LEGE nr. 34 din 11 martie 2015 pentru completarea art. 36 din Legea nr. 230/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
Articol unic
1.La articolul 36 din Legea nr. 230/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 490 din 23 iulie 2007, cu modificările ulterioare, după litera f) se introduce o nouă literă, litera g), cu următorul cuprins:
"g) informarea trimestrială, în scris sau prin poşta electronică, a proprietarilor, membrii asociaţiei de proprietari, cu privire la situaţia financiară cuprinzând toate elementele de cheltuieli, venituri, încasări şi plăţi aferente asociaţiei de proprietari, sub semnătura proprie şi contrasemnată de preşedintele şi de cenzorul asociaţiei de proprietari."
-****-
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.

PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR

VALERIU-ŞTEFAN ZGONEA

PREŞEDINTELE SENATULUI

CĂLIN-CONSTANTIN-ANTON POPESCU-TĂRICEANU

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 172 din data de 12 martie 2015