DECIZIE nr. 255 din 8 aprilie 2014 privind principii şi reguli de desfăşurare în audiovizual a campaniei electorale pentru alegerile parlamentare parţiale
Având în vedere dubla calitate a Consiliului Naţional al Audiovizualului de garant al interesului public şi de autoritate unică de reglementare în domeniul serviciilor media audiovizuale,
conform dispoziţiilor art. 2, art. 7 alin. (2) şi (3), art. 15 alin. (1) lit. e), art. 29, art. 31-33, 37, 38, 381 şi 382, art. 48 alin. (17), art. 50 lit. h3) şi h4), art. 51 alin. (1) şi alin. (2) lit. g) din Legea nr. 35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, a Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001 şi a Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, cu modificările şi completările ulterioare,
În temeiul prevederilor art. 17 alin. (1) lit. d) pct. 11 şi ale art. 261 din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare,
Consiliul Naţional al Audiovizualului adoptă următoarea decizie.
CAPITOLUL I: Dispoziţii generale
Art. 1
(1)Campania electorală pe posturile de radio şi de televiziune începe cu 15 zile înainte de ziua votării şi se încheie cu 24 de ore înainte de momentul începerii votării.
(2)Campania electorală prin intermediul serviciilor de programe audiovizuale se desfăşoară în condiţiile stabilite de Legea nr. 35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, a Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001 şi a Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, cu modificările şi completările ulterioare, cu respectarea prevederilor Legii audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, ale Codului de reglementare a conţinutului audiovizual, adoptat prin Decizia Consiliului Naţional al Audiovizualului nr. 220/2011, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale prezentei decizii.
Art. 2
Partidele politice, alianţele politice, alianţele electorale şi organizaţiile legal constituite ale cetăţenilor aparţinând unei minorităţi naţionale reprezentate în Consiliul Minorităţilor Naţionale, care înaintează propuneri de candidatură, precum şi candidaţii independenţi, denumiţi în continuare competitori electorali, au acces la serviciile de radio şi de televiziune, publice şi private, numai în emisiunile prevăzute de prezenta decizie.
Art. 3
Radiodifuzorii publici şi privaţi sunt obligaţi să asigure, în cadrul emisiunilor prevăzute în prezenta decizie, reflectarea desfăşurării campaniei electorale, cu respectarea următoarelor principii:
a)echitate - competitorii electorali trebuie sa aibă posibilitatea de a se face cunoscuţi electoratului;
b)echilibru - prezentarea competitorilor electorali proporţională cu importanţa evenimentelor electorale;
c)imparţialitate - obligaţia radiodifuzorilor de a trata competitorii electorali obiectiv şi echidistant.
CAPITOLUL II: Proceduri preliminare
Art. 4
Candidaţii şi reprezentanţii competitorilor electorali au acces gratuit la serviciile publice de radio şi de televiziune numai în emisiunile electorale definite la art. 7, în condiţiile prevăzute la art. 38 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 35/2008, cu modificările şi completările ulterioare.
Art. 5
Candidaţii şi reprezentanţii competitorilor electorali au acces la serviciile private de radio şi de televiziune numai în emisiunile electorale definite la art. 7; fiecare radiodifuzor privat va practica acelaşi tarif pe emisiune de promovare electorală şi, respectiv, pe unitatea de timp, în cazul spotului electoral, pentru toţi competitorii electorali. Tarifele vor fi stabilite în urma negocierilor desfăşurate cu toţi competitorii electorali interesaţi şi vor fi făcute publice.
Art. 6
(1)Posturile de radio şi de televiziune private care intenţionează să realizeze şi să difuzeze emisiuni electorale au obligaţia să anunţe competitorii electorali şi, cu cel puţin 48 de ore înainte de a începe difuzarea de emisiuni electorale, să comunice Consiliului Naţional al Audiovizualului implicarea lor în campania electorală, conform modelului prevăzut în anexă.
(2)În situaţiile în care unii candidaţi sau competitori electorali nu doresc utilizarea integrală a timpilor alocaţi, posturile vor solicita acestora completarea unei declaraţii scrise în acest sens.
CAPITOLUL III: Emisiuni electorale
Art. 7
Radiodifuzorii publici şi privaţi pot acorda acces competitorilor electorali numai prin:
a)emisiuni de promovare electorală - în care candidaţii sau reprezentanţii competitorilor electorali, precum şi candidaţii independenţi îşi promovează programele politice, activităţile de campanie electorală ori propria candidatură;
b)emisiuni de dezbatere electorală - în care radiodifuzorii pun în discuţie programele electorale şi temele de interes public legate de campania electorală, cu participarea candidaţilor, reprezentanţilor competitorilor electorali, jurnaliştilor, analiştilor şi a altor invitaţi;
c)spoturi electorale - în care competitorii electorali sau candidaţii, după caz, îşi promovează programele politice, activităţile de campanie electorală ori propria candidatură.
Art. 8
(1)În cadrul emisiunilor informative se pot difuza ştiri privind activităţile de campanie ale competitorilor electorali, cu respectarea principiilor de echitate, echilibru, imparţialitate şi de informare corectă a publicului.
(2)Radiodifuzorii pot prezenta în cadrul emisiunilor informative şi intervenţii făcute în direct de către candidaţi cu prilejul activităţilor de campanie, cu respectarea obligaţiilor prevăzute la alin. (1).
(3)Emisiunile informative nu pot fi sponsorizate.
Art. 9
(1)Materialele audiovizuale electorale, altele decât spoturile electorale, puse la dispoziţia radiodifuzorilor de către competitorii electorali pot fi difuzate numai în cadrul emisiunilor de promovare electorală.
(2)Difuzarea în direct ori înregistrată a mitingurilor sau întâlnirilor electorale, a conferinţelor de presă ori a altor activităţi de campanie ale competitorilor electorali, fără intervenţia editorială a radiodifuzorilor, este considerată emisiune de promovare electorală.
Art. 10
Radiodifuzorii privaţi pot difuza contra cost numai acele producţii audiovizuale de promovare electorală care sunt realizate de către competitorii electorali şi la care radiodifuzorii nu au niciun fel de contribuţie editorială.
Art. 11
Emisiunile de promovare electorală vor fi identificate ca atare, în cazul posturilor de radio, şi, respectiv, semnalate prin marcajul "promovare electorală - alegeri parlamentare parţiale", afişat în mod vizibil pe toată durata difuzării, în cazul posturilor de televiziune.
Art. 12
(1)În perioada campaniei electorale, candidaţii şi reprezentanţii competitorilor electorali nu pot fi producători, realizatori sau moderatori ai emisiunilor realizate de radiodifuzorii publici şi privaţi.
(2)Candidaţii care deţin funcţii publice pot avea intervenţii în direct sau înregistrate şi în alte emisiuni decât cele prevăzute la art. 7, strict în probleme legate de exercitarea funcţiei lor; în aceste situaţii radiodifuzorii au obligaţia să ia măsuri pentru asigurarea echidistanţei şi a pluralismului de opinii.
Art. 13
Radiodifuzorii au obligaţia să se asigure că în cadrul emisiunilor de promovare electorală, precum şi în conţinutul spoturilor şi al celorlalte materiale audiovizuale puse la dispoziţia acestora de către competitorii electorali sunt respectate următoarele condiţii:
a)nu incită la ură pe considerente de rasă, religie, naţionalitate, sex sau orientare sexuală;
b)nu conţin afirmaţii care pot aduce atingere demnităţii umane, dreptului la propria imagine sau care sunt contrare bunelor moravuri;
c)nu conţin acuzaţii cu incidenţă penală sau morală la adresa altor candidaţi sau competitori electorali, fără a fi însoţite de dovezi pertinente prezentate în mod explicit.
Art. 14
Realizatorii, prezentatorii şi moderatorii dezbaterilor electorale au următoarele obligaţii:
a)să fie imparţiali;
b)să asigure echilibrul necesar desfăşurării emisiunii, oferind fiecărui participant la discuţii posibilitatea să îşi prezinte opiniile;
c)să asigure menţinerea dezbaterii în sfera tematicii electorale;
d)să intervină atunci când invitaţii încalcă, prin comportament sau exprimare, regulile prevăzute la art. 13; în cazul în care invitaţii nu se conformează solicitărilor, moderatorul poate decide întreruperea microfonului sau oprirea emisiunii, după caz.
Art. 15
(1)Radiodifuzorii publici şi privaţi pot difuza spoturi electorale numai în cadrul emisiunilor electorale prevăzute la art. 7 lit. a) şi b), cu respectarea condiţiilor prevăzute la art. 13.
(2)Spoturile electorale nu constituie publicitate comercială, în sensul dispoziţiilor legale.
(3)Spoturile electorale nu pot avea o durată mai mare de 60 de secunde şi trebuie să fie asumate în mod explicit, prin prezentare sau prin conţinut, de către competitorii electorali.
(4)Durata totală a difuzării spoturilor electorale nu poate depăşi 6 minute dintr-un interval de o oră.
(5)Pentru difuzarea spoturilor electorale radiodifuzorii privaţi sunt obligaţi să asigure competitorilor electorali condiţii egale de acces şi de tarifare pe unitatea de timp.
(6)În emisiunile de promovare electorală nu pot fi inserate spoturi ale unor competitori electorali în intervalele alocate altor competitori electorali.
(7)În cadrul dezbaterilor electorale, radiodifuzorii pot insera spoturi electorale numai în calupuri separate şi marcate corespunzător.
(8)În perioada campaniei electorale, cu excepţia spoturilor electorale, este interzisă difuzarea oricăror forme de publicitate ce conţin referiri la competitorii electorali.
Art. 16
(1)Sondajele de opinie cu conţinut electoral pot fi difuzate numai în condiţiile prevăzute la art. 381 şi 382 din Legea nr. 35/2008, cu modificările şi completările ulterioare.
(2)În cazul prezentării unor tel ev oluri sau anchete făcute în rândul electoratului, radiodifuzorii au obligaţia să precizeze în mod expres că acestea nu sunt reprezentative pentru opinia publică ori pentru un anumit grup social sau etnic.
(3)Începând cu 48 de ore înainte de ziua votării şi până la închiderea urnelor se interzice prezentarea de sondaje de opinie, televoturi sau anchete făcute pe stradă.
Art. 17
Cu 24 de ore înainte de începerea votării şi până la închiderea urnelor este interzisă difuzarea emisiunilor şi a spoturilor electorale prevăzute la art. 7.
Art. 18
(1)Persoanele ale căror drepturi sau interese legitime au fost lezate prin prezentarea în cadrul unei emisiuni electorale a unor fapte neadevărate beneficiază de drept la replică.
(2)Persoanele ale căror drepturi sau interese legitime au fost lezate prin prezentarea în cadrul unui emisiuni electorale a unor informaţii inexacte beneficiază de drept la rectificare.
(3)Radiodifuzorii au următoarele obligaţii privind dreptul la replică şi la rectificare:
a)să decidă acordarea sau neacordarea dreptului solicitat, în cel mult 24 de ore de la primirea unei solicitări formulate în scris; în situaţia în care solicitarea se referă la o emisiune difuzată în ultima zi de campanie electorală, decizia trebuie luată în cel mult 12 ore de la primirea solicitării;
b)să comunice solicitantului, în termenele prevăzute la lit. a), telefonic şi/sau în scris, decizia luată; în cazul neacordării dreptului solicitat, motivele trebuie să fie comunicate solicitantului şi Consiliului Naţional al Audiovizualului;
c)să difuzeze, în cazul în care decide acordarea dreptului solicitat, rectificarea sau replica în cel mult 48 de ore de la primirea solicitării; în situaţia în care emisiunea care face obiectul sesizării a fost difuzată în ultima zi de campanie electorală, rectificarea sau replica se difuzează în preziua votării;
d)să difuzeze, în cazul în care Consiliul Naţional al Audiovizualului dă câştig de cauză solicitantului, replica sau rectificarea în termenul şi în condiţiile comunicate radiodifuzorului.
(4)În preziua votării, radiodifuzorii trebuie să prevadă în program, imediat după emisiunea informativă de seară, un spaţiu de emisie pentru difuzarea rectificărilor şi a replicilor ca urmare a sesizărilor care se referă la emisiunile difuzate în ultima zi de campanie electorală.
CAPITOLUL IV: Dispoziţii tranzitorii şi finale
Art. 19
(1)Radiodifuzorii vor asigura înregistrarea emisiunilor destinate campaniei electorale în condiţiile stabilite în Decizia Consiliului Naţional al Audiovizualului nr. 412/2007 privind obligaţiile ce revin radiodifuzorilor la înregistrarea programelor de radio şi de televiziune.
(2)Înregistrările emisiunilor destinate campaniei electorale vor fi ţinute la dispoziţia Consiliului Naţional al Audiovizualului pe toată durata campaniei electorale şi încă 30 de zile după comunicarea oficială a rezultatelor.
(3)Radiodifuzorii au obligaţia să furnizeze datele solicitate de personalul de control al Consiliului Naţional al Audiovizualului privind desfăşurarea campaniei electorale, în termenul şi condiţiile comunicate.
Art. 20
Nerespectarea prevederilor prezentei decizii se sancţionează potrivit dispoziţiilor Legii audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 50 şi 51 din Legea nr. 35/2008, cu modificările şi completările ulterioare.
Art. 21
La data intrării în vigoare a prezentei decizii se abrogă Decizia Consiliului Naţional al Audiovizualului nr. 210/2010 privind principii şi reguli de desfăşurare a campaniei electorale pentru alegerile parţiale parlamentare, prin intermediul serviciilor de programe audiovizuale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 2 februarie 2010.
Art. 22
Prezenta decizie se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Art. 23
- Anexa face parte integrantă din prezenta decizie.
-****-

Preşedintele Consiliului Naţional al Audiovizualului,

Laura Georgescu

ANEXĂ:
CONSILIUL NAŢIONAL AL AUDIOVIZUALULUI
Radiodifuzor .....................
Licenţa nr. ........................
Către
Consiliul Naţional al Audiovizualului
Bucureşti, Bd. Libertăţii nr. 14, sectorul 5, cod 050706
Fax: 021.305.53.54, e-mail: cna@cna.ro
În conformitate cu prevederile Deciziei Consiliului Naţional al Audiovizualului nr. 255/2014 privind principii şi reguli de desfăşurare în audiovizual a campaniei electorale pentru alegerile parlamentare parţiale, vă comunicăm că postul de radio/televiziune/distribuţie prin cablu cu numele .................... din localitatea .................... intenţionează să difuzeze emisiuni destinate campaniei electorale pentru alegerile parlamentare parţiale ce vor avea loc în data de .............. în circumscripţia electorală .............. .
Estimăm că difuzarea acestor emisiuni va începe la data de .................. .
Persoanele învestite cu responsabilităţi directe privind organizarea emisiunilor destinate campaniei electorale sunt:
- ........................., având funcţia de .........................;
- ........................, având funcţia de ...........................,
şi pot fi contactate la telefon/fax ............................. .
Vă transmitem în anexă lista emisiunilor destinate campaniei electorale şi programarea lor, pe zile şi ore, pe întreaga durată a campaniei.
Tarifele unice pe unitatea de timp şi/sau pe emisiune practicate de postul nostru sunt următoarele:
......................................
.....................................
.....................................
(semnătura şi ştampila titularului de licenţă)
Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 271 din data de 14 aprilie 2014