ORDIN nr. 215 din 15 februarie 2016 pentru modificarea Ordinului ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 150/2010 privind comercializarea seminţelor de plante oleaginoase şi pentru fibre
Având în vedere Referatul de aprobare nr. 305.715 din 11 februarie 2016, elaborat de Direcţia generală control, antifraudă şi inspecţii, Direcţia monitorizare inspecţii, verificare şi control,
luând în considerare necesitatea armonizării legislaţiei româneşti cu Directiva de punere în aplicare (UE) 2016/11 a Comisiei din 5 ianuarie 2016 de modificare a anexei II la Directiva 2002/57/CE a Consiliului privind comercializarea seminţelor de plante oleaginoase şi pentru fibre,
având în vedere prevederile art. 12 alin. (1) din Legea nr. 266/2002 privind producerea, prelucrarea, controlul şi certificarea calităţii, comercializarea seminţelor şi a materialului săditor, precum şi înregistrarea soiurilor de plante, republicată,
În temeiul prevederilor art. 10 alin. (5) şi art. 7 din Hotărârea Guvernului nr. 1.185/2014 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, cu modificările şi completările ulterioare,
ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale emite prezentul ordin.
Art. I
Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 150/2010 privind comercializarea seminţelor de plante oleaginoase şi pentru fibre, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 440 din 30 iunie 2010, se modifică după cum urmează:
- în anexa nr. 2, la capitolul I punctul 2, litera b) va avea următorul cuprins:
"b) Puritatea varietală minimă a seminţelor varietăţilor hibride trebuie să fie:
- sămânţă Bază, componentă feminină - 99,0%;
- sămânţă Bază, componentă masculină - 99,9%;
- sămânţă Certificată din varietăţi hibride de rapiţă de toamnă - 90,0%;
- sămânţă Certificată din varietăţi hibride de rapiţă de primăvară - 85,0%;"
Art. II
Prezentul ordin se aplică de la 1 ianuarie 2017.
Art. III
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
-****-

Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale,

Achim Irimescu

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 170 din data de 7 martie 2016