HOTĂRÂRE nr. 979 din 16 decembrie 2015 privind stabilirea fructelor proaspete distribuite, a perioadei şi frecvenţei distribuţiei, a limitei valorii zilnice/elev, a fondurilor necesare pentru distribuţia fructelor proaspete, a măsurilor adiacente distribuţiei de fructe proaspete, a bugetului aferent acestora, precum şi a modalităţii de implementare efectivă şi de gestionare la nivelul administraţiei publice, în cadrul programului de încurajare a consumului de fructe proaspete în şcoli în anul şcolar 2015-2016
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 1 alin. (2) şi (5) şi art. 12 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2010 privind implementarea programului de încurajare a consumului de fructe proaspete în şcoli, aprobată cu modificări prin Legea nr. 195/2010, cu modificările şi completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Art. 1
Începând cu data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, în anul şcolar 2015-2016 se vor acorda gratuit mere, în limita valorii zilnice de 0,37 lei/elev, pentru maximum 88 de zile de şcolarizare, potrivit anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2
(1)Măsurile adiacente distribuţiei de mere în anul şcolar 2015-2016 sunt următoarele:
a)organizarea de vizite la ferme pomicole sau legumicole, la staţiuni de cercetare pomicolă sau legumicolă, la zilele recoltei, expoziţii, târguri sau alte evenimente şi/sau activităţi similare;
b)organizarea de concursuri tematice legate de consumul de fructe şi/sau legume, inclusiv degustarea de fructe şi/sau legume proaspete, cu acordarea de premii, precum şi organizarea de activităţi de grădinărit la nivelul şcolii;
c)organizarea de zile tematice dedicate consumului de fructe şi legume sau de activităţi educative practice.
(2)În cadrul oricăreia dintre măsurile adiacente prevăzute la alin. (1), se pot organiza sesiuni de degustare de fructe şi/sau legume proaspete.
(3)Sumele necesare implementării măsurilor adiacente se suportă din bugetele judeţelor, respectiv din bugetele sectoarelor municipiului Bucureşti, din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată, şi nu vor putea depăşi 15% din fondurile alocate judeţelor şi municipiului Bucureşti, pentru acordarea gratuită a merelor, aşa cum sunt prevăzute în anexă.
(4)Sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată acordate potrivit dispoziţiilor alin. (3), rămase neutilizate la sfârşitul exerciţiului bugetar, se regularizează cu bugetul din care au fost acordate.
(5)Consiliile judeţene şi consiliile locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti optează, în funcţie de preferinţe şi buget, pentru măsurile adiacente pe care le vor implementa şi vor pune în aplicare în mod obligatoriu cel puţin o măsură adiacentă distribuţiei de mere pe perioada cursurilor anului şcolar 2015-2016.
(6)Consiliile judeţene şi consiliile locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti şi unităţile şcolare vor lua măsurile necesare astfel încât numai elevii prezenţi la cursuri să beneficieze de implementarea măsurilor adiacente.
(7)Consiliile judeţene şi consiliile locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti sunt responsabile de implementarea măsurilor adiacente prevăzute la alin. (1), precum şi de organizarea procedurilor de achiziţie publică, desemnarea câştigătorilor, încheierea contractelor cu furnizorii sau prestatorii, monitorizarea şi controlul implementării măsurilor adiacente prevăzute la alin. (1).
(8)În funcţie de specificul măsurilor adiacente pe care le vor implementa, consiliile judeţene şi consiliile locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti vor beneficia de asistenţă din partea inspectoratelor şcolare judeţene, respectiv a Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti, a direcţiilor de sănătate publică judeţene, respectiv a direcţiei de sănătate publică a municipiului Bucureşti şi din partea direcţiilor judeţene pentru agricultură, respectiv a Direcţiei pentru Agricultură a Municipiului Bucureşti, după caz, conform prevederilor legale în vigoare.
(9)Consiliile judeţene şi consiliile locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti au obligaţia informării Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură cu privire la măsurile adiacente implementate pentru care nu solicită rambursarea cheltuielilor efectuate.
(10)În cadrul sesiunilor de degustare prevăzute la alin. (2), se pot degusta orice fructe şi/sau legume prevăzute în anexa I partea IX la Regulamentul (UE) nr. 1.308/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 17 decembrie 2013 de instituire a unei organizări comune a pieţelor produselor agricole şi de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 922/72, (CEE) nr. 234/79, (CE) nr. 1.037/2001 şi (CE) nr. 1.234/2007 ale Consiliului, sub formă proaspătă sau preparate ca salate şi/sau sucuri proaspete, fără adaos de zahăr sau alţi îndulcitori, sare, oţet şi ulei.
Art. 3
(1)În cazul utilizării sumelor prevăzute la art. 2 alin. (3), consiliile judeţene şi consiliile locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti vor solicita sprijin financiar de la Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, prin Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, prin depunerea de cereri de plată la centrele judeţene ale Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, în vederea recuperării sumelor utilizate pentru implementarea măsurilor adiacente.
(2)Recuperarea sumelor plătite pentru implementarea măsurilor adiacente este condiţionată de realizarea distribuţiei merelor conform prevederilor art. 1.
(3)Plăţile aprobate de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, reprezentând sprijinul financiar pentru implementarea măsurilor adiacente, au ca sursă de finanţare bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, sursă de finanţare prevăzută la titlul X "Proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020", articolul 58.13 "Programe din FEGA", reprezentând sprijin financiar din FEGA şi din contribuţia publică naţională totală. Contribuţia publică naţională totală se compune din cofinanţare publică de minimum 11% din valoarea sprijinului financiar acordat prin FEGA şi taxa pe valoarea adăugată aferentă achiziţiei de produse şi prestărilor de servicii.
(4)Sumele reprezentând sprijinul financiar pentru implementarea măsurilor adiacente, recuperate conform prevederilor alin. (1) de la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, de consiliile judeţene şi consiliile locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti reprezintă venituri ale bugetului de stat.
(5)În privinţa măsurilor adiacente, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură are atribuţiile prevăzute la art. 12 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2010 privind implementarea programului de încurajare a consumului de fructe proaspete în şcoli, aprobată cu modificări prin Legea nr. 195/2010, cu modificările şi completările ulterioare.
Art. 4
(1)Prevederile art. 9 alin. (1) şi ale art. 10 alin. (5)-(8) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2010, aprobată cu modificări prin Legea nr. 195/2010, cu modificările şi completările ulterioare, se aplică în mod corespunzător şi în privinţa sprijinului financiar pentru implementarea măsurilor adiacente.
(2)În vederea acordării sprijinului financiar pentru implementarea măsurilor adiacente conform art. 2 alin. (5), consiliile judeţene şi consiliile locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti depun cereri de plată la centrele judeţene ale Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură şi la centrul municipiului Bucureşti al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, la sfârşitul fiecărui semestru al anului şcolar, conform structurii anului şcolar, aprobate de Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, până în ultima zi a celei de-a treia luni care urmează perioadei ce face obiectul respectivei cereri.
(3)Cererea de plată include informaţii referitoare la:
a)măsurile adiacente implementate conform prevederilor art. 2 alin. (5);
b)unităţile de învăţământ în care au fost implementate măsurile adiacente;
c)numărul de elevi beneficiari ai măsurilor adiacente din fiecare unitate de învăţământ în care acestea au fost implementate;
d)suma solicitată în conformitate cu documentele justificative.
Art. 5
(1)În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2010, aprobată cu modificări prin Legea nr. 195/2010, cu modificările şi completările ulterioare, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, prin Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, este autoritatea naţională responsabilă pentru asigurarea evaluării programului.
(2)Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură este responsabilă de organizarea procedurii de achiziţie publică pentru realizarea exerciţiului de evaluare prevăzut la alin. (1), aferentă perioadei dintre anii şcolari 2010-2011 şi 2015-2016, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 337/2006, cu modificările şi completările ulterioare.
(3)Până la data de 31 martie 2016, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale va emite un ordin prin care se vor stabili indicatorii de evaluare a programului aferentă perioadei dintre anii şcolari 2010-2011 şi 2015-2016 şi obligaţiile evaluatorului.
(4)Plăţile aprobate de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, reprezentând sprijinul financiar pentru evaluarea programului, au ca sursă de finanţare bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, sursă de finanţare prevăzută la titlul X "Proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020", articolul 58.13 "Programe din FEGA", reprezentând sprijin financiar din FEGA şi din contribuţia publică naţională totală. Contribuţia publică naţională totală se compune din cofinanţare publică de minimum 11% din valoarea sprijinului financiar acordat prin FEGA şi taxa pe valoarea adăugată aferentă prestărilor de servicii.
Art. 6
(1)În anul 2016 se alocă suma de 45.141 mii lei pentru finanţarea şi evaluarea programului de încurajare a consumului de fructe proaspete în şcoli.
(2)Suma prevăzută la alin. (1) se utilizează după cum urmează:
a)44.681 mii lei pentru acordarea dreptului prevăzut la art. 1 şi pentru realizarea măsurilor adiacente prevăzute la art. 2 alin. (1), în perioada ianuarie - iunie a anului şcolar 2015-2016, conform anexei;
b)460 mii lei pentru evaluarea programului.
(3)Sumele necesare acordării dreptului prevăzut la art. 1 şi realizării măsurilor adiacente prevăzute la art. 2 alin. (1), aferente perioadei septembrie-decembrie a anului şcolar 2015-2016, sunt prevăzute în Legea bugetului de stat pe anul 2015 nr. 186/2014, cu modificările şi completările ulterioare, cu această destinaţie, pentru o perioadă de 28 de zile.
-****-

PRIM-MINISTRU

DACIAN JULIEN CIOLOŞ

Contrasemnează:

Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale,

Achim Irimescu

Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice,

Vasile Dîncu

Ministrul finanţelor publice,

Anca Dana Dragu

Ministrul sănătăţii,

Patriciu-Andrei Achimaş-Cadariu

Ministrul educaţiei naţionale şi cercetării ştiinţifice,

Adrian Curaj

Ministrul afacerilor externe,

Lazăr Comănescu

ANEXĂ: Sume alocate pentru implementarea programului de încurajare a consumului de fructe proaspete în şcoli - distribuţia merelor şi realizarea măsurilor adiacente - în anul şcolar 2015-2016
- mii lei -

Judeţul

Total sume alocate în perioada ianuarie-iunie a anului şcolar 2015-2016

Sume alocate pentru distribuţia de mere în perioada ianuarie-iunie a anului şcolar 2015-2016

Sume alocate pentru realizarea măsurilor adiacente în perioada ianuarie-iunie a anului şcolar 2015-2016

TOTAL

44.681

38.853

5.828

Alba

720

626

94

Arad

909

790

119

Argeş

1.265

1.100

165

Bacău

1.513

1.316

197

Bihor

1.372

1.193

179

Bistriţa-Năsăud

741

644

97

Botoşani

1.099

956

143

Braşov

1.280

1.113

167

Brăila

657

571

86

Buzău

999

869

130

Caraş-Severin

590

513

77

Călăraşi

704

612

92

Cluj

1.311

1.140

171

Constanţa

1.603

1.394

209

Covasna

532

463

69

Dâmboviţa

1.104

960

144

Dolj

1.300

1.130

170

Galaţi

1.180

1.026

154

Giurgiu

614

534

80

Gorj

745

648

97

Harghita

782

680

102

Hunedoara

846

736

110

Ialomiţa

616

536

80

Iaşi

2.044

1.777

267

Ilfov

790

687

103

Maramureş

1.024

890

134

Mehedinţi

570

496

74

Mureş

1.331

1.157

174

Neamţ

1.119

973

146

Olt

879

764

115

Prahova

1.627

1.415

212

Satu Mare

791

688

103

Sălaj

535

465

70

Sibiu

936

814

122

Suceava

1.711

1.488

223

Teleorman

672

584

88

Timiş

1.341

1.166

175

Tulcea

476

414

62

Vaslui

1.078

937

141

Vâlcea

827

719

108

Vrancea

783

681

102

Municipiul Bucureşti

3.665

3.188

477

NOTĂ:
Sumele necesare acordării dreptului prevăzut la art. 1 şi realizării măsurilor adiacente prevăzute la art. 2 alin. (1), aferente perioadei septembrie-decembrie a anului şcolar 2015-2016, sunt prevăzute în Legea bugetului de stat pe anul 2015 nr. 186/2014, cu modificările şi completările ulterioare, cu această destinaţie.
Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 953 din data de 23 decembrie 2015