ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 60 din 30 septembrie 2014 pentru rectificarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2014
Luând în considerare principalele caracteristici ale politicii bugetare în perioada următoare, care vor fi subordonate obiectivelor de susţinere a creşterii economice, de reducere a inflaţiei şi atingerii unui deficit bugetar la un nivel corelat cu obiectivele macroeconomice,
având în vedere:
- analiza execuţiei bugetare derulată pe parcursul primelor 8 luni ale anului, respectiv a gradului de utilizare a fondurilor bugetare alocate;
- necesitatea asigurării plăţii integrale şi la timp a pensiilor din sistemul public de pensii;
- prevederile Legii nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora legile bugetare anuale pot fi modificate în cursul exerciţiului bugetar prin legi de rectificare;
- modificarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, prin Legea nr. 123/2014, care conduce la influenţe asupra veniturilor şi cheltuielilor bugetare,
ţinând seama de faptul că repromovarea prezentului act normativ ar putea avea drept consecinţe lipsa alocaţiilor bugetare suficiente în ultima lună a anului necesare achitării în totalitate a drepturilor de pensie pe anul 2014,
în considerarea faptului că aceste elemente vizează interesul general public şi constituie situaţii de urgenţă şi extraordinare, a căror reglementare nu poate fi amânată,
În temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată, şi al art. 6 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.
Art. 1
Bugetul asigurărilor sociale de stat şi bugetul asigurărilor pentru şomaj pe anul 2014, aprobate prin Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2014 nr. 340/2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 776 din 12 decembrie 2013, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează potrivit prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă.
Art. 2
(1)Influenţele asupra veniturilor şi cheltuielilor bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2014, detaliate la venituri pe capitole şi subcapitole, iar la cheltuieli pe capitole şi titluri, sunt prevăzute în anexa nr. 1.
(2)Influenţele asupra cheltuielilor bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2014, detaliate pe ordonatori principali de credite, Sunt prevăzute în anexele nr. 1/01, 1/02, 1/03 şi 1/04.
(3)Bugetul asigurărilor sociale de stat aferent sistemului public de pensii pe anul 2014 se majorează la venituri cu suma de 133.787 mii lei prin diminuarea veniturilor curente cu suma de 1.378.000 mii lei şi majorarea subvenţiei acordate de la bugetul de stat cu suma de 1.511.787 mii lei, iar la cheltuieli se majorează cu suma de 133.787 mii lei.
(4)Sistemul de asigurări pentru accidente de muncă şi boli profesionale pe anul 2014 se diminuează la cheltuieli cu suma de 12.850 mii lei, excedentul majorându-se cu aceeaşi sumă.
Art. 3
(1)Influenţele asupra veniturilor şi cheltuielilor bugetului asigurărilor pentru şomaj pe anul 2014, detaliate la venituri pe capitole şi subcapitole, iar la cheltuieli pe capitole şi titluri, sunt prevăzute în anexa nr. 2.
(2)Bugetul asigurărilor pentru şomaj pe anul 2014 aferent sistemului asigurărilor pentru şomaj se diminuează la venituri cu suma de 39.810 mii lei prin diminuarea veniturilor curente cu suma de 15.100 mii lei şi a subvenţiei acordate de la bugetul de stat cu suma de 24.710 mii lei şi se diminuează la cheltuieli cu suma de 39.810 mii lei.
(3)Fondul de garantare pentru plata creanţelor salariale instituit prin Legea nr. 200/2006 privind constituirea şi utilizarea Fondului de garantare pentru plata creanţelor salariale, cu modificările ulterioare, se diminuează la venituri cu suma de 11.900 mii lei şi se diminuează la cheltuieli cu suma de 1.300 mii lei, excedentul diminuându-se cu 10.600 mii lei.
Art. 4
Prin derogare de la prevederile art. 6 lit. b) şi c), art. 16 şi art. 18 alin. (4) din Legea responsabilităţii fiscal-bugetare nr. 69/2010, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 3 alin (4), (5) şi (7) din Legea nr. 355/2013 pentru aprobarea plafoanelor unor indicatori specificaţi în cadrul fiscal - bugetar pe anul 2014, plafonul nominal al cheltuielilor bugetului asigurărilor sociale de stat şi al bugetului asigurărilor pentru şomaj şi al cheltuielilor de personal ale acestor bugete pa anul 2014, precum şi plafonul nominal al soldului bugetului asigurărilor sociale de stat şi al bugetului asigurărilor pentru şomaj pe anul 2014 se modifică potrivit prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă.
Art. 5
(1)Se autorizează ordonatorii principali de credite să detalieze influenţele aprobate şi să introducă modificările prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă în bugetul asigurărilor sociale de stat, în bugetul asigurărilor pentru şomaj şi în anexele la acestea pe anul 2014 şi să comunice Ministerului Finanţelor Publice, în termen de 5 zile lucrătoare de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, detalierea influenţelor aprobate.
(2)Începând cu data intrării în vigoare a prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă se repartizează şi sumele reţinute în proporţie de 10% conform art. 21 alin. (5) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare.
Art. 6
(1)Din creditele bugetare aferente bugetului asigurărilor pentru şomaj pe anul 2014 suma de 60 milioane lei de la titlul 57 "Asistenţă socială", capitolul 68.04 "Asigurări şi asistenţă socială", poate fi utilizată doar în urma aprobării de către Guvern prin memorandum, la solicitarea ordonatorului principal de credite şi cu avizul Ministerului Finanţelor Publice, în funcţie de gradul de realizare a veniturilor şi cheltuielilor bugetare pe anul 2014.
(2)Ordonatorul principal de credite poate încheia angajamente legale în limita sumei prevăzute la alin. (1), numai după aprobarea acordată conform prevederilor alin. (1).
Art. 7
Anexele nr. 1, 1/01, 1/02, 1/03, 1/04 şi 2 fac parte integrantă din prezenta ordonanţă de urgenţă.
-****-

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

Ministrul finanţelor publice,

Ioana-Maria Petrescu

Ministrul delegat pentru buget,

Darius-Bogdan Vâlcov

Ministrul muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice,

Rovana Plumb

ANEXA nr. 1:
BUGETUL ASIGURĂRILOR SOCIALE DE STAT
BUGETUL ASIGURĂRILOR SOCIALE DE STAT pe anul 2014
- mii lei -

Capitol

Subcapitol

Paragraf

Grupa/
Titlu

Articol

Alineat

Denumire indicator

Influenţe

A

B

1

0001

03

    

VENITURI-TOTAL

133.787

0002

03

    

I. VENITURI CURENTE

-1.378.000

2000

03

    

B. CONTRIBUŢII DE ASIGURĂRI

-1.357.400

2003

     

CONTRIBUŢIILE ANGAJATORILOR

-1.352.443

 

01

    

Contribuţii de asigurări sociale de stat datorate de angajatori

-1.352.443

2103

     

CONTRIBUŢIILE ASIGURAŢILOR

-4.957

 

04

    

Contribuţii de asigurări sociale datorate de persoane asigurate pe baza de contract de asigurare

-4.957

2900

03

    

C. VENITURI NEFISCALE

-20.600

3300

03

    

C2. VÂNZĂRI DE BUNURI ŞI SERVICII

-20.600

3303

     

VENITURI DIN PRESTĂRI DE SERVICII ŞI ALTE ACTIVITĂŢI

-20.600

 

11

    

Contribuţia pentru bilete de tratament şi odihnă

-20.600

4100

03

    

IV. SUBVENŢII

1.511.787

4200

03

    

SUBVENŢII DE LA ALTE NIVELE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE

1.511.787

4203

     

SUBVENŢII DE LA BUGETUL DE STAT

1.511.787

 

24

    

Subvenţii primite de bugetul asigurărilor sociale de stat

1.511.787

4903

01

    

Venituri sistem public de pensii

133.787

5003

     

BUGETUL ASIGURĂRILOR SOCIALE DE STAT

120.937

   

01

  

CHELTUIELI CURENTE

120.937

   

10

  

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

5.357

   

20

  

TITLUL II BUNURI ŞI SERVICII

-24.200

   

30

  

TITLUL III DOBÂNZI

-15.000

   

56

  

TITLUL VIII PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

-4.000

   

57

  

TITLUL IX ASISTENŢĂ SOCIALĂ

158.780

6800

03

    

Partea a III-a CHELTUIELI SOCIAL-CULTURALE

120.937

   

01

  

CHELTUIELI CURENTE

120.937

   

10

  

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

5.357

   

20

  

TITLUL II BUNURI ŞI SERVICII

-24.200

   

30

  

TITLUL III DOBÂNZI

-15.000

   

56

  

TITLUL VIII PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

-4.000

   

57

  

TITLUL IX ASISTENŢĂ SOCIALĂ

158.780

6803

     

ASIGURĂRI ŞI ASISTENŢĂ SOCIALĂ

133.787

   

01

  

CHELTUIELI CURENTE

133.787

   

10

  

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

4.807

   

20

  

TITLUL II BUNURI ŞI SERVICII

-23.800

   

30

  

TITLUL III DOBÂNZI

-15.000

   

56

  

TITLUL VIII PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

-4.000

   

57

  

TITLUL IX ASISTENŢĂ SOCIALĂ

171.780

6903

     

ASIGURĂRI ŞI ASISTENŢĂ SOCIALĂ PENTRU ACCIDENTE DE MUNCĂ ŞI BOLI PROFESIONALE

-12.850

   

01

  

CHELTUIELI CURENTE

-12.850

   

10

  

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

550

   

20

  

TITLUL II BUNURI ŞI SERVICII

-400

   

57

  

TITLUL IX ASISTENŢĂ SOCIALĂ

-13.000

9903

     

EXCEDENT/DEFICIT

12.850

9903

11

    

Excedent/Deficit sistem accidente de muncă şi boli profesionale

12.850

ANEXA nr. 101:
MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI, PROTECŢIEI SOCIALE ŞI PERSOANELOR VÂRSTNICE
Bugetul asigurărilor sociale de stat pe anul 2014
- mii lei -

Capitol

Subcapitol

Paragraf

Grupa/
Titlu

Articol

Alineat

Denumire indicator

Influenţe

A

B

1

5003

     

BUGETUL ASIGURĂRILOR SOCIALE DE STAT

203.863

   

01

  

CHELTUIELI CURENTE

203.863

   

10

  

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

5.357

   

20

  

TITLUL II BUNURI ŞI SERVICII

-20.786

   

30

  

TITLUL III DOBÂNZI

-15.000

   

56

  

TITLUL VIII PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

-4.000

   

57

  

TITLUL IX ASISTENŢĂ SOCIALĂ

238.292

6800

03

    

Partea a III-a CHELTUIELI SOCIAL-CULTURALE

203.863

   

01

  

CHELTUIELI CURENTE

203.863

   

10

  

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

5.357

   

20

  

TITLUL II BUNURI ŞI SERVICII

-20.786

   

30

  

TITLUL III DOBÂNZI

-15.000

   

56

  

TITLUL VIII PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

-4.000

   

57

  

TITLUL IX ASISTENŢĂ SOCIALĂ

238.292

6803

     

ASIGURĂRI ŞI ASISTENŢĂ SOCIALĂ

216.713

   

01

  

CHELTUIELI CURENTE

216.713

   

10

  

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

4.807

   

20

  

TITLUL II BUNURI ŞI SERVICII

-20.386

   

30

  

TITLUL III DOBÂNZI

-15.000

   

56

  

TITLUL VIII PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

-4.000

   

57

  

TITLUL IX ASISTENŢĂ SOCIALĂ

251.292

6903

     

ASIGURĂRI ŞI ASISTENŢĂ SOCIALĂ PENTRU ACCIDENTE DE MUNCĂ ŞI BOLI PROFESIONALE

-12.850

   

01

  

CHELTUIELI CURENTE

-12.850

   

10

  

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

550

   

20

  

TITLUL II BUNURI ŞI SERVICII

-400

   

57

  

TITLUL IX ASISTENŢĂ SOCIALĂ

-13.000

ANEXA nr. 102:
MINISTERUL APĂRĂRII NAŢIONALE
Bugetul asigurărilor sociale de Stat pe anul 2014
- mii lei -

Capitol

Subcapitol

Paragraf

Grupa/
Titlu

Articol

Alineat

Denumire indicator

Influenţe

A

B

1

5003

     

BUGETUL ASIGURĂRILOR SOCIALE DE STAT

-41.500

   

01

  

CHELTUIELI CURENTE

-41.500

   

20

  

TITLUL II BUNURI ŞI SERVICE

-1.500

   

57

  

TITLUL IX ASISTENŢĂ SOCIALĂ

-40.000

6800

03

    

Partea a III-a CHELTUIELI SOCIAL-CULTURALE

-41.500

   

01

  

CHELTUIELI CURENTE

-41.500

   

20

  

TITLUL II BUNURI ŞI SERVICE

-1.500

   

57

  

TITLUL IX ASISTENŢĂ SOCIALĂ

-40.000

6803

     

ASIGURĂRI ŞI ASISTENŢĂ SOCIALĂ

-41.500

   

01

  

CHELTUIELI CURENTE

-41.500

   

20

  

TITLUL II BUNURI ŞI SERVICE

-1.500

   

57

  

TITLUL IX ASISTENŢĂ SOCIALĂ

-40.000

ANEXA nr. 103:
MINISTERUL AFACERILOR INTERNE
Bugetul asigurărilor sociale de stat pe anul 2014
- mii lei -

Capitol

Subcapitol

Paragraf

Grupa/
Titlu

Articol

Alineat

Denumire indicator

Influenţe

A

B

1

5003

     

BUGETUL ASIGURĂRILOR SOCIALE DE STAT

-39.000

   

01

  

CHELTUIELI CURENTE

-39.000

   

20

  

TITLUL II BUNURI ŞI SERVICII

-1.400

   

57

  

TITLUL IX ASISTENŢĂ SOCIALĂ

-37.600

6800

03

    

Partea a III-a CHELTUIELI SOCIAL-CULTURALE

-39.000

   

01

  

CHELTUIELI CURENTE

-39.000

   

20

  

TITLUL II BUNURI ŞI SERVICII

-1.400

   

57

  

TITLUL IX ASISTENŢĂ SOCIALĂ

-37.600

6803

     

ASIGURĂRI ŞI ASISTENŢĂ SOCIALĂ

-39.000

   

01

  

CHELTUIELI CURENTE

-39.000

   

20

  

TITLUL II BUNURI ŞI SERVICII

-1.400

   

57

  

TITLUL IX ASISTENŢĂ SOCIALĂ

-37.600

ANEXA nr. 104:
SERVICIUL ROMÂN DE INFORMAŢII
Bugetul asigurărilor sociale de stat pe anul 2014
- mii lei -

Capitol

Subcapitol

Paragraf

Grupa/
Titlu

Articol

Alineat

Denumire indicator

Influenţe

A

B

1

5003

     

BUGETUL ASIGURĂRILOR SOCIALE DE STAT

-2.426

   

01

  

CHELTUIELI CURENTE

-2.426

   

20

  

TITLUL II BUNURI ŞI SERVICII

-514

   

57

  

TITLUL IX ASISTENŢĂ SOCIALĂ

-1.912

6800

03

    

Partea a III-a CHELTUIELI SOCIAL-CULTURALE

-2.426

   

01

  

CHELTUIELI CURENTE

-2.426

   

20

  

TITLUL II BUNURI ŞI SERVICII

-514

   

57

  

TITLUL IX ASISTENŢĂ SOCIALĂ

-1.912

6803

     

ASIGURĂRI ŞI ASISTENŢĂ SOCIALĂ

-2.426

   

01

  

CHELTUIELI CURENTE

-2.426

   

20

  

TITLUL II BUNURI ŞI SERVICII

-514

   

57

  

TITLUL IX ASISTENŢĂ SOCIALĂ

-1.912

ANEXA nr. 2:
MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI, PROTECŢIEI SOCIALE ŞI PERSOANELOR VÂRSTNICE
BUGETUL ASIGURĂRILOR PENTRU ŞOMAJ pe anul 2014
- mii lei -

Capitol

Subcapitol

Paragraf

Grupa/
Titlu

Articol

Alineat

Denumire indicator

Influenţe

A

B

1

0001

04

    

VENITURI - TOTAL

-51.710

0002

04

    

I. VENITURI CURENTE

-27.000

2000

04

    

B. CONTRIBUŢII DE ASIGURĂRI

-10.000

2004

     

CONTRIBUŢIILE ANGAJATORILOR

-8.000

 

02

    

Contribuţii de asigurări pentru şomaj datorate de angajatori

-8.000

2104

     

CONTRIBUŢIILE ASIGURAŢILOR

-2.000

 

02

    

Contribuţii de asigurări pentru şomaj datorate de asiguraţi

-2.000

2900

04

    

C. VENITURI NEFISCALE

-17.000

3000

04

    

C1. VENITURI DIN PROPRIETĂŢI

-13.400

3104

     

VENITURI DIN DOBÂNZI

-13.400

 

03

    

Alte venituri din dobânzi

-1.500

 

04

    

Venituri din dobânzi la fondul de garantare pentru plata creanţelor salariale

-11.900

3600

04

    

C2. VÂNZĂRI DE BUNURI ŞI SERVICII

-3.600

3604

     

DIVERSE VENITURI

-3.600

 

50

    

Alte venituri

-3.600

4100

04

    

IV. SUBVENŢII

-24.710

4200

04

    

SUBVENŢII DE LA ALTE NIVELE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE

-24.710

4204

     

SUBVENŢII DE LA BUGETUL DE STAT

-24.710

 

25

    

Subvenţii primite de bugetul asigurărilor pentru şomaj

-24.710

4904

01

    

Venituri sistem asigurări pentru şomaj

-39.810

4904

02

    

Venituri fond garantare pentru plata creanţelor salariale

-11.900

5004

     

BUGETUL ASIGURĂRILOR PENTRU ŞOMAJ

-41.110

   

01

  

CHELTUIELI CURENTE

-40.600

   

10

  

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

-2.100

   

20

  

TITLUL II BUNURI ŞI SERVICII

-6.500

   

40

  

TITLUL IV SUBVENŢII

-1.000

   

57

  

TITLUL IX ASISTENŢĂ SOCIALĂ

-30.000

   

59

  

TITLUL X ALTE CHELTUIELI

-1.000

   

70

  

CHELTUIELI DE CAPITAL

-510

   

71

  

TITLUL XII ACTIVE NEFINANCIARE

-510

6400

04

    

Partea a III-a CHELTUIELI SOCIAL-CULTURALE

-41,110

   

01

  

CHELTUIELI CURENTE

-40.600

   

10

  

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

-2.100

   

20

  

TITLUL II BUNURI ŞI SERVICII

-6.500

   

40

  

TITLUL IV SUBVENŢII

-1.000

   

57

  

TITLUL IX ASISTENŢĂ SOCIALĂ

-30.000

   

59

  

TITLUL X ALTE CHELTUIELI

-1.000

   

70

  

CHELTUIELI DE CAPITAL

-510

   

71

  

TITLUL XII ACTIVE NEFINANCIARE

-510

6404

     

CHELTUIELILE FONDULUI DE GARANTARE PENTRU PLATĂ CREANŢELOR SALARIALE

-1.300

   

01

  

CHELTUIELI CURENTE

-1.300

   

10

  

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

-300

   

59

  

TITLUL X ALTE CHELTUIELI

-1.000

6504

     

ÎNVĂŢĂMÂNT

-1.000

   

01

  

CHELTUIELI CURENTE

-1.000

   

40

  

TITLUL IV SUBVENŢII

-1.000

6804

     

ASIGURĂRI ŞI ASISTENŢĂ SOCIALĂ

-38.810

   

01

  

CHELTUIELI CURENTE

-38.300

   

10

  

TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL

-1.800

   

20

  

TITLUL II BUNURI ŞI SERVICII

-6.500

   

57

  

TITLUL IX ASISTENŢĂ SOCIALĂ

-30.000

   

70

  

CHELTUIELI DE CAPITAL

-510

   

71

  

TITLUL XII ACTIVE NEFINANCIARE

-510

8904

01

    

Cheltuieli sistem asigurări pentru şomaj

-39.810

8904

02

    

Cheltuieli fond garantare pentru plata creanţelor salariale

-1.300

9904

     

EXCEDENT/DEFICIT

-10.600

9904

11

    

Excedent/Deficit fond garantare pentru plata creanţelor salariale

-10.600

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 719 din data de 1 octombrie 2014