HOTĂRÂRE nr. 51 din 4 aprilie 2016 privind propunerea de Directivă a Parlamentului European şi a Consiliului de modificare a Directivei 2014/65/UE privind pieţele instrumentelor financiare în ceea ce priveşte anumite date - COM (2016) 56 final
Comisia pentru afaceri europene a fost sesizată, în temeiul Protocolului nr. 2, anexat Tratatului de la Lisabona de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană şi a Tratatului de instituire a Comunităţii Europene, semnat la Lisabona la 13 decembrie 2007, ratificat prin Legea 13/2008, în vederea elaborării unui raport privind propunerea de Directivă a Parlamentului European şi a Consiliului de modificare a Directivei 2014/65/UE privind pieţele instrumentelor financiare în ceea ce priveşte anumite date - COM (2016) 56 final.
având în vedere Raportul Comisiei pentru afaceri europene nr. LXII/260/01.04.2016,
Senatul adoptă prezenta hotărâre.
Art. 1
(1)Directiva 2014/65/UE (Markets in Financial Instruments Directive - MiFID), alături de Regulamentul (UE) nr. 600/2014 (Markets in Financial Instruments Regulation - MiFIR), a fost adoptată în urma crizei financiare. MiFID şi MiFIR, denumite "MiFID II", se referă la pieţele de valori mobiliare, la intermediarii de investiţii şi la locurile de tranzacţionare. MiFID II îmbunătăţeşte transparenţa şi supravegherea pieţelor financiare, inclusiv a pieţelor de instrumente financiare derivate, şi abordează chestiunea volatilităţii preţurilor instrumentelor financiare derivate pe mărfuri. Noul cadru îmbunătăţeşte condiţiile de concurenţă în domeniul tranzacţionării şi al compensării instrumentelor financiare. Bazându-se pe normele aflate deja în vigoare, normele MiFID revizuite consolidează, de asemenea, protecţia investitorilor prin introducerea unor cerinţe solide de ordin organizaţional şi în materie de conduită profesională. Scopul proiectului de propunere este de a amâna data de intrare în aplicare a ambelor instrumente care sunt incluse în pachetul MiFID II, ca urmare a dificultăţilor pe care Autoritatea Europeană pentru Valori Mobiliare şi Pieţe ("ESMA"), autorităţile naţionale competente ("ANC-uri") şi părţile interesate le-au întâmpinat în ceea ce priveşte implementarea tehnică. Aceste dificultăţi sunt de o asemenea amploare încât infrastructurile de date esenţiale nu vor fi instituite la timp pentru data de 3 ianuarie 2017. Propunerea se întemeiază pe art. 53 alin. (1) din TFUE. Aceasta vine în completarea propunerii de regulament de amânare a datei de intrare în aplicare a MiFIR.
(2)Propunerea de directivă respectă principiile subsidiarităţii şi proporţionalităţii.
Art. 2
Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
-****-
Această hotărâre a fost adoptată de Senat, în şedinţa din 4 aprilie 2016, în conformitate cu prevederile art. 78 din Regulamentul Senatului şi ale art. 5 lit. f) şi art. 30 lit. b) din anexa la Regulamentul Senatului, aprobat prin Hotărârea Senatului nr. 28/2005, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.

p. PREŞEDINTELE SENATULUI,

IOAN CHELARU

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 290 din data de 18 aprilie 2016