HOTĂRÂRE nr. 140 din 3 aprilie 2013 privind trecerea din domeniul public al statului în domeniul privat al acestuia a unei părţi de imobil aflate în administrarea Ministerului Educaţiei Naţionale pentru Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Microtehnologie - IMT Bucureşti şi pentru actualizarea anexei nr. 8 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 10 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 112/2000 pentru reglementarea procesului de scoatere din funcţiune, casare şi valorificare a activelor corporale care alcătuiesc domeniul public al statului şi al unităţilor administrativ-teritoriale, aprobată prin Legea nr. 246/2001,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Art. 1
(1)Se aprobă trecerea din domeniul public al statului în domeniul privat al acestuia a unei părţi de imobil aflate în administrarea Ministerului Educaţiei Naţionale, pentru Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Microtehnologie - IMT Bucureşti, având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 1.
(2)Trecerea în domeniul privat al statului se face pentru demolarea unei părţi a imobilului prevăzut la alin. (1) şi construirea unei noi clădiri pe aceeaşi amprentă, pentru realizarea obiectivului de investiţie de tip POS-CCE, operaţiunea 2.2.1, cu titlul "Centrul de Cercetare pentru Nanotehnologii Avansate pe bază de Carbon - CENASIC", obiectiv contractat de către Institutul Naţional de Cercetare şi Dezvoltare pentru Microtehnologie - IMT Bucureşti, cu Contractul de finanţare nr. 254/28.09.2010, cod SMIS-CSNR-14040.
Art. 2
Se actualizează anexa nr. 8 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările şi completările ulterioare, în conformitate cu anexa nr. 2.
Art. 3
După finalizarea construcţiei, imobilul va trece în proprietatea publică a statului şi în administrarea Ministerului Educaţiei Naţionale pentru Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Microtehnologie - IMT Bucureşti.
Art. 4
Ministerul Educaţiei Naţionale va actualiza în mod corespunzător datele de evidenţă cantitativ-valorică pentru Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Microtehnologie - IMT Bucureşti şi va efectua modificarea corespunzătoare a anexei nr. 8 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006, cu modificările şi completările ulterioare.
Art. 5
- Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
-****-

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

Ministrul educaţiei naţionale,

Remus Pricopie

Ministrul delegat pentru învăţământ superior, cercetare ştiinţifică şi dezvoltare tehnologică,

Mihnea Cosmin Costoiu

Viceprim-ministru, ministrul finanţelor publice,

Daniel Chiţoiu

Ministrul delegat pentru buget,

Liviu Voinea

ANEXA nr. 1: DATELE DE IDENTIFICARE ale imobilului aflat în administrarea Ministerului Educaţiei Naţionale pentru Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Microtehnologie - IMT Bucureşti, care trece din domeniul public al statului în domeniul privat al acestuia

Nr. inv. MF

Cod de clasificare

Denumire

Descriere tehnică

Adresa

Valoarea de inventar (în lei)

Situaţia juridică

Baza legală

În administrare/ În concesiune

1

8.29.06

Clădire

Corp clădire C5 (laborator), suprafaţă construită: 221 mp, regimul de înălţime: parter + etaj tehnic, Cartea funciară a oraşului Voluntari nr. 21132

Număr cadastral 6306/1

Judeţul Ilfov, localitatea: oraşul Voluntari, str. Erou Iancu Nicolae nr. 126 A (fost 32 B)

32.358

Hotărârea Guvernului nr. 1.318/1996 şi anexa nr. 8 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006

În administrarea Ministerului Educaţiei Naţionale (CUI 13729380) pentru Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Microtehnologie - IMT Bucureşti (CUI 1154, J23/986/2002)

ANEXA nr. 2:

1. Ordonator principal de credite (ministere sau autorităţi ale administraţiei publice centrale)

13729380

MINISTERUL EDUCAŢIEI NAŢIONALE

2. Ordonator secundar de credite

  

3. Ordonator terţiar de credite

  

4. Regii autonome şi companii/societăţi naţionale aflate sub autoritatea ordonatorului principal, institute naţionale de cercetare-dezvoltare, care funcţionează în baza Ordonanţei Guvernului nr. 57/2002 privind cercetarea ştiinţifică şi dezvoltarea tehnologică, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 324/2003, cu modificările şi completările ulterioare, şi, după caz, societăţi comerciale cu capital majoritar de stat care au în administrare bunuri din patrimoniul public de stat

RO 1154

INSTITUTUL NAŢIONAL DE CERCETARE DEZVOLTARE PENTRU MICROTEHNOLOGIE IMT - BUCUREŞTI

Nr. inv. MF

Cod de clasificare

Denumire

Date de identificare

Anul dobândirii/dării în folosinţă

Valoarea de inventar

(lei)

Situaţia juridică

Situaţia juridică actuală concesiune/închiriat/dat cu titlu gratuit

Tipul bunului

Descriere tehnică

(pe scurt)

Vecinătăţi

(după caz, pe scurt)

Adresa

Baza legală

În administrare/concesiune

1

8.29.06

Clădire

Corp clădire C1, S+P+6E

Suprafaţa construită = 296 mp

Suprafaţa desfăşurată = 3.357 mp

Înălţime = 33,3 m

Nr. CF 21133, nr. cadastral 6306/2

Corp clădire C2, S+P

Suprafaţa construită = 516 mp

Suprafaţa desfăşurată = 1.208 mp

Înălţime = 4 m

Nr. CF 21133, nr. cadastral 6306/2

Corp clădire C3, S+P

Suprafaţa construită = 735 mp

Suprafaţa desfăşurată = 1.435 mp

Înălţime = 4 m

Nr. CF 21133, nr. cadastral 6306/2

Corp clădire C4, P + etaj tehnic

Suprafaţa construită = 1.636 mp

Suprafaţa desfăşurată = 1.636 mp

Înălţime = 6 m

Nr. CF 21133, nr. cadastral 6306/2

 

Ţara: România

Judeţul Ilfov

Localitatea: Voluntari, str. Erou Iancu Nicolae nr. 126A

1996

400.300

 

 

 

 

 

 

 

184.200

 

 

 

 

 

 

211.500

 

 

 

 

 

 

239.542

Hotărârea Guvernului nr. 1.318/1996

În administrare

 

Imobil

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 205 din data de 10 aprilie 2013