HOTĂRÂRE nr. 166 din 10 aprilie 2013 pentru aplicarea prevederilor Deciziei Comisiei Europene nr. C (2012) 9780 final
Având în vedere prevederile Liniilor directoare privind ajutoarele de stat regionale pentru perioada 2007-2013, adoptate de Comisia Europeană, publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, nr. 54 din 4 martie 2006, în vigoare începând cu 1 ianuarie 2007, precum şi ale Deciziei Comisiei Europene nr. C (2012) 9780 final,
în temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Articol unic
Schema de ajutor de stat prevăzută de Hotărârea Guvernului nr. 753/2008 pentru instituirea unei scheme de ajutor de stat privind dezvoltarea regională prin stimularea investiţiilor, cu completările ulterioare, se aplică până la data de 31 decembrie 2013, cu respectarea condiţiilor prevăzute în Decizia Comisiei Europene nr. C (2012) 9780 final.
-****-

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

Viceprim-ministru, ministrul finanţelor publice,

Daniel Chiţoiu

Ministrul delegat pentru buget,

Liviu Voinea

Ministrul afacerilor externe,

Titus Corlăţean

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 216 din data de 16 aprilie 2013