Document embed

DECIZIE nr. 11 din 22 aprilie 2015 privind pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a chestiunii de drept "dacă în privinţa infracţiunii de contrabandă, în cazul în care bunurile care fac obiectul infracţiunii au fost identificate şi indisponibilizate în vederea confiscării, se va dispune atât confiscarea bunurilor respective, cât şi obligarea autorului/autorilor la plata taxelor vamale, a accizelor şi a taxei pe valoare adăugată, calculate prin raportare la valoarea în vamă a bunurilor confiscate ori se va dispune doar confiscarea bunurilor respective"

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

COMPLETUL PENTRU DEZLEGAREA UNOR CHESTIUNI DE DREPT ÎN MATERIE PENALĂ

Dosar nr. 612/1/2015

Mirela Sorina Popescu	- preşedintele Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - preşedintele completului
Săndel Lucian Macavei	- judecător la Secţia penală
Lucia Tatiana Rog	- judecător la Secţia penală
Lavinia Valeria Lefterache	- judecător la Secţia penală
Ioana Alina Ilie	- judecător la Secţia penală
Silvia Cerbu	- judecător la Secţia penală
Simona Daniela Encean	- judecător la Secţia penală
Luciana Mera	- judecător la Secţia penală - judecător-raportor
Florentina Dragomir	- judecător la Secţia penală
Mihaela Ivănuş	- magistrat-asistent

S-a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Galaţi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori - prin Încheierea de şedinţă din data de 4 februarie 2015 pronunţată în Dosarul nr. 1.116/316/2014, prin care, în temeiul art. 475 din Codul de procedură penală, se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a chestiunii de drept "dacă în privinţa infracţiunii de contrabandă, în cazul în care bunurile care fac obiectul infracţiunii au fost identificate şi indisponibilizate în vederea confiscării, se va dispune atât confiscarea bunurilor respective, cât şi obligarea autorului/autorilor la plata taxelor vamale, a accizelor şi a taxei pe valoare adăugată, calculate prin raportare la valoarea în vamă a bunurilor confiscate ori se va dispune doar confiscarea bunurilor respective".

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a fost constituit conform prevederilor art. 476 alin. (6) din Codul de procedură penală şi art. 274 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.

Şedinţa a fost prezidată de către preşedintele Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, doamna judecător Mirela Sorina Popescu.

La şedinţa de judecată a participat doamna Mihaela Ivănuş, magistrat-asistent în cadrul Secţiei penale, desemnat în conformitate cu dispoziţiile art. 276 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de domnul procuror Cosmin Grancea.

Magistratul-asistent a prezentat referatul cauzei, arătând că au transmis puncte de vedere asupra chestiunii de drept curţile de apel Bacău, Braşov, Bucureşti, Cluj, Constanţa, Craiova, Galaţi, Iaşi, Oradea, Piteşti, Ploieşti, Suceava, Târgu Mureş şi Timişoara.

Totodată, asupra chestiunii ce formează obiectul sesizării au comunicat puncte de vedere prof. dr. V. Paşca din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara, Facultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative şi Academia Română - Institutul de Cercetări Juridice "Andrei Rădulescu".

A fost depus la dosar raportul întocmit de judecătorul - raportor, care a fost comunicat inculpatului C.G.I. şi părţii civile Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (A.N.A.F.) prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi (D.G.R.F.P. Galaţi) potrivit dispoziţiilor art. 476 alin. (9) din Codul de procedură penală.

Atât inculpatul C.G.I., cât şi partea civilă A.N.A.F., prin D.G.R.F.P. Galaţi, au comunicat punctele lor de vedere cu privire la chestiunea de drept supusă judecăţii.

Magistratul-asistent a mai precizat că, la data de 25 martie 2015, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - a transmis Adresa nr. 400/C/440/III-5/2015 din 24 martie 2015 prin care s-a adus la cunoştinţă că în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu există în lucru nicio sesizare având ca obiect promovarea unui recurs în interesul legii cu privire la problema de drept cu care a fost sesizată instanţa, fiind transmise totodată şi concluzii scrise.

Preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, doamna judecător Mirela Sorina Popescu, constatând că nu sunt alte cereri sau excepţii de formulat, a acordat cuvântul domnului procuror Cosmin Grancea să susţină punctul de vedere al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la problema supusă dezbaterii în Dosarul nr. 612/1/2015.

Reprezentantul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a arătat că sunt îndeplinite toate condiţiile de admisibilitate a sesizării, în sensul că aceasta este formulată de un complet al unei instanţe învestite cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, cauza se află în cursul judecăţii, problema de drept a cărei dezlegare se solicită nu a mai fost supusă examenului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, nestatuându-se asupra ei printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, iar de lămurirea respectivei chestiuni de drept depinde soluţia ce va fi dată pe fondul cauzei de către Curtea de Apel Galaţi.

Pe fondul sesizării, a apreciat că, la momentul soluţionării, trebuie să se aibă în vedere considerentele pe care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii - le-a expus în Decizia nr. 17/2013 cu privire la încadrarea juridică în cazul în care se reţine atât infracţiunea de contrabandă, cât şi infracţiunea de evaziune fiscală.

În acest sens, Înalta Curte a reţinut că infracţiunea de contrabandă constituie o infracţiune complexă, iar elementul material şi scopul infracţiunii de evaziune fiscală sunt incluse în elementul material şi în scopul infracţiunii de contrabandă. S-a constatat că această soluţie nu împiedică soluţionarea acţiunii civile, în sensul de a fi obligaţi inculpaţii la plata tuturor daunelor, taxele fiind datorate în considerarea bunurilor, şi nu în considerarea încadrării juridice a faptei. Totodată, s-a făcut referire la jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.

A susţinut că dispoziţiile legale care trebuie interpretate sunt identice în Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, cu modificările şi completările ulterioare, şi în Codul vamal comunitar, iar prevederile din Codul vamal comunitar au fost deja interpretate de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, astfel încât soluţia nu poate fi decât aceea care a fost deja pronunţată de instanţa europeană.

A menţionat că dispoziţiile legale care trebuie interpretate sunt cele privind definiţia dată datoriei vamale, precum şi cele privind definiţia dată naşterii şi stingerii acestei datorii. În Codul vamal comunitar se prevede că datoria vamală reprezintă obligaţia unei persoane de a plăti cuantumul drepturilor de import, iar drepturile de import sunt taxele vamale şi taxele vamale cu efect echivalent. Datoria vamală se naşte, între altele, şi prin introducerea ilegală de bunuri pe teritoriul comunităţii, din chiar momentul introducerii acestor bunuri. Datoria vamală se stinge, între altele, şi prin confiscare, dar numai în situaţia în care această confiscare s-a produs înainte de acordarea liberului de vamă.

În interpretarea acestor dispoziţii, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a pronunţat mai multe hotărâri, exemplificând Hotărârea Veli Elshani, prin care instanţa europeană a statuat că fac obiectul unei introduceri ilegale pe teritoriul comunităţii mărfurile care, după trecerea de primul birou vamal situat în interiorul teritoriului comunităţii, nu au fost prezentate în vamă şi nu au fost transportate spre acel birou vamal. S-a mai arătat că dispoziţiile Legii nr. 86/2006, cu modificările şi completările ulterioare, trebuie interpretate în sensul că, pentru a determina stingerea datoriei vamale, sechestrarea bunurilor trebuie să intervină înainte ca acestea să treacă de primul birou vamal situat în interiorul comunităţii. Dacă sechestrarea intervine după ce bunurile au trecut de primul birou vamal, acestea ajung să circule în interiorul comunităţii şi constituie o ameninţare la comerţul comunitar şi la concurenţă, astfel încât ele trebuie să aibă regimul bunurilor care ar circula legal în interiorul comunităţii, urmând să fie supuse taxelor vamale.

Prin urmare, dacă sechestrarea bunurilor intervine după ce acestea au trecut de primul birou vamal, datoria vamală nu se stinge prin sechestrare şi confiscare.

Totodată, în Cauza Dansk Transport og Logistik, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a statuat şi care este momentul exigibilităţii diverselor taxe, respectiv că faptul generator al accizei şi al taxei pe valoare adăugată se produce în momentul în care aceste bunuri sunt introduse pe teritoriul comunităţii.

Având în vedere această jurisprudenţă a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene şi împrejurarea că infracţiunea de contrabandă a fost definită de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii - ca fiind o infracţiune complexă, care include infracţiunea de evaziune fiscală, a apreciat că trebuie să se răspundă sesizării strict cu privire la situaţia de fapt care a determinat problema de drept în cauză, în sensul că indisponibilizarea bunurilor introduse pe teritoriul comunităţii nu duce la stingerea datoriei vamale, cu excepţia cazului în care ele au fost indisponibilizate înainte de a trece de primul birou vamal.

De asemenea, aceasta trebuie să fie soluţia în toate situaţiile care pot apărea, indiferent că bunurile trec prin vamă sau prin alte locuri decât cele care sunt stabilite pentru control vamal.

Un membru al Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a solicitat reprezentantului Ministerului Public să precizeze în ce măsură problema cu care a fost învestită Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie impune lămurirea unor aspecte conexe, şi anume: la ce taxe se referă datoria vamală, obligativitatea acordării accesoriilor fiscale, precum şi temeiul confiscării, având în vedere sub acest ultim aspect concluziile scrise depuse de parchet, în cuprinsul cărora se face referire la dispoziţiile art. 112 alin. (1) lit. a) din Codul penal.

Reprezentantul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a arătat că hotărârea prealabilă nu ar trebui să cuprindă referiri la temeiul confiscării sau să cuprindă în considerente o expunere detaliată cu privire la acest aspect, deoarece nu confiscarea reprezintă problema ce trebuie rezolvată, ci aspectul privind obligarea la plata taxelor vamale.

Dacă s-ar aprecia că temeiul confiscării este reprezentat de dispoziţiile art. 112 alin. (1) lit. a) din Codul penal, nu s-ar putea dispune confiscarea prin echivalent, având în vedere prevederile art. 112 alin. (5) din Codul penal, care fac trimitere doar la lit. b)-e) ale art. 112 alin. (1) din Codul penal, însă nu aceasta este problema din speţă, întrucât, în cauză, bunurile au fost indisponibilizate, deci ele există. De asemenea, hotărârile Curţii de Justiţie a Uniunii Europene se referă strict la situaţia când bunurile au fost indisponibilizate şi urmează a fi confiscate.

În ce priveşte plata accesoriilor, există pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie o sesizare în sensul pronunţării unei hotărâri prealabile care are ca obiect plata accesoriilor în cazul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală.

În concluzie, a apreciat că ar trebui ca sesizarea să fie soluţionată limitat la situaţia introducerii ilegale a unor bunuri care au fost indisponibilizate şi dacă în această situaţie se plătesc sau nu taxe vamale.

Preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, constatând că nu mai sunt întrebări de formulat din partea membrilor completului, a declarat dezbaterile închise, reţinându-se dosarul în pronunţare.

ÎNALTA CURTE,

Asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele:

I. Titularul şi obiectul sesizării

Prin Încheierea de şedinţă din data de 4 februarie 2015 pronunţată în Dosarul nr. 1.116/316/2014, Curtea de Apel Galaţi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea dezlegării de principiu a chestiunii de drept "dacă în privinţa infracţiunii de contrabandă, în cazul în care bunurile care fac obiectul infracţiunii au fost identificate şi indisponibilizate în vederea confiscării, se va dispune atât confiscarea bunurilor respective, cât şi obligarea autorului/autorilor la plata taxelor vamale, a accizelor şi a taxei pe valoare adăugată, calculate prin raportare la valoarea în vamă a bunurilor confiscate ori se va dispune doar confiscarea bunurilor respective".

II. Expunerea succintă a cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 1.116/316/2014 al Curţii de Apel Galaţi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori

Curtea de Apel Galaţi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori a fost sesizată cu apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Bujor de partea civilă A.N.A.F., prin D.G.R.F.P. Galaţi, şi de inculpatul C.G.I. împotriva Sentinţei penale nr. 203 din 13 noiembrie 2014 pronunţate de Judecătoria Târgu Bujor în Dosarul nr. 1.116/316/2014.

Prin Rechizitoriul nr. 130/P/2013 din 8 iulie 2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Bujor, înregistrat pe rolul Judecătoriei Târgu Bujor sub nr. 1.116/316/2014, în data de 9 iulie 2014 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului C.G.I. pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă, prevăzută de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, cu modificările şi completările ulterioare.

S-a reţinut, în esenţă, că la data de 25 ianuarie 2010, îl jurul orelor 10,30, inculpatul C.G.I. a plecat de la domiciliu, la volanul autoturismului marca Volkswagen Passat nr. BR 73 GCM, a trecut frontiera între România şi Republica Moldova prin P.T.F. Oancea, judeţul Galaţi, şi s-a deplasat în piaţa din localitatea Cahul, unde a luat legătura cu o persoană de sex masculin, pe care o cunoştea sub numele de Saşa, despre care ştia că se ocupă cu vânzarea de ţigări şi electrocasnice şi a stabilit cu aceasta să îi procure cantitatea de 5.000 de pachete de ţigări de provenienţă din Republica Moldova, pentru care urma să îi achite suma de 17.700 lei.

Conform înţelegerii, inculpatul s-a reîntors în România, intrând prin P.T.F. Oancea, judeţul Galaţi, în jurul orelor 14,30- 15,00 şi s-a deplasat în localitatea Roşcani, judeţul Galaţi, acesta fiind locul convenit cu cetăţeanul moldovean pentru efectuarea tranzacţiei. A aşteptat, în locaţia stabilită, până în jurul orei 22,00, când, în apropierea sa, au staţionat două autoturisme cu numere de înmatriculare de Republica Moldova, din care au coborât două persoane de sex masculin. A discutat cu una dintre ele, pe nume Ion, care i-a înmânat mai multe colete învelite în folie neagră de plastic, în care se afla cantitatea de ţigări solicitată, respectiv 5.000 de pachete, şi căreia i-a achitat contravaloarea acestora, respectiv suma de 17.700 lei. După finalizarea tranzacţiei, inculpatul a încărcat coletele în maşina personală şi s-a deplasat pe DN 26, judeţul Galaţi, cu intenţia de a ajunge la domiciliu.

Pe raza localităţii Vlăşcuţa, comuna Măstăcani, judeţul Galaţi, inculpatul a fost oprit în trafic de un echipaj al poliţiei de frontieră, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu. Cu ocazia controlului asupra autoturismului condus de inculpat au fost descoperite, atât în portbagaj, cât şi în habitaclu, coletele învelite în folie neagră de plastic. I s-a solicitat inculpatului să desfacă un colet, descoperindu-se în interior mai multe pachete de ţigări marca Winston, având aplicat timbru de acciză Republica Moldova. Inculpatul a fost condus la sediul poliţiei de frontieră unde, în prezenţa sa, au fost deschise toate coletele pe care le transporta, constatându-se că acestea conţineau pachete de ţigări de diferite mărci (Winston Silver, Winston Blue Super Slims, Glamour Azure Super Slims şi Kent Nanotek), având aplicate timbre de acciză Republica Moldova.

S-a procedat la numărarea ţigaretelor, rezultând cantitatea totală de 5.914 pachete, ce a fost ridicată de organele de poliţie şi depusa la camera de corpuri delicte a S.T.P.F. Galaţi, cu Dovada seria AAA nr. 05541 din data de 27 ianuarie 2010.

De asemenea, de la inculpat au fost ridicate şi sumele de 487 lei şi 2.550 euro, asupra cărora a fost instituită măsura asigurătorie a sechestrului.

Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Galaţi a comunicat că se constituie parte civilă în cauză cu suma de 54.076 lei, reprezentând cuantumul drepturilor vamale şi altor taxe datorate în vamă la data de 25 ianuarie 2010, aferente mărfurilor introduse/deţinute ilegal în ţară, la care se adaugă accesoriile prevăzute de lege pentru creanţele fiscale până la data plăţii integrale.

Prin Sentinţa penală nr. 203/13 noiembrie 2014 a Judecătoriei Târgu Bujor s-a dispus, în baza art. 386 din Codul de procedură penală, raportat la art. 5 din Codul penal, schimbarea încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina inculpatului C.G.I., din infracţiunea de contrabandă, prevăzută de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, cu modificările şi completările următoare, în infracţiunea de complicitate la contrabandă, prevăzută de art. 26 din Codul penal (1969), raportat la art. 270 alin. (1) din Legea nr. 86/2006, cu modificările şi completările ulterioare (faptă săvârşită la data de 25 ianuarie 2010) şi condamnarea acestuia la pedeapsa închisorii de 1 (un) an şi 6 (şase) luni şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) din Codul penal (1969), pe o perioadă de 2 (doi) ani. S-a aplicat şi pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a II-a şi lit. b) din Codul penal (1969).

În temeiul art. 81 alin. 1 din Codul penal (1969), s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei închisorii pe durata unui termen de încercare de 3 (trei) ani şi 6 (şase) luni.

S-a respins, ca nefondată, acţiunea formulată de partea civilă A.N.A.F., prin D.G.R.F.P. Galaţi, privind obligarea inculpatului la plata sumei de 54.076 lei, reprezentând cuantumul drepturilor vamale şi al altor taxe datorate în vamă la data de 25 ianuarie 2010, aferente mărfurilor introduse/deţinute ilegal în ţară, la care s-au adăugat accesoriile prevăzute de lege pentru creanţele fiscale de la data de 25 ianuarie 2010, până la data plăţii integrale.

În temeiul art. 118 alin. 1 lit. e) din Codul penal (1969), s-a dispus confiscarea de la inculpat a 5.914 pachete de ţigarete, depuse la camera de corpuri delicte a S.T.P.F. Galaţi.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) din Codul de procedură penală, s-a dispus ridicarea - la momentul rămânerii definitive a sentinţei penale - a sechestrelor asigurătorii instituite prin Ordonanţa nr. 18/D/P/2010 din data de 29 martie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Galaţi.

În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, instanţa de fond a arătat că, potrivit dispoziţiilor art. 277 din Legea nr. 86/2006, cu modificările şi completările ulterioare, când mărfurile sau alte bunuri care au făcut obiectul infracţiunii nu se găsesc, infractorul este obligat la plata echivalentului lor în lei. Per a contrario, atunci când mărfurile sau bunurile care au făcut obiectul infracţiunii de contrabandă se găsesc şi sunt ulterior confiscate, infractorul nu va mai fi obligat la plata echivalentului lor în lei, în acelaşi sens pronunţându-se şi instanţa supremă prin Decizia penală nr. 1.644 din i aprilie 2003.

De asemenea, s-a mai învederat că, potrivit art. 256 alin. (1) din Legea nr. 86/2006, cu modificările şi completările ulterioare, datoria vamală se stinge prin: a) plata cuantumului drepturilor; b) remiterea cuantumului drepturilor; c) invalidarea declaraţiei vamale depuse pentru un regim vamal ce implică obligaţia de plată a drepturilor; d) confiscare; e) distrugerea prin dispoziţia autorităţii vamale; f) abandonul în favoarea statului; g) pierderea mărfurilor datorită cazului fortuit sau forţei majore; h) scăderea cantitativă a mărfurilor datorită unor factori naturali, pentru partea corespunzătoare procentului de scădere.

Aşadar, prin confiscarea bunurilor introduse ilegal pe teritoriul vamal al României, se realizează stingerea datoriei vamale aferentă bunurilor respective.

Deşi în art. 256 alin. (2) din Legea nr. 86/2006, cu modificările şi completările ulterioare, se prevede că stingerea datoriei vamale în cazurile prevăzute la alin. (1) lit. d)-h) operează numai dacă situaţiile s-au produs înainte de acordarea liberului de vamă, în cazul mărfurilor declarate pentru un regim vamal ce implică obligaţia de plată a drepturilor, este evident că această ipoteză nu se poate aplica în cazul mărfurilor introduse ilegal în ţară prin alte locuri decât cele destinate controlului, fiind exclusă de plano într-o asemenea situaţie acordarea liberului de vamă de către autorităţile vamale.

A mai reţinut instanţa de fond că, prin obligarea, pe de o parte, a inculpatului la plata sumei de 54.076 lei, reprezentând cuantumul drepturilor vamale şi altor taxe datorate în vamă la data de 25 ianuarie 2010, aferente mărfurilor introduse/deţinute ilegal în ţară, sumă la care se adaugă accesoriile prevăzute de lege pentru creanţele fiscale de la data de 25 ianuarie 2010 până la data plăţii integrale către partea civilă A.N.A.F., prin D.G.R.F.P. Galaţi şi prin confiscarea, pe de altă parte, a celor 5.914 pachete de ţigări, s-ar ajunge în fapt la o dublă sancţionare, din punct de vedere material, pentru una şi aceeaşi activitate infracţională.

Instanţa de fond a mai constatat că pentru ţigările care au făcut obiectul contrabandei nu s-a reuşit intrarea acestora în circuitul comercial, fiind indisponibilizate în vederea confiscării de către autorităţi, astfel că inculpatul nu poate fi obligat la plata drepturilor vamale şi altor taxe datorate în vamă la data de 25 ianuarie 2010, aferente mărfurilor introduse/deţinute ilegal în ţară, sumă la care să se adauge accesoriile prevăzute de lege pentru creanţele fiscale, astfel cum s-a solicitat de către partea civilă.

Pentru a putea fi atrasă răspunderea civilă delictuală a inculpatului este necesară întrunirea a patru condiţii: să se fi cauzat un prejudiciu, să se fi săvârşit o faptă ilicită, între fapta ilicită şi prejudiciu să existe raport de cauzalitate, fapta ilicită cauzatoare de prejudiciu să fi fost săvârşită cu vinovăţie.

În cauză, instanţa de fond a apreciat că nu este îndeplinită condiţia privitoare la existenţa prejudiciului. Prejudiciul material presupune o lezare certă şi actuală a patrimoniului celui care pretinde producerea prejudiciului respectiv. În cazul complicităţii la infracţiunea de contrabandă, care este o infracţiune de pericol, nu se poate vorbi despre producerea vreunui prejudiciu numai prin înlesnirea la introducerea în ţară, în mod fraudulos, a unor mărfuri de contrabandă neurmată de introducerea respectivelor mărfuri în circuitul comercial şi necauzându-se astfel vreun prejudiciu bugetului de stat.

Dacă s-ar fi reuşit introducerea mărfurilor de contrabandă în circuitul comercial, evident s-ar fi produs o fraudare a bugetului de stat prin neplata drepturilor vamale şi altor taxe datorate în vamă. În situaţia în care mărfurile de contrabandă sunt interceptate şi, ulterior, confiscate de către autorităţi, prejudicierea bugetului de stat nu se produce, întrucât mărfurile respective nu au fost valorificate de către făptuitor şi nici nu mai există vreo posibilitate ca prejudiciul să se producă în viitor.

Împotriva Sentinţei penale nr. 203 din 13 noiembrie 2014 a Judecătoriei Târgu Bujor au declarat apeluri Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Bujor, partea civilă A.N.A.F., prin D.G.R.F.P. Galaţi, şi inculpatul C.G.I. La termenul de judecată din data de 7 ianuarie 2015, inculpatul a declarat că înţelege să îşi retragă apelul formulat.

Procurorul şi partea civilă au criticat hotărârea primei instanţe doar cu privire la latura civilă, arătând că în mod greşit s-a dispus respingerea acţiunii civile exercitate în cauză.

Instanţa de apel a reţinut că problema de drept care se ridică în cauză este aceea dacă, în privinţa infracţiunii de contrabandă, în cazul în care bunurile care fac obiectul Infracţiunii au fost identificate şi indisponibilizate în vederea confiscării, se va dispune atât confiscarea bunurilor respective, cât şi obligarea autorului/autorilor la plata taxelor vamale, a accizelor şi a taxei pe valoare adăugată, calculate prin raportare la valoarea în vamă a bunurilor confiscate ori se va dispune doar confiscarea bunurilor respective.

De asemenea, s-a arătat că în practica judiciară recentă această chestiune a fost una controversată, instanţele de judecată, inclusiv instanţa supremă, adoptând soluţii diferite.

Curtea de apel a mai observat că, în această materie, prin Decizia nr. 21 din 17 octombrie 2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii a respins ca inadmisibil recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie privind măsura de siguranţă a confiscării speciale prevăzută de art. 118 alin. 1 lit. a) din Codul penal (1969), în cazul infracţiunii de contrabandă prevăzute de art. 270 din Legea nr. 86/2006, cu modificările şi completările ulterioare, concomitent cu obligarea legală a inculpatului la plata sumelor reprezentând datoria vamală. Astfel fiind, chestiunea în discuţie nu a primit o rezolvare din partea instanţei supreme, după această decizie instanţele continuând să pronunţe soluţii contradictorii.

Chiar dacă prin Nota nr. 8 din 14 ianuarie 2013 a Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a încercat unificarea practicii judiciare în această materie, dificultăţile generate de imprecizia sintagmei "zona în care se află primul birou vamal" au determinat pronunţarea, în continuare, de hotărâri judecătoreşti contradictorii.

Punctele de vedere ale părţilor

Procurorul şi partea civilă au apreciat că instanţa de fond a reţinut eronat că datoria vamală s-a stins ca urmare a confiscării cantităţii de 5.914 pachete de ţigări găsite asupra inculpatului, respectiv că prejudicierea bugetului de stat nu s-a produs întrucât ţigările nu au fost introduse în circuitul comercial.

Potrivit dispoziţiilor art. 4 pct. 13 şi art. 4 pct. 14 lit. a) din Legea nr. 86/2006, cu modificările şi completările ulterioare, prin datorie vamală se înţelege obligaţia unei persoane de a plăti cuantumul drepturilor de import sau de export, iar prin drepturi de import se înţelege taxele vamale şi taxele cu efect echivalent cu al taxelor vamale de plătit la importul de mărfuri.

Art. 202 din Regulamentul (CEE) nr. 2.913/92 al Consiliului din 12 octombrie 1992 de instituire a Codului Vamal Comunitar, cu modificările ulterioare, prevede că datoria vamală la import ia naştere prin introducerea sau deţinerea ilegală pe teritoriul vamal al comunităţii a mărfurilor supuse drepturilor de import.

Conform art. 224 alin. (1) din Legea nr. 86/2006, cu modificările şi completările ulterioare, datoria vamală la import ia naştere prin introducerea ilegală pe teritoriul României a mărfurilor supuse drepturilor de import, iar la art. 224 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, cu modificările şi completările ulterioare, se arată că debitori sunt, printre alţii, persoana care introduce ilegal mărfurile în cauză sau orice persoană care a cumpărat sau a deţinut mărfurile în cauză ori care ştia sau care trebuia să ştie în momentul cumpărării sau primirii mărfurilor că acestea au fost introduse ilegal.

În cazul infracţiunii de contrabandă, urmarea imediată constă în crearea unei stări de pericol pentru regimul vamal şi producerea unei pagube bugetului de stat prin neplata taxelor vamale.

Pe de altă parte, în raport cu prevederile art. 206⁵ lit. b), art. 206⁶, art. 206⁷ lit. d), art. 131 şi art. 136 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare (Codul fiscal), s-a apreciat că pentru ţigările provenite din Republica Moldova, introduse ilegal pe teritoriul României, cu complicitatea inculpatului şi găsite asupra sa, acesta datorează suma de 54.076 lei, plus accesorii.

Concluzia primei instanţe, în sensul că datoria vamală s-ar fi stins prin confiscarea pachetelor de ţigări, este greşită deoarece, potrivit art. 256 alin. (2) din Legea nr. 86/2006, cu modificările şi completările ulterioare, stingerea datoriei vamale în cazurile prevăzute la alin. (1) lit. d) şi lit. h) operează numai dacă situaţiile s-au produs înainte de acordarea liberului de vamă în cazul mărfurilor declarate pentru un regim vamal ce îndeplinea obligaţia de plată a drepturilor. Or, în cauză, mărfurile nu au fost declarate la vamă, au fost introduse în ţară în mod ilegal. Inculpatul a fost depistat cu ţigările asupra sa după introducerea acestora în ţară, iar nu în imediata apropiere a punctului de trecere al frontierei.

În sprijinul argumentelor învederate, procurorul şi partea civilă au invocat jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (Cauza C-459/07 - Veli Elshani vs. Hauptzollamt Linz).

Inculpatul, prin apărător ales, a arătat că în această problemă există o diversitate de soluţii, însă soluţia majoritară este în sens contrar celor susţinute de procuror şi partea civilă, în acest sens a depus la dosarul cauzei, cu titlu de practică judiciară, două hotărâri judecătoreşti prin care s-a dispus confiscarea, dar nu şi obligarea inculpaţilor la plata datoriei vamale către stat.

În opinia inculpatului, prin hotărârea pronunţată, Judecătoria Târgu Bujor a aplicat un principiu de bază al dreptului, respectiv acela potrivit căruia o persoană nu poate fi obligată de două ori la plata unei datorii. Ţigările au fost plătite de inculpat, dar acesta nu a rămas cu un folos şi nici statul român nu a înregistrat vreo pierdere deoarece ţigările nu au intrat în circuitul comercial. Statul român, în opinia inculpatului, ar realiza o îmbogăţire fără just temei dacă s-ar admite acţiunea civilă.

În privinţa dispoziţiilor art. 256 alin. (2) din Legea nr. 86/2006, cu modificările şi completările ulterioare, a arătat că acestea sunt redactate într-un mod insuficient de clar, deoarece arată că "stingerea datoriei vamale în cazul de la alin. (1) lit. d) şi h) operează numai dacă situaţiile s-au produs înainte de acordarea liberului la vamă". Or, în cazul de faţă nu s-a intrat în ţară în mod legal cu ţigările, pentru a se acorda "liber la vamă".

În ceea ce priveşte jurisprudenţă Curţii de Justiţie a Uniunii Europene invocată de procuror, s-a arătat că aceasta se referă la alte situaţii, în care se presupune că bunurile au intrat legal în ţară, dar ulterior au urmat alt circuit.

Punctul de vedere al Curţii de Apel Galaţi

Membrii completului de judecată au avut opinii diferite asupra chestiunii în discuţie.

Astfel, unul dintre membrii completului a apreciat ca fiind corect raţionamentul instanţei de fond, considerând că, în cazul infracţiunii de contrabandă, atunci când bunurile care fac obiectul infracţiunii au fost identificate şi indisponibilizate în vederea confiscării, se va dispune doar confiscarea bunurilor respective.

Suplimentar faţă de argumentele prezentate de instanţa de fond în motivarea soluţiei dispuse, s-a mai arătat că, potrivit art. 653 alin. (1) lit. a) din Regulamentul de aplicare a Codului vamal al României, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 707/2006, cu modificările şi completările ulterioare, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 3.000 la 8.000 lei sustragerea de la controlul vamal a oricăror bunuri sau mărfuri care ar trebui plasate sub un regim vamal. În acest caz bunurile se confiscă.

Potrivit art. 654 din Regulamentul de aplicare a Codului vamal al României, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 707/2006, cu modificările şi completările ulterioare, în cazul contravenţiilor prevăzute la art. 653 alin. (1) lit. a)-c), atunci când mărfurile nu mai pot fi identificate, contravenientul este obligaţia plata unei sume egale cu valoarea în vamă a acestora, la care se adaugă drepturile de import şi alte drepturi legal datorate reprezentând impozite şi taxe ce se stabilesc la punerea în liberă circulaţie a mărfurilor. Această măsură are acelaşi efect juridic ca şi confiscarea mărfurilor în ceea ce priveşte stingerea datoriei vamale.

S-a arătat că una şi aceeaşi faptă, constând în sustragerea de la controlul vamal a oricăror bunuri sau mărfuri care ar trebui plasate sub un regim vamal, poate constitui, după caz, infracţiunea de contrabandă sau contravenţie de contrabandă, în funcţie de valoarea bunurilor sau de frecvenţa faptelor într-o anumită unitate de timp.

Însă, în ceea ce priveşte contravenţia de contrabandă, dispoziţiile art. 654 din Regulamentul de aplicare a Codului vamal al României, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 707/2006, cu modificările şi completările ulterioare, stabilesc cu claritate ce se întâmplă în cazul în care bunurile nu se găsesc, autorul faptei fiind obligat la plata unei sume egale cu valoarea în vamă a acestora, la care se adaugă drepturile de import şi alte drepturi legal datorate, reprezentând impozite şi taxe ce se stabilesc la punerea în liberă circulaţie a mărfurilor în acest context s-a apreciat că aplicarea unui alt tratament sancţionator, din punctul de vedere al răspunderii civile, în privinţa infracţiunilor de contrabandă, în sensul că autorul ar trebui obligat - chiar dacă faţă de bunurile obiect al infracţiunii se dispune confiscarea-şi la plata taxelor vamale, a accizelor şi a taxei pe valoare adăugată, calculate prin raportare la valoarea în vamă a bunurilor confiscate, apare ca fiind o soluţie cel puţin inechitabilă.

În opinia celuilalt membru al completului, soluţia corectă în cauză este aceea propusă de procuror şi de partea civilă, în sensul că, pe lângă confiscarea ţigărilor provenind din săvârşirea infracţiunii de contrabandă, instanţa de fond ar fi trebuit să dispună şi obligarea inculpatului la plata taxelor vamale, a accizelor şi a taxei pe valoare adăugată, calculate prin raportare la valoarea în vamă a bunurilor confiscate.

Cu titlu exemplificativ au fost menţionate mai multe hotărâri judecătoreşti identificate în jurisprudenţă Curţii de Apel Galaţi, prin care s-a dispus condamnarea inculpaţilor pentru infracţiunea de contrabandă şi s-a admis acţiunea civilă formulată de A.N.A.F., fiind obligaţi inculpaţii să plătească contravaloarea datoriei vamale, cu titlu de daune, cumulativ cu confiscarea bunurilor de contrabandă.

A fost însuşită motivarea acestor hotărâri, în sensul că, potrivit art. 4 pct. 13 din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, cu modificările şi completările ulterioare, prin datorie vamală se înţelege obligaţia unei persoane de a plăti cuantumul drepturilor de import sau de export, iar potrivit art. 4 pct. 14 lit. a) din Legea nr. 86/2006, cu modificările şi completările ulterioare, drepturile de import reprezintă taxele vamale şi taxele cu efect echivalent cu al taxelor vamale de plătit la importul de mărfuri.

Potrivit prevederilor art. 224 din Legea nr. 86/2006, cu modificările şi completările ulterioare, datoria vamală la import ia naştere şi prin introducerea ilegală pe teritoriul României a mărfurilor supuse drepturilor de import.

Aceeaşi reglementare este cuprinsă şi în art. 202 din Regulamentul (CEE) nr. 2.913/92 de instituire a Codului vamal comunitar, cu modificările ulterioare, unde se precizează că o datorie vamală la import ia naştere şi prin introducerea ilegală pe teritoriul vamal al Comunităţii a mărfurilor supuse drepturilor de import şi că debitor vamal este şi orice persoană care a dobândit sau deţinut mărfurile în cauză şi care ştia sau ar fi trebuit să ştie, în mod normal, în momentul achiziţionării sau primirii mărfurilor, că ele au fost introduse ilegal.

Prin Hotărârea Curţii Europene de Justiţie dată în Cauza 24-68 din data de 1 iulie 1969, având ca părţi Comisia Comunităţii Europene împotriva Italiei, s-a statuat că toate taxele, indiferent de modul lor de aplicare, care sunt impuse în mod unilateral asupra mărfurilor ce traversează frontierele, fără a avea regimul strict al taxelor vamale, reprezintă taxe cu efect echivalent. Orice obligaţie pecuniară, indiferent de mărimea, destinaţia şi modul de aplicare, care este impusă în mod unilateral asupra mărfurilor autohtone sau străine, pentru simplul motiv că acestea traversează o frontieră, şi care nu este o taxă vamală în sensul strict al cuvântului, este o "taxă cu efect echivalent". Aşa fiind, hotărârea Curţii Europene de Justiţie se referă şi la acciza şi T.V.A.-ul percepute asupra mărfurilor care traversează frontiera României şi reprezintă taxe cu efect echivalent cu al taxelor vamale, fiind incluse în drepturile de import.

În consecinţă, în mod nejustificat, instanţa de fond a apreciat că din cuantumul despăgubirilor solicitate trebuie scăzută valoarea în vamă, cu alte cuvinte preţul la care au fost evaluate ţigaretele, cu argumentul că acestea au fost supuse confiscării, fără să observe că măsura de siguranţă a confiscării speciale se impunea pentru înlăturarea unei stări de pericol, având caracterul unei sancţiuni penale.

Nu pot fi primite susţinerile potrivit cărora, odată ridicate ţigaretele în vederea confiscării, datoria vamală nu s-ar mai datora, nefiind incidente dispoziţiile art. 233 primul paragraf lit. d) din Regulamentul (CEE) nr. 2.913/1992 al Consiliului de instituire a codului vamal comunitar, cu modificările ulterioare, sau cele ale art. 256 din Legea nr. 86/2006, cu modificările şi completările ulterioare, care instituie stingerea datoriei vamale în cazul confiscării, însă condiţionat de producerea situaţiei înainte de acordarea liberului de vamă, adică a sechestrării mărfurilor înainte de primul birou vamal situat în interiorul Uniunii Europene, conform celor statuate de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene prin Hotărârea din 2 aprilie 2009 în Cauza C-459/2007 (Veli Elshani împotriva C. Hauptzollamt Linz).

De asemenea a fost însuşită soluţia adoptată prin Decizia penală nr. 542 din 14 februarie 2013, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală, în sensul că, dacă inculpaţii au fost surprinşi în flagrant în momentul introducerii bunurilor pe teritoriul vamal, fără a se depăşi zona în care se afla primul birou vamal, ei nu mai pot fi obligaţi şi la plata drepturilor de import.

În speţă s-a reţinut că inculpaţii au fost prinşi în flagrant în dimineaţa zilei de 22 iunie 2010, după ce preluaseră de pe malul râului Prut mai multe baxuri de ţigări ce le fuseseră aduse de cetăţeni moldoveni, descoperindu-se asupra lor cele 10.625 pachete de ţigări marca "Plugaru".

Prin Hotărârea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în Cauza C-230/08 din 29 aprilie 2010 s-a decis că art. 5 alin. (1) paragraful 3 şi art. 6 alin. (1) din Directiva 92/12/CEE a Consiliului din 25 februarie 1992 privind regimul general al produselor supuse accizelor şi deţinerea, circulaţia şi monitorizarea acestor produse, astfel cum a fost modificată prin Directiva nr. 96/99/CE a Consiliului din 30 decembrie 1996, trebuie interpretate în sensul că mărfurile puse sub sechestru în momentul introducerii pe teritoriul vamal al comunităţii, distruse simultan sau ulterior, fără ca ele să fi ieşit vreodată din posesia autorităţilor, nu au fost importate în Comunitate, astfel încât faptul generator al accizei în ce le priveşte nu se produce.

Dimpotrivă, mărfurile puse sub sechestru după ce au fost introduse ilegal pe acest teritoriu, şi anume din momentul în care au ieşit din zona în care se află primul birou vamal situat în interiorul teritoriului respectiv, nu sunt considerate într-un regim de "suspendare a accizelor", astfel încât faptul generator al accizei pentru aceste mărfuri se produce şi, prin urmare, acciza devine exigibilă.

III. Punctele de vedere exprimate de către curţile de apel şi instanţele de judecată arondate

La nivelul curţilor de apel şi al instanţelor de judecată arondate s-au conturat două opinii:

În opinie majoritară, s-a susţinut că, în privinţa infracţiunii de contrabandă, în cazul în care bunurile care fac obiectul infracţiunii au fost identificate şi indisponibilizate în vederea confiscării, se va dispune atât confiscarea bunurilor respective, cât şi obligarea autorului/autorilor la plata taxelor vamale, a accizelor şi a taxei pe valoare adăugată, calculate prin raportare la valoarea în vamă a bunurilor confiscate.

În opinie minoritară, s-a apreciat că în privinţa infracţiunii de contrabandă, în cazul în care bunurile care fac obiectul infracţiunii au fost identificate şi indisponibilizate în vederea confiscării, se va dispune doar confiscarea bunurilor respective.

IV. Jurisprudenţa naţională în materie

Instanţele la care au fost identificate hotărâri judecătoreşti în această materie sunt: Curtea de Apel Braşov, Curtea de Apel Bucureşti (Tribunalul Bucureşti, Tribunalul Ilfov, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti, Judecătoria Buftea), Curtea de Apel Cluj (Tribunalul Maramureş, Tribunalul Sălaj, Judecătoria Zalău, Judecătoria Jibou), Curtea de Apel Constanţa (Tribunalul Constanţa, Tribunalul Tulcea, Judecătoria Constanţa, Judecătoria Babadag, Judecătoria Medgidia), Curtea de Apel Craiova (Judecătoria Craiova, Judecătoria Drobeta-Turnu Severin, Judecătoria Strehaia, Judecătoria Târgu Jiu), Curtea de Apel Galaţi (Tribunalul Galaţi, Judecătoria Brăila, Judecătoria Făurei, Judecătoria Târgu Bujor, Judecătoria Tecuci), Curtea de Apel Iaşi (Judecătoria Bârlad, Judecătoria Iaşi, Judecătoria Paşcani, Judecătoria Răducăneni, Judecătoria Vaslui), Curtea de Apel Oradea (Tribunalul Bihor, Tribunalul Satu Mare, Judecătoria Cărei, Judecătoria Oradea şi Judecătoria Satu Mare), Curtea de Apel Ploieşti (Judecătoria Buzău, Judecătoria Câmpina), Curtea de Apel Suceava (Tribunalul Botoşani, Judecătoria Botoşani, Judecătoria Dorohoi, Judecătoria Fălticeni, Judecătoria Gura Humorului, Judecătoria Câmpulung Moldovenesc, Judecătoria Săveni, Judecătoria Suceava) şi Curtea de Apel Timişoara (Tribunalul Caraş - Severin, Judecătoria Lugoj, Judecătoria Moldova Nouă, Judecătoria Sânnicolau Mare, Judecătoria Oraviţa).

Unele dintre hotărâri au fost pronunţate în sensul că, în privinţa infracţiunii de contrabandă, în cazul în care bunurile care fac obiectul infracţiunii au fost identificate şi indisponibilizate în vederea confiscării, se va dispune atât confiscarea bunurilor respective, cât şi obligarea autorului/autorilor la plata taxelor vamale, a accizelor şi a taxei pe valoare adăugată, calculate prin raportare la valoarea în vamă a bunurilor confiscate, iar celelalte hotărâri au fost pronunţate în sensul că, în cazul în care bunurile care fac obiectul infracţiunii de contrabandă au fost identificate şi indisponibilizate în vederea confiscării, se va dispune doar confiscarea bunurilor respective.

V. Jurisprudenţa relevantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Cele mai multe hotărâri identificate în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală sunt în sensul opiniei majoritare exprimate de celelalte instanţe (cu titlu exemplificativ: deciziile penale nr. 3.759 din 16 noiembrie 2012, nr. 1.145 din 2 aprilie 2013, nr. 2.125 din 18 iunie 2013, nr. 2.864 din 25 septembrie 2013). În sensul opiniei minoritare a fost identificată Decizia nr. 1.644 din 1 aprilie 2003.

Din categoria deciziilor în interesul legii, relevantă este Decizia nr. 21 din 17 octombrie 2011, prin care Înalta Curte, învestită cu problema de drept ce face obiectul sesizării da faţă, a respins ca inadmisibil recursul promovat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În mod tangenţial, chestiunea a fost abordată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi cu ocazia dezlegării altei probleme de drept, prin Decizia în interesul legii nr. 17 din 18 noiembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 35 din 16 ianuarie 2014.

VI. Jurisprudenţa relevantă a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene

- Hotărârea din 4 martie 2004, Viluckas şi Jonusas, C-238/02 şi C-246/02;

- Hotărârea din 3 martie 2005, Papismedov şi alţii, C-195/03;

- Hotărârea din 2 aprilie 2009, Veli Elshani împotriva Hauptzollamt Linz, C459/07;

- Hotărârea din 29 aprilie 2010, Cauza C230/08, Dansk Transport og Logistik împotriva Skatteministeriet;

- Hotărârea din 1 iulie 1969, Cauza 24/68, Comisia Comunităţilor Economice Europene împotriva Republicii Italiene.

VII. Opinia specialiştilor consultaţi

În conformitate cu dispoziţiile art. 476 alin. (10) din Codul de procedură penală raportat la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, a fost solicitată opinia scrisă a specialiştilor cu privire la chestiunea de drept ce formează obiectul sesizării.

Prof. dr. V. Paşca din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara, Facultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative a comunicat un punct de vedere în care a precizat următoarele:

Indubitabil, infracţiunea prevăzută de art. 270 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 86/2006, cu modificările şi completările ulterioare, are ca urmare imediată producerea unei pagube bugetului public prin neplata taxelor vamale, ceea ce dă drept la despăgubiri.

Măsura confiscării speciale a bunurilor introduse în ţară prin contrabandă nu înlătură dreptul la despăgubiri al A.N.A.F. - Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale, având în vedere temeiurile juridice şi finalitatea celor două măsuri.

Datoria vamală la import ia naştere şi prin introducerea ilegală pe teritoriul vamal al României a mărfurilor supuse drepturilor de import [art. 224 alin. (1) din Legea nr. 86/2006, cu modificările şi completările ulterioare], dispoziţie care este conformă prevederilor art. 202 din Regulamentul (CEE) nr. 2.913/92 de instituire a Codului vamal comunitar, în care se precizează că o datorie vamală la import ia naştere şi prin introducerea ilegală pe teritoriul vamal al Comunităţii a mărfurilor supuse drepturilor de import.

Este adevărat că datoria vamală se stinge şi prin confiscare, dar numai în situaţiile în care aceasta s-a produs înainte de acordarea liberului de vamă [art. 256 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 86/2006, cu modificările şi completările ulterioare], deoarece până la acordarea liberului de vamă bunurile nu sunt considerate intrate pe teritoriul României. În cazul introducerii ilegale prin alte locuri decât punctele de vamă pe teritoriul vamal al României a mărfurilor supuse drepturilor de import, este evident că nu se poate pune problema liberului de vamă.

În concluzie, datoria fiscală nu se confundă cu confiscarea specială, chiar dacă aceasta din urmă se dispune prin obligarea la plata echivalentului bunurilor confiscabile, care nu pot fi confiscate în natură.

Datoria vamală cuprinde: taxa pe valoarea adăugată, acciza, comisionul vamal şi eventual alte taxe specifice şi se datorează în cazul bunurilor introduse ilegal pe teritoriul vamal al României, prin locuri ilegale sau prin sustragere de la control vamal, indiferent de confiscarea în natură sau prin echivalent a bunurilor care au făcut obiectul infracţiunii.

În punctul de vedere transmis de Academia Română - Institutul de Cercetări Juridice "Acad - Andrei Rădulescu" se arată următoarele:

Ocrotind în mod generic controlul statului asupra circulaţiei bunurilor şi mărfurilor înspre şi dinspre propriul teritoriu, incriminarea contrabandei este destinată să protejeze, pe lângă interesele de politică generală, a căror realizare este urmărită prin reglementarea importului şi exportului unor categorii de bunuri sau mărfuri, şi interesele financiare ale statului decurgând din taxarea bunurilor şi a mărfurilor respective, în funcţie de valoarea în vamă a acestora. În cazul importului de bunuri sau mărfuri, această taxare reprezintă şi o condiţie a legalităţii introducerii lor pe teritoriul vamal al României, tot astfel precum plata accizelor şi a taxei pe valoare adăugată, de asemenea, în funcţie de valoarea bunurilor sau a mărfurilor, reprezintă o condiţie a legalităţii actelor juridice având ca obiect aceste bunuri sau mărfuri.

Potrivit Legii nr. 86/2006, cu modificările şi completările ulterioare, datoria vamală la import ia naştere şi prin introducerea ilegală pe teritoriul vamal al României a mărfurilor supuse drepturilor de import [art. 224 alin. (1) lit. a)], în momentul în care mărfurile sunt introduse ilegal [art. 224 alin. (2)], însă aceeaşi datorie vamală se stinge prin confiscare [art. 256 alin. (1) lit. d)], iar atunci când mărfurile sau alte bunuri care au făcut obiectul infracţiunii nu se găsesc, infractorul este obligat la plata echivalentului lor în lei (art. 277). Astfel, confiscarea apare ca o sancţiune constând în extinderea datoriei vamale dincolo de cuantumul obţinut prin raportare la valoarea în vamă a bunurilor până la chiar această valoare. În consecinţă, dispunerea confiscării bunurilor exclude obligarea autorului/autorilor la plata taxelor vamale, a accizelor şi a taxei pe valoare adăugată.

VIII. Punctul de vedere al părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

În urma comunicării raportului întocmit în temeiul art. 476 alin. (7) din Codul de procedură penală, atât inculpatul C.G.I., cât şi partea civilă A.N.A.F. prin D.G.R.F.P. Galaţi au comunicat, conform dispoziţiilor art. 476 alin. (9) din Codul de procedură penală, punctele lor de vedere privind chestiunea de drept supusă judecăţii.

Inculpatul C.G.I. a apreciat că o persoană nu poate fi obligată de două ori la plata unei datorii, susţinând că stingerea obligaţiei vamale se realizează prin confiscarea bunurilor.

Partea civilă A.N.A.F. prin D.G.R.F.P. Galaţi a apreciat că, în cazul în care bunurile care fac obiectul infracţiunii au fost identificate şi indisponibilizate în vederea confiscării, se dispune atât confiscarea bunurilor respective, cât şi obligarea inculpatului la plata prejudiciului reprezentând datoria vamală (ce include taxele vamale, acciza şi taxa pe valoare adăugată), cu excepţia situaţiei în care identificarea şi indisponibilizarea au intervenit înainte ca aceste mărfuri să treacă de primul birou vamal situat în interiorul Comunităţii Europene şi înainte de acordarea liberului de vamă.

IX. Punctul de vedere al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Prin concluziile scrise, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a susţinut că, în cazul infracţiunilor de contrabandă prevăzute de Legea nr. 86/2006, cu modificările şi completările ulterioare, se impune luarea măsurii de siguranţă a confiscării speciale a bunurilor sau mărfurilor introduse ilegal pe teritoriul vamal al României, în temeiul art. 112 alin. (1) lit. a) din Codul penal [corespondent al art. 118 alin. (1) lit. a) din Codul penal 1969], concomitent cu obligarea inculpaţilor la plata sumelor reprezentând datoria vamală numai în ipoteza în care acestea au trecut de primul birou vamal situat pe teritoriul vamal comunitar fără a fi fost prezentate în vamă şi transportate spre acest birou vamal, în acelaşi sens fiind şi jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.

X. Dispoziţii legale incidente

Legea nr. 86/2006, cu modificările şi completările ulterioare

"Art. 270

(1) Introducerea în sau scoaterea din ţară, prin orice mijloace, a bunurilor sau mărfurilor, prin alte locuri decât cele stabilite pentru control vamal, constituie infracţiunea de contrabandă şi se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi.

(2) Constituie, de asemenea, infracţiune de contrabandă şi se pedepseşte potrivit alin. (1):

a) introducerea în sau scoaterea din ţară prin locurile stabilite pentru controlul vamal, prin sustragere de la controlul vamal, a bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal, dacă valoarea în vamă a bunurilor sau a mărfurilor sustrase este mai mare de 20.000 lei în cazul produselor supuse accizelor şi mai mare de 40.000 lei în cazul celorlalte bunuri sau mărfuri;

b) introducerea în sau scoaterea din ţară, de două ori în decursul unui an, prin locurile stabilite pentru controlul vamal, prin sustragere de la controlul vamal, a bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal, dacă valoarea în vamă a bunurilor sau a mărfurilor sustrase este mai mică de 20.000 lei în cazul produselor supuse accizelor şi mai mică de 40.000 lei în cazul celorlalte bunuri sau mărfuri;

c) înstrăinarea sub orice formă a mărfurilor aflate în tranzit vamal.

(3) Sunt asimilate infracţiunii de contrabandă şi se pedepsesc potrivit alin. (1) colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia.

Art. 271

Introducerea în sau scoaterea din ţară, fără drept, de arme, muniţii, materiale explozibile, droguri, precursori, materiale nucleare sau alte substanţe radioactive, substanţe toxice, deşeuri, reziduuri ori materiale chimice periculoase constituie infracţiunea de contrabandă calificată şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 12 ani şi interzicerea unor drepturi, dacă legea penală nu prevede o pedeapsă mai mare."

"Art. 274. - Faptele prevăzute la art. 270-273, săvârşite de una sau mai multe persoane înarmate ori de două sau mai multe persoane împreună, se pedepsesc cu închisoare de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.

Art. 275. - Tentativa la infracţiunile prevăzute la art. 270-274 se pedepseşte."

"Art. 256. - (1) Fără a înlătura aplicarea dispoziţiilor în vigoare cu privire la împlinirea termenului de prescripţie extinctivă şi la imposibilitatea recuperării datoriei vamale în cazul constatării pe cale judecătorească a insolvabilităţii debitorului, datoria vamală se stinge prin:

a) plata cuantumului drepturilor;

b) remiterea cuantumului drepturilor;

c) invalidarea declaraţiei vamale depuse pentru un regim vamal ce implică obligaţia de plată a drepturilor;

d) confiscare;

e) distrugerea prin dispoziţia autorităţii vamale;

f) abandonul în favoarea statului;

g) pierderea mărfurilor datorită cazului fortuit sau forţei majore;

h) scăderea cantitativă a mărfurilor datorită unor factori naturali, pentru partea corespunzătoare procentului de scădere.

(2) Stingerea datoriei vamale în cazurile prevăzute la alin. (1) lit. d)-h) operează numai dacă situaţiile s-au produs înainte de acordarea liberului de vamă, în cazul mărfurilor declarate pentru un regim vamal ce implică obligaţia de plată a drepturilor."

Codul penal

"Confiscarea specială

Art. 112. - (1) Sunt supuse confiscării speciale:

a) bunurile produse prin săvârşirea faptei prevăzute de legea penală;

b) bunurile care au fost folosite, în orice mod, sau destinate a fi folosite la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, dacă sunt ale făptuitorului sau dacă, aparţinând altei persoane, aceasta a cunoscut scopul folosirii lor;

c) bunurile folosite, imediat după săvârşirea faptei, pentru a asigura scăparea făptuitorului sau păstrarea folosului ori a produsului obţinut, dacă sunt ale făptuitorului sau dacă, aparţinând altei persoane, aceasta a cunoscut scopul folosirii lor;

d) bunurile care au fost date pentru a determina săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală sau pentru a răsplăti pe făptuitor;

e) bunurile dobândite prin săvârşirea faptei prevăzute de legea penală, dacă nu sunt restituite persoanei vătămate şi în măsura în care nu servesc la despăgubirea acesteia;

f) bunurile a căror deţinere este interzisă de legea penală.

(2) În cazul prevăzut în alin. (1) lit. b) şi lit. c), dacă valoarea bunurilor supuse confiscării este vădit disproporţionată faţă de natura şi gravitatea faptei, se dispune confiscarea în parte, prin echivalent bănesc, ţinând seama de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce şi de contribuţia bunului la aceasta. Dacă bunurile au fost produse, modificate sau adaptate în scopul săvârşirii faptei prevăzute de legea penală, se dispune confiscarea lor în întregime.

(3) În cazurile prevăzute în alin. (1) lit. b) şi lit. c), dacă bunurile nu pot fi confiscate, întrucât nu aparţin infractorului, iar persoana căreia îi aparţin nu a cunoscut scopul folosirii lor, se va confisca echivalentul în bani al acestora, cu aplicarea dispoziţiilor alin. (2).

(4) Dispoziţiile alin. (1) lit. b) nu se aplică în cazul faptelor săvârşite prin presă.

(5) Dacă bunurile supuse confiscării potrivit alin. (1) lit. b)-e) nu se găsesc, în locul lor se confiscă bani şi bunuri până la concurenţa valorii acestora.

(6) Se confiscă, de asemenea, bunurile şi banii obţinuţi din exploatarea bunurilor supuse confiscării, precum şi bunurile produse de acestea, cu excepţia bunurilor prevăzute în alin. (1) lit. b) şi lit. c)."

Codul de procedură penală

"Obiectul şi exercitarea acţiunii civile

Art. 19

(1) Acţiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal are ca obiect tragerea la răspundere civilă delictuală a persoanelor responsabile potrivit legii civile pentru prejudiciul produs prin comiterea faptei care face obiectul acţiunii penale.

(2) Acţiunea civilă se exercită de persoana vătămată sau de succesorii acesteia, care se constituie parte civilă împotriva inculpatului şi, după caz, a părţii responsabile civilmente.

(3) Când persoana vătămată este lipsită de capacitate de exerciţiu sau are capacitate de exerciţiu restrânsă, acţiunea civilă se exercită în numele acesteia de către reprezentantul legal sau, după caz, de către procuror, în condiţiile art. 20 alin. (1) şi (2), şi are ca obiect, în funcţie de interesele persoanei pentru care se exercită, tragerea la răspundere civilă delictuală.

(4) Acţiunea civilă se soluţionează în cadrul procesului penal, dacă prin aceasta nu se depăşeşte durata rezonabilă a procesului.

(5) Repararea prejudiciului material şi moral se face potrivit dispoziţiilor legii civile."

XI. Raportul asupra chestiunii de drept supuse dezlegării

Opinia judecătorului-raportor este în sensul că, în privinţa infracţiunii de contrabandă, în cazul în care bunurile care fac obiectul infracţiunii au fost identificate şi indisponibilizate în vederea confiscării, se dispune atât confiscarea bunurilor respective, cât şi obligarea inculpatului la plata despăgubirilor reprezentând datoria vamală (ce include taxele vamale, după caz, accizele şi taxa pe valoare adăugată), cu excepţia situaţiei în care identificarea şi indisponibilizarea au intervenit înainte ca aceste mărfuri să treacă de primul birou vamal situat în interiorul Comunităţii Europene şi înainte de acordarea liberului de vamă.

XII. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Examinând sesizarea formulată de Curtea de Apel Galaţi în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorul-raportor şi chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, reţine următoarele:

A. Cu privire la admisibilitatea sesizării

În conformitate cu dispoziţiile art. 475 din Codul de procedură penală: "Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, investit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că există o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective şi asupra căreia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată."

Sunt îndeplinite toate condiţiile prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală, deoarece:

- un complet de judecată al Curţii de Apel Galaţi, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, a constatat că există o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective; în acest sens, Curtea de Apel Galaţi este învestită cu soluţionarea apelurilor declarate de Parchet şi partea civilă, prin care se solicită obligarea inculpatului la plata despăgubirilor civile, concomitent cu menţinerea soluţiei de confiscare a bunurilor, pronunţată de instanţa de fond, ceea ce implică tranşarea problemei de drept ce face obiectul întrebării prealabile;

- până în prezent, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat, printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii, asupra chestiunii de drept;

- chestiunea de drept nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

B. Referitor la chestiunea de drept a cărei dezlegare se solicită

- Acţiunea civilă alăturată acţiunii penale în cazul infracţiunii de contrabandă. Admisibilitate

În concordanţă cu doctrina penală şi, aşa cum se reţine în considerentele Deciziei în interesul legii nr. 17 din 18 noiembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 35 din 16 ianuarie 2014, obiectul juridic al infracţiunii de contrabandă (a se vedea norma de incriminare la punctul X de mai sus) este unul complex, deoarece se apără atât regimul administrării impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi altor sume datorate bugetului general consolidat, cât şi regimul frontierei de stat.

Obiectul juridic complex al infracţiunii de contrabandă apare ca evident prin comparare cu infracţiunea prevăzută în art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 105/2001 privind frontiera de stat a României, aprobată cu modificări prin Legea nr. 243/2002, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit căruia prin infracţiune de frontieră se înţelege fapta prevăzută de lege ca infracţiune, săvârşită în scopul trecerii ilegale peste frontiera de stat a persoanelor, mijloacelor de transport, mărfurilor sau altor bunuri.

Atât infracţiunea prevăzută de art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 105/2001, aprobată cu modificări prin Legea nr. 243/2002, cu modificările şi completările ulterioare, cât şi infracţiunea de contrabandă presupun o conduită ilicită comună, descrisă ca atare în elementul material din conţinutul constitutiv. În plus, infracţiunea de contrabandă are în vedere un scop specific, şi anume sustragerea de la plata taxelor datorate statului.

Astfel, art. 8 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 105/2001, aprobată cu modificări prin Legea nr. 243/2002, cu modificările şi completările ulterioare, prevede că trecerea frontierei de stat a mijloacelor de transport, mărfurilor şi altor bunuri se face cu respectarea legilor care reglementează regimul vamal.

Obligaţiile fiscale definite în art. 2 lit. e) din Legea nr. 241/2005, cu modificările ulterioare, ("obligaţii fiscale sunt obligaţiile prevăzute de Codul fiscal şi de Codul de procedură fiscală") includ taxele vamale prevăzute de Legea nr. 86/2006, cu modificările şi completările ulterioare. Taxele vamale sunt incluse în Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Codul de procedură fiscală), în art. 1 alin. (2) prevăzându-se că prezentul cod se aplică şi pentru administrarea drepturilor vamale, iar în art. 2 alin. (2), că prezentul cod constituie procedura de drept comun pentru administrarea impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume datorate bugetului general consolidat. TVA şi accizele intră la bugetul general consolidat al României.

Elementul material al infracţiunii de contrabandă constă în introducerea sau scoaterea din ţară, prin orice mijloace, a bunurilor sau a mărfurilor, prin alte locuri decât cele stabilite pentru control vamal, ori introducerea sau scoaterea din ţară prin locurile stabilite pentru controlul vamal, prin sustragere de la controlul vamal, a bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal.

Potrivit art. 4 pct. 18 din Legea nr. 86/2006, cu modificările şi completările ulterioare, controlul vamal constă în "acte specifice efectuate de autoritatea vamală pentru a asigura aplicarea corectă a reglementărilor vamale şi a altor dispoziţii legale privind intrarea, ieşirea, tranzitul, transferul şi destinaţia finală ale mărfurilor care circulă între teritoriul vamal al României şi alte ţări (...)".

Obiectul material este reprezentat de bunurile care trebuie plasate sub un regim vamal, cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia.

Subiectul pasiv al infracţiunii de contrabandă este întotdeauna statul, ale cărui interese sunt afectate prin săvârşirea infracţiunii.

În concluzie, contrabanda - atât în varianta-tip, cât şi în forma asimilată - reprezintă o infracţiune complexă, prin care se incriminează o modalitate specifică de sustragere de la plata taxelor, şi anume prin introducerea sau deţinerea bunurilor care au intrat în ţară cu încălcarea regimului juridic al frontierei (a se vedea, în acest sens, Decizia în interesul legii nr. 17 din 18 noiembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 35 din 16 ianuarie 2014).

Cu toate acestea, producerea prejudiciului nu este prevăzută de norma de incriminare ca element constitutiv al laturii obiective a infracţiunii de contrabandă, aşa încât nu este necesară îndeplinirea unei atari condiţii pentru consumarea infracţiunii, contrabanda fiind o infracţiune de pericol, şi nu de rezultat. Este firesc, căci scopul eludării sau sustragerii de la plata taxelor vamale nu se realizează întotdeauna şi, pe cale de consecinţă, nu în toate situaţiile se produce o pagubă în bugetul general consolidat al statului.

Urmarea imediată a infracţiunii de contrabandă constă într-o stare de pericol pentru regimul vamal legal şi pentru încrederea în mărfurile care sunt introduse în circuitul comercial.

Aceasta nu exclude însă, în anumite ipoteze, producerea unor consecinţe concrete, respectiv prejudicierea statului prin eludarea plăţii taxelor, ca urmare a sustragerii bunurilor sau mărfurilor de la controlul vamal.

Potrivit art. 19 alin. (1) din Codul de procedură penală, acţiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal are ca obiect tragerea la răspundere civilă delictuală a persoanelor responsabile potrivit legii civile pentru prejudiciul produs prin comiterea faptei care face obiectul acţiunii penale.

În mod evident, între prejudiciul adus bugetului de stat prin neplata datoriei vamale şi sustragerea mărfurilor sau bunurilor de la vămuire prin oricare dintre acţiunile sau inacţiunile care constituie elementul material al infracţiunii de contrabandă, există o legătură directă de cauzalitate, ceea ce impune acordarea posibilităţii reparării acestui prejudiciu în cadrul procesului penal. Cererea de despăgubiri poate fi admisă de instanţa penală, pentru că însăşi fapta prin care sunt cauzate pagubele este incriminată de legea penală, chiar dacă producerea prejudiciului nu condiţionează consumarea infracţiunii¹.

¹G. Tudor, Consecinţe ale incriminării contrabandei în contextul integrării României în Uniunea Europeană. Stingerea datoriei vamale prin confiscarea mărfurilor care fac obiectul infracţiunii, în Curierul judiciar nr. 4/2013.

De altfel, prin Decizia în interesul legii nr. I/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 404 din 6 mai 2004, Înalta Curte s-a pronunţat anterior cu privire la o situaţie similară, statuând asupra posibilităţii acordării de despăgubiri în cazul infracţiunilor complexe, atunci când între fapta incriminată şi prejudiciu există legătură de cauzalitate, deşi pagubele pretinse nu se circumscriu urmării imediate prevăzute de lege pentru infracţiunea dedusă judecăţii.

Astfel, în considerentele deciziei mai sus menţionate se precizează că "prin limitarea obiectului acţiunii civile la daunele cauzate numai de efectele care sunt consecinţa la care se face referire neechivocă prin textul legii penale incriminator al faptei deduse judecăţii instanţei penale, s-ar deturna însuşi sensul şi scopul unei astfel de acţiuni, care constă în asigurarea unei juste şi integrale reparări a prejudiciului cauzat. Imperativul bunei administrări a justiţiei, care impune exercitarea concomitentă a celor două acţiuni, nu poate permite fragmentarea pretenţiilor civile în funcţie de caracterul direct sau indirect al pagubelor produse, ca urmare a particularităţilor legăturii de cauzalitate dintre actul incriminat şi efectele acestuia".

Or, datorită scopului prevăzut expres de norma de incriminare, comiterea faptelor ce corespund elementului material al infracţiunii de contrabandă este, prin natura sa, generatoare de prejudiciu. Neperceperea sumelor legale cuvenite pentru operaţiunile de trecere a bunurilor sau a mărfurilor peste frontieră constituie prejudiciu la bugetul statului, taxele vamale fiind instituite în scopul realizării veniturilor bugetare, dar şi ca măsuri protecţioniste în plan economic.

Măsura în care sunt întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale şi în care se dovedeşte existenţa şi întinderea prejudiciului, inclusiv prin raportare la dispoziţiile legale specifice stabilirii datoriei vamale, vizează temeinicia acţiunii în pretenţii exercitate de statul român şi nu afectează admisibilitatea acţiunii civile alăturate acţiunii penale în cazul infracţiunii de contrabandă.

- Măsura confiscării

Spre deosebire de obligarea inculpatului la plata despăgubirilor, care se întemeiază pe răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie şi are ca scop dezdăunarea persoanei prejudiciate prin faptul culpabil ce corespunde infracţiunii deduse judecăţii, confiscarea este o măsură de siguranţă şi constituie o sancţiune de drept penal ce are drept scop înlăturarea unei stări de pericol şi prevenirea comiterii altor fapte prevăzute de legea penală.

În ambele cazuri, patrimoniul persoanei culpabile se diminuează corelativ cu trecerea în patrimoniul statului a unor bunuri sau valori, însă cele două măsuri au o natură, temeiuri juridice şi scopuri diferite, aşa încât pot coexista.

Este diferit şi obiectul celor două măsuri: în cazul confiscării este vorba despre bunurile de contrabandă, pe când obligaţia de despăgubire are în vedere taxele vamale calculate la valoarea acestor bunuri.

Confiscarea specială îşi păstrează caracterul de sancţiune penală şi atunci când bunurile nu se găsesc pentru a fi confiscate în natură şi se dispune confiscarea prin obligarea la plata echivalentului bănesc al acestora. Pe când obligarea la plata unei sume de bani echivalente valorii bunurilor supuse confiscării este o măsură de siguranţă, ca şi confiscarea specială a bunurilor, căreia i se substituie, obligarea la plata taxelor vamale aferente bunurilor care au constituit obiectul infracţiunii de contrabandă, dacă acestea nu se mai găsesc, este o sancţiune materială bazată pe dispoziţiile civile, dar şi pe cele ce reglementează obligaţiile fiscale.

În concluzie, datoria vamală nu se confundă cu confiscarea specială, chiar dacă aceasta din urmă se dispune prin obligarea la plata echivalentului bunurilor care nu pot fi confiscate în natură.

Referitor la temeiul confiscării, se constată că Legea nr. 86/2006, cu modificările şi completările ulterioare, nu conţine prevederi exprese în cazul comiterii infracţiunii de contrabandă.

Anterior, art. 277 din legea mai sus menţionată prevedea obligaţia confiscării echivalentului în lei a mărfurilor sau a altor bunuri care au făcut obiectul infracţiunii, în cazul în care acestea nu se mai găsesc, iar pentru situaţia bunurilor sechestrate se aplicau dispoziţiile generale ale confiscării speciale, respectiv art. 118 din Codul penal anterior.

Dispoziţia legală din legea specială a fost abrogată prin art. 82 pct. 4 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, cu modificările ulterioare, fără a se putea ajunge la concluzia că, odată cu intrarea în vigoare a noului Cod penal, legiuitorul a manifestat voinţa de a exclude de la confiscare bunurile de contrabandă.

Pe de o parte, confiscarea este o măsură ce decurge din comiterea faptei penale, care declanşează aplicarea întregului tratament sancţionator de natură penală, inclusiv a dispoziţiilor de drept penal substanţial cu caracter general, chiar în lipsa unei reglementări speciale (în Codul penal intrat în vigoare la 1 februarie 2014 nu se mai prevede, similar cu art. 362 din Codul penal din 1969, că dispoziţiile din partea generală a Codului penal se aplică şi faptelor sancţionate penal prin legi speciale, afară de cazul când legea dispune altfel).

Pe cale de consecinţă, sunt pe deplin aplicabile dispoziţiile art. 112 din Codul penal în vigoare privind confiscarea specială.

Pe de altă parte, măsura confiscării este în continuare prevăzută - atât de Legea nr. 86/2006, cu modificările şi completările ulterioare, cât şi de Regulamentul de aplicare a Codului vamal - pentru situaţii de încălcare mai uşoară a dispoziţiilor referitoare la importul şi exportul de bunuri.

Astfel, autoritatea vamală este îndrituită să procedeze la reţinerea bunurilor în vederea confiscării în cazul în care, după acordarea liberului de vamă, bunurile nu au fost preluate în cadrul termenului legal sau când nu s-a acordat liberul de vamă, pentru alte situaţii decât comiterea de infracţiuni [art. 96 alin. (1) din Legea nr. 86/2006], precum şi în cazul comiterii de contravenţii [art. 280 alin. (3) din aceeaşi lege].

De asemenea, art. 653 alin. (2) din Regulamentul de aplicare a Codului vamal al României, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 707/2006, cu modificările şi completările ulterioare, prevede confiscarea bunurilor sustrase de la controlul vamal în cazul în care contravenţia prevăzută la alin. (1) lit. a) are ca obiect produse accizabile, iar art. 653¹ se referă la confiscarea mijloacelor de transport dacă la săvârşirea contravenţiilor prevăzute la art. 651-653 sunt folosite mijloace de transport modificate în scopul disimulării mărfurilor sau bunurilor. În toate cazurile, măsura confiscării este dispusă de autoritatea vamală. Cu atât mai mult, în cazul comiterii infracţiunii de contrabandă, măsura confiscării poate fi dispusă.

- Posibilitatea de a dispune confiscarea bunurilor cumulativ cu obligarea inculpatului la plata datoriei vamale. Corelaţia între măsura confiscării şi stingerea datoriei vamale

Coexistenţa măsurii confiscării şi a obligării inculpatului la despăgubiri civile se întemeiază, aşadar, pe natura juridică compatibilă a celor două măsuri.

Admiţând că infracţiunea de contrabandă este o infracţiune de pericol, nu se poate ignora faptul că este şi o infracţiune susceptibilă să producă un prejudiciu material, prin neplata taxelor pe care bugetul public le-ar fi încasat în cazul unei operaţiuni legale. Chiar dacă prin aplicarea cumulativă a confiscării şi a obligării la despăgubiri civile se ajunge la o dublă sancţionare din punct de vedere material pentru aceeaşi activitate infracţională, aceasta este justificată de diferenţele existente între cele două măsuri, fapta inculpatului constituind atât temei al răspunderii penale, cât şi temei al răspunderii civile delictuale.

Confiscarea bunurilor nu înlătură şi nici nu înlocuieşte plata sumelor datorate cu titlu de taxe şi impozite către stat. Confiscarea bunurilor ce au făcut obiectul infracţiunii de contrabandă nu echivalează cu stingerea datoriei vamale. Faptul că, prin confiscare, bunurile nu mai intră în circuitul economic, nu influenţează acordarea despăgubirilor, cumularea celor două măsuri având un fundament legal, întemeiat pe raţiuni de politică penală, atât la nivel statal, cât şi la nivel comunitar, de combatere a practicilor evazioniste, în general, şi a contrabandei, în mod special, motiv pentru care nu se poate considera că statul ar realiza o îmbogăţire fără just temei.

Potrivit art. 4 pct. 13 din Legea nr. 86/2006, cu modificările şi completările ulterioare, datoria vamală reprezintă obligaţia unei persoane de a plăti cuantumul drepturilor de import sau de export.

În conformitate cu art. 224 din Legea nr. 86/2006, cu modificările şi completările ulterioare, datoria vamală la import ia naştere şi prin introducerea ilegală pe teritoriul vamal al României a mărfurilor supuse drepturilor de import, mai precis, chiar în momentul în care mărfurile sunt introduse ilegal, iar debitori în aceste cazuri sunt: persoana care introduce ilegal mărfurile în cauză, orice persoană care a participat la introducerea ilegală a mărfurilor şi care ştia sau ar fi trebuit să ştie că o astfel de introducere este ilegală, orice persoană care a cumpărat sau a deţinut mărfurile în cauză şi care ştia sau ar fi trebuit să ştie, în momentul achiziţionării sau primirii mărfurilor, că acestea au fost introduse ilegal.

De asemenea, potrivit art. 232 din aceeaşi lege, datoria vamală la export ia naştere şi prin scoaterea mărfurilor supuse drepturilor de export de pe teritoriul vamal al României fără declaraţie vamală, datoria vamală se naşte în momentul în care mărfurile părăsesc efectiv teritoriul vamal, iar debitorul este persoana care a scos mărfurile, precum şi orice persoană care a participat la această operaţiune şi care cunoştea sau ar fi trebuit să cunoască faptul că nu s-a depus o declaraţie vamală, deşi aceasta ar fi trebuit să fie depusă.

Regula prevăzută de art. 237 din aceeaşi lege este aceea că determinarea cuantumului drepturilor de import sau export se face pe baza elementelor de taxare din momentul naşterii datoriei vamale.

Rezultă că, în cazul infracţiunii de contrabandă (ca formă frauduloasă de introducere pe teritoriul vamal a bunurilor şi mărfurilor), prejudiciul se produce în momentul în care mărfurile sunt introduse ilegal sau, după caz, în momentul în care mărfurile părăsesc efectiv teritoriul vamal al României, pentru naşterea datoriei vamale şi pentru calculul acesteia, implicit, pentru existenţa prejudiciului cauzat statului român, nefiind relevantă punerea în circulaţie a bunurilor sau a mărfurilor.

Un alt argument în defavoarea acordării de despăgubiri a fost modalitatea de reglementare a confiscării prin echivalent, în materia contravenţiilor.

Dimpotrivă, se constată că şi aceste dispoziţii întăresc concluzia posibilităţii aplicării concomitente a celor două măsuri.

Într-adevăr, comparând dispoziţiile din Legea nr. 86/2006, cu modificările şi completările ulterioare, cu cele ale Regulamentului de aplicare a Codului vamal al României, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 707/2006, cu modificările şi completările ulterioare, se constată că fapte similare, constând în sustragerea de la controlul vamal a oricăror bunuri sau mărfuri care ar trebui plasate sub un regim vamal, pot constitui, după caz, infracţiunea de contrabandă sau contravenţia de contrabandă, în funcţie de valoarea bunurilor sau de frecvenţa faptelor într-o anumită unitate de timp.

Astfel, conform art. 270 alin. (2) din Legea nr. 86/2006, cu modificările şi completările ulterioare, constituie, de asemenea, infracţiunea de contrabandă:

Potrivit art. 653 alin. (1) lit. a) din Regulamentul de aplicare a Codului vamal al României, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 707/2006, cu modificările şi completările ulterioare, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 3.000 la 8.000 lei, sustragerea de la controlul vamal a oricăror bunuri sau mărfuri care ar trebui plasate sub un regim vamal. În acest caz, bunurile se confiscă.

Potrivit art. 654 din acelaşi Regulament: "În cazul contravenţiilor prevăzute la art. 653 lit. a)-c), atunci când mărfurile nu mai pot fi identificate, contravenientul este obligat la plata unei sume egale cu valoarea în vamă a acestora, la care se adaugă drepturile de import şi alte drepturi legal datorate reprezentând impozite şi taxe ce se stabilesc la punerea în liberă circulaţie a mărfurilor. Această măsură are acelaşi efect juridic ca şi confiscarea mărfurilor în ceea ce priveşte stingerea datoriei vamale."

Conform art. 4 pct. 14 din Legea nr. 86/2006, cu modificările şi completările ulterioare, drepturile de import sunt: a) taxele vamale şi taxele cu efect echivalent cu al taxelor vamale de plătit la importul de mărfuri; b) taxele agricole şi alte taxe la import introduse prin reglementările privind politica agricolă sau prin reglementările specifice aplicabile anumitor mărfuri rezultate din transformarea produselor agricole, dacă este cazul.

Rezultă, aşadar, că suma confiscată în cazul contravenţiilor nu include doar contravaloarea bunurilor neidentificate, ci şi valoarea tuturor taxelor datorate pentru importul mărfurilor.

Aceasta corespunde situaţiei din cauzele penale ce au ca obiect infracţiunea de contrabandă, în care se poate dispune confiscarea bunurilor (sau a echivalentului în lei), cumulativ cu obligarea inculpatului la despăgubiri generate de eludarea regimului vamal. În realitate, este vorba despre aceleaşi valori care se fac venit la bugetul de stat, ceea ce diferă fiind natura măsurilor dispuse pentru partea care reprezintă datoria vamală (confiscare în cazul contravenţiilor, despăgubiri civile în cazul infracţiunii de contrabandă).

Or, dacă atunci când fapta este mai puţin gravă, constituind contravenţie, confiscarea mărfurilor se aplică concomitent cu obligarea legală la plata sumelor reprezentând datoria vamală, cu atât mai mult, atunci când fapta este mai gravă, constituind infracţiune, se impune aplicarea concomitentă a celor două măsuri².

^__

² N. Cârlescu, Evaziunea fiscală. Comentarii şi exemple practice, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2012, pag. 56.

Singurul caz de stingere a datoriei vamale prin confiscare este reglementat de art. 256 alin. (1) lit. d) şi alin. (2) din Legea nr. 86/2006, cu modificările şi completările ulterioare, şi vizează numai "situaţiile care s-au produs înainte de acordarea liberului de vamă, în cazul mărfurilor declarate pentru un regim vamal ce implică obligaţia de plată a drepturilor".

Toate dispoziţiile referitoare la definirea, naşterea şi stingerea datoriei vamale, precum şi la definirea debitorilor din legea internă corespund dispoziţiilor comunitare, respectiv art. 4 pct. 9, art. 202 şi art. 233 din Regulamentul (CEE) nr. 2.913/92, cu modificările ulterioare.

Potrivit menţiunilor din finalul Legii nr. 86/2006, cu modificările şi completările ulterioare, Codul vamal român asigură aplicarea regulamentului comunitar mai sus menţionat.

Orice nelămuriri cu privire la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor comunitare, dar şi a dispoziţiilor interne au fost înlăturate prin deciziile pronunţate de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, obligatorii pentru instanţele interne. Chiar dacă nu se referă la situaţii de fapt identice cu cele specifice infracţiunii de contrabandă, deciziile respective, de interpretare a prevederilor comunitare, sunt relevante pentru problema de drept ce trebuie dezlegată.

Pe cale de consecinţă, pentru a stabili, în cazul infracţiunii de contrabandă, incidenţa cauzei de stingere a datoriei vamale - ce are ca efect exonerarea inculpatului de la plata despăgubirilor -, respectiv pentru interpretarea sintagmei din norma internă [art. 256 alin. (1) lit. d) şi alin. (2) din Legea nr. 86/2006, cu modificările şi completările ulterioare] "stingerea datoriei vamale (...) operează numai dacă situaţiile s-au produs înainte de acordarea liberului de vamă", trebuie avute în vedere următoarele:

Conform Hotărârii din 2 aprilie 2009, Veli Elshani împotriva Hauptzollamt Linz. C459/07: Art. 202 şi art. 233 primul paragraf lit. d) din Regulamentul (CEE) nr. 2.913/92 al Consiliului din 12 octombrie 1992 de instituire a Codului Vamal Comunitar, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE) nr. 2.700/2000 al Parlamentului European şi al Consiliului din 16 noiembrie 2000, trebuie interpretate în sensul că, pentru a determina stingerea datoriei vamale, punerea sub sechestru a mărfurilor neregulat introduse pe teritoriul vamal al Comunităţii trebuie să intervină înainte ca aceste mărfuri să treacă de primul birou vamal situat în interiorul acestui teritoriu.

În Cauza C-230/08, Dansk, Transport og, Loqistik împotriva Skatteministeriet, Hotărârea din 29 aprilie 2010, Curtea a decis:

În ceea ce priveşte interpretarea noţiunii la introducerea ilegală a mărfurilor" (punctul 49): "în sensul articolului 202 din Codul vamal, au făcut obiectul unei «introduceri ilegale» pe teritoriul vamal al Comunităţii mărfurile care, după trecerea frontierei terestre externe a Comunităţii, se găsesc pe acest teritoriu dincolo de primul birou vamal, fără să fi fost transportate spre acel birou vamal şi fără să fi fost prezentate în vamă, autorităţile vamale nefiind, prin urmare, înştiinţate cu privire la introducerea mărfurilor respective de persoanele care răspund de executarea acestei obligaţii (Hotărârea din 2 aprilie 2009, Elshani, C-459/07, Rep, pct. 26)".

Referitor la stingerea datoriei vamale (pct. 50): art. 202 şi art. 233 primul paragraf lit. d) din Codul vamal trebuie interpretate în sensul că, pentru a determina stingerea datoriei vamale, punerea sub sechestru a mărfurilor introduse ilegal pe teritoriul vamal al Comunităţii trebuie să intervină înainte ca aceste mărfuri să treacă de primul birou vamal situat în interiorul acestui teritoriu (a se vedea în acest sens Hotărârea Elshani, citată anterior, pct. 26).

Raţiunea acestei soluţii este explicată de Curte, care precizează (pct. 51 şi 52): "O astfel de apreciere este justificată, pe de o parte, de faptul că punerea sub sechestru cu confiscarea mărfurilor cu ocazia introducerii ilegale a acestora, prevăzută la articolul 233 primul paragraf litera d) din Codul vamal, constituie o cauză de stingere a datoriei vamale care trebuie să facă obiectul unei interpretări stricte (a se vedea Hotărârea Elshani, citată anterior, pct. 30). Astfel, acest articol răspunde necesităţii de a proteja resursele proprii ale Comunităţii, obiectiv căruia nu i se poate aduce atingere prin instituirea unor noi cauze de stingere a datoriei vamale (a se vedea în acest sens Hotărârea din 14 noiembrie 2002, SPKR, C-112/01, Rec., p. I-10655, punctul 31, şi Hotărârea Elshani, citată anterior, pct. 31). Pe de altă parte, prezenţa pe teritoriul vamal al Comunităţii a unor mărfuri introduse ilegal presupune, în sine, un risc foarte ridicat ca aceste mărfuri să fie în final integrate în circuitul economic al statelor membre şi ca, din momentul în care mărfurile au trecut de zona în care se află primul birou vamal situat în interiorul acestui teritoriu, să existe mai puţine şanse ca acestea să fie descoperite în mod fortuit de autorităţile vamale în cadrul unor controale inopinate (Hotărârea Elshani, citată anterior, pct. 32).

Rezultă de aici că punerea sub sechestru a unor astfel de mărfuri, însoţită de confiscarea simultană sau ulterioară a acestora în sensul art. 233 primul paragraf lit. d) din Codul vamal, nu se poate traduce prin stingerea datoriei vamale decât dacă această punere sub sechestru a fost efectuată înainte ca mărfurile respective să depăşească zona în care se află primul birou vamal situat în interiorul teritoriului vamal al Comunităţii (pct. 53)".

Această ipoteză, reglementată şi de art. 256 alin. (1) lit. d) şi alin. (2) din Legea nr. 86/2006, cu modificările şi completările ulterioare, este aplicabilă în cazul infracţiunii de contrabandă, atât pentru varianta prevăzută de art. 270 alin. (2) lit. a) şi b) din Legea nr. 86/2006, cu modificările şi completările ulterioare - introducerea sau scoaterea din ţară a bunurilor sau mărfurilor, prin locurile stabilite pentru control vamal - cât şi pentru varianta reglementată de art. 270 alin. (1) din Legea nr. 86/2006, cu modificările şi completările ulterioare - introducerea sau scoaterea din ţară a bunurilor sau mărfurilor, prin alte locuri decât cele stabilite pentru control vamal - chiar dacă în ultima situaţie este exclusă de plano acordarea liberului de vamă de către autorităţile statale.

Raţiunea este însă aceeaşi ca şi în cazul identificării şi sechestrării bunurilor înainte de acordarea liberului de vamă, când sustragerea se face în locurile stabilite pentru controlul vamal, şi anume că bunurile sau mărfurile respective, supuse unui regim vamal, nu au pătruns efectiv pe teritoriul statului (nu au fost identificate după trecerea frontierei - a se vedea Hotărârea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene mai sus citată), ci doar s-a încercat introducerea frauduloasă a acestora, aşa încât nu s-au creat condiţiile pentru comercializare sau valorificare, în detrimentul dreptului statului de a controla activitatea de import şi de a percepe taxele şi impozitele aferente.

Conform art. 275 din Legea nr. 86/2006, cu modificările şi completările ulterioare, tentativa la infracţiunile prevăzute la art. 270-274 se pedepseşte, deci este posibil ca şi în cazul variantei reglementate de art. 270 alin. (1) din Legea nr. 86/2006, cu modificările şi completările ulterioare - introducerea mărfurilor prin alte locuri decât cele destinate controlului vamal - inculpatul să fie prins înainte ca aceste mărfuri să fi depăşit frontiera de stat, bunurile sau mărfurile fiind identificate şi sechestrate la acest moment, respectiv cu ocazia introducerii ilegale şi nu după ce a reuşit introducerea lor ilegală (în acest sens, Hotărârea din 29 aprilie 2010, Cauza C-230/08, Dansk Transport og Logistik împotriva Skatteministeriet, pct. 58).

În atare situaţie, pentru aceeaşi raţiune ca şi în cazul variantei prevăzute de art. 270 alin. (2) lit. a) şi b) din Legea nr. 86/2006, cu modificările şi completările ulterioare, dacă mărfurile respective, supuse unui regim vamal, nu au pătruns electiv pe teritoriul statului (nu au fost identificate după trecerea frontierei), datoria vamală nu s-a născut şi nu se datorează, neputând fi acordate despăgubiri, caz în care se dispune doar confiscarea bunurilor sechestrate.

În egală măsură, excluderea de plano a acordării liberului de vamă pentru varianta prevăzută de art. 270 alin. (1) din Legea nr. 86/2006, cu modificările şi completările ulterioare, nu poate fi folosită drept argument pentru inaplicabilitatea, în acest caz, a restricţiei prevăzute de art. 256 alin. (2) din aceeaşi lege, în sensul că stingerea datoriei vamale intervine doar pentru situaţiile care s-au produs înainte de acordarea liberului de vamă, cu consecinţa exonerării inculpatului de la plata despăgubirilor, în toate cazurile în care infracţiunea se comite prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal.

Ambele variante normative ale infracţiunii de contrabandă (introducerea sau scoaterea din ţară a bunurilor sau mărfurilor, prin alte locuri stabilite pentru control vamal, respectiv prin locurile stabilite pentru controlul vamal) corespund noţiunii de "introducere ilegală a mărfurilor" explicitată prin Hotărârea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene din 29 aprilie 2010 mai sus menţionată, ca situaţie în care bunurile sau mărfurile au fost neregulat introduse pe teritoriul vamal al Comunităţii, fiind identificate şi sechestrate fără să fi fost prezentate în vamă.

În concluzie, diferenţierea de orice tip între cele două variante alternative ale infracţiunii de contrabandă ar determina soluţii diferite pentru situaţii similare, inacceptabile din perspectiva principiului egalităţii de tratament juridic.

Sintetizând, dispoziţiile art. 256 alin. (1) lit. d) şi alin. (2) din Legea 86/2006, cu modificările şi completările ulterioare, referitoare la stingerea datoriei vamale în cazul confiscării, sunt de strictă interpretare şi nu operează în celelalte cazuri, respectiv dacă s-a reuşit trecerea frauduloasă a mărfurilor sau a bunurilor peste frontiera de stat [şi anume: din momentul în care au ieşit din zona în care se află primul birou vamal - pentru varianta prevăzută de art. 270 alin. (2) lit. a) şi b) din Legea nr. 86/2006, cu modificările şi completările ulterioare; după trecerea frontierei - pentru varianta reglementată de art. 270 alin. (1) din Legea nr. 86/2006, cu modificările şi completările ulterioare], în această situaţie, mărfurile şi bunurile au depăşit graniţa statală, aşa încât se produc toate consecinţele legale, iar confiscarea mărfurilor nu are drept efect stingerea datoriei vamale, fiind posibilă cumularea măsurii confiscării cu obligarea inculpatului la plata despăgubirilor.

Important este faptul generator al datoriei vamale (inclusiv al accizei şi al taxei pe valoarea adăugată), care este explicitat prin Hotărârea din 29 aprilie 2010 a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, C-230/08, Dansk Transport og Logistik împotriva Skatteministeriet (pct. 1, 2 şi 3 din concluziile finale), rezultând că este vorba despre introducerea efectivă a bunurilor şi mărfurilor pe teritoriul vamal, făcându-se diferenţă între două situaţii:

- mărfurile sunt puse sub sechestru în momentul introducerii acestora pe teritoriul vamal al Comunităţii (echivalent: înainte de a ieşi din primul birou vamal, pct. 73 şi 85 din hotărârea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene citată), caz în care se dispune doar confiscarea.

- mărfurile sunt puse sub sechestru după ce au fost introduse ilegal pe acest teritoriu (echivalent: din momentul în care acestea au depăşit zona în care se află primul birou vamal - pct. 72 din hotărârea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene citată), caz în care se poate dispune atât confiscarea, cât şi obligarea la plata despăgubirilor.

Bineînţeles, în toate cazurile, instanţa trebuie să analizeze îndeplinirea cumulativă a tuturor condiţiilor de temeinicie pentru aplicarea celor două măsuri.

Trebuie avută în vedere şi împrejurarea că, potrivit dispoziţiilor art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, cu modificările şi completările ulterioare: "Sunt asimilate infracţiunii de contrabandă şi se pedepsesc potrivit alin. (1) colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal, cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia."

Drept urmare, în cazul infracţiunii de contrabandă, sunt asimilate autoratului unele forme ale participaţiei penale, iar pe de altă parte, infracţiunea de tăinuire este absorbită în infracţiunea de contrabandă, ceea ce produce efecte nu numai sub aspectul laturii penale, ci şi referitor la soluţionarea laturii civile.

În ce priveşte întinderea prejudiciului, în concordanţă cu dispoziţiile art. 4 pct. 13, 14 şi 15 din Legea nr. 86/2006, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu art. 1, art. 2 alin. (1) lit. f) şi g), titlul VI (Taxa pe valoarea adăugată) şi titlul VII (Accize şi alte taxe speciale) din Codul fiscal, se constată că datoria vamală include, pe lângă taxele vamale, şi accizele, şi TVA-ul, acestea din urmă reprezentând "taxe cu efect echivalent".

Această concluzie a fost exprimată, de altfel, şi prin cele două decizii ale Curţii de Justiţie a Uniunii Europene mai sus menţionate (C-459/07, Veli Elshani împotriva Hauptzollamt Linz; Cauza C-230/08, Dansk Transport og Logistik împotriva Skatteministeriet), dar şi prin Hotărârea din 1 iulie 1969, Cauza 24/68, Comisia Comunităţilor Economice Europene împotriva Republicii Italiene, prin care au fost clarificate şi chestiunile referitoare la "taxa cu efect echivalent", precum şi cele vizând momentul naşterii şi stingerii obligaţiei de plată a accizei şi a taxei pe valoarea adăugată, după cum punerea sub sechestru a mărfurilor introduse ilegal pe teritoriul vamal al Comunităţii a intervenit înainte sau după ce aceste mărfuri au trecut de primul birou vamal.

În acelaşi sens, trebuie menţionată Decizia nr. 17 din 18 noiembrie 2013 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 35 din 16 ianuarie 2014), prin care s-a admis recursul în interesul legii şi s-a stabilit că: "Fapta de a deţine în afara antrepozitului fiscal produse accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false, peste limitele prevăzute de lege, cunoscând că acestea provin din contrabandă, constituie infracţiunea prevăzută în art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României." Decizia prezintă relevanţă pentru problema de drept ce face obiectul cauzei de faţă din perspectiva considerentelor, căci unul dintre argumentele aduse de parchet pentru soluţia contrară deciziei, respectiv faptul că, în cadrul procesului penal ce are ca obiect infracţiunea de contrabandă, nu ar putea fi recuperate toate sumele datorate statului (taxe vamale, accize, TVA), a fost combătut, făcându-se referire atât la jurisprudenţă internă, cât şi la cea a Curţii Europene de Justiţie ("Hotărârile din 3 martie 2005, Papismedov şi alţii, C-1957/03, din 2 aprilie 2009, Veli Elshani, C-459/07; din 4 martie 2004, Viluckas şi Jonusas, C-238/02 şi C-246/02; din 29 aprilie 2010, Dansk Transport og Logistik, C-230/08").

Per a contrario, în cazul infracţiunii de contrabandă, acţiunea civilă exercitată pentru recuperarea prejudiciului produs prin neplata taxelor vamale este admisibilă şi, pe calea acesteia, pot fi recuperate în totalitate taxele datorate pentru importul de mărfuri, respectiv taxele vamale, după caz, inclusiv accizele şi taxa pe valoarea adăugată.

Pentru motivele arătate, în temeiul art. 475 şi art. 477 din Codul de procedură penală,

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

În numele legii

DECIDE:

Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Galaţi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori în dosarul nr. 612/1/2015, prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a chestiunii de drept "dacă în privinţa infracţiunii de contrabandă, în cazul în care bunurile care fac obiectul infracţiunii au fost identificate şi indisponibilizate în vederea confiscării, se va dispune atât confiscarea bunurilor respective, cât şi obligarea autorului/autorilor la plata taxelor vamale, a accizelor şi a taxei pe valoare adăugată, calculate prin raportare la valoarea în vamă a bunurilor confiscate ori se va dispune doar confiscarea bunurilor respective".

Stabileşte că, în cazul infracţiunii de contrabandă prevăzute de Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, se impune luarea măsurii de siguranţă a confiscării speciale a bunurilor sau mărfurilor introduse ilegal pe teritoriul vamal al României, concomitent cu obligarea inculpaţilor la plata sumelor reprezentând datoria vamală, numai în ipoteza în care acestea au trecut de primul birou vamal situat pe teritoriul vamal comunitar fără să fi fost prezentate în vamă şi transportate spre acest birou vamal.

Obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 477 alin. (3) din Codul de procedură penală.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 aprilie 2015.

-****-

PREŞEDINTELE SECŢIEI PENALE

A ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

judecător MIRELA SORINA POPESCU

Magistrat-asistent,

Mihaela Ivănuş

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 381 din data de 2 iunie 2015