Document embed

DECIZIE nr. 546 din 17 decembrie 2013 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, în ansamblul său, precum şi ale art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009 raportat la art. 1 alin. (3) din acelaşi act normativ şi art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 214/1999 privind acordarea calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracţiuni săvârşite din motive politice, persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum şi persoanelor care au participat la acţiuni de împotrivire cu arme şi de răsturnare prin forţă a regimului comunist instaurat în România, în interpretarea dată prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 15 din 12 noiembrie 2012

Augustin Zegrean	- preşedinte
Valer Dorneanu	- judecător
Petre Lăzăroiu	- judecător
Mircea Ştefan Minea	- judecător
Daniel Marius Morar	- judecător
Mona-Maria Pivniceru	- judecător
Puskas Valentin Zoltan	- judecător
Tudorel Toader	- judecător
Cristina Cătălina Turcu	- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, excepţie ridicată de Werner Debu în Dosarul nr. 6.287/62/2012 al Curţii de Apel Braşov - Secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 442D/2013.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Magistratul-asistent referă că la dosar autorul excepţiei de neconstituţionalitate a depus note scrise prin care solicită admiterea acesteia.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepţiei ca inadmisibilă, deoarece se critică o decizie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţată într-un recurs în interesul legii.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 17 aprilie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 6.287/62/2012, Curtea de Apel Braşov - Secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989.

Excepţia a fost ridicată de Werner Debu într-o cauză având ca obiect soluţionarea apelului formulat împotriva sentinţei civile prin care s-a respins cererea privind acordarea de despăgubiri pentru bunurile materiale confiscate în temeiul Legii nr. 221/2009.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul susţine că actul normativ criticat în ansamblul său, precum şi art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009 în interpretarea şi aplicarea dată prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 15 din 12 noiembrie 2012, pronunţată ca urmare a soluţionării unui recurs în interesul legii, aduc atingere textelor constituţionale şi convenţionale referitoare la dreptul la identitate, principiul egalităţii şi protecţia proprietăţii, după caz, deoarece nu se aplică şi etnicilor germani deportaţi în fosta Uniune a Republicilor Sovietice Socialiste (U.R.S.S.) anterior datei de 6 martie 1945. Prevederile Legii nr. 221/2009 fixează ca reper temporal al acordărilor despăgubirilor prevăzute de Legea nr. 221/2009 data de 6 martie 1945, fără a ţine cont nici de întinderea acestor măsuri, nici de cauza fundamentală comună tuturor măsurilor administrative dispuse după 23 august 1944. De asemenea, prin prevederile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009 se introduce artificial o restricţionarea drepturilor etnicilor germani, prin condiţionarea de aplicarea prevederilor art. 1 alin. (3) din acest act normativ, ceea ce duce la discriminarea acestora în raport cu celelalte categorii de persoane care beneficiază de prevederile Legii nr. 221/2009.

Curtea de Apel Braşov - Secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, făcând referire la jurisprudenţa Curţii Constituţionale, respectiv deciziile nr. 150 din 23 februarie 2012 şi nr. 376 din 22 martie 2011. În plus, arată că persoanelor persecutate din motive etnice de către regimurile instaurate în România în perioada 6 septembrie 1940-6 martie 1945 li s-au acordat drepturi prin alte acte normative, respectiv prin Ordonanţa Guvernului nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, precum şi prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 214/1999 privind acordarea calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracţiuni săvârşite din motive politice, persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum şi persoanelor care au participat la acţiuni de împotrivire cu arme şi de răsturnare prin forţă a regimului comunist instaurat în România.

Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctul de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă, deoarece autorul doreşte modificarea dispoziţiilor Legii nr. 221/2009, astfel încât să beneficieze de acest act normativ şi persoanele care au suferit măsuri administrative cu caracter politic înainte de 6 martie 1945, ceea ce aduce atingere art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992.

Avocatul Poporului consideră că prevederile legale criticate sunt constituţionale, făcând referire la jurisprudenţa Curţii în materie. În plus, arată că prevederile Legii nr. 221/2009 nu aduc atingere dreptului la identitate etnică.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar de autorul excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, dispoziţiile Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 396 din 11 iunie 2009, cu modificările şi completările ulterioare.

În realitate, Curtea observă că obiectul excepţiei îl constituie prevederile Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, în ansamblul său, precum şi cele ale art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009 raportat la art. 1 alin. (3) din acelaşi act normativ şi art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 214/1999 privind acordarea calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracţiuni săvârşite din motive politice, persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum şi persoanelor care au participat la acţiuni de împotrivire cu arme şi de răsturnare prin forţă a regimului comunist instaurat în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 650 din 30 decembrie 1999, în interpretarea dată prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 15 din 12 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 837 din 12 decembrie 2012, pronunţată în soluţionarea unui recurs în interesul legii.

Art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009 are următorul cuprins: "Persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute la art. 3, pot, de asemenea, solicita instanţei de judecată să constate caracterul politic al acestora. Prevederile art. 1 alin. (3) se aplică în mod corespunzător".

Art. 1 alin. (3) din Legea nr. 221/2009 prevede: "Constituie, de asemenea, condamnare cu caracter politic şi condamnarea pronunţată în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 pentru orice alte fapte prevăzute de legea penală, dacă prin săvârşirea acestora s-a urmărit unul dintre scopurile prevăzute la art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 214/1999 privind acordarea calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracţiuni săvârşite din motive politice, persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum şi persoanelor care au participat la acţiuni de împotrivire cu arme şi de răsturnare prin forţă a regimului comunist instaurat în România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 568/2001, cu modificările şi completările ulterioare".

Art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 214/1999 califică infracţiunile care au avut anumite scopuri ca fiind infracţiuni săvârşite din motive politice.

Autorul excepţiei susţine că actul normativ criticat aduce atingere prevederilor constituţionale ale art. 6 privind dreptul la identitate, art. 16 referitor la egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, precum şi prevederilor art. 14 privind interzicerea discriminării din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi art. 1 referitor la interzicerea generală a discriminării din Protocolul nr. 12 la Convenţie, ambele coroborate cu art. 1 referitor la protecţia proprietăţii din Primul Protocol la Convenţie.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine următoarele:

1. Referitor la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, în ansamblul său, Curtea observă că prin deciziile nr. 376 din 22 martie 2011 şi nr. 402 din 24 martie 2011, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 528 din 27 iulie 2011 şi, respectiv, Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 574 din 12 august 2011, a respins ca neîntemeiate excepţiile de neconstituţionalitate având o motivare similară celor din prezenta cauză. Cu acele prilejuri s-a reţinut, în esenţă, că actul normativ criticat face parte din categoria acelora prin care s-a legiferat în domeniul măsurilor reparatorii ce se acordă persoanelor care au suferit condamnări cu caracter politic şi măsuri administrative asimilate acestora. Legiuitorul este liber să opteze atât în privinţa măsurilor reparatorii, cât şi a întinderii şi a modalităţii de acordare a acestora, în funcţie de situaţia concretă a persoanelor îndreptăţite de a beneficia de aceste despăgubiri, fără ca prin aceasta să se instituie un tratament juridic diferit pentru categoriile de cetăţeni aflate în situaţii identice. Criteriul temporal avut în vedere prin această lege reparatorie pentru a se constata caracterul politic al condamnării sau al măsurii administrative asimilate acesteia este departe de a fi unul aleatoriu sau arbitrar, deoarece momentul 6 martie 1945 marchează instaurarea dictaturii comuniste, iar 22 decembrie 1989 vizează sfârşitul acesteia în România. Prin urmare, perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 este circumscrisă în totalitate perioadei dictaturii comuniste, astfel încât opţiunea legiuitorului de a edicta o lege reparatorie numai în privinţa persoanelor aflate în ipoteza art. 1 din lege este una justificată în mod obiectiv şi raţional.

Curtea a constatat că legiuitorul este îndreptăţit ca pentru situaţii deosebite să aplice un tratament juridic diferit. De altfel, în jurisprudenţa sa, de exemplu prin Decizia nr. 126 din 4 iulie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 447 din 11 septembrie 2000, Curtea Constituţională a statuat că egalitatea nu este sinonimă cu uniformitatea, astfel încât, pentru situaţii diferite, justificate obiectiv şi raţional, trebuie să corespundă un tratament juridic diferit întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în deciziile menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.

Distinct de cele arătate, Curtea constată că art. 6 privind dreptul la identitate din Legea fundamentală nu are incidenţă în speţă, nefiind antamate aspecte care ţin de dreptul la identitate al persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale.

2. Referitor la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009 raportat la art. 1 alin. (3) din acelaşi act normativ şi art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 214/1999 în interpretarea dată prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 15 din 12 noiembrie 2012, Curtea observă că aceasta este admisibilă, deoarece priveşte textul de lege aplicabil în interpretarea consacrată prin respectiva decizie.

Aceasta deoarece, aşa cum a statuat Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa, spre exemplu prin deciziile nr. 202 din 18 aprilie 2013 şi nr. 212 din 29 aprilie 2013, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 19 iunie 2013 şi, respectiv, Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 371 din 21 iunie 2013, în funcţie de obiectul criticii de neconstituţionalitate există două cazuri. Primul caz este acela în care autorul excepţiei critică însăşi decizia pronunţată într-un recurs în interesul legii, excepţia având caracter inadmisibil. Cel de-al doilea caz este acela în care excepţia de neconstituţionalitate se referă la textele de lege interpretate de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu prilejul soluţionării unui recurs în interesul legii, când excepţia este admisibilă, Curtea având competenţa de a se pronunţa pe fondul acesteia.

În cauză, Curtea constată că autorul excepţiei critică un text de lege în interpretarea dată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ceea ce înseamnă că are competenţa de a se pronunţa asupra fondului excepţiei. În continuare, Curtea reţine că textul de lege criticat în interpretarea dată prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 15 din 12 noiembrie 2012, în care se face referire la jurisprudenţa Curţii Constituţionale, nu aduce atingere prevederilor constituţionale şi convenţionale invocate, pentru aceleaşi argumente anterior reţinute.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Werner Debu în Dosarul nr. 6.287/62/2012 al Curţii de Apel Braşov - Secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale şi constată că dispoziţiile Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, în ansamblul său, precum şi cele ale art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009 raportat la art. 1 alin. (3) din acelaşi act normativ şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 214/1999 privind acordarea calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracţiuni săvârşite din motive politice, persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum şi persoanelor care au participat la acţiuni de împotrivire cu arme şi de răsturnare prin forţă a regimului comunist instaurat în România, în interpretarea dată prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 15 din 12 noiembrie 2012, sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Braşov - Secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 17 decembrie 2013.

-****-

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Cristina Cătălina Turcu

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 135 din data de 25 februarie 2014