Document embed

DECIZIE nr. 351 din 24 iunie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 296²² alin. (2) şi art. 296²⁶ alin. (1) lit. b) raportate la cele ale art. 296¹⁸ alin. (3) lit. b) pct. b¹ şi art. 296²¹ alin. (1) lit. d) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal

Augustin Zegrean	- preşedinte
Valer Dorneanu	- judecător
Toni Greblă	- judecător
Petre Lăzăroiu	- judecător
Mircea Ştefan Minea	- judecător
Daniel Marius Morar	- judecător
Mona-Maria Pivniceru	- judecător
Puskas Valentin Zoltan	- judecător
Tudorel Toader	- judecător
Ingrid Alina Tudora	- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 296²² alin. (2) şi art. 296²⁶ alin. (1) lit. b) raportate la cele ale art. 296¹⁸ alin. (3) lit. b) pct. b¹ şi art. 296²¹ alin. (1) lit. d) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, excepţie ridicată de Iulian-Liviu Drăghici în Dosarul nr. 2.139/93/2013 al Tribunalului Ilfov - Secţia civilă. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 886D/2013.

2. La apelul nominal se prezintă, pentru autorul excepţiei de neconstituţionalitate, avocatul Diana Alina Rohnean, cu împuternicire avocaţială depusă la dosar. Lipseşte partea Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Ilfov - Administraţia Finanţelor Publice Voluntari, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului autorului excepţiei de neconstituţionalitate, care solicită admiterea acesteia. Acesta susţine că prevederile de lege criticate sunt neconstituţionale în măsura în care nu stabilesc un plafon maxim al bazei de impunere asupra căreia se aplică procentul de 5,5%, reprezentând cota de contribuţie la asigurările sociale de sănătate la care persoanele cu venituri peste acest plafon să achite contribuţia, în condiţiile în care alte categorii de persoane achită contribuţia la salariul minim pe economie sau la 5 salarii brute minime pe economie, pentru a beneficia de un pachet identic de servicii de sănătate, iar pentru alte categorii există un plafon maxim al bazei de calcul la care se aplică cota procentuală stabilită de lege, respectiv 5 salarii medii brute. Apreciază că un astfel de tratament fiscal instituie o discriminare între persoanele care realizează venituri din activităţi independente faţă de cele care realizează venituri din activităţi dependente, întrucât contribuţia socială de sănătate în privinţa celor care realizează venituri din activităţi independente/profesii liberale, cum este cazul autorului excepţiei, funcţionează mai mult ca un impozit, iar nu ca o contribuţie, din moment ce se calculează asupra tuturor veniturilor realizate. Aşa fiind, arată că acest mod de aşezare a sarcinilor fiscale este nelegal şi neconstituţional, încălcându-se dispoziţiile art. 16, art. 44 alin. (2), art. 56 alin. (2) şi art. 139 din Constituţie. În susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate, depune note scrise la dosar.

4. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, concretizată prin Decizia nr. 56/2006 şi Decizia nr. 335/2011.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

5. Prin Încheierea din 28 octombrie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 2.139/93/2013, Tribunalul Ilfov - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a "prevederilor art. 296²² alin. (2) şi art. 296²⁶ alin. (1) lit. b) din Codul fiscal raportat la art. 296¹⁸ alin. (3) lit. b) pct. b¹ şi raportat la art. 296²¹ alin. (1) lit. d) din Codul fiscal - Legea nr. 571/2003". Excepţia a fost ridicată de reclamantul Iulian-Liviu Drăghici într-o cauză având ca obiect anularea unui act administrativ.

6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că prevederile de lege criticate sunt neconstituţionale, întrucât nu stabilesc un plafon maxim al bazei de impunere asupra căreia se aplică procentul de 5,5% reprezentând cota de contribuţie la asigurările sociale de sănătate la care persoanele cu venituri peste acest plafon să achite contribuţia, în condiţiile în care alte categorii de persoane, potrivit reglementării din Codul fiscal, achită contribuţia la salariul minim pe economie sau la 5 salarii brute minime pe economie, pentru a beneficia de un pachet identic de servicii de sănătate, iar pentru alte categorii există un plafon maxim al bazei de calcul la care se aplică cota procentuală stabilită de lege, respectiv 5 salarii brute minime. În opinia autorului excepţiei, cuantumul exagerat de mare al contribuţiei de asigurări sociale de sănătate afectează esenţa dreptului său de proprietate, cuantum care este neproporţional cu serviciul echivalent asigurat. Arată, totodată, că în privinţa persoanelor care realizează venituri din activităţi independente/profesii liberale, contribuţia socială de sănătate reprezintă mai mult un impozit, iar nu o contribuţie, din moment ce se calculează asupra tuturor veniturilor realizate. Or, scopul acestei contribuţii şi asigurarea serviciului nu trebuie să depindă de veniturile persoanei, din moment ce prestaţia statului este identică pentru toţi cetăţenii şi are legătură cu sănătatea acestora, iar nu cu statutul persoanei. Aşa fiind, apreciază că acest mod de aşezare a sarcinilor fiscale poate fi considerat neconstituţional şi nelegal din perspectiva art. 56 alin. (1) coroborat cu art. 139 din Constituţie, deoarece aşezarea justă a sarcinilor fiscale trebuie să reflecte însuşi principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii prin impunerea unui tratament identic pentru situaţii identice.

7. Tribunalul Ilfov - Secţia civilă consideră că, raportat la criticile formulate de reclamant, la dispoziţiile constituţionale şi convenţionale invocate în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate, precum şi la cele statuate de Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa în materie, respectiv în deciziile nr. 940/2010, nr. 1.394/2010, nr. 374/2011 şi nr. 1.266/2011, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale este întemeiată.

8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

9. Avocatul Poporului consideră că prevederile de lege criticate sunt constituţionale. În acest sens invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, în care s-a statuat că este firesc ca valoarea contribuţiei să difere de la persoană la persoană, în funcţie de cuantumul veniturilor realizate. Această diferenţă este rezonabilă şi justificată de situaţia obiectiv deosebită în care se află persoanele care realizează venituri mai mari faţă de cele ale căror venituri sunt mai reduse, precum şi de principiul solidarităţii şi subsidiarităţii în colectarea şi utilizarea fondurilor, aplicabil în materia asigurărilor sociale de sănătate.

10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, susţinerile avocatului prezent, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 296²² alin. (2) şi art. 296²⁶ alin. (1) lit. b) raportate la cele ale art. 296¹⁸ alin. (3) lit. b) pct. b¹ şi art. 296²¹ alin. (1) lit. d) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003, cu modificările şi completările ulterioare. Aceste prevederi de lege au următorul conţinut:

- Art. 296¹⁸ alin. (3) lit. b) pct. b¹: "Calculul, reţinerea şi virarea contribuţiilor sociale [...]

(3) Cotele de contribuţii sociale obligatorii sunt următoarele: [...]

b) pentru contribuţia de asigurări sociale de sănătate:

1. b¹) 5,5% pentru contribuţia individuală;";

- Art. 296²¹ alin. (1) lit. d): "Contribuabili

Art. 296²¹. - (1) Următoarele persoane au calitatea de contribuabil la sistemul public de pensii şi la cel de asigurări sociale de sănătate, cu respectarea prevederilor instrumentelor juridice internaţionale la care România este parte, după caz: [...]

d) persoanele care realizează venituri din profesii libere;";

- Art. 296²² alin. (2): "Baza de calcul

(2) Baza lunară de calcul al contribuţiei de asigurări sociale de sănătate datorate bugetului Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate pentru persoanele prevăzute la art. 296²¹ alin. (1) lit. a)-e) este diferenţa dintre totalul veniturilor încasate şi cheltuielile efectuate în scopul realizării acestor venituri, exclusiv cheltuielile reprezentând contribuţii sociale, sau valoarea anuală a normei de venit, după caz, raportată la cele 12 luni ale anului, şi nu poate fi mai mică decât un salariu de bază minim brut pe ţară, dacă acest venit este singurul asupra căruia se calculează contribuţia.";

- Art. 296²⁶ alin. (1) lit. b): "Cotele de contribuţie

Art. 296²⁶. - (1) Cotele de contribuţie pentru contribuabilii prevăzuţi la art. 296²¹ sunt cele prevăzute la art. 296¹⁸ alin. (3), respectiv: [...]

b) cota individuală, pentru contribuţia de asigurări sociale de sănătate."

13. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate consideră că aceste texte de lege contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) potrivit căruia, "În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie", art. 15 - Universalitatea, art. 16 - Egalitatea în drepturi, art. 44 alin. (2) care prevede că "Proprietatea privată este garantată şi ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular", art. 56 alin. (2) potrivit căruia "Sistemul legal de impuneri trebuie să asigure aşezarea justă a sarcinilor fiscale" şi art. 139 alin. (1) care prevede că "Impozitele, taxele şi orice alte venituri ale bugetului de stat şi ale bugetului asigurărilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege". De asemenea, apreciază că reglementarea legală criticată aduce atingere art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi Protocolului 12, precum şi art. 14 din convenţie.

14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că autorul acesteia susţine că pentru unele categorii sociale baza de impunere asupra căreia se aplică procentul de 5,5%, reprezentând cota de contribuţie la asigurările sociale de sănătate, este plafonată, în timp ce pentru alte categorii profesionale care realizează venituri din activităţi independente, precum activităţile notariale, nu există un plafon maxim al bazei de impunere asupra căreia se aplică acest procent, ceea ce, în opinia sa, este discriminatoriu.

15. În jurisprudenţa sa constantă, Curtea a statuat că toate persoanele care realizează venituri impozabile au obligaţia de a contribui la Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate cu o cotă de 5,5% din veniturile impozabile obţinute, beneficiind, în calitate de asiguraţi, de un pachet de servicii medicale de bază. Astfel, prin Decizia nr. 325 din 25 iunie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 431 din 16 iulie 2013, Curtea a reţinut că Legea nr. 95/2006 a instituit un sistem care să permită populaţiei accesul la serviciile medicale, acces condiţionat, însă, de plata unei contribuţii către Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate. Totodată, Legea nr. 95/2006 prevede că întreaga societate trebuie să contribuie la efortul protejării sănătăţii populaţiei, în temeiul principiului solidarităţii şi al subsidiarităţii, consacrat de art. 208 alin. (3) lit. b) din această lege. În acest sens, prin Decizia nr. 934 din 14 decembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2007, Curtea a statuat că "obligativitatea asigurării şi a contribuţiei la sistemul asigurărilor sociale de sănătate trebuie analizată în legătură cu un alt principiu care stă la baza acestui sistem, anume cel al solidarităţii. Astfel, datorită solidarităţii celor care contribuie, acest sistem îşi poate realiza obiectivul principal, respectiv cel de a asigura un minim de asistenţă medicală pentru populaţie, inclusiv pentru acele categorii de persoane care se află în imposibilitatea de a contribui la constituirea fondurilor de asigurări de sănătate. Toate acestea reprezintă, de fapt, «o expresie a prevederilor constituţionale care reglementează ocrotirea sănătăţii şi a celor care consacră obligaţia statului de a asigura protecţia socială a cetăţenilor»".

16. De asemenea, prin Decizia nr. 56 din 26 ianuarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 164 din 21 februarie 2006, Curtea a constatat că este firesc ca valoarea contribuţiei să difere de la persoană la persoană, în raport de cuantumul veniturilor realizate, dar această diferenţă este rezonabilă şi justificată de situaţia obiectiv deosebită în care se află persoanele care realizează venituri mai mari faţă de cele ale căror venituri sunt mai reduse, precum şi de principiul solidarităţii şi subsidiarităţii în colectarea şi utilizarea fondurilor.

17. Cu privire la critica de neconstituţionalitate raportată la dispoziţiile art. 56 alin. (2) coroborate cu art. 139 alin. (1) din Constituţie, prin Decizia nr. 452 din 15 septembrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 917 din 13 octombrie 2005, Curtea a reţinut că principiul constituţional al aşezării juste a sarcinilor fiscale pentru suportarea cheltuielilor publice impune, de asemenea, diferenţierea contribuţiei persoanelor care realizează venituri mai mari, iar cota de contribuţie, exprimată procentual, este unică, neavând nici caracter progresiv, diferenţa valorică a contribuţiei fiind determinată de nivelul diferit al venitului. Totodată, prin Decizia nr. 9 din 16 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 163 din 6 martie 2014, Curtea a reţinut că Legea nr. 95/2006 a condiţionat accesul populaţiei la serviciile medicale de plata unei contribuţii către Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate, însă contribuţia prevăzută de lege la acest fond nu are natura unui impozit pe venit.

18. În acelaşi sens este şi jurisprudenţa Comisiei Europene a Drepturilor Omului, care, în Cauza Wasa Liv Omsesidigt, Forsakringsbolaget Valands Pensionsstiftelse şi un grup de aproximativ 15000 de persoane contra Suediei, a reţinut, în esenţă, că dispoziţiile art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la protecţia proprietăţii, recunosc autorităţilor naţionale competenţa de a decide perceperea de impozite, alte taxe sau contribuţii, potrivit aprecierii necesităţilor politice, economice şi sociale. Aşa fiind, obligarea unui contribuabil la plata unui impozit sau a altei contribuţii nu ar putea fi contrară dreptului la respectarea bunurilor sale, decât dacă cel interesat ar fi obligat la a suporta o sarcină insuportabilă. Aşa fiind, prin Decizia nr. 224 din 13 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 256 din 18 aprilie 2012, Curtea a apreciat că obligaţia de a contribui la fondul asigurărilor sociale de sănătate cu o cotă-parte din veniturile provenind din activităţile desfăşurate nu poate fi considerată ca reprezentând, în sine, o încălcare a prevederilor constituţionale referitoare la dreptul de proprietate.

19. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale, atât considerentele, cât şi soluţiile pronunţate în deciziile menţionate îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză.

20. Referitor la invocarea încălcării dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) potrivit cărora, "În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie" şi ale art. 15 - Universalitatea, Curtea constată că nu pot fi reţinute criticile formulate pentru aceleaşi argumente care au fost expuse în prealabil.

21. De altfel, Curtea consideră că, prin critica formulată, autorul excepţiei de neconstituţionalitate vizează, de fapt, o omisiune legislativă şi tinde la completarea reglementării criticate. Or, din această perspectivă, solicitarea autorului excepţiei excedează competenţei Curţii Constituţionale, care se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului.

22. Totodată, Curtea constată că autorul excepţiei deduce pretinsa neconstituţionalitate din compararea soluţiilor legislative consacrate prin textele de lege criticate. Or, aşa cum s-a statuat constant în jurisprudenţa Curţii Constituţionale (exemplu fiind Decizia nr. 343 din 24 septembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 669 din 31 octombrie 2013), examinarea constituţionalităţii unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestuia cu dispoziţiile constituţionale pretins a fi încălcate, iar nu compararea mai multor prevederi legale între ele şi raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparaţie la dispoziţii ori principii ale Constituţiei.

23. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Iulian-Liviu Drăghici în Dosarul nr. 2.139/93/2013 al Tribunalului Ilfov - Secţia civilă şi constată că prevederile art. 296²² alin. (2) şi art. 296²⁶ alin. (1) lit. b) raportate la cele ale art. 296¹⁸ alin. (3) lit. b) pct. b¹ şi art. 296²¹ alin. (1) lit. d) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal sunt constituţionale, în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Ilfov - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 24 iunie 2014.

-****-

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Ingrid Alina Tudora

OPINIE SEPARATĂ

În dezacord cu soluţia adoptată de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 351 din 24 iunie 2014, considerăm că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 296²² alin. (2) şi art. 296²⁶ alin. (1) lit. b) raportate la cele ale art. 296¹⁸ alin. 3 lit. b) pct. b¹ şi art. 296²¹ alin. (1) lit. d) din Codul fiscal - Legea nr. 571/2003 trebuia respinsă ca inadmisibilă, pentru următoarele considerente:

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că prevederile criticate sunt neconstituţionale, întrucât nu stabilesc un plafon maxim al bazei de impunere asupra căruia se aplică procentul de 5,5% reprezentând cota de contribuţie la asigurările sociale de sănătate şi pentru alte categorii profesionale, respectiv pentru cele care realizează venituri din activităţi independente, respective activităţile notariale.

Această critică, precum şi argumentele formulate în susţinerea ei vizează o pretinsă omisiune legislativă, autorul excepţiei solicitând, în realitate, o completare a textului de lege, în sensul mai sus menţionat.

Curtea s-a pronunţat sub acest aspect, în mod constant, că nu are competenţa de a soluţiona excepţii de neconstituţionalitate privind lacune legislative, deoarece ar presupune o intervenţie nemijlocită din partea sa în activitatea de legiferare (a se vedea, de exemplu, Decizia nr. 159 din 10 noiembrie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 51 din 4 februarie 1999, Decizia nr. 346 din 24 aprilie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 413 din data de 21 iunie 2012, Decizia nr. 290 din 22 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 458 din 23 iunie 2014).

Totodată, se constată că neconstituţionalitatea normelor criticate este dedusă dintr-un examen comparativ al reglementărilor aplicabile unor categorii socioprofesionale diferite, tratamentul juridic diferit astfel stabilit de legiuitor fiind apreciat ca discriminatoriu. Or, în numeroase rânduri, Curtea Constituţională a statuat că "examinarea constituţionalităţii unui text de lege are în vedere compatibilitatea acelui text cu dispoziţiile constituţionale pretins încălcate, iar nu compararea mai multor prevederi legale între ele şi raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparaţie la dispoziţii ori principii ale Constituţiei. Procedându-se altfel, s-ar ajunge inevitabil la concluzia că, deşi fiecare dintre dispoziţiile legale este constituţională, numai coexistenţa lor ar pune în discuţie constituţionalitatea uneia dintre ele." (a se vedea, de exemplu, Decizia nr. 948 din 25 iunie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 577 din 19 august 2009, Decizia nr. 463 din 12 aprilie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 431 din 21 iunie 2011, Decizia nr. 523 din 12 decembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 55 din data de 22 ianuarie 2014).

Considerăm că legiuitorul are deplină libertate şi este singurul în măsură să procedeze la o modificare a legislaţiei în sensul stabilirii, şi pentru activităţile notariale, a unui plafon maxim al bazei de impunere asupra căruia să se aplice procentul de 5,5% reprezentând cota de contribuţie la asigurările sociale de sănătate.

În conformitate cu dispoziţiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, "Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului", astfel încât aceasta nu îşi poate asuma rolul de a crea, de a abroga sau de a modifica o normă juridică spre a îndeplini rolul de legislator pozitiv, neputându-se substitui legiuitorului.

Toate aceste considerente fundamentează respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilă.

-****-

Judecător

prof. univ. dr. Tudorel Toader

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 559 din data de 29 iulie 2014