigante, cererea UPFAR-ARGOA avea parţial natura unei intervenţii principale.

Totodată, solicitarea subsidiară, de respingere a cererii de arbitraj, îmbrăca forma unei cereri de intervenţie accesorie (în sprijinul DACIN-SARA), o asemenea cerere fiind incompatibilă cu o intervenţie principală, ce presupune ca intervenientul să deducă judecăţii şi să opună părţilor din proces un drept propriu, a cărui recunoaştere o solicită.

Cu toate acestea, curtea reţine că procedurii arbitrale îi sunt aplicabile, în principiu, regulile procesului civil (atunci când nu sunt contrazise de normele speciale şi când nu sunt incompatibile cu acestea), inclusiv principiul disponibilităţii.

Or, în condiţiile în care partea care formulează cererea înţelege să o califice împotriva sensului pe care ea însăşi l-a dat solicitărilor sale, curtea reţine că apelanta UPFAR-ARGOA a învestit instanţa numai cu o cerere de intervenţie principală, conform manifestării sale de voinţă, rezultată din criticile expuse şi dezvoltate în cererea sa de apel.

Examinând admisibilitatea în speţă a unei intervenţii, raportat la caracterele speciale ale procedurii pendinte, curtea apreciază că o intervenţie principală nu putea fi primită în acest cadru procedural.

Astfel, declanşarea arbitrajului în faţa completului de arbitri de pe lângă O.R.D.A. presupunea că, în prealabil, între organismele de gestiune colectivă înfiinţate cu privire la aceeaşi categorie de opere a avut loc o negociere, nefiind convenită încheierea unui protocol de repartizare a remuneraţiilor, conform art. 131² alin. 3 lit. c din Legea nr. 8/1996.

Or, de vreme ce nu a fost chemată la iniţierea procedurii de arbitraj, rezultă că apelanta UPFAR-ARGOA nu a participat la aceste negocieri, deci protocolul prezentat arbitrilor cu solicitarea de a fi cuprins în metodologia ce urma a fi emisă nu putea să se refere şi la aceasta.

Chiar dacă s-ar considera că o astfel de regulă nu ar fi de ordine publică, se reţine că AGICOA ROMÂNIA a invocat acest aspect în faţa completului arbitral la acelaşi termen, din 16 februarie 2010.

Or, formularea unei solicitări proprii, direct pe calea intervenţiei, pretenţie ce nu a făcut obiectul negocierii şi care nu este cuprinsă în metodologia propusă completului de arbitraj, asupra căreia părţile adverse să poată formula contrapropuneri cu ocazia negocierilor, nu poate fi primită.

În plus, formularea cererii de intervenţie principală într-o procedură de arbitraj pendinte este incompatibilă cu regulile arbitrajului, deoarece ar permite celui care intervine să nu participe la etapa obligatorie, care ţine de legala învestire a instanţei arbitrale şi care priveşte negocierea şi plata onorariilor arbitrilor.

De aceea, curtea reţine că în mod corect a apreciat completul arbitral că nu este învestit cu o cerere de intervenţie principală, chiar dacă argumentele de mai sus nu au fost avute în vedere, potrivit motivării măsurilor din data de 16 februarie 2010.

Este adevărat că o atare concluzie ar fi presupus, pentru respectul rigorilor procedurale, ca instanţa arbitrală să respingă ca inadmisibilă cererea de intervenţie principală, însă o asemenea omisiune perse nu atrage nelegalitatea hotărârii.

În plus, faţă de soluţia dată apelului declarat de DACIN- SARA, aspectul nu mai prezintă relevanţă, neputând duce la o altă măsură, de vreme ce s-a dispus respingerea cererii de arbitraj.

Reţinând că intervenţia principală (prin care se solicita adoptarea unei alte modalităţi de repartizare a remuneraţiilor) nu putea fi primită, curtea reţine că nu pot fi analizate celelalte critici ale acestei părţi, ce privesc netemeinicia şi nelegalitatea hotărârii, deoarece finele de neprimire reţinut împiedică apelanta intervenientă a deduce judecăţii chestiuni de fond.

Este cazul, astfel, al motivelor de apel referitoare la lipsa de motivare, refuzul de administrare a unor probe, omisiunea de soluţionare a unora dintre cererile sale, criterii de repartizare a remuneraţiei în speţă, inexistenţa dreptului AGICOA de a primi remuneraţii pentru opere care nu se regăsesc în repertoriul său, faţă de dispoziţiile art. 129¹ din Legea nr. 8/1996.

De altfel, aceste critici devin şi lipsite de interes prin prisma respingerii cererii de arbitraj, ca efect al admiterii apelului DACIN-SARA.

De asemenea, nici critica din motivele suplimentare de apel, referitoare la constituirea completului arbitral cu încălcarea legii, nu este fondată, deoarece din economia dispoziţiilor art. 131² alin. 3 şi următoarele din Legea nr. 8/1996 rezultă că la arbitraj vor fi convocate părţile care au participat la negociere, or apelanta UPFAR-ARGOA nu a fost parte în procedura de negociere.

În consecinţă, apelul declarat de UPFAR-ARGOA va fi respins ca nefondat.

3. Apelul declarat de AGICOA ROMÂNIA

Criticile formulate de această parte se referă la modalitatea de repartizare a remuneraţiei adoptată de completul arbitral şi la criteriile care ar fi trebui să fie avute în vedere la emiterea hotărârii atacate, apelanta fiind nemulţumită că arbitrii nu au adoptat propunerea sa de repartizare a remuneraţiei în procent de 95% pentru sine şi de 5% pentru apelanta DACIN-SARA.

Având în vedere că în cele ce precedă s-a reţinut că în cauză apelanta AGICOA ROMÂNIA nu a dovedit îndreptăţirea sa la perceperea unei părţi a remuneraţiilor datorate autorilor pentru retransmiterea prin cablu a operelor audiovizuale, cu consecinţa respingerii cererii de arbitraj fără analizarea sa pe fond, analiza motivelor de apel formulate de AGICOA ROMÂNIA nu mai este utilă soluţionării pricinii.

Cu privire la excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a apelantei UPFAR-ARGOA, curtea reţine că argumentele pentru care AGICOA ROMÂNIA a invocat această apărare nu mai prezintă relevanţă (legate de pierderea calităţii de organism de gestiune colectivă pentru categoria de drepturi autori de opere audiovizuale), în contextul în care curtea a reţinut ca un fine de neprimire imposibilitatea UPFAR-ARGOA de a interveni pe cale principală în arbitrajul iniţiat de AGICOA, respingând pentru acest considerent şi apelul acesteia.

În consecinţa tuturor argumentelor expuse, curtea va respinge apelul declarat de apelantele AGICOA ROMÂNIA şi UPFAR-ARGOA, va admite apelul declarat de apelanta DACIN-SARA, va modifica în tot hotărârea apelată, în sensul că va respinge cererea de arbitraj formulată de AGICOA ROMÂNIA şi înregistrată la Oficiul Român pentru Drepturi de Autor cu nr. RGII/8.624 din 24 decembrie 2009.

Va respinge cererea specialistului desemnat pentru efectuarea expertizei judiciare, Pretor Şerban, de majorare a onorariului de expert, ca neîntemeiată, apreciind că onorariul provizoriu achitat este suficient în raport cu munca depusă de experţi şi cu complexitatea expertizei.

Observând că apelanta DACIN-SARA a arătat că va solicita cheltuielile de judecată pe cale separată, precum şi dispoziţiile art. 131² alin. 9 din Legea nr. 8/1996,

PENTRU ACESTE MOTIVE,

În numele legii,

DECIDE:

Respinge excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a apelantei UPFAR-ARGOA ca neîntemeiată.

Respinge apelurile declarate de apelantele AGICOA ROMÂNIA, cu sediul în Bucureşti, str. Lăţea Gheorghe nr. 18, bl. C37, sc. B, ap. 66, şi UPFAR-ARGOA, cu sediul în Bucureşti, str. Dem. I. Dobrescu nr. 4-6, et. 3, cam. 44, sector 1, împotriva Hotărârii arbitrale a corpului de arbitri de pe lângă Oficiul Român pentru Drepturile de Autor din data de 25 februarie 2010, ca nefondate.

Admite apelul declarat de apelanta DACIN-SARA, cu sediul ales la SCA Ferariu şi Asociaţii în Bucureşti, str. Dr. Râureanu nr. 5, et. 1, sector 5, împotriva Hotărârii arbitrale a corpului de arbitri de pe lângă Oficiul Român pentru Drepturile de Autor din data de 25 februarie 2010.

Modifică în tot hotărârea apelată, în sensul că:

Respinge cererea de arbitraj formulată de AGICOA ROMÂNIA şi înregistrată la Oficiul Român pentru Drepturile de Autor cu nr. RGII/8.624 din 24 februarie 2009.

Respinge cererea specialistului desemnat pentru efectuarea expertizei judiciare, Pretor Şerban, de majorare a onorariului de expert, ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 decembrie 2013.

-****-

PREŞEDINTE

ILEANA RUXANDRA DĂNĂILĂ

Judecător,

Iulia Craiu

Grefier,

Claudia Ionela Ştefan

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 66 din data de 27 ianuarie 2015