ORDIN nr. 163 din 10 noiembrie 2014 pentru modificarea şi completarea Ordinului ministrului administraţiei şi internelor nr. 298/2011 privind procedura şi cazurile de modificare şi/sau suspendare a raporturilor de serviciu ale poliţiştilor
În temeiul art. 7 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Afacerilor Interne, aprobată cu modificări prin Legea nr. 15/2008, cu modificările şi completările ulterioare,
viceprim-ministrul, ministrul afacerilor interne, emite următorul ordin:
Art. I
Ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr. 298/2011 privind procedura şi cazurile de modificare şi/sau suspendare a raporturilor de serviciu ale poliţiştilor, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 929 din 28 decembrie 2011, se modifică şi se completează după cum urmează:
1.La articolul 2 se introduce un nou alineat, alineatul (2), cu următorul cuprins:
"(2) În perioada concediilor de boală, a concediilor de maternitate şi a celor pentru îngrijirea copilului bolnav în vârstă de până la 7 ani sau în cazul copilului cu handicap pentru afecţiuni intercurente, până la împlinirea vârstei de 18 ani, raportul de serviciu al poliţistului nu poate fi modificat şi nu poate înceta decât la iniţiativa sau, după caz, cu acordul scris al acestuia, cu excepţia situaţiilor în care faţă de poliţist s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale ori măsura arestării preventive sau cea a arestului la domiciliu."
2.La articolul 7, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(3) Detaşarea se poate dispune numai dacă pregătirea profesională a poliţistului îi permite exercitarea atribuţiilor şi responsabilităţilor funcţiei pe care urmează să fie numit temporar."
3.La articolul 9, alineatele (2) şi (6) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
"(2) În vederea detaşării, şeful structurii în care există funcţia vacantă ce urmează a fi ocupată temporar prin detaşare propune şefului unităţii, printr-o notă de prezentare, demararea procedurilor privind identificarea unui poliţist care să fie detaşat, cu aplicarea prevederilor referitoare la ocuparea posturilor vacante prevăzute de actele normative interne care reglementează activitatea de management al resurselor umane.
................................................................
(6) Numirea temporară a poliţistului în funcţia pe care este detaşat se realizează prin dispoziţie/ordin emisă/emis potrivit competenţelor de gestiune a resurselor umane şi se comunică poliţistului, sub semnătură."
4.La articolul 11, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(1) Detaşarea poate înceta înaintea expirării perioadei pentru care a fost dispusă, prin dispoziţie/ordin emisă/emis în acest sens potrivit competenţelor de gestiune a resurselor umane, care se comunică poliţistului şi unităţii/structurii din/în care a fost detaşat, în următoarele situaţii:
a) motivele care au stat la baza solicitării nu mai subzistă;
b) şeful unităţii în care este încadrat poliţistul îşi retrage acordul cu privire la detaşarea poliţistului;
c) a intervenit una dintre situaţiile prevăzute la art. 18."
5.La articolul 13, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (31), cu următorul cuprins:
"(31) În situaţia detaşării în condiţiile alin. (3), pe perioada detaşării unitatea are obligaţia de a rezerva postul ocupat de către poliţist anterior detaşării."
6.Articolul 14 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Art. 14: Încetarea detaşării la Corpul Naţional al Poliţiştilor, precum şi la autorităţi ori instituţii publice
(1) La încetarea detaşării, poliţiştii prevăzuţi la art. 12 şi la art. 13 alin. (1) sunt mutaţi în interesul serviciului din Statul «C», respectiv din Statul «M» în unitatea de la care au plecat, pentru a fi încadraţi în funcţiile pe care le-au ocupat anterior detaşării, dacă acestea sunt vacante, sau, cu acordul lor, în funcţii echivalente celor ocupate anterior.
(2) În situaţia în care ulterior aplicării prevederilor alin. (1) nu s-a realizat numirea în funcţie, poliţiştii se pun la dispoziţia unităţii de la care au plecat, pentru identificarea unei funcţii în vederea numirii, cu respectarea următoarei ordini de priorităţi:
a) în altă unitate a MAI, pentru a fi încadraţi în funcţii echivalente celor ocupate anterior, cu acordul scris al acestora;
b) în unitatea de la care au plecat sau în altă unitate, pe funcţii corespunzătoare gradelor profesionale deţinute, cu acordul scris al acestora;
c) în unitatea de la care au plecat sau în altă unitate a MAI, pe funcţii inferioare gradului profesional pe care îl deţin, în condiţiile art. 22 alin. (6) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, cu modificările şi completările ulterioare.
(3) Prevederile art. 20 alin. (4) referitoare la vechimea în funcţii de conducere se aplică în mod corespunzător şi poliţiştilor prevăzuţi la art. 13 alin. (1) şi (3) dacă pe perioada detaşării au exercitat atribuţiile unor funcţii de conducere."
7.Articolul 17 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Art. 17: Încetarea participării la misiuni internaţionale
(1) La încetarea misiunii, poliţiştii sunt mutaţi în interesul serviciului din Statul «S» în unitatea de la care au plecat, pentru a fi încadraţi în funcţiile pe care le-au ocupat anterior, dacă acestea sunt vacante, sau, cu acordul lor, în funcţii echivalente celor ocupate anterior.
(2) Ataşaţii de afaceri interne care anterior mutării în Statul «S» au deţinut funcţii de conducere, la încetarea misiunii se mută în unitatea din care provin, pentru a fi numiţi în funcţiile deţinute anterior misiunii, dacă acestea sunt vacante, sau, după caz, se pun la dispoziţia Direcţiei generale management resurse umane în vederea identificării unui post de conducere vacant cu un coeficient de ierarhizare al funcţiei egal sau inferior celei deţinute anterior misiunii.
(3) Ataşaţii de afaceri interne care anterior mutării în Statul «S» nu au deţinut funcţii de conducere, la încetarea misiunii se pun la dispoziţia Direcţiei generale management resurse umane în vederea identificării unei funcţii de şef birou/similar.
(4) În situaţia în care ulterior aplicării prevederilor alin. (1), (2) şi (3) nu s-a realizat numirea în funcţie, prevederile art. 14 alin. (2) se aplică în mod corespunzător.
(5) Prevederile art. 20 alin. (4) referitoare la vechimea în funcţii de conducere se aplică în mod corespunzător şi ataşaţilor de afaceri interne pentru perioadele de activitate ulterioare datei de 1 ianuarie 2012."
8.La articolul 20, alineatul (2) se abrogă.
9.La articolul 20, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(3) Împuternicirea poliţistului, dispusă în condiţiile alin. (1), poate fi prelungită, în situaţii motivate, cu maximum 6 luni, cu aprobarea:
a) ministrului afacerilor interne, pentru funcţiile din competenţa proprie de numire, funcţiile din competenţa de numire a inspectorilor generali/similari şi funcţiile de conducere din aparatul central al MAI;
b) şefului ierarhic al persoanei care a dispus împuternicirea, în alte situaţii decât cele prevăzute la lit. a)."
10.La articolul 20, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (31), cu următorul cuprins:
"(31) În situaţia posturilor de conducere vacantate temporar din cauza lipsei din unitate a titularului postului, pe o perioadă mai mare de 30 de zile calendaristice consecutiv (exclusiv perioada concediului de odihnă), ori a împuternicirii acestuia să exercite atribuţiile altor funcţii de conducere, împuternicirea se poate dispune potrivit competenţelor de gestiune a resurselor umane, până la încetarea situaţiei care a condus la vacantarea temporară a postului."
11.La articolul 21, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(3) Nota se prezintă persoanei competente, potrivit normelor de gestiune a resurselor umane, să aprobe împuternicirea, care poate dispune cu privire la persoana ce urmează a fi împuternicită."
12.La articolul 31, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:
"(3) Mutarea poliţiştilor se poate face şi dacă funcţiile nu sunt vacante, numai cu acordul acestora, în situaţia în care modificarea raporturilor de serviciu se realizează prin mutarea concomitentă a acestora pe funcţiile vizate, cu respectarea condiţiilor de ocupare prevăzute în fişele posturilor."
13.La articolul 32, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(2) Mutarea poliţistului în interesul serviciului se face prin ordin/dispoziţie emis/emisă potrivit competenţelor de gestiune a resurselor umane, care se comunică în termen de 10 zile lucrătoare, sub semnătură, celui în cauză."
14.La articolul 32, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:
"(3) Prin excepţie de la prevederile alin. (2), în situaţia în care mutarea poliţistului în interesul serviciului se realizează în cadrul unei unităţi ierarhic superioare, ordinul/dispoziţia de mutare se emite de către şeful acesteia, cu încunoştinţarea şefului unităţii cedente."
15.Articolul 34 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Art. 34: Procedura privind mutarea la cerere a poliţistului
Mutarea la cerere se solicită de către poliţist prin raport scris adresat şefului unităţii în care solicită mutarea, denumită în continuare unitate cesionară."
16.La articolul 36 alineatul (1), literele a), b) şi d) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
"a) raportul scris al poliţistului care solicită mutarea se depune şi se înregistrează la unitatea cesionară;
b) unitatea cesionară poate solicita unităţii în care poliţistul îşi desfăşoară activitatea, denumită în continuare unitate cedentă, în vederea fundamentării deciziei privind mutarea, transmiterea, în termen de 5 zile, a dosarului poliţistului;
................................................................
d) în funcţie de rezultatul interviului de cunoaştere, în termen de 3 zile sau odată cu transmiterea informării asupra acordului prevăzut la lit. c), şeful unităţii cesionare remite raportul de mutare la unitatea cedentă. În situaţia în care şeful unităţii cedente nu este de acord cu mutarea poliţistului, comunică acest aspect unităţii cesionare, precum şi motivele care au stat la baza refuzului;"
17.La articolul 38, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(3) Poliţistul faţă de care s-a pus în mişcare acţiunea penală este pus la dispoziţia unităţii, cu excepţia cazurilor în care acţiunea penală a fost pusă în mişcare pentru o infracţiune din culpă şi se apreciază că aceasta nu aduce atingere prestigiului profesiei, de la data înregistrării la secretariatul unităţii a comunicării organului de urmărire penală."
18.La articolul 39, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(2) În situaţia prevăzută la art. 38 alin. (3), ulterior luării la cunoştinţă despre punerea în mişcare a acţiunii penale, şeful unităţii repartizează lucrarea compartimentului de resurse umane în vederea emiterii ordinului/dispoziţiei de punere la dispoziţie. Actul administrativ se comunică de îndată poliţistului, sub semnătură."
19.La articolul 41, alineatele (1), (2), (5) şi (6) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
"(1) În situaţiile prevăzute la art. 38 alin. (1), măsura punerii la dispoziţie încetează la numirea în funcţie.
(2) În situaţiile prevăzute la art. 38 alin. (3), atunci când s-a dispus clasarea, renunţarea la urmărirea penală, achitarea, renunţarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, precum şi în cazul încetării procesului penal, se emite, potrivit competenţelor de gestiune a resurselor umane, ordinul/dispoziţia de repunere a poliţistului în toate drepturile anterioare avute la data punerii la dispoziţie, inclusiv de compensare a celor de care a fost privat pe perioada punerii la dispoziţie, care se comunică poliţistului, sub semnătură.
................................................................
(5) În situaţia aprobării menţinerii în activitate a poliţistului, măsura punerii la dispoziţie încetează, poliţistul fiind numit în funcţia deţinută anterior. În situaţia în care funcţia deţinută anterior nu este vacantă, poliţistul aflat în această situaţie, cu acordul lui, poate fi numit într-o funcţie echivalentă celei ocupate anterior.
(6) În situaţia în care ulterior aplicării prevederilor alin. (5) nu s-a realizat numirea în funcţie, dispoziţiile art. 14 alin. (2) se aplică în mod corespunzător."
20.La articolul 43, litera a) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"a) este arestat preventiv sau se află în arest la domiciliu;"
21.La articolul 44, alineatul (1), litera b) se abrogă.
22.La articolul 44 alineatul (1), după litera d) se introduce o nouă literă, litera e), cu următorul cuprins:
"e) însoţeşte soţul/soţia trimis/trimisă în misiune permanentă în străinătate, în condiţiile Legii nr. 269/2003 privind Statutul Corpului diplomatic şi consular al României, cu modificările ulterioare, pe perioada misiunii."
23.La articolul 44, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:
"(3) Perioada suspendării raportului de serviciu în condiţiile alin. (1) lit. c) şi e), respectiv ale alin. (2) nu constituie vechime în serviciu şi specialitate şi nu se ia în calcul la stabilirea celorlalte drepturi care decurg din acestea."
24.La articolul 45, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(3) Suspendarea raportului de serviciu al poliţistului se constată în cazurile prevăzute la art. 43 şi art. 44 alin. (1) lit. a) şi c) - în situaţia în care participarea la selecţie s-a realizat cu aprobarea persoanei competente, art. 44 alin. (1) lit. d) şi e), respectiv se aprobă în cazul prevăzut la 44 alin. (1) lit. c) - în situaţia în care participarea la selecţie s-a realizat fără aprobarea persoanei competente, precum şi la art. 44 alin. (2), prin dispoziţie/ordin emisă/emis potrivit competenţelor de gestiune a resurselor umane."
25.Articolul 46 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Art. 46: Încetarea suspendării
(1) În termen de 5 zile lucrătoare de la data încetării motivelor prevăzute la art. 43 lit. a), b) şi d), poliţistul este obligat să informeze în scris despre acest fapt unitatea din care face parte.
(2) În situaţiile prevăzute la art. 44 alin. (1) lit. a), c) şi e) şi alin. (2), cu cel puţin 15 zile înainte de data încetării motivelor care au determinat suspendarea raportului de serviciu, poliţistul este obligat să informeze în scris unitatea din care face parte despre acest fapt.
(3) Încetarea suspendării raportului de serviciu se constată în situaţia prevăzută la alin. (1), respectiv se dispune în situaţia prevăzută la alin. (2), prin act administrativ emis potrivit competenţelor de gestiune a resurselor umane, de la data încetării motivelor care au determinat suspendarea.
(4) În situaţia în care poliţistul nu respectă termenul prevăzut la alin. (1), reluarea activităţii se dispune prin act administrativ şi are loc de la data emiterii acestuia, situaţia urmând să fie analizată de către conducerea unităţii din care face parte în vederea stabilirii necesităţii angajării răspunderii disciplinare a poliţistului.
(5) În situaţia în care poliţistul nu respectă termenul prevăzut la alin. (2), iar actul administrativ prin care s-a dispus încetarea suspendării raportului de serviciu a fost emis ulterior datei încetării motivelor care au determinat suspendarea, reluarea activităţii are loc la data emiterii acestuia, situaţia urmând să fie analizată de către conducerea unităţii din care face parte, în vederea stabilirii angajării răspunderii disciplinare a poliţistului.
(6) În situaţia în care obligaţia poliţistului de informare se realizează după împlinirea termenului prevăzut la alin. (1) sau, după caz, după data încetării motivelor care au determinat suspendarea raportului de serviciu în situaţiile prevăzute la alin. (2), după curgerea unui termen de încă 15 zile obligaţia prevăzută la art. 47 alin. (2) nu mai subzistă.
(7) În situaţia prevăzută la art. 43 lit. a), atunci când s-a dispus clasarea, renunţarea la urmărirea penală, achitarea, renunţarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, precum şi în cazul încetării procesului penal, poliţistul este repus în toate drepturile anterioare avute la data suspendării, inclusiv de compensare a celor de care a fost privat în această perioadă."
26.La articolul 47, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(1) Pe perioada suspendării, raportul de serviciu al poliţistului nu poate fi modificat şi nu poate înceta decât din iniţiativa sau, după caz, cu acordul scris al acestuia, cu excepţia situaţiilor în care faţă de poliţist s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale ori măsura arestării preventive sau cea a arestului la domiciliu."
Art. II
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
-****-

Viceprim-ministru, ministrul afacerilor interne,

Gabriel Oprea

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 827 din data de 12 noiembrie 2014