Văzând Referatul de aprobare nr. 1.602 din 23 mai 2016, întocmit de Direcţia generală control oficial din cadrul Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor,
în baza Regulamentului (CE) nr. 1/2005 al Consiliului din 22 decembrie 2004 privind protecţia animalelor în timpul transportului şi al operaţiunilor conexe şi de modificare a Directivelor 64/432/CEE şi 93/119/CE şi a Regulamentului (CE) nr. 1.255/97, a Regulamentului (CE) nr. 1.255/97 al Consiliului din 25 iunie 1997 privind criteriile comunitare prevăzute pentru punctele de aşteptare şi de modificare a planului de itinerar prevăzut în anexa la Directiva 91/628/CEE, luând în considerare prevederile Directivei 2006/88/CE a Consiliului din 24 octombrie 2006 privind cerinţele de sănătate animală pentru animale şi produse de acvacultură şi privind prevenirea şi controlul anumitor boli la animalele de acvacultura, ţinând cont de prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 49/2009 privind libertatea de stabilire a prestatorilor de servicii şi libertatea de a furniza servicii în România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 68/2010, cu modificările ulterioare,
având în vedere prevederile art. 10 lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările şi completările ulterioare,
în temeiul art. 3 alin. (3) şi al art. 4 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 1.415/2009 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor şi a unităţilor din subordinea acesteia, cu modificările şi completările ulterioare,
preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor emite următorul ordin:
Art. I
Norma sanitară veterinară privind procedura de înregistrare/autorizare sanitar-veterinară a unităţilor/centrelor de colectare/exploataţiilor de origine şi a mijloacelor de transport din domeniul sănătăţii şi al bunăstării animalelor, a unităţilor implicate în depozitarea şi neutralizarea subproduselor de origine animală care nu sunt destinate consumului uman şi a produselor procesate, aprobată prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 16/2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 194 şi 194 bis din 26 martie 2010, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi completează după cum urmează:
1.La articolul 4 alineatul (1), litera b) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"b) certificatul constatator emis de oficiul registrului comerţului; în cazul staţiunilor de cercetare, composesoratelor, parohiilor, primăriilor, asociaţiilor crescătorilor de animale, ce desfăşoară activităţi de creştere a animalelor, constituite conform prevederilor legale în vigoare, în locul certificatului constatator emis de oficiul registrului comerţului se vor depune copia actului constitutiv şi documentul de înregistrare la administraţia fiscală, care cuprinde codul de identificare fiscală - CIF;"
2.La articolul 4 alineatul (1), după litera e) se introduc două noi litere, literele f) şi g), cu următorul cuprins:
"f) declaraţie pe propria răspundere că, în cazul animalelor moarte, va apela la serviciile unităţilor de neutralizare a subproduselor de origine animală nedestinate consumului uman, autorizate sanitar-veterinar, în vederea ecarisării;
g) contract de servicii încheiat cu un medic veterinar de liberă practică organizat în condiţiile legii, care asigură asistenţă sanitară veterinară şi efectuează acţiunile cuprinse în programul acţiunilor de supraveghere, prevenire şi control al bolilor la animale, al celor transmisibile de la animale la om, protecţia animalelor şi protecţia mediului, de identificare şi înregistrare a bovinelor, suinelor, ovinelor, caprinelor şi ecvideelor."
3.Anexa nr. 6 se modifică şi se înlocuieşte cu anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
Art. II
Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor şi direcţiile sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Art. III
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
-****-

Preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi Pentru Siguranţa Alimentelor,

Radu Roatiş Cheţan

ANEXĂ: CERERE
(- Anexa nr. 6 la norma sanitară veterinară)
Operatorul economic ...............................
C.U.I./C.I.F./C.N.P. ..................................
Adresa ......................................................
Tel./fax .....................................................
Nr. înregistrare din data ...........................
Subsemnatul, ............................, reprezentant legal al ................., cu sediul social în ................. (adresa completă, nr. tel., fax), posesor al BI/CI seria .......... nr. .............., CNP .............., eliberat(ă) de ................, la data de .............., prin prezenta solicit înregistrarea sanitar-veterinară a unităţii din localitatea .......................... (adresa completă) pentru următoarele activităţi:

Nr. crt.

Activitatea

1.

 

2.

 

3.

 
La prezenta cerere anexez următoarele documente:
.........................................................

Data ....................

Numele şi prenumele .............................

Semnătura, ştampila ..............................

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 406 din data de 30 mai 2016