CIRCULARĂ nr. 21 din 14 mai 2015 privind lansarea în circuitul numismatic a unei monede din argint dedicate împlinirii a 145 de ani de la înfiinţarea Monetăriei Statului
Art. 1
În conformitate cu prevederile Legii nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României, începând cu data de 19 mai 2015, Banca Naţională a României va lansa în circuitul numismatic o monedă din argint dedicată împlinirii a 145 de ani de la înfiinţarea Monetăriei Statului.
Art. 2
Caracteristicile monedei sunt următoarele:

Valoare nominală

10 lei

Metal

argint

Titlu

9990/00

Formă

rotundă

Diametru

37 mm

Greutate

31,103 g

Calitate

proof

Cant

zimţat

Aversul monedei prezintă o compoziţie ce ilustrează începuturile şi prezentul Monetăriei Statului: câteva monede bătute după înfiinţarea ei, printre care se află cele de 1 leu şi 20 lei cu milesimul 1870, un cant zimţat gravat cu inscripţia "ROMANIA" şi corpul central al sediului actual al monetăriei; valoarea nominală "10 LEI", stema României şi anul de emisiune "2015".
Reversul monedei redă imaginea unei prese monetare din secolul al XIX-lea, reprezentată pe o medalie gravată pe cant cu inscripţia "MONETARIA STATULUI", portretul şi semnătura regelui Carol I şi inscripţiile "145 ANI" şi "1870"- anul înfiinţării monetăriei.
Art. 3
Monedele din argint, ambalate în capsule de metacrilat transparent, vor fi însoţite de broşuri de prezentare a emisiunii numismatice, redactate în limbile română, engleză şi franceză. Broşurile includ certificatul de autenticitate, pe care se găsesc semnăturile guvernatorului Băncii Naţionale a României şi casierului central.
Art. 4
Monedele din argint dedicate împlinirii a 145 de ani de la înfiinţarea Monetăriei Statului au putere circulatorie pe teritoriul României.
Art. 5
Punerea în circulaţie, în scop numismatic, a acestor monede din argint se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României.
-****-

p. Preşedintele Consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a României,

Florin Georgescu

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 356 din data de 25 mai 2015