ORDIN nr. 256 din 26 iunie 2015 privind acordarea titlului de parc industrial Societăţii "DIBO" - S.A.
Având în vedere prevederile:
- art. 2 şi art. 32 alin. (1) lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 96/2012 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea unor acte normative, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2013, cu modificările şi completările ulterioare, şi cele ale art. 18 alin. (1) lit. l) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 86/2014 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare la nivelul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative;
- art. 8 alin. (7) şi (8) şi art. 9 din Legea nr. 186/2013 privind constituirea şi funcţionarea parcurilor industriale,
în temeiul art. 12 alin. (7) din Hotărârea Guvernului nr. 1/2013 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, cu modificările şi completările ulterioare,
ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice emite următorul ordin:
Art. 1
(1)Se dispune acordarea titlului de parc industrial Societăţii "DIBO" - S.A., cu sediul social în judeţul Prahova, comuna Brazi, satul Negoieşti, str. Piatra Craiului nr. 7, cod unic de înregistrare 11058016, care administrează parcul industrial constituit pe terenul având datele de identificare prevăzute la art. 2.
(2)Durata titlului de parc industrial acordat potrivit alin. (1) este de 50 de ani, în condiţiile respectării caracteristicilor de parc industrial prevăzute de legislaţia în vigoare.
Art. 2
(1)Terenul pentru care se acordă titlul de parc industrial are următoarele caracteristici:
a)este amplasat pe teritoriul administrativ al comunei Brazi, judeţul Prahova, şi identificat în baza extraselor de carte funciară pentru informare nr. 22394/11.06.2015 şi 22477/10.06.2015, eliberate de Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Prahova, Biroul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Ploieşti;
b)are o suprafaţă de 17,04 ha.
(2)Locaţia terenului pentru care se acordă titlul de parc industrial este prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
Art. 3
Societatea-administrator transmite Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice un raport anual privind dezvoltarea parcului industrial.
Art. 4
- Titlul de parc industrial, acordat potrivit prezentului ordin, conferă operatorilor economici din parcul industrial dreptul la facilităţile prevăzute de art. 20 din Legea nr. 186/2013 privind constituirea şi funcţionarea parcurilor industriale, în situaţia îndeplinirii condiţiilor stipulate în:
a)Regulamentul (UE) nr. 651/2014 al Comisiei din 17 iunie 2014 de declarare a anumitor categorii de ajutoare compatibile cu piaţa internă în aplicarea articolelor 107 şi 108 din tratat;
b)Regulamentul (UE) nr. 1.407/2013 al Comisiei din 18 decembrie 2013 privind aplicarea articolelor 107 şi 108 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene ajutoarelor de minimis;
c)Ordinul viceprim-ministrului, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, nr. 2.980/2013 privind aprobarea condiţiilor de acordare a măsurilor de sprijin pentru investiţiile realizate în parcurile industriale, cu modificările şi completările ulterioare.
Art. 5
Furnizorul ajutorului de stat acordat în temeiul titlului de parc industrial acordat potrivit prezentului ordin este comuna Brazi, judeţul Prahova.
Art. 6
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
-****-

Ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice,

Sevil Shhaideh

ANEXĂ:
Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 504 din data de 8 iulie 2015