ORDIN nr. 583 din 14 aprilie 2015 pentru publicarea acceptării amendamentelor la anexa Protocolului din 1997 privind amendarea Convenţiei internaţionale din 1973 pentru prevenirea poluării de către nave, aşa cum a fost modificată prin Protocolul din 1978 referitor la aceasta, precum şi a amendamentelor la Codul tehnic NOx 2008, adoptate de Organizaţia Maritimă Internaţională prin Rezoluţia MEPC.251(66) a Comitetului pentru protecţia mediului marin din 4 aprilie 2014
Având în vedere prevederile art. 16(2)(f)(iii) şi ale art. 16(2)(g)(ii) din Convenţia internaţională din 1973 pentru prevenirea poluării de către nave,
în temeiul prevederilor art. 4 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 42/1997 privind transportul maritim şi pe căile navigabile interioare, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 2 pct. 20 şi art. 5 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 21/2015 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Transporturilor,
ministrul transporturilor emite următorul ordin:
Art. 1
Se publică amendamentele la anexa Protocolului din 1997 privind amendarea Convenţiei internaţionale din 1973 pentru prevenirea poluării de către nave aşa cum a fost modificată prin Protocolul din 1978 referitor la aceasta - Amendamente la regulile 2, 13, 19, 20 şi 21 şi la Suplimentul la Certificatul IAPP în conformitate cu anexa VI la MARPOL şi la dispoziţiile referitoare la certificarea motoarelor cu combustibil mixt în conformitate cu Codul tehnic NOx 2008 - adoptate de Organizaţia Maritimă Internaţională prin Rezoluţia MEPC.251(66) a Comitetului pentru protecţia mediului marin din 4 aprilie 2014, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
Art. 2
Autoritatea Navală Română va duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Art. 3
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi intră în vigoare la 1 septembrie 2015.
-****-

p. Ministrul transporturilor,

Iulian Ghiocel Matache,

secretar de stat

ANEXĂ:
Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 266 din data de 21 aprilie 2015