PROCEDURA din 11 octombrie 2012 privind monitorizarea actualizării şi publicării Registrului public al auditorilor financiari din România de către Camera Auditorilor Financiari din România
Art. 1
Consiliul pentru Supravegherea în Interes Public a Profesiei Contabile (CSIPPC) pune în aplicare Procedura privind monitorizarea actualizării şi publicării Registrului public al auditorilor financiari din România de către Camera Auditorilor Financiari din România (CAFR), prin Departamentul monitorizare şi investigaţii (DMI).
Art. 2
CSIPPC aprobă hotărârile Consiliului CAFR privind atribuirea sau reatribuirea calităţii de membru, autorizarea, înscrierea, suspendarea, retragerea şi radierea persoanelor fizice şi persoanelor juridice, după caz, în şi din Registrul public al auditorilor financiari din România, în temeiul Procedurii de avizare sau aprobare a actelor cu incidenţă asupra activităţii de audit statutar emise de către Consiliul CAFR.
Art. 3
CAFR transmite CSIPPC hotărârea Consiliului CAFR referitoare la publicarea anuală sau trimestrială a Registrului public al auditorilor financiari din România şi a modificărilor operate în acesta, după caz.
Art. 4
DMI verifică, în conformitate cu prevederile art. 5 şi 6, respectarea termenelor stabilite prin reglementările specifice ale CAFR de publicare anuală şi trimestrială a Registrului public al auditorilor financiari din România şi a modificărilor operate în acesta, după caz, precum şi gradul de actualizare a informaţiilor conţinute în Registrul public al auditorilor financiari din România, publicat anual în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi a informaţiilor apărute ca urmare a modificărilor operate trimestrial în Registrul public al auditorilor financiari din România, persoane fizice şi juridice, de către CAFR.
Art. 5
DMI analizează hotărârile Consiliului CAFR care determină modificări în evidenţele auditorilor financiari persoane fizice şi persoane juridice, primite de la ultima verificare a informaţiilor publicate în Registrul public al auditorilor financiari din România, în scopul verificării gradului de actualizare a informaţiilor conţinute în acest registru.
Art. 6
CSIPPC poate trimite, în mod aleatoriu, unui număr de auditori financiari persoane fizice şi persoane juridice solicitări de furnizare de informaţii conţinute în Registrul public al auditorilor financiari din România, pentru a verifica dacă informaţiile furnizate de către auditori corespund cu informaţiile publicate în Registrul publicai auditorilor financiari din România.
Art. 7
Verificările prevăzute în prezenta procedură se vor efectua, ca tehnică de bază, prin sondaj.
Art. 8
(1)Trimestrial, DMI întocmeşte un raport privind rezultatele monitorizării Registrului public al auditorilor financiari din România.
(2)Raportul privind rezultatele monitorizării Registrului public al auditorilor financiari din România va fi înaintat, spre informare, CAFR.
(3)Raportul menţionat la alin. (1) va fi prezentat în prima şedinţă a Consiliului superior al CSIPPC de după încheierea fiecărui trimestru de raportare.
(4)Raportul menţionat la alin. (1) va conţine cel puţin:
a)perioada pentru care s-a efectuat verificarea;
b)perioada în care s-a efectuat verificarea;
c)metodologia utilizată conform art. 5 şi 6;
d)constatările verificărilor efectuate, pe cele două categorii de auditori, persoane fizice şi persoane juridice;
e)o concluzie sintetică a constatărilor în care să se prezinte şi evoluţia faţă de perioada anterioară de raportare;
f)recomandările formulate de către CSIPPC, după caz;
g)măsurile adoptate de către CAFR pentru remedierea deficienţelor constatate, dacă a fost cazul.
Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 778 din data de 19 noiembrie 2012