ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 48 din 5 septembrie 2012 privind preluarea de către Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a creanţelor administrate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin organul fiscal competent, la Societatea Comercială FORTUS - S.A. Iaşi
Societatea Comercială FORTUS - S.A. Iaşi face parte din categoria societăţilor de importanţă locală, fiind printre singurele companii care pot asigura un număr important de locuri de muncă, într-o zonă cu un grad de şomaj peste media la nivelul ţării şi în care s-au închis rând pe rând unităţi industriale importante.
În această perioadă, societatea se află în perioada de observaţie ca efect al suspendării executării Sentinţei nr. 883 din 22 iunie 2012, pronunţată de judecătorul-sindic, iar Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a identificat, deja, posibili investitori interesaţi să relanseze activitatea societăţii în cadrul procedurii de reorganizare şi a planului aprobat de adunarea creditorilor.
Faţă de acestea şi luând în considerare faptul că prin unificarea punctelor de vedere ale reprezentanţilor statului în Adunarea creditorilor va putea fi luată o decizie benefică pentru activitatea societăţii, ţinând cont de faptul că în locul procedurii de valorificare prin vânzare a activelor, specifică atribuţiilor Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, datorită flexibilităţii existente în luarea şi implementarea deciziilor de redresare şi viabilizare, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului poate monitoriza reintrarea societăţii în circuitul industrial şi parcurgerea etapelor până la funcţionarea la parametri.
În plus, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului pe baza procedurilor specifice poate contribui la atragerea unor investitori interesaţi să dezvolte segmentul de activitate al societăţii, în timp ce Agenţia Naţională de Administrare Fiscală urmăreşte valorificarea activelor şi recuperarea creanţei, ceea ce demonstrează că procedura propusă de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului va avea rezultate benefice asupra activităţii economice a societăţii, dar şi un impact social deosebit.
Neluarea măsurilor de transferare a creanţei, în regim de urgenţă, ar continua divergenţele de viziune economică între principalii creditori reprezentanţi ai statului, ar diminua posibilităţile legale de reorganizare a activităţii economice şi de relansare a acesteia şi ar mări şansele de trecere în şomaj a celor 700 de salariaţi.
În temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.
Art. 1
Prezenta ordonanţă de urgenţă reglementează preluarea de către Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, denumită în continuare AVAS, a creanţei bugetare restante, administrată de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, denumită în continuare ANAF, prin organul fiscal competent, la Societatea Comercială FORTUS - S.A. Iaşi.
Art. 2
(1)Fac obiectul preluării de către AVAS creanţele bugetare, respectiv impozite, taxe, contribuţii, amenzi şi alte venituri ale bugetului general consolidat, inclusiv accesorii, administrate de ANAF, prin organul fiscal competent, faţă de Societatea Comercială FORTUS - S.A. Iaşi şi înscrise în Tabelul definitiv al creanţelor din procedura de insolvenţă a debitoarei, precum şi creanţele născute după data deschiderii procedurii insolvenţei şi până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.
(2)Data preluării creanţei este data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.
Art. 3
(1)După predarea creanţei prevăzute la art. 1, ANAF, prin organul fiscal competent, va proceda la scăderea acesteia din evidenţa fiscală şi implicit la scăderea ei din contabilitatea bugetară.
(2)Organul fiscal al ANAF, competent în administrarea creanţelor prevăzute la art. 2 alin. (1), faţă de Societatea Comercială FORTUS - S.A. Iaşi predă AVAS titlurile de creanţă, precum şi actele procedurale întocmite de acesta în vederea recuperării obligaţiilor bugetare.
Art. 4
(1)Începând cu data intrării în vigoare, raportat la creanţa ce face obiectul prezentei ordonanţe de urgenţă, AVAS se subrogă în drepturile şi obligaţiile ANAF.
(2)Termenele de prescripţie prevăzute de lege, la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, pentru creanţa ce face obiectul ordonanţei de urgenţă, rămân aplicabile.
-****-

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

Secretarul general al Guvernului,

Ion Moraru

Preşedintele Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului,

Marius Lucian Obreja

Viceprim-ministru, ministrul finanţelor publice,

Florin Georgescu

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 635 din data de 6 septembrie 2012