LEGE nr. 48 din 30 martie 2016 privind instituirea Zilei Mondiale a Vederii în România
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
Art. 1
Se instituie Ziua Mondială a Vederii în România în cea de-a doua zi de joi a lunii octombrie.
Art. 2
Ziua Mondială a Vederii în România poate fi marcată de către autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, organizaţiile neguvernamentale din domeniul medical, reprezentanţe ale României în străinătate, entităţi medicale publice şi private, prin organizarea de evenimente dedicate prevenirii afecţiunilor oculare şi orbirii.
Art. 3
Ministerul Sănătăţii este responsabil cu coordonarea activităţii dedicate Zilei Mondiale a Vederii în România.
-****-
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.

PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR

VALERIU-ŞTEFAN ZGONEA

PREŞEDINTELE SENATULUI

CĂLIN-CONSTANTIN-ANTON POPESCU-TĂRICEANU

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 241 din data de 1 aprilie 2016