SENTINŢA CIVILĂ nr. 41 din 18 noiembrie 2013 a Tribunalului Bucureşti, Secţia a V-a civilă (extras)
TRIBUNALUL BUCUREŞTI, Secţia a V-a civilă
Admite cererea privind petentul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, cu sediul în sectorul 3, Bucureşti, str. Scaune nr. 1-3 şi pe intimatul Partidul Naţional Creştin Democrat*) prin preşedinte Săseanu Constantin, cu sediul în sectorul 5, Bucureşti, str. Antim nr. 8.
*) Partidul Naţional Democrat Creştin, conform încheierii din 10.01.2014 a Tribunalului Bucureşti, Secţia a V-a civilă prin care îndreaptă eroarea materială din Sentinţa nr. 41 din 18.11.2013.
Dispune dizolvarea Partidului Naţional Creştin Democrat.
Dispune radierea Partidului Naţional Creştin Democrat din Registrul partidelor politice.
Cu drept de apel în termen de 5 zile de la comunicarea prezentei hotărâri la Curtea de Apel Bucureşti.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 18.11.2013.
-****-

Preşedinte,

Mihaela Stăncescu

Grefier,

Dumitru Nica

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 219 din data de 27 martie 2014