HOTĂRÂRE nr. 901 din 20 noiembrie 2013 privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2013 pentru Regia Autonomă Tehnologii pentru Energia Nucleară, aflată sub autoritatea Departamentului pentru Energie
Având în vedere prevederile art. 4 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară, şi ale art. 53 alin. (1) din Legea bugetului de stat pe anul 2013 nr. 5/2013, cu modificările şi completările ulterioare,
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Articol unic
Se aprobă bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2013 pentru Regia Autonomă Tehnologii pentru Energia Nucleară, aflată sub autoritatea Departamentului pentru Energie, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
-****-

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

Ministrul delegat pentru energie,

Constantin Niţă

Viceprim-ministru, ministrul finanţelor publice,

Daniel Chiţoiu

Ministrul delegat pentru buget,

Liviu Voinea

Ministrul muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice,

Mariana Câmpeanu

ANEXĂ:
DEPARTAMENTUL PENTRU ENERGIE
Regia Autonomă Tehnologii pentru Energia Nucleară
BUGETUL DE VENITURI ŞI CHELTUIELI pe anul 2013
- mii lei -
 

INDICATORI

Nr. rd.

Propuneri an 2013

0

1

2

3

4

I.

  

VENITURI TOTALE (Rd.l=Rd.2+Rd3+Rd.4)

1

26.173

 

1

 

Venituri din exploatare

2

26.148

 

2

 

Venituri financiare

3

25

 

3

 

Venituri extraordinare

4

0

II.

  

CHELTUIELI TOTALE (Rd.5=Rd.6+Rd.17+Rd.18)

5

26.173

 

1

 

Cheltuieli de exploatare, din care:

6

26.063

  

A.

cheltuieli cu bunuri şi servicii

7

7.164

  

b.

cheltuieli cu impozite, taxe şi vărsăminte asimilate

8

2.114

  

C.

cheltuieli cu personalul, din care:

9

15.241

   

C1

ch. cu salariile

10

10.066

   

C2

bonusuri

11

1.738

   

C3

alte cheltuieli cu personalul, din care:

12

0

    

cheltuieli cu plăţi compensatorii aferente disponibilizărilor de personal

13

0

   

C4

cheltuieli aferente contractului de mandat

14

116

   

C5

cheltuieli cu asigurările şi protecţia socială, fondurile speciale şi alte obligaţii legale

15

3.321

  

D.

alte cheltuieli de exploatare

16

1.544

 

2

 

Cheltuieli financiare

17

110

 

3

 

Cheltuieli extraordinare

18

0

III

  

REZULTATUL BRUT (profit/pierdere)

19

0

IV

  

IMPOZIT PE PROFIT

20

 

V

  

PROFITUL CONTABIL RĂMAS DUPĂ DEDUCEREA IMPOZITULUI PE PROFIT, din care:

21

 
 

1

 

Rezerve legale

22

 
 

2

 

Alte rezerve reprezentând facilităţi fiscale prevăzute de lege

23

 
 

3

 

Acoperirea pierderilor contabile din anii precedenţi

24

 
 

4

 

Constituirea surselor proprii de finanţare pentru proiectele cofinanţate din împrumuturi externe, precum şi pentru constituirea surselor necesare rambursării ratelor de capital, plăţii dobânzilor, comisioanelor şi altor costuri aferente acestor împrumuturi externe

25

 
 

5

 

Alte repartizări prevăzute de lege

26

 
 

6

 

Profitul contabil rămas după deducerea sumelor de la Rd. 22, 23, 24, 25 şi 26.

27

0

 

7

 

Participarea salariaţilor la profit în limita a 10% din profitul net, dar nu mai mult de nivelul unui salariu de bază mediu lunar realizat la nivelul operatorului economic în exerciţiul financiar de referinţă

28

 
 

8

 

Minimim 50% vărsăminte la bugetul de stat sau local în cazul regiilor autonome, ori dividende cuvenite acţionarilor, în cazul societăţilor/ companiilor naţionale şi societăţilor cu capital integral sau majoritar de stat, din care:

29

 
  

a)

- dividende cuvenite bugetului de stat sau local, după caz

30

 
 

9

 

Profitul nerepartizat pe destinaţiile prevăzute la Rd.22 - Rd.29 se repartizează la alte rezerve şi constituie sursă proprie de finanţare

31

 

VI

  

VENITURI DIN FONDURI EUROPENE

32

 

VII

  

CHELTUIELI ELIGIBILE DIN FONDURI

33

 
  

a)

cheltuieli materiale

34

 
  

b)

cheltuieli cu salariile

35

 
  

c)

cheltuieli privind prestările de servicii

36

 
  

d)

cheltuieli cu reclama şi publicitate

37

 
  

e)

alte cheltuieli

38

 

VIII

  

SURSE DE FINANŢARE A INVESTIŢIILOR, din care:

39

3.286

 

1

 

Alocaţii de la buget

40

0

IX

  

CHELTUIELI PENTRU INVESTIŢII

41

1.550

X

  

DATE DE FUNDAMENTARE

42

 
 

1

 

Nr. de personal prognozat la finele anului

43

980

 

2

 

Nr. mediu de salariaţi total

44

980

 

3

 

Cheltuieli de natură salarială (a+b), din care:

45

11.804

  

a)

cheltuieli cu salariile

46

10.066

  

b)

bonusuri

47

1.738

 

4

 

Câştigul mediu lunar pe salariat (lei/persoană) determinat pe baza fondului de salarii aferent personalului angajat pe bază de contract individual de muncă (Rd.46/Rd.44)/12*1000

48

3.424

 

5

 

Câştigul mediu lunar pe salariat (lei/persoană) influenţat de bonificaţiile şi bonusurile în lei şi sau natură (Rd.45/Rd.44)/12*1000

49

4.015

 

6

 

Productivitatea muncii în unităţi valorice pe total personal mediu în preţuri curente (lei/persoană) (Rd.2/Rd.44)

50

27

 

7

 

Productivitatea muncii pe total personal mediu în preţuri comparabile (lei/persoană) (Rd. 1/Rd.44 *ICF)

51

 
 

8

 

Productivitatea muncii în unităţi fizice pe total personal mediu (unităţi fizice/ persoana)

52

 
 

9

 

Cheltuieli totale la 1000 lei venituri totale (Rd.5/Rd.1) x l000

53

1.000,00

 

10

 

Plăţi restante, în preţuri curente

54

0

 

11

 

Creanţe restante, în preţuri curente

55

43

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 724 din data de 25 noiembrie 2013