HOTĂRÂRE nr. 982 din 11 decembrie 2013 privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli rectificat pe anul 2013 pentru Societatea Comercială "Electrocentrale Grup" - S.A., aflată sub autoritatea Departamentului pentru Energie
Având în vedere prevederile art. 4 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară şi ale art. 53 alin. (1) din Legea bugetului de stat pe anul 2013 nr. 5/2013, cu modificările şi completările ulterioare,
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Articol unic
(1)Se aprobă bugetul de venituri şi cheltuieli rectificat pe anul 2013 pentru Societatea Comercială "Electrocentrale Grup" - S.A., aflată sub autoritatea Departamentului pentru Energie, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
(2)În cazul în care în execuţie se înregistrează depăşiri sau nerealizări ale veniturilor aprobate, Societatea Comercială "Electrocentrale Grup" - S.A. poate efectua cheltuieli totale proporţional cu gradul de realizare al veniturilor totale, cu încadrarea în indicatorii de eficienţă aprobaţi.
-****-

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

p. Ministrul delegat pentru energie,

Mihai Adrian Albulescu,

secretar de stat

Viceprim-ministru, ministrul finanţelor publice,

Daniel Chiţoiu

p. Ministrul delegat pentru buget,

Gheorghe Gherghina,

secretar de stat

Ministrul muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice,

Mariana Câmpeanu

ANEXĂ:
DEPARTAMENTUL PENTRU ENERGIE
Societatea Comercială "Electrocentrale Grup" - S.A. Bucureşti
BUGETUL DE VENITURI ŞI CHELTUIELI rectificat pe anul 2013 al Societăţii Comerciale "Electrocentrale Grup" - S.A.
- mii lei -
 

INDICATORI

Nr. rd.

PROPUNERE RECTIFICARE BVC 2013

0

1

2

3

5

I.

  

VENITURI TOTALE (Rd.l=Rd.2+Rd.3+Rd.4)

1

31.551

 

1

 

Venituri din exploatare

2

31.551

 

2

 

Venituri financiare

3

 
 

3

 

Venituri extraordinare

4

 

II.

  

CHELTUIELI TOTALE (Rd.5=Rd.6+Rd.17+Rd.18)

5

31.407

 

1

 

Cheltuieli de exploatare, din care:

6

31.407

  

A.

cheltuieli cu bunuri şi servicii

7

4.787

  

B.

cheltuieli cu impozite, taxe şi vărsăminte asimilate

8

1.319

  

C.

cheltuieli cu personalul, din care:

9

16.396

   

C1

ch. cu salariile

10

8.869

   

C2

bonusuri

11

1.083

   

C3

alte cheltuieli cu personalul, din care: (comisii privatizare, etc.)

12

3.380

    

cheltuieli cu plăţi compensatorii aferente disponibilizărilor de personal

13

3.107

   

C4

cheltuieli aferente contractului de mandat, CA, AGA, CENZORI

14

241

   

C5

cheltuieli cu asigurările şi protecţia socială, fondurile speciale şi alte obligaţii legale

15

2.823

  

D.

alte cheltuieli de exploatare (AMORTIZARE)

16

8.905

 

2

 

Cheltuieli financiare

17

 
 

3

 

Cheltuieli extraordinare

18

 

III

  

REZULTATUL BRUT (profit/pierdere)

19

144

IV

  

IMPOZIT PE PROFIT

20

22

V

  

PROFITUL CONTABIL RĂMAS DUPĂ DEDUCEREA IMPOZITULUI PE PROFIT, din care:

21

122

 

1

 

Rezerve legale

22

7

 

2

 

Alte rezerve reprezentând facilitaţi fiscale prevăzute de lege

23

 
 

3

 

Acoperirea pierderilor contabile din anii precedenţi

24

 
 

4

 

Constituirea surselor proprii de finanţare pentru proiectele cofinanţate din împrumuturi externe, precum şi pentru constituirea surselor necesare rambursării ratelor de capital, plăţii dobânzilor, comisioanelor şi altor costuri aferente acestor împrumuturi externe

25

 
 

5

 

Alte repartizări prevăzute de lege

26

 
 

6

 

Profitul contabil rămas după deducerea suinelor de la Rd. 22, 23, 24, 25 şi 26.

27

115

 

7

 

Participarea salariaţilor la profit în limita a 10% din profitul net, dar nu mai mult de nivelul unui salariu de bază mediu lunar realizat la nivelul operatorului economic în exerciţiul financiar de referinţă

28

 
 

8

 

Minimim 50% vărsăminte la bugetul de stat sau local în cazul regiilor autonome, ori dividende cuvenite acţionarilor, în cazul societăţilor/ companiilor naţionale şi societăţilor cu capital integral sau majoritar de stat, din care:

29

98

  

a)

Dividende cuvenite bugetului de stat sau local, după caz

30

98

 

9

 

Profitul nerepartizat pe destinaţiile prevăzute la Rd.22 - Rd.29 se repartizează la alte rezerve şi constituie sursă proprie de finanţare

31

16

VI

  

VENITURI DIN FONDURI EUROPENE

32

 

VII

  

CHELTUIELI ELIGIBILE DIN FONDURI EUROPENE, din care:

33

 
  

a)

cheltuieli materiale

34

 
  

b)

cheltuieli cu salariile

35

 
  

c)

cheltuieli privind prestările de servicii

36

 
  

d)

cheltuieli cu reclama şi publicitate

37

 
  

e)

alte cheltuieli

38

 

VIII

  

SURSE DE FINANŢARE A INVESTIŢIILOR, din care:

39

9.945

 

1

 

Alocaţii de la buget

40

 

IX

  

CHELTUIELI PENTRU INVESTIŢII/ SURSE PROPRII

41

9.945

X

  

DATE DE FUNDAMENTARE

42

 
 

1

 

Nr. de personal prognozat la finele anului

43

50

 

2

 

Nr. mediu de salariaţi total

44

261

 

3

 

Cheltuieli de natură salarială (a+b), din care:

45

9.952

  

a)

cheltuieli cu salariile

46

8.869

  

b)

bonusuri

47

1.083

 

4

 

Câştigul mediu lunar pe salariat (lei/persoană) determinat pe baza fondului de salarii aferent personalului angajat pe bază de contract individual de muncă (Rd.46/Rd.44)/10*1000

48

3.398

 

5

 

Câştigul mediu lunar pe salariat (lei/persoana) influenţat de bonificaţiile şi bonusurile în lei şi sau natură (Rd.45/Rd.44)/10*1000

49

3.813

 

6

 

Productivitatea muncii în unităţi valorice pe total personal mediu în preţuri curente (lei/persoană) (Rd.2/Rd.44)

50

121

 

7

 

Productivitatea muncii pe total personal mediu în preţuri comparabile (lei/persoană) (Rd.1/Rd.44*ICP)

51

 
 

8

 

Productivitatea muncii în unităţi fizice pe total personal mediu (unităţi fizice/ persoană)

52

 
 

9

 

Cheltuieli totale la 1000 lei venituri totale (Rd.5/Rd.1)x 1000

53

995

 

10

 

Plăţi restante, în preţuri curente

54

 
 

11

 

Creanţe restante, în preţuri curente

55

 
Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 785 din data de 16 decembrie 2013