HOTĂRÂRE nr. 1104 din 18 decembrie 2013 privind suplimentarea bugetului Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice pe anul 2013 din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2013
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 15 şi 16 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, cu completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Art. 1
Se aprobă suplimentarea bugetului Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice pe anul 2013 din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2013, cu suma de 50.000 mii lei, la capitolul 70.01 "Locuinţe, servicii şi dezvoltare publică", titlul 51 "Transferuri între unităţi ale administraţiei publice", articolul 51.02 "Transferuri de capital", alineatul 51.02.38 "Programul naţional de dezvoltare locală".
Art. 2
Decontarea sumelor prevăzute la art. 1 se face pe baza documentelor justificative transmise de unităţile administrativ-teritoriale.
Art. 3
Se aprobă suplimentarea bugetului Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice pe anul 2013 din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2013, cu suma de 34.000 mii lei, la capitolul 70.01 "Locuinţe, servicii şi dezvoltare publică", titlul 51 "Transferuri între unităţi ale administraţiei publice", articolul 51.01 "Transferuri curente", alineatul 51.01.57 "Transferuri din bugetul de stat către bugetele locale pentru finanţarea cheltuielilor urgente specifice sezonului rece" şi cu suma de 6.000 mii lei pentru alineatul 51.01.58 "Transferuri din bugetul de stat către bugetele locale pentru plata arieratelor."
Art. 4
(1)Repartizarea sumelor prevăzute la art. 3, pe unităţi administrativ-teritoriale, se face prin ordin al viceprim-ministrului, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, pe baza solicitărilor fundamentate ale unităţilor administrativ-teritoriale.
(2)Decontarea sumelor prevăzute la alin. (1) se face pe baza documentelor justificative transmise de unităţile administrativ-teritoriale.
Art. 5
Ordonatorii principali de credite ai bugetului local răspund de modul de utilizare, în conformitate cu dispoziţiile legale, a sumelor repartizate potrivit art. 4.
Art. 6
Ministerul Finanţelor Publice este autorizat să introducă, la propunerea ordonatorului principal de credite, modificările corespunzătoare în structura bugetului de stat şi în volumul şi structura bugetului Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice pe anul 2013.
-****-

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

p. Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice,

Shhaideh Sevil,

secretar de stat

Viceprim-ministru, ministrul finanţelor publice,

Daniel Chiţoiu

p. Ministrul delegat pentru buget,

Gheorghe Gherghina,

secretar de stat

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 808 din data de 19 decembrie 2013