Document embed

DECIZIE nr. 22 din 21 ianuarie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 33 alin. (1), art. 34 alin. (1) şi la art. 35 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România

Augustin Zegrean	- preşedinte
Valer Dorneanu	- judecător
Toni Greblă	- judecător
Petre Lăzăroiu	- judecător
Mircea Ştefan Minea	- judecător
Daniel Marius Morar	- judecător
Mona-Maria Pivniceru	- judecător
Puskas Valentin Zoltan	- judecător
Tudorel Toader	- judecător
Claudia-Margareta Krupenschi	- magistrat-asistent

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 şi ale art. 33-35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Leon Straisfeld în Dosarul nr. 3.765/2/2012* al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi care constituie obiectul Dosarului nr. 716D/2014 al Curţii Constituţionale.

2. Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 15 ianuarie 2015, în prezenţa reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu-Daniel Arcer, fiind consemnate în încheierea de la acea dată, când Curtea, având în vedere cererea de întrerupere a deliberărilor pentru o mai bună studiere a problemelor ce formează obiectul cauzei, a dispus, în temeiul dispoziţiilor art. 57 şi ale art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, amânarea pronunţării pentru 21 ianuarie 2015, dată la care a pronunţat prezenta decizie.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

3. Prin Încheierea din 17 februarie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 3.765/2/2012*, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 şi ale art. 33-35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Leon Straisfeld într-o cauză având ca obiect soluţionarea unui recurs formulat împotriva sentinţei prin care autorităţile publice pârâte au fost obligate la emiterea actelor de despăgubire constând în titlul de despăgubire şi titlul de plată, pentru o anumită sumă de bani.

4. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 33-35 din Legea nr. 165/2013 contravin normelor constituţionale ale art. 4 alin. (2), art. 15 alin. (2), art. 16, art. 21 alin. (1)-(3) şi art. 53 alin. (2), precum şi prevederilor art. 6, 13 şi 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenţie.

5. În esenţă, se arată că principiul neretroactivităţii este flagrant încălcat prin aceea că noua lege în materia finalizării procesului de despăgubire - Legea nr. 165/2013 - impune, prin dispoziţiile legale criticate, respectarea unor termene administrative noi, diferite faţă de cele în vigoare la momentul formulării şi înregistrării cererilor de retrocedare sub imperiul Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, fără a ţine cont de drepturile anterior câştigate. Dispoziţiile art. 33 din Legea nr. 165/2013 prevăd anumite termene, între 12 şi 36 de luni, în care entităţile învestite de lege au obligaţia de a soluţiona cererile formulate potrivit Legii nr. 10/2001. Aceste termene, care variază în funcţie de gradul de încărcare a autorităţilor publice competente să le soluţioneze şi de numărul de cereri rămase nerezolvate, încep să curgă de la 1 ianuarie 2014. Totodată, legea nouă nu a abrogat niciuna din dispoziţiile Legii nr. 10/2001, astfel că art. 25 din aceasta, care prevede un termen de 60 de zile în care unitatea deţinătoare are obligaţia de a pronunţa o decizie asupra cererii de restituire în natură, rămâne aplicabil în continuare. Or, în condiţiile în care Legea nr. 165/2013 nu face distincţie între etapa în care se află cererile sau cauzele de retrocedare la momentul intrării sale în vigoare, rezultă că aplicarea noilor termene specifice procedurii administrative inclusiv cererilor de chemare în judecată aflate în curs de soluţionare pe rolul instanţelor judecătoreşti, introduse înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013, contravine principiului neretroactivităţii legii.

6. Prin modificarea legislaţiei incidente în materia restituirii proprietăţilor şi aplicarea retroactivă a acesteia inclusiv în privinţa cauzelor aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti, se încalcă şi principiul imparţialităţii judecătorilor, care nu pot judeca prin luarea în considerare a propriei convingeri, a practicii judiciare sau a deciziilor pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea unor recursuri în interesul legii. Or, neretroactivitatea legii constituie o garanţie fundamentală a drepturilor constituţionale, a libertăţii şi siguranţei persoanei şi nu se poate pretinde unui subiect de drept să răspundă pentru conduita pe care a avut-o în cadrul ordinii de drept în vigoare la un moment dat şi să prevadă o reglementare viitoare a legiuitorului, prin care este normată o altă conduită.

7. Dispoziţiile legale criticate contravin şi principiului egalităţii în drepturi, deoarece nu oferă drepturi egale pentru toate persoanele care au formulat cereri potrivit Legii nr. 10/2001, creând inegalităţi majore între persoanele care au depus cereri la entităţile învestite de lege aflate în diverse localităţi sau părţi din teritoriul ţării. Astfel, beneficiarii termenelor mai scurte au un regim preferenţial faţă de cei ce sunt obligaţi să aştepte termene mai lungi, cauza discriminării create fiind dată de gradul de încărcare şi numărul cererilor rămase nesoluţionate de entitatea învestită de lege la intrarea în vigoare a actului normativ criticat.

8. În opinia autorului excepţiei, dispoziţiile art. 4 şi ale art. 33-35 din Legea nr. 165/2013 aduc atingere şi dreptului de acces la justiţie, exercitarea acestuia fiind permisă doar după curgerea unui termen de 6 luni calculat din momentul expirării celorlalte termene de 12, 24 şi 36 de luni stabilite pentru soluţionarea cererilor/notificărilor de restituire, fără a exista vreo justificare sau o necesitate în sensul prevederilor art. 53 alin. (2) din Constituţie. Prin aceleaşi norme este încălcat, de altfel, şi dreptul părţilor la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, având în vedere şi faptul că termenele mai sus menţionate încep să curgă de la data de 1 ianuarie 2014. Depăşirea termenului rezonabil echivalează cu lipsa despăgubirilor, cu refuzul de a efectua plata şi cu ingerinţa statului în exercitarea dreptului de proprietate al persoanei îndreptăţite.

9. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

10. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

11. Avocatul Poporului consideră că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 raportate la cele ale art. 33 din Legea nr. 165/2013 este inadmisibilă, având în vedere că, prin Decizia nr. 88 din 27 februarie 2014, Curtea Constituţională a admis această excepţie; cât priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 raportate la cele ale art. 34 din Legea nr. 165/2013, arată că aceasta a devenit inadmisibilă, în urma pronunţării, de către Curtea Constituţională, a Deciziei nr. 269 din 7 mai 2014, iar referitor la dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 165/2013, apreciază că sunt constituţionale.

12. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului şi dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

13. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

14. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, potrivit încheierii de sesizare, îl constituie prevederile art. 4 şi ale art. 33-35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013, cu modificările şi completările ulterioare. Analizând motivarea autorului excepţiei, Curtea constată că obiectul acesteia îl constituie, în realitate, prevederile art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 33 alin. (1), art. 34 alin. (1) şi la art. 35 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 165/2013, care au următorul conţinut:

- Art. 4 teza a doua: "Dispoziţiile prezentei legi se aplică (...) cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanţelor (...) la data intrării în vigoare a prezentei legi.";

- Art. 33 alin. (1): "(1) Entităţile învestite de lege au obligaţia de a soluţiona cererile formulate potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, înregistrate şi nesoluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi şi de a emite decizie de admitere sau de respingere a acestora, după cum urmează:

a) în termen de 12 luni, entităţile învestite de lege care mai au de soluţionat un număr de până la 2.500 de cereri;

b) în termen de 24 de luni, entităţile învestite de lege care mai au de soluţionat un număr cuprins între 2.500 şi 5.000 de cereri;

c) în termen de 36 de luni, entităţile învestite de lege care mai au de soluţionat un număr de peste 5.000 de cereri.";

- Art. 34 alin. (1): "(1) Dosarele înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor vor fi soluţionate în termen de 60 de luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, cu excepţia dosarelor de fond funciar, care vor fi soluţionate în termen de 36 de luni.";

- Art. 35 alin. (1) şi (2): "(1) Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 şi 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii, în termen de 30 de zile de la data comunicării.

(2) În cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 şi 34, persoana care se consideră îndreptăţită se poate adresa instanţei judecătoreşti prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluţionarea cererilor."

15. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate sunt invocate prevederile constituţionale ale art. 4 alin. (2), art. 15 alin. (2) referitoare la principiul neretroactivităţii legii, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile, art. 16 - Egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justiţie şi dreptul părţilor la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil şi ale art. 53 alin. (2) care enumeră expres şi limitativ condiţiile şi situaţiile în care este permisă restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. De asemenea, invocând art. 20 alin. (2) din Constituţie, referitor la principiul aplicării cu prioritate a reglementărilor internaţionale privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, faţă de legile interne, cu excepţia cazului în care Constituţia şi legile interne conţin dispoziţii mai favorabile, autorul excepţiei consideră că sunt încălcate şi prevederile art. 6 - Dreptul la un proces echitabil, art. 13 - Dreptul la un recurs efectiv şi ale art. 14 - Interzicerea discriminării din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi ale şi art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenţie, referitoare la interzicerea generală a discriminării.

16. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că litigiul în cadrul căruia a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate are ca obiect soluţionarea recursului formulat de autorul excepţiei împotriva sentinţei prin care autorităţile publice pârâte au fost obligate la emiterea actelor de despăgubire constând în titlul de despăgubire şi titlul de plată, pentru o anumită sumă de bani. Aşadar, în momentul introducerii acţiunii de chemare în judecată - anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 - dosarul de despăgubire depăşise prima etapă administrativă, cea a soluţionării notificării de către entitatea învestită de lege, sentinţa civilă atacată obligând Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să soluţioneze dosarul în sensul emiterii actelor de despăgubire.

17. Raportat la circumstanţele specifice litigiului, Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 33 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 urmează a fi respinsă ca inadmisibilă. Aceasta deoarece, prin conţinutul lor normativ, referitor la reglementarea unor termene noi înăuntrul cărora entităţile învestite de lege au obligaţia de a soluţiona cererile formulate potrivit Legii nr. 10/2001, înregistrate şi nesoluţionate până la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, şi de a emite decizie de admitere sau de respingere a acestora, textele legale criticate nu au incidenţă în cauza de faţă, condiţie de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate prevăzută de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992. Întrucât nu este îndeplinită condiţia peremptorie a admisibilităţii excepţiei, nu poate fi pusă în discuţie nici aplicarea, în cauză, a Deciziei nr. 88 din 27 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 281 din 16 aprilie 2014, prin care Curtea a constatat că dispoziţiile art. 4 teza a doua din Legea nr. 165/2013 sunt constituţionale în măsura în care termenele prevăzute la art. 33 din aceeaşi lege nu se aplică şi cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanţelor la data intrării în vigoare a legii.

18. Curtea constată că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, fiind vorba, în cauză, despre o procedură desfăşurată în faţa Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor. Referitor la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza a doua prin raportare la cele ale art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, prin Decizia nr. 269 din 7 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 9 iulie 2014, Curtea a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că prevederile art. 4 teza a doua din Legea nr. 165/2013 sunt constituţionale în măsura în care termenele prevăzute la art. 34 alin. (1) din aceeaşi lege nu se aplică şi cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanţelor la data intrării în vigoare a legii. Având în vedere că autorul excepţiei formulează critici de neconstituţionalitate care vizează dispoziţiile art. 4 teza a doua raportate la art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 în interpretarea ce a fost exclusă, prin decizia menţionată, cadrului constituţional, precum şi faptul că aceasta a fost pronunţată la un moment ulterior sesizării instanţei constituţionale în prezenta cauză, Curtea, în temeiul art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, constată că excepţia de neconstituţionalitate a acestor dispoziţii a devenit inadmisibilă. Deşi în cauza de faţă Curtea va pronunţa o atare soluţie, se impune precizarea că, în temeiul deciziei de admitere mai sus menţionate, prezenta decizie poate constitui motiv de revizuire, potrivit art. 322 pct. 10 din Codul de procedură civilă din anul 1865 sau art. 509 alin. (1) pct. 11 din Codul de procedură civilă actual, după caz, dacă litigiul a fost definitiv soluţionat în timp ce excepţia de neconstituţionalitate se afla, spre soluţionare, pe rolul Curţii Constituţionale, deoarece aceasta a fost ridicată anterior publicării Deciziei nr. 269 din 7 mai 2014 în Monitorul Oficial al României, Partea I. În consecinţă, soluţia procedurală în cauza de faţă nu împiedică, ci, din contră, dă posibilitatea valorificării deciziei de admitere menţionate în condiţiile arătate. (a se vedea, în acest sens, mutatis mutandis, şi Decizia nr. 301 din 5 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 558 din 28 iulie 2014, paragraful 20).

19. În ce priveşte dispoziţiile art. 4 teza întâi raportate la cele ale art. 35 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 165/2013, Curtea observă că acestea se referă la căi de atac în justiţie împotriva deciziilor emise cu respectarea termenelor prevăzute de art. 33 şi art. 34, precum şi împotriva lipsei unei decizii de compensare în puncte, după expirarea termenelor prevăzute de lege. Prin urmare, autorul excepţiei critică un text de lege care, teoretic, va fi aplicabil abia după împlinirea termenelor prevăzute de cele două articole menţionate. Rezultă că art. 35 nu este, în acest moment procesual, incident în cauză, neavând legătură cu soluţionarea acesteia, în sensul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992. Având în vedere aceste aspecte, Curtea urmează să respingă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza întâi raportate la cele ale art. 35 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 165/2013, ca inadmisibilă.

20. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 33 alin. (1) şi ale art. 35 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Leon Straisfeld în Dosarul nr. 3.765/2/2012* al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

2. Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe judecătoreşti.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 21 ianuarie 2015.

-****-

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Claudia-Margareta Krupenschi

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 162 din data de 9 martie 2015