Document embed

DECIZIE nr. 816 din 24 noiembrie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 alin. (5) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, coroborat cu art. 8 - capitolul VIII - anexa VI din Legea-cadru nr. 284/2010 şi cu art. 1 alin. (1) şi (2) şi art. 6 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, precum şi a dispoziţiilor art. 17 alin. (5) din Legea nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor şi procurorilor coroborat cu nota 1 - capitolul I - anexa VI din Legea-cadru nr. 284/2010 şi cu art. 74 alin. (1) şi art. 86 din Legea nr. 303/2004

Daniel Marius Morar	- preşedinte
Valer Dorneanu	- judecător
Petre Lăzăroiu	- judecător
Mircea Ştefan Minea	- judecător
Mona-Maria Pivniceru	- judecător
Puskas Valentin Zoltan	- judecător
Simona-Maya Teodoroiu	- judecător
Tudorel Toader	- judecător
Daniela Ramona Mari ţiu	- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, coroborat cu art. 8 - capitolul VIII - anexa VI din Legea-cadru nr. 284/2010 şi cu art. 1 alin. (1) şi (2) şi art. 6 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, precum şi a dispoziţiilor art. 17 alin. (5) din Legea nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor şi procurorilor coroborat cu nota 1 - capitolul I - anexa VI din Legea-cadru nr. 284/2010 şi cu art. 74 alin. (1) şi art. 86 din Legea nr. 303/2004, excepţie ridicată de Ioan Cosmin Pantea în Dosarul nr. 3.722/2/2014 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.322D/2015.

2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens, face referire la Decizia Curţii Constituţionale nr. 579 din 29 septembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 808 din 30 octombrie 2015.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

4. Prin Încheierea din data de 27 mai 2015, pronunţată în Dosarul nr. 3.722/2/2014, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, coroborat cu art. 8 - capitolul VIII - anexa VI din Legea-cadru nr. 284/2010 şi cu art. 1 alin. şi (2) şi art. 6 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, precum şi a dispoziţiilor art. 17 alin. (5) din Legea nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor şi procurorilor coroborat cu nota 1 - capitolul I - anexa VI din Legea-cadru nr. 284/2010 şi cu art. 74 alin. (1) şi art. 86 din Legea nr. 303/2004, excepţie ridicată de Ioan Cosmin Pantea cu ocazia soluţionării unei acţiuni având ca obiect anularea unui act administrativ.

5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că, deşi intenţia legiuitorului a fost aceea de a asigura un sistem de salarizare unitar, după intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 284/2010, prin mai multe acte normative, s-a stabilit ultraactivitatea unor reglementări anterioare în domeniul salarizării personalului bugetar. Aceste dispoziţii legale, coroborate cu prevederile art. 10 şi ale art. 11 din Legea-cadru nr. 284/2010, care instituiau un sistem de salarizare bazat pe clase şi coeficienţi de salarizare, au condus la existenţa unor discriminări în stabilirea şi acordarea drepturilor salariale unor persoane aflate în situaţii similare. Astfel, s-a ajuns ca, la condiţii de muncă şi de vechime egale, un magistrat să fie retribuit diferenţiat în funcţie de data la care a împlinit o anumită vechime în muncă - respectiv înainte sau după data de 1 ianuarie 2010.

6. În ceea ce priveşte dispoziţiile criticate din Legea nr. 303/2004, susţine că acestea au creat o discriminare în privinţa drepturilor salariale între persoanele care au dobândit calitatea de magistrat în baza dispoziţiilor art. 33 din lege, pe de-o parte, şi cele care au dobândit această calitate în baza art. 13 coroborat cu art. 16 din lege, pe de altă parte. Magistraţii care au absolvit Institutul Naţional al Magistraturii se bucură de o recunoaştere suplimentară a vechimii în funcţie faţă de magistraţii care au dobândit această calitate în baza dispoziţiilor art. 33 din aceeaşi lege. Astfel, primilor li se recunoaşte ca vechime în funcţie şi perioada în care au fost auditori de justiţie, cu toate că în respectiva perioadă au fost doar simpli cursanţi şi nu au desfăşurat efectiv activităţi juridice, în schimb persoanelor care au dobândit calitatea de magistrat în baza dispoziţiilor art. 33 din Legea nr. 303/2004 nu li se recunoaşte ca vechime în funcţie perioada în care au desfăşurat efectiv muncă juridică, respectiv ca fost avocat, notar, consilier juridic, ofiţer de poliţie judiciară etc.

7. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal apreciază că în cauză nu se poate reţine o încălcare a principiilor egalităţii faţă de toţi salariaţii şi al remunerării egale, întrucât drepturile salariale ale magistraţilor care au împlinit o anumită vechime în muncă înainte de 1 ianuarie 2010 au fost stabilite în baza unor acte normative diferite faţă de drepturile magistraţilor care au împlinit o anumita vechime în muncă după data de 1 ianuarie 2010, în cauză fiind pe deplin aplicabil principiul "tempus regit actum". În acest sens, invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 820/2006. Referitor la neconstituţionalitatea art. 17 alin. (5) din Legea nr. 303/2004 coroborat cu nota 1 a capitolului I al anexei VI din Legea-cadru nr. 284/2010 şi cu art. 74 alin. (1) şi art. 86 din Legea nr. 303/2004, reţine că, în ceea ce priveşte inegalitatea de tratament, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a statuat în mod constant că principiul egalităţii presupune identitate de soluţii numai pentru situaţii identice. Or, în cauză este vorba despre persoane care se află în situaţii diferite din perspectiva vechimii în muncă, vechimii în magistratură şi vechimii în funcţie. Pe cale de consecinţă, nu se poate reţine o încălcare a principiului nediscriminării şi egalităţii de tratament, practica Curţii Europene a Drepturilor Omului fiind constantă în a considera că diferenţa de tratament devine discriminare, în înţelesul art. 14 din Convenţie, doar atunci când se introduc distincţii între situaţii analoge şi comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă şi obiectivă. În concluzie, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

9. Avocatul Poporului arată că normele criticate prevăd atât modalităţi referitoare la stabilirea vechimii (în magistratură, în funcţie sau în muncă), cât şi aspecte legate de salarizarea judecătorilor, procurorilor, a personalului de specialitate juridică asimilat acestora şi a magistraţilor-asistenţi, fără a fi menţionate criterii discriminatorii în funcţie de care persoanele aflate în aceeaşi situaţie ar putea fi salarizate distinct. Totodată, din modul în care autorul excepţiei de neconstituţionalitate a înţeles să o motiveze în principal, şi anume printr-o comparare şi coroborare a normelor cuprinse în Legea-cadru nr. 284/2010 cu dispoziţii din Legea nr. 303/2004, rezultă că, mai degrabă, acesta aduce în discuţie probleme legate de modalitatea de interpretare şi aplicare a normelor legale incidente în materie. Or, astfel de aspecte nu pot constitui temei pentru ridicarea unei excepţii de neconstituţionalitate şi excedează competenţei Curţii Constituţionale, fiind de resortul instanţei de judecată care se pronunţă asupra fondului cauzei, precum şi, eventual, al instanţelor de control judiciar, potrivit dispoziţiilor art. 126 alin. (1) şi (3) din Constituţia României. În concluzie, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

12. Curtea, având în vedere cele expuse în Decizia nr. 579 din 29 septembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 808 din 30 octombrie 2015, şi Decizia nr. 1.658 din 28 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 44 din 18 ianuarie 2011, precum şi succesiunea legislativă în domeniu, apreciază că în materia salarizării personalului care ocupă funcţii din cadrul familiei ocupaţionale "Justiţie" sunt aplicabile doar dispoziţiile alin. (5) ale art. 10 din Legea-cadru nr. 284/2010, iar nu şi celelalte alineate ale acestui articol. Astfel, Curtea reţine că obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie art. 10 alin. (5) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, coroborat cu art. 8 - capitolul VIII - anexa VI din Legea-cadru nr. 284/2010 şi cu art. 1 alin. (1) şi (2) şi art. 6 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, precum şi a dispoziţiilor art. 17 alin. (5) din Legea nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor şi procurorilor coroborat cu nota 1 - capitolul I - anexa VI din Legea-cadru nr. 284/2010 şi cu art. 74 alin. (1) şi art. 86 din Legea nr. 303/2004. Legea-cadru nr. 284/2010 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 877 din 28 decembrie 2010; Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 703 din 15 noiembrie 2013; Legea nr. 303/2004 a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 13 septembrie 2005.

Dispoziţiile criticate au următorul conţinut:

- Art. 10 alin. (5) din Legea-cadru nr. 284/2010: "(5) Diferenţa dintre două clase de salarizare succesive este de 2,5% din salariul de bază, solda/salariul de funcţie, indemnizaţia lunară de încadrare, utilizându-se rotunjirea la a doua zecimală a coeficienţilor de ierarhizare aferenţi claselor de salarizare.";

- Art. 8 - capitolul VIII - anexa VI din Legea-cadru nr. 284/2010: "(1) Judecătorii, procurorii, personalul de specialitate juridică asimilat acestora şi magistraţii-asistenţi au dreptul pentru activitatea desfăşurată la o indemnizaţie de încadrare stabilită în raport cu nivelul instanţelor sau parchetelor, cu funcţia deţinută şi, după caz, cu vechimea în muncă şi în funcţie, potrivit prevederilor prezentei legi.

(2) Indemnizaţiile de încadrare şi celelalte drepturi ale judecătorilor, procurorilor; magistraţilor-asistenţi şi ale personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor se stabilesc, după caz, de ministrul justiţiei, de preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, de preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii sau de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu excepţia cazurilor în care prin lege specială sau prin prezenta lege se prevede altfel.";

- Art. 1 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013: "(1) În anul 2014, cuantumul brutal salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2013 în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii şi nu se aplică valoarea de referinţă şi coeficienţii de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuţi în anexele la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare.

(2) În anul 2014, cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizaţia brută de încadrare se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă personalului plătit din fonduri publice pentru luna decembrie 2013, în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.";

- Art. 6 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013: "În anul 2014, prevederile alin. (1) se aplică în mod corespunzător personalului de conducere, precum şi la trecerea într-o altă tranşă de vechime în funcţie personalului care ocupă funcţii din cadrul familiei ocupaţionale «Justiţie».";

- Art. 17 alin. (5) din Legea nr. 303/2004: "Perioada în care o persoană a avut calitatea de auditor de justiţie, dacă a promovat examenul de absolvire a Institutului Naţional al Magistraturii, constituie vechime în funcţia de judecător sau procuror.";

- Nota 1 - capitolul I - anexa VI din Legea-cadru nr. 284/2010: "Prin vechime în funcţie, în sensul prezentei anexe, se înţelege vechimea în funcţia de judecător, procuror, personal asimilat acestora sau magistrat-asistent.";

- Art. 74 alin. (1) din Legea nr. 303/2004: "Pentru activitatea desfăşurată, judecătorii şi procurorii au dreptul la o remuneraţie stabilită în raport cu nivelul instanţei sau al parchetului, cu funcţia deţinută, cu vechimea în magistratură şi cu alte criterii prevăzute de lege.";

- Art. 86 din Legea nr. 303/2004: "Constituie vechime în magistratură perioada în care judecătorul, procurorul, personalul de specialitate juridică prevăzut la art. 87 alin. (1) sau magistratul-asistent a îndeplinit funcţiile de judecător; procuror, personal de specialitate juridică în fostele arbitraje de stat, magistrat-asistent, auditor de justiţie, judecător financiar, judecător financiar inspector, procuror financiar; procuror financiar inspector; consilier şi consilier de conturi în secţia jurisdicţională a Curţii de Conturi, grefier cu studii superioare juridice sau personal de specialitate juridică prevăzut la art. 87 alin. (1), precum şi perioada în care a fost avocat, notar, asistent judiciar, cadru didactic în învăţământul juridic superior acreditat, jurisconsult, consilier juridic, ofiţer de poliţie judiciară cu studii superioare juridice, expert criminalist cu studii superioare juridice, autorizat potrivit legii, personal de probaţiune cu studii superioare juridice sau care a îndeplinit funcţii de specialitate juridică în Institutul de Cercetări Juridice al Academiei Române, Institutul Român pentru Drepturile Omului, în Parlament sau în aparatul acestuia ori în cadrul Administraţiei Prezidenţiale, Guvernului, Curţii Constituţionale, Avocatului Poporului, Curţii de Conturi, Consiliului Legislativ."

13. În opinia autorului excepţiei, textele criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi şi art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi cele ale art. 7 şi art. 23 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.

14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 alin. (5) din Legea-cadru nr. 284/2010, Curtea observă că, referitor la problema de drept a discriminării ce priveşte salarizarea sub aspectul trecerii într-o altă tranşă de vechime ulterior sau anterior anului 2011, a statuat că avansarea personalului încadrat pe funcţii de execuţie în gradaţia corespunzătoare tranşei de vechime în muncă şi calculul indemnizaţiilor potrivit acestor gradaţii se fac potrivit normelor juridice în vigoare la data unei astfel de avansări, cuantumurile ce ar fi putut fi calculate potrivit legislaţiei aplicabile anterior acestei date neavând regimul juridic al unor drepturi câştigate. De altfel, Curtea a subliniat faptul că legiuitorul poate interveni oricând, din raţiuni ce ţin de politica economico-financiară a statului, cu reglementarea unor criterii de avansare şi a unor metodologii de calcul al indemnizaţiilor obţinute în urma avansării, ce devin aplicabile de la data intrării lor în vigoare, înlocuind vechile norme având acelaşi obiect, pe care le abrogă (în acest sens s-a pronunţat Curtea prin Decizia nr. 579 din 29 septembrie 2015, precitată, paragraful 18, şi Decizia nr. 669 din 26 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 8 august 2012).

15. Totodată, prin Decizia nr. 579 din 29 septembrie 2015, paragraful 20, Curtea a reţinut că dispoziţiile de lege criticate, care instituie procentul de 2,5 ca diferenţă între două clase de salarizare, nu conţin niciun element de neconstituţionalitate. Art. 11 alin. (3) din Legea-cadru nr. 284/2010 stabileşte, în mod diferenţiat pe gradaţii, modul de calcul al procentelor cu care se majorează salariul de bază, spre deosebire de vechea reglementare aplicabilă salarizării magistraţilor, care prevedea o majorare de 5%, indiferent de treapta de vechime în muncă în care se trecea. Astfel, diferenţele de salarizare referitoare la personalul care ocupă funcţii din cadrul familiei ocupaţionale "Justiţie" provin din întreaga succesiune a actelor normative intervenite după anul 2011, raportată la prevederile aplicabile anterior anului 2011, iar nu din dispoziţiile de lege criticate.

16. De asemenea, Curtea, în jurisprudenţa sa, a statuat că situaţia diferită în care se află cetăţenii în funcţie de reglementarea aplicabilă potrivit principiului tempus regit actum nu poate fi privită ca o încălcare a dispoziţiilor constituţionale care consacră egalitatea în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi discriminări (a se vedea, în acest sens, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 20 din 2 februarie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 18 februarie 2000, Decizia nr. 820 din 9 noiembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 39 din 18 ianuarie 2007).

17. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenţei în materie, Curtea apreciază că soluţiile şi considerentele mai sus amintite îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

18. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 17 alin. (5) din Legea nr. 303/2004, Curtea observă că autorul excepţiei doreşte, în esenţă, ca prin decizia Curţii Constituţionale să fie recunoscută ca vechime în funcţia de judecător şi procuror şi perioada în care persoanele, care au dobândit calitatea de magistrat în baza dispoziţiilor art. 33 din Legea nr. 303/2004, au desfăşurat muncă de avocat, notar, consilier juridic, ofiţer de poliţie judiciară etc.

19. Referitor la această critică de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, prin Decizia nr. 14 din 22 ianuarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 148 din 20 martie 2013, a statuat că dispoziţiile Legii nr. 303/2004 reglementează două modalităţi de admitere în magistratură. Cele două modalităţi au două elemente comune, primul constând în condiţiile generale, enumerate la art. 14 alin. (1), ce definesc vocaţia sau posibilitatea unei persoane de a dobândi calitatea de magistrat, iar a doua rezidă în promovarea concursului organizat, în acest scop, pe baza competenţei profesionale, a aptitudinilor şi a bunei reputaţii. În continuare, observăm că art. 33 alin. (1) din lege are în vedere o paletă largă de persoane care au vocaţia de a participa la concursul de accedere în magistratură, acestea desfăşurând activităţi specifice fiecărei profesii în parte. Tocmai de aceea, dispoziţiile art. 33 alin. (13) din lege dispun că, după numirea în funcţia de judecător sau procuror, persoanele prevăzute la alin. (1) al aceluiaşi articol sunt obligate să urmeze, pe o perioadă de 6 luni, un curs de formare profesională în cadrul Institutului Naţional al Magistraturii.

20. Pe de altă parte, Curtea constată că, potrivit art. 16 alin. (2) şi (4) din Legea nr. 303/2004, formarea profesională iniţială în cadrul Institutului Naţional al Magistraturii constă în pregătirea teoretică şi practică a auditorilor de justiţie pentru a deveni judecători sau procurori, aceştia efectuând stagii de practică în cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor şi asistând la şedinţele de judecată şi la activitatea de urmărire penală. Totodată, potrivit art. 17 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 303/2004, auditorii de justiţie beneficiază de o bursă având caracterul unei indemnizaţii lunare corespunzătoare funcţiei de judecător stagiar şi procuror stagiar, aceasta având natura şi regimul juridic al unui drept salarial. Astfel, având în vedere specificul pregătirii profesionale realizate în cadrul Institutului Naţional al Magistraturii, legiuitorul a apreciat că această perioadă constituie vechime în funcţia de judecător sau procuror.

21. Instanţa de contencios constituţional a statuat cu valoare de principiu că "stabilirea sistemului de salarizare pentru sectorul bugetar este un drept şi o obligaţie a legiuitorului" (Decizia nr. 108 din 14 februarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 212 din 8 martie 2006) şi că "stabilirea principiilor şi a condiţiilor de acordare a drepturilor salariale personalului bugetar intră în atribuţiile exclusive ale legiuitorului (Decizia nr. 706 din 11 septembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 23 octombrie 2007).

22. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ioan Cosmin Pantea în Dosarul nr. 3.722/2/2014 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 10 alin. (5) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, coroborat cu art. 8 - capitolul VIII - anexa VI din Legea-cadru nr. 284/2010 şi cu ari. 1 alin. (1) şi (2) şi art. 6 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, precum şi a dispoziţiilor art. 17 alin. (5) din Legea nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor şi procurorilor coroborat cu nota 1 - capitolul I - anexa VI din Legea-cadru nr. 284/2010 şi cu art. 74 alin. (1) şi art. 86 din Legea nr. 303/2004 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 24 noiembrie 2015.

-****-

PREŞEDINTE,

DANIEL MARIUS MORAR

Magistrat-asistent,

Daniela Ramona Mariţiu

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 165 din data de 4 martie 2016