Pentru aplicarea prevederilor art. 14 alin. (2) din Legea nr. 121/2011 privind participarea forţelor armate la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român,
având în vedere prevederile art. 19 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 121/2011, ale pct. 4 lit. d) din anexa nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 584/2005 privind finanţarea unităţilor sanitare din sistemul de apărare, ordine publică, siguranţă naţională şi autoritate judecătorească, cu modificările ulterioare, ale art. 8 alin. 2 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 5 lit. e) din Legea nr. 384/2006 privind statutul soldaţilor şi gradaţilor profesionişti, cu modificările şi completările ulterioare,
în temeiul art. 33 alin. (1) din Legea nr. 346/2006 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Apărării Naţionale, cu modificările ulterioare,
ministrul apărării naţionale emite prezentul ordin.
Art. 1
(2)Se aprobă Baremul medical pentru stabilirea aptitudinii medico-militare a personalului participant la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român, prevăzut în anexa nr. 2.
Art. 2
Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezentul ordin.
Art. 3
La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă:
a)art. 249 alin. (3) din Instrucţiunile privind susţinerea activităţilor personalului din Ministerul Apărării Naţionale trimis în misiune permanentă în străinătate, aprobate prin Ordinul ministrului apărării nr. M.172/2007*), cu modificările ulterioare;
______
*) Ordinul ministrului apărării nr. M.172/2007 nu a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, deoarece are ca obiect reglementări din domeniul apărării naţionale, ordinii publice şi siguranţei naţionale.
b)art. 21 lit. b) din Normele pentru ocuparea de către personalul Ministerului Apărării Naţionale a posturilor permanente din structurile de reprezentare naţională în străinătate, precum şi a celor din structurile internaţionale la care România este parte, aprobate prin Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M.88/2009, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 591 din 26 august 2009, cu modificările şi completările ulterioare;
c)art. 22 şi art. 41 lit. b) din Criteriile şi metodologia privind selecţia personalului în vederea participării la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român, aprobate prin Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M.101/2011, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 890 din 15 decembrie 2011;
d)Dispoziţia şefului Direcţiei medicale nr. A.2313/2010**) pentru aprobarea metodologiei privind evaluarea stării de sănătate şi stabilirea aptitudinii medico-militare a participanţilor la misiuni în afara teritoriului statului român, cu completările ulterioare.
______
**) Dispoziţia şefului Direcţiei medicale nr. A.2313/2010 nu a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Art. 4
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
-****-

Ministrul apărării naţionale,

Mircea Duşa

ANEXA nr. 1:
ANEXA nr. 2: BAREMUL MEDICAL pentru stabilirea aptitudinii medico-militare a personalului participant la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român
1.Bolile infecţioase

Nr. prg.

Denumirea bolii

Aptitudinea medico-militară pentru personalul prevăzut la art. 16 alin. (1) din metodologia aprobată prin Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M.8/2013

Aptitudinea medico-militară pentru personalul prevăzut la art. 16 alin. (2) din metodologia aprobată prin Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M.8/2013

1

2

3

4

1

Febra tifoidă şi febrele paratifoide

Reevaluare după concediu medical

Reevaluare după concediu medical

2

Hepatita acută virală tip A

Reevaluare după concediu medical

Reevaluare după concediu medical

3

Hepatita acută virală tip B, C, D, E, G

INAPT

Reevaluare după concediu medical

4

Hepatita acută virală formă prelungită sau recidivantă cu VHB, VHC sau VHD

INAPT

Reevaluare după concediu medical

5

Alte hepatite acute:

- bacteriene;

- toxice;

- cu alte virusuri

Reevaluare după concediu medical

Reevaluare după concediu medical

6

Meningite acute, virale şi bacteriene, inclusiv bk

INAPT

Reevaluare după concediu medical

7

Seropozitivii pentru virusul H.I.V. şi bolnavii cu S.I.D.A.

INAPT

INAPT

8

Tuberculoza la imunodeprimaţi

INAPT

INAPT

9

Purtătorii cronici de bacili tifici, nesterilizaţi prin tratamente repetate*

INAPT

INAPT

10

a) Purtător de antigen HBs

Prezenţa markerilor de infecţie virală constituie inaptitudine de misiune, chiar dacă viremia nu este detectabilă şi valorile transaminazelor sunt normale.

APT dacă Ac anti HBs +, transaminaze normale şi viremia nedetectabilă, nu mai veche de 6 luni, cu sau fără tratament antiviral efectuat. În oricare altă situaţie este INAPT.

b) Purtător Ac anti HCV

Prezenţa markerilor de infecţie virală constituie inaptitudine de misiune, chiar dacă viremia nu este detectabilă şi valorile transaminazelor sunt normale.

APT dacă transaminazele sunt normale şi viremia nedetectabilă, nu mai veche de 6 luni, cu sau fără tratament antiviral efectuat. În oricare altă situaţie este INAPT.

11

Encefalite şi encefalomielite acute virale, bacteriene, inclusiv bk

INAPT

Reevaluare după concediu medical

12

Sindromul febril al călătorilor în zonele tropicale

INAPT

Reevaluare după concediu medical

13

Septicemii - endocardite, miocardite şi pericardite infecţioase

INAPT

Reevaluare după concediu medical

14

Boli cu poartă de intrare dominantă tegumentul şi mucoasele: antrax, bruceloză, cangrena gazoasă, leptospiroză, listerioză, rickettsioze, tetanos, toxoplasmoză, tularemie

INAPT

Reevaluare după concediu medical

15

Hidatidoza/Echinococoza

INAPT

Reevaluare după concediu medical

16

Alte boli infecţioase virale, bacteriene şi parazitare

APT/INAPT la aprecierea comisiei de expertiză medico-militară

APT/INAPT la aprecierea comisiei de expertiză medico-militară

*Diagnosticaţi prin examene repetate de laborator, trataţi, dar nesterilizaţi bacteriologic.
2.Bolile aparatului respirator

Nr. prg.

Denumirea bolii

Aptitudinea medico-militară pentru personalul prevăzut la art. 16 alin. (1) din metodologia aprobată prin Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M.8/2013

Aptitudinea medico-militară pentru personalul prevăzut la art. 16 alin. (2) din metodologia aprobată prin Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M.8/2013

1

2

3

4

17

Tuberculoza*:

a) tuberculoza pulmonară activă:

- primară;

- secundară

INAPT

INAPT

b) tuberculoza pulmonară recent stabilizată - grupa a II-a de bolnavi cu evoluţie stabilizată clinico-radiologic şi negativaţi bacteriologic 1 an:

- primară;

- secundară - se va ţine cont de data încheierii TSS

INAPT

INAPT

c) tuberculoza pulmonară vindecată**:

- primară;

- secundară

INAPT

INAPT

d) reacţii tuberculinice*** intens pozitive, autentificate de medicul pneumolog

APT

APT

18

Pleurezia tuberculoasă, diagnosticată în spital de profil

INAPT

APT/INAPT după gradul de vindecare şi sechelele restante apreciate de medicul specialist

19

Pneumotoraxul spontan/idiopatic

INAPT

INAPT

20

Tuberculoza pulmonară operată:

a) exereza pulmonară la mai puţin de un lob pulmonar, fără tulburări funcţionale ventilatorii;

INAPT

INAPT

b) exereza pulmonară lobară cu tulburări funcţionale uşoare;

INAPT

INAPT

c) exereza pulmonară care depăşeşte un lob - bi-, trilobulară, cu tulburări funcţionale medii sau accentuate;

INAPT

INAPT

d) toracoplastie unilaterală peste 4 coaste, cu tulburări funcţionale medii sau accentuate;

INAPT

INAPT

e) decorticarea pleurală şi pleurectomia cu tulburări funcţionale medii sau accentuate

INAPT

INAPT

21

Sindroame posttuberculoase:

a) cu tulburări funcţionale uşoare;

INAPT

INAPT

b) cu tulburări funcţionale medii sau accentuate

INAPT

INAPT

22

Tuberculoza extrapulmonară activă****:

a) intestinală, a peritoneului şi a ganglionilor mezenterici;

INAPT

INAPT

b) osteo-articulară, cu localizare la oasele mari;

INAPT

INAPT

c) osteo-articulară, cu localizare la oasele mici;

INAPT

INAPT

d) genito-urinară;

INAPT

INAPT

e) adenopatii periferice tuberculoase;

INAPT

INAPT

f) tuberculoza suprarenală;

INAPT

INAPT

g) tuberculoza altor organe:

- ochi;

- ureche;

- alte organe

INAPT

INAPT

h) tuberculoza în focare multiple

INAPT

INAPT

23

Tuberculoza extrapulmonară stabilizată:

- intestinală, peritoneală, a ganglionilor mezenterici;

- osteo-articulară;

- a aparatului genito-urinar;

- adenopatii periferice tuberculoase;

INAPT

INAPT

- a ochiului;

- a urechii;

- a altor organe: piele, ganglioni limfatici periferici, suprarenală;

- în focare multiple

  

24

Tuberculoza extrapulmonară vindecată:

- a intestinului, peritoneului, precum şi a ganglionilor mezenterici;

- osteo-articulară;

- a aparatului genito-urinar;

- adenopatii periferice tuberculoase;

- a ochiului;

- a urechii;

- a altor organe;

- în focare multiple

INAPT

INAPT

25

Pneumoconiozele cu tulburări funcţionale medii sau accentuate

INAPT

INAPT

26

a) Pleurezia netuberculoasă acută sterilă

INAPT

INAPT

b) Pleurezia cu epanşament şi menţionarea unui agent microbian altul decât bacilul Koch - pneumococ, stafilococ, streptococ etc.

INAPT

INAPT

27

a) Sarcoidoza mediastinală

INAPT

INAPT

b) Sarcoidoză pulmonară

INAPT

INAPT

28

a) Astmul bronşic***** intermitent

INAPT

APT/INAPT la aprecierea comisiei de expertiză medico-militară

b) Astmul bronşic***** persistent

INAPT

INAPT

29

Supuraţiile pulmonare cronice, rebele la tratament: abcesul şi cangrena pulmonară

INAPT

INAPT

30

Bronhopneumopatie obstructivă cronică:

a) cu tulburări funcţionale uşoare VEMS > 80% din valoarea prezisă

INAPT

INAPT

b) moderate VEMS 50-80% din valoarea prezisă;

INAPT

INAPT

c) cu tulburări funcţionale accentuate VEMS 30-50% din valoarea prezisă

INAPT

INAPT

31

Bronşiectazia confirmată bronhoscopic şi/sau computer tomografic:

a) fără tulburări funcţionale sau cu tulburări funcţionale uşoare;

INAPT

INAPT

b) cu tulburări funcţionale accentuate

INAPT

INAPT

32

Afecţiuni pleurale cronice nespecifice - sechele pleurale după afecţiuni acute, pahipleurite, sechele postoperatorii etc.:

a) cu tulburări funcţionale reduse;

APT

APT

b) cu tulburări funcţionale medii sau accentuate

INAPT

INAPT

33

Tromboembolismul pulmonar

INAPT

INAPT

34

Afecţiuni acute mediastinale

INAPT

INAPT

35

Afecţiuni cronice mediastinale

INAPT

INAPT

36

Silico-tuberculoza

INAPT

INAPT

37

Alte boli ale aparatului respirator

La aprecierea comisiei de expertiză medico-militară

La aprecierea comisiei de expertiză medico-militară

* Bolnavii de tuberculoză pulmonară vor prezenta documente medicale din reţeaua sanitară de specialitate, din care să reiasă starea lor actuală privind stadiul bolii, grupa de dispensarizare şi tratamentul efectuat.
** Hotărârea medico-militară se va lua în raport cu sechelele şi valoarea probelor funcţionale respiratorii.
*** Se măsoară în milimetri diametrul transversal al reacţiei cutanate - papulei şi tipul Palmer I-IV:
- diametrul între 0 şi 9 mm, inclusiv - reacţie negativă;
- diametrul între 10 şi 19 mm, inclusiv - reacţie pozitivă;
- diametrul între 10 şi 19 mm, inclusiv, cu induraţie mare, necroză sau flictene, reacţie generală ori diametrul peste 20 mm - reacţie intens pozitivă.
**** Încadrarea dispensarială a bolnavilor cu tuberculoză extrapulmonară se va face conform prevederilor ordinelor Ministerului Sănătăţii.
***** Probe ventilatorii de confirmare plus documentaţie medicală de specialitate atestatoare de astm sau criză confirmată în spitalul militar pe foaia de observaţie.
3.Bolile degenerative

Nr. prg.

Denumirea bolii

Aptitudinea medico-militară pentru personalul prevăzut la art. 16 alin. (1) din metodologia aprobată prin Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M.8/2013

Aptitudinea medico-militară pentru personalul prevăzut la art. 16 alin. (2) din metodologia aprobată prin Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M.8/2013

1

2

3

4

38

Reumatismul articular acut*

INAPT

INAPT

39

Reumatisme cronice inflamatorii:

- poliartrita reumatoidă;

- spondilita anchilopoetică;

- sindromul Reiter-Fiessinger-Leroy etc.;

- poliartrita psoriazică:

a) cu tulburări funcţionale uşoare;

b) cu tulburări funcţionale medii;

c) cu tulburări funcţionale accentuate

INAPT

INAPT

40

Colagenoze:

- lupus eritematos sistemic;

- sclerodermia;

- dermatomiozita;

- boala mixtă a ţesutului conjunctiv

INAPT

INAPT

41

Reumatismul cronic degenerativ, cu prinderea cel puţin a unei articulaţii mari, cu modificări radiologice şi tulburări funcţionale medii sau accentuate

INAPT

INAPT

42

Retracţia aponevrozei palmare - boala Dupuytren:

a) fără retracţia în flexie a degetelor mâinii - noduli palmari incipienţi, sub 1 cm diametru;

INAPT

APT

b) cu retracţia în flexie a degetelor III, IV, V sub 45 grade - noduli palmari cu diametrul între 1-2 cm, stadiul I, II;

INAPT

INAPT

c) cu retracţia în flexie a degetelor III, IV, V peste 45 grade - noduli palmari ombilicaţi, cu diametrul între 2-3 cm, stadiul III, IV - operat sau neoperat

INAPT

INAPT

43

Osteoporoza:

a) localizată, cu tulburări funcţionale uşoare;

INAPT

APT/INAPT

la aprecierea comisiei de expertiză medico-militară**

INAPT

APT**

b) localizată, cu tulburări funcţionale medii sau accentuate;

INAPT

INAPT

c) generalizată

INAPT

INAPT

44

Discopatia vertebrală:

a) faza I;

APT

APT

b) faza a II-a;

INAPT

INAPT

c) faza a III-a radiculară, stadiul I, iritativ, confirmată clinic în timpul spitalizării, confirmată RMN, CT sau mielografic;

INAPT

INAPT

d) faza a III-a radiculară, stadiul II, compresiv, confirmată clinic în timpul spitalizării, confirmată RMN, CT sau mielografic, operată sau neoperată, fără tulburări funcţionale;

INAPT

INAPT

e) faza a III-a radiculară, stadiul II, compresiv, confirmată clinic în timpul spitalizării, confirmată RMN, CT sau mielografic, operată sau neoperată, cu tulburări funcţionale moderate;

INAPT

INAPT

f) faza a III-a radiculară, stadiul II, compresiv, confirmată clinic în timpul spitalizării, confirmată RMN, CT sau mielografic, operată sau neoperată, cu tulburări funcţionale accentuate;

INAPT

INAPT

g) lombară faza a III-a stadiul III cu sindrom de coadă de cal, confirmată RMN, CT sau mielografic, operată sau neoperată;

INAPT

INAPT

h) cervicală şi toracală faza a III-a stadiul II, operată sau neoperată, cu tulburări funcţionale şi neurologice accentuate, confirmată clinic în timpul spitalizării, confirmată RMN, CT sau mielografic.

INAPT

INAPT

45

Discartroza vertebrală incipientă:

a) fără tulburări de statică;

APT

APT

b) cu tulburări uşoare de statică şi iritaţie radiculară intermitentă;

INAPT

INAPT

c) avansată, cu tulburări de statică vertebrală şi deficit radicular moderat;

INAPT

INAPT

d) avansată, cu tulburări pronunţate de statică vertebrală şi deficit radicular sau medular accentuat.

INAPT

INAPT

46

Osteocondroza vertebrală:

a) fără tulburări de statică şi dinamică vertebrală;

INAPT

APT

b) cu insuficienţă vertebrală moderată - limitarea mişcărilor coloanei vertebrale, cu ascuţirea unghiurilor vertebrale posterioare - radiologic;

INAPT

INAPT

c) cu insuficienţă vertebrală şi tulburări funcţionale accentuate, sindrom radicular

INAPT

INAPT

47

Spondilodiscite, de orice etiologie, specifice, nespecifice:

a) cu reducerea moderată a motilităţii coloanei vertebrale şi cu tulburări de statică reduse;

INAPT

INAPT

b) cu rigiditatea completă a coloanei vertebrale

INAPT

INAPT

48.

Alte afecţiuni reumatismale şi degenerative

APT/INAPT la aprecierea comisiilor de expertiză medico-militară

APT/INAPT la aprecierea comisiilor de expertiză medico-militară

* Prevederile acestui paragraf se referă şi la bolnavii care, la data examinării, prezintă documentaţie medicală de specialitate ce atestă că au suferit de boală în ultimele 12 luni.
** Pentru personalul care desfăşoară activităţi specifice din structura Direcţiei generale de informaţii a apărării.
4.Bolile aparatului cardiovascular

Nr. prg.

Denumirea bolii

Aptitudinea medico-militară pentru personalul prevăzut la art. 16 alin. (1) din metodologia aprobată prin Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M.8/2013

Aptitudinea medico-militară pentru personalul prevăzut la art. 16 alin. (2) din metodologia aprobată prin Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M.8/2013

1

2

3

4

49

a) Malformaţii congenitale de cord necorectate chirurgical* fără legătură între sistemul arterial şi venos:

- coarctaţia de aortă;

- stenoza aortică;

- stenoza pulmonară;

- boala Ebstein;

- tricuspidia aortică;

- anomalii congenitale

INAPT

INAPT

b) Malformaţii congenitale de cord cu şunt stânga-dreapta necorectate chirurgical*:

- defect septal ventricular;

- defect septal atrial;

- persistenţa de canal arterial;

- drenaj venos pulmonar aberant

INAPT

INAPT

c) Malformaţii congenitale de cord cu şunt dreapta-stânga necorectate chirurgical*:

- complexul Fallot;

- sindromul Eisenmenger

INAPT

INAPT

d) Anomalii de poziţie a cordului - dextropoziţie, dextrorotaţie, dextrocardie cu sau fără situs inversus, fără asocierea altor boli congenitale

APT/INAPT la aprecierea comisiei de expertiză medico-militară

APT/INAPT la aprecierea comisiei de expertiză medico-militară

50

Malformaţii congenitale de cord corectate chirurgical*:

a) cu restabilirea completă a hemodinamicii;

INAPT

INAPT

b) cu restabilirea parţială a hemodinamicii

INAPT

INAPT

51

Pericardita:

a) acută;

INAPT

INAPT

b) cronică

INAPT

INAPT

52

Leziuni valvulare cardiace definitive*

INAPT

INAPT

53

Leziuni valvulare cardiace corectate chirurgical*

INAPT

INAPT

54

Prolapsul de valvă mitrală:

a) fără semne clinice, evidenţiat ecografic;

APT

APT

b) cu semne clinice, ecografice, fără tulburări de ritm;

INAPT

INAPT

c) cu semne clinice, ecografice şi tulburări de ritm - aritmie extrasistolică permanentă**, tulburări paroxistice de ritm, documentate electrocardiografic

INAPT

INAPT

55

Cardiomiopatiile primitive şi secundare

INAPT

INAPT

56

Hipertensiunea arterială esenţială*** şi secundară:

a) gradul I cu T.A. sistolică între 140 mmHg şi 159 mmHg şi/sau TA diastolică între 90 mmHg şi 99 mmHg;

INAPT

APT/INAPT la aprecierea comisiilor de expertiză medico-militară

b) gradul II/moderată, cu T.A. sistolică între 160 mmHg şi 179 mmHg şi/sau T.A. diastolică între 100 mmHg şi 109 mmHg permanent;

INAPT

INAPT

c) gradul III/severă, cu T.A. sistolică peste 180 mmHg şi/sau T.A. diastolică peste 110 mmHg permanent

INAPT

INAPT

57

Hipotensiunea arterială esenţială permanentă cu TA sistolică sub 90 mmHg:

INAPT

APT/INAPT la aprecierea comisiilor de expertiză

a) cu tulburări funcţionale reduse****;

 

medico-militară

b) cu tulburări funcţionale semnificative clinic*****

INAPT

INAPT

58

Cardiopatia ischemică:

a) nedureroasă, cu modificări ECG şi/sau alte elemente diagnostice pozitive;

INAPT

INAPT

b) infarct miocardic vechi, necomplicat;

INAPT

INAPT

c) dureroasă - angina pectorală stabilă de efort, angina instabilă, infarct miocardic acut;

INAPT

INAPT

d) corecţia chirurgicală sau intervenţională a ischemiei coronariene - PCI, CABG

INAPT

INAPT

59

Asocieri de două sau mai multe din următoarele:

- obezitate >= cls.1;

- dislipidemie - colesterolemie peste 200 mg/dl, trigliceride peste 150 mg/dl;

- HTA la limită TAs 130-140 mmHg

INAPT

INAPT

60

Tulburările de ritm cardiac:

a) bradicardia sinusală permanentă cu manifestări clinice şi ECG;

INAPT

INAPT

b) tahicardia sinusală cu peste 120 pulsaţii/minut, permanentă în ortostatism;

INAPT

INAPT

c) tahicardia paroxistică supraventriculară, cu manifestări clinice şi dovedită ECG sau prin studiu electrofiziologic;

INAPT

INAPT

d) sindroamele de preexcitaţie intermitente sau permanente;

INAPT

INAPT

e) aritmie extrasistolică permanentă, cu manifestări clinice şi ECG;

INAPT

INAPT

f) tahicardia ventriculară;

INAPT

INAPT

g) fibrilaţia şi flutterul atrial, persistente sau cu recurenţe frecvente;

INAPT

INAPT

h) tulburări de ritm corectate prin proceduri intervenţionale, electrofiziologice sau chirurgicale

INAPT

INAPT

61

Tulburări cardiace de conducere:

a) bloc atrio-ventricular de gradul I;

INAPT

INAPT

b) bloc atrio-ventricular de gradul II şi III;

INAPT

INAPT

c) bloc complet permanent de ramură dreaptă;

INAPT

INAPT

d) bloc complet permanent de ramură stângă;

INAPT

INAPT

e) blocuri bifasciculare - bloc de ramură dreaptă incomplet - bloc fascicul anterior RS sau bloc de ramură dreaptă incomplet - bloc fascicul posterior RS;

INAPT

INAPT

f) corectarea tulburărilor de ritm şi de conducere prin implantarea de dispozitive electronice - cardiostimulatoare permanente, defibrilatoare interne

INAPT

INAPT

62

Anevrism al vaselor mici:

- arterio-venos;

- cirsoid operat sau operabil, cu tulburări funcţionale reduse

INAPT

INAPT

63

Anevrism al vaselor mari

Anevrism de aortă

Anevrism arterio-venos

Anevrism cirsoid întins, operabil sau inoperabil

INAPT

INAPT

64

Arteriopatii funcţionale:

- eritromelalgia;

- boala şi sindromul Raynaud;

- acrocianoza;

- livedo reticularis

a) cu tulburări funcţionale reduse;

INAPT

INAPT

b) cu tulburări funcţionale medii;

INAPT

INAPT

c) cu tulburări funcţionale accentuate

INAPT

INAPT

65

Sindromul de ischemie cronică periferică:

- trombangeita obliterantă Buerger;

- arteriopatie obliterantă;

- sindromul Leriche;

- endarterita obliterantă;

- disimune

a) fără tulburări funcţionale după tratament medical sau chirurgical;

INAPT

INAPT

b) cu tulburări funcţionale reduse sau medii;

INAPT

INAPT

c) cu tulburări funcţionale accentuate

INAPT

INAPT

66

Tromboflebita profundă şi sechelele după tromboza venoasă profundă:

a) cu tulburări funcţionale reduse sau medii;

INAPT

INAPT

b) cu tulburări funcţionale accentuate

INAPT

INAPT

67

Varice ale membrelor inferioare:

a) cu tulburări funcţionale reduse;

APT/INAPT la aprecierea comisiilor de expertiză medico-militară

APT

b) cu tulburări funcţionale moderate;

INAPT

INAPT

c) cu tulburări funcţionale accentuate

INAPT

INAPT

68

Alte boli ale aparatului cardiovascular

APT/INAPT la aprecierea comisiilor de expertiză medico-militară

APT/INAPT la aprecierea comisiilor de expertiză medico-militară

* Diagnosticul va fi precizat într-o clinică/secţie de specialitate sau va fi dovedit prin documentaţie medicală de specialitate.
** Aritmie extrasistolică permanentă, adică prezentă pe tot parcursul înregistrării Holter sau evidenţiată ECG câteva zile consecutiv.
*** Pentru stabilirea diagnosticului de hipertensiune arterială esenţială se vor efectua măsurători repetate ale tensiunii arteriale, la intervale de 2-3 ore în clinostatism, ortostatism şi şezând; se iau în considerare şi datele anamnestice ce pot conduce la precizarea diagnosticului: antecedentele familiale, consumul cronic de nicotină, alcool, medicamente etc., alte semne şi simptome caracteristice creşterilor valorilor tensiunii arteriale.
**** Cazurile la care scăderea tensiunii arteriale se produce rar, iar simptomatologia de însoţire - astenie fizică, ameţeli, greţuri, vărsături, nelinişte psiho-motorie - este de intensitate scăzută.
***** Cazurile la care scăderea tensiunii arteriale se produce frecvent, iar simptomatologia de însoţire, prin intensitatea ei, duce în mod evident la scăderea randamentului socioprofesional.
5.Bolile sângelui şi ale organelor hematopoietice*

Nr. prg.

Denumirea bolii

Aptitudinea medico-militară pentru personalul prevăzut la art. 16 alin. (1) din metodologia aprobată prin Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M.8/2013

Aptitudinea medico-militară pentru personalul prevăzut la art. 16 alin. (2) din metodologia aprobată prin Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M.8/2013

1

2

3

4

69

a) Anemia megaloblastică:

- anemii sideroblastice;

- anemii secundare bolilor cronice şi sistemice;

- anemii diseritropoietice, cu răspuns la tratament

INAPT

INAPT

b) Anemii megaloblastice, sideroblastice, diseritropoietice refractare la tratament

INAPT

INAPT

70

a) Anemii hemolitice prin defect intraeritrocitar, compensate hematologic**

INAPT

INAPT

b) Anemii hemolitice prin defect intraeritrocitar, decompensate hematologic***

INAPT

INAPT

71

Anemii hemolitice prin defect extraeritrocitar, cronice, necompensate, rebele la tratament - autoimune, idiopatice, hemoglobinuria paroxistică la "rece", hemoglobinuria de "marş" cu crize repetate, hemoglobinuria paroxistică nocturnă

INAPT

INAPT

72

Anemii prin insuficienţă medulară primară sau secundară, refractare la tratament

INAPT

INAPT

73

a) Boala Hodgkin

INAPT

INAPT

b) Limfoame non-hodgkiniene

INAPT

INAPT

c) Macroglobulinemia Waldenstrom

Mielomul multiplu

Boala lanţurilor grele

Amiloidoza primară

Crioglobulinemii

INAPT

INAPT

74

Policitemia vera:

a) cu tulburări funcţionale reduse;

INAPT

INAPT

b) cu tulburări funcţionale moderate sau accentuate

INAPT

INAPT

75

Leucemii acute

INAPT

INAPT

76

Leucemii cronice

INAPT

INAPT

77

Trombocitemia esenţială

INAPT

INAPT

78

Metaplazie mieloidă cu mieloscleroză în stadiul hipercelular

INAPT

INAPT

79

Metaplazia mieloidă cu mieloscleroză în stadiul de insuficienţă medulară

INAPT

INAPT

80

Sindroame hemoragice cronice de origine plasmatică - hemofilii, boala von Willebrand

INAPT

INAPT

81

Sindroame hemoragice cronice de origine vasculară, rebele la tratament

INAPT

INAPT

82

Sindroame mielodisplazice şi sindroame hemoragice cronice de origine trombocitară cu răspuns la tratament

INAPT

INAPT

83

Sindroame hemoragice cronice de origine trombocitară refractare la tratament

INAPT

INAPT

84

Limfo/reticulo proliferări de graniţă

INAPT

INAPT

85

Alte boli ale sângelui şi organelor hematopoietice

INAPT

INAPT

* Diagnosticul se va stabili numai pe baza documentaţiei medicale de specialitate, iar aptitudinea faţă de îndeplinirea serviciului militar se va preciza numai după evaluarea răspunsului organismului la tratamentul indicat.
** În cazul microcitozei se vor efectua obligatoriu sideremia sau feritina serică şi electroforeza hemoglobinei.
*** Cu cel puţin un episod de hemoliză documentat medical şi/sau hemoglobina sub 11 g %.
6.Bolile renale medicale

Nr. prg.

Denumirea bolii

Aptitudinea medico-militară pentru personalul prevăzut la art. 16 alin. (1) din metodologia aprobată prin Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M.8/2013

Aptitudinea medico-militară pentru personalul prevăzut la art. 16 alin. (2) din metodologia aprobată prin Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M.8/2013

1

2

3

4

86

Glomerulonefrite:

a) difuze acute;

INAPT

INAPT

b) acute în focar;

INAPT

INAPT

c) difuze subacute;

INAPT

INAPT

d) cronice

INAPT

INAPT

87

Pielonefrita:

a) acută;

INAPT

INAPT

b) cronică

INAPT

INAPT

88

Insuficienţa renală cronică

INAPT

INAPT

89

Alte boli renale

APT/INAPT la aprecierea comisiilor de expertiză medico-militară

APT/INAPT la aprecierea comisiilor de expertiză medico-militară

7.Bolile aparatului digestiv

Nr. prg.

Denumirea bolii

Aptitudinea medico-militară pentru personalul prevăzut la art. 16 alin. (1) din metodologia aprobată prin Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M.8/2013

Aptitudinea medico-militară pentru personalul prevăzut la art. 16 alin. (2) din metodologia aprobată prin Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M.8/2013

1

2

3

4

90

Bolile esofagului:

a) hernia transhiatală complicată, cu documentaţie endoscopică;

INAPT

INAPT

b) boală de reflux gastroesofagian, cu documentaţie endoscopică;

Reevaluare după concediu medical

Reevaluare după concediu medical

c) diverticulii esofagieni neoperaţi sau operaţi cu tulburări funcţionale accentuate;

INAPT

INAPT

d) achalazia, spasmul difuz esofagian, stenozele esofagiene şi esofagoplastiile, cu tulburări funcţionale moderate sau accentuate;

INAPT

INAPT

e) fistula esotraheală

INAPT

INAPT

91

Gastritele cronice, indiferent de etiologie, documentate endoscopic şi histologic

Reevaluare după concediu medical

Reevaluare după concediu medical

92

a) Ulcerul gastric şi/sau duodenal* acute, documentate clinic, radiologic şi/sau endoscopic, necomplicate

INAPT

INAPT

b) Ulcerul gastric şi/sau duodenal* cronice, documentate clinic, radiologic şi/sau endoscopic, necomplicate

INAPT

APT

c) Ulcerul gastric şi/sau duodenal* cronice complicate - penetrant, perforat, stenozant, hemoragic, cu transformare malignă - operate** sau neoperate, cu tulburări funcţionale uşoare

INAPT

INAPT

d) Ulcerul gastric şi/sau duodenal operate** sau neoperate, cu tulburări funcţionale moderate sau accentuate

INAPT

INAPT

93

Rezecţia de intestin:

a) subţire sau gros pentru tumori benigne sau leziuni traumatice, intervenţie mai veche de 6 luni, în absenţa sindromului de malabsorbţie, fără tulburări funcţionale sau supuraţie;

APT

APT

b) subţire sau gros pentru tumori benigne sau leziuni traumatice cu sindrom de malabsorbţie

INAPT

INAPT

94

Volvulus permanent gastric sau cecal, operat sau neoperat

INAPT

INAPT

95

Megadolicosigma

Megadolicocolon:

a) cu tulburări funcţionale reduse;

INAPT

APT

b) cu tulburări funcţionale moderate sau accentuate

INAPT

INAPT

96

Boli intestinale inflamatorii cronice

INAPT

INAPT

97

Prolapsul rectal total neoperat sau operat şi vindecat sau operat şi recidivat

INAPT

INAPT

98

Fistula perianală operată:

a) fără tulburări funcţionale;

APT

APT

b) cu tulburări funcţionale accentuate, incontinenţă anală parţială sau totală

INAPT

INAPT

99

Alte fistule digestive permanente şi inoperabile

Anus contra naturii definitiv

INAPT

INAPT

100

Periviscerita cu tulburări funcţionale accentuate şi cu fenomene ocluzive: ocluzia, stenoza intestinului sau colonului

INAPT

INAPT

101

Hepatita cronică***

INAPT

INAPT

102

Cirozele hepatice

INAPT

INAPT

103

Rezecţii hepatice:

a) minore - segmentectomie, subsegmentectomie sau rezecţie atipică - pentru leziuni benigne sau posttraumatice;

INAPT

INAPT

b) majore - hemihepatectomii reglate, trisegmentectomii pentru leziuni benigne sau posttraumatice

INAPT

INAPT

104

Angiocolite, colecistite, coledocite, oddite acute

INAPT

INAPT

105

Litiaza biliară, coledociană sau pancreatică, neoperate

INAPT

INAPT

106

Litiaza biliară, coledociană sau pancreatică, operate: a) fără tulburări funcţionale;

APT

APT

b) cu tulburări funcţionale

INAPT

INAPT

107

Pancreatita acută de cauză biliară, operată sau tratată medical:

a) fără tulburări funcţionale;

INAPT

INAPT

b) cu tulburări funcţionale accentuate

INAPT

INAPT

108

Pancreatita acută de cauză alcoolică şi/sau traumatică:

a) cu tulburări funcţionale reduse;

INAPT

INAPT

b) cu tulburări funcţionale accentuate

INAPT

INAPT

109

Pancreatita acută necrotică şi hemoragică, indiferent de cauză

INAPT

INAPT

110

Pancreatita cronică cu tulburări funcţionale

INAPT

INAPT

111

Splenectomia, indiferent de cauză

INAPT

INAPT

112

Saturnismul:

a) stadiul de debut, cu tulburări funcţionale uşoare;

INAPT

INAPT

b) stadiul de intoxicaţie avansată, cu tulburări funcţionale moderate sau accentuate

INAPT

INAPT

113

Steatoza hepatică

APT

APT

114

Steatohepatita

INAPT

INAPT

115

Alte boli ale aparatului digestiv şi glandelor anexe

APT/INAPT la aprecierea comisiilor de expertiză medico-militară

APT/INAPT la aprecierea comisiilor de expertiză medico-militară

* Ulcerul gastric şi duodenal - diagnostic stabilit în spital militar.
** Sindroamele postrezecţie gastrică, când se foloseşte această tehnică, sunt: ulcerul peptic, sindromul postprandial precoce/dumping syndrome, sindromul de ansă aferentă şi sindromul de malabsorbţie sau maldigestie.
*** Diagnostic susţinut pe PBH sau teste noninvazive specifice.
8.Bolile de nutriţie şi metabolism*

Nr. prg.

Denumirea bolii

Aptitudinea medico-militară pentru personalul prevăzut la art. 16 alin. (1) din metodologia aprobată prin Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M.8/2013

Aptitudinea medico-militară pentru personalul prevăzut la art. 16 alin. (2) din metodologia aprobată prin Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M.8/2013

1

2

3

4

116

Diabetul zaharat primar:

a) tulburări de glicoreglare - diabetul zaharat latent, diabetul zaharat chimic;

- glicemia matinală crescută între 110 şi 126 mg/dl în condiţii de post la o singură determinare necesită repetare după post alimentar strict de 12 ore; dacă persistă crescută, se va efectua TTGO; dacă repetată glicemia este normală, permite încadrarea ca APT;

- la TTGO: toleranţa scăzută la glucoză implică încadrarea ca INAPT;

INAPT

INAPT

b) tip I, insulino-dependent;

INAPT

INAPT

c) tip II, insulino-independent şi insulino-necesitant, tratat cu insulină

INAPT

INAPT

117

Hiperuricemiile:

a) hiperuricemia latentă:

- uşoară <= 8 mg/dl;

- moderată şi severă;

APT

INAPT

APT

INAPT

b) artrita gutoasă acută;

INAPT

INAPT

c) guta cronică.

INAPT

INAPT

118

Suprapondere

Obezitatea**, de tip android sau ginoid:

a) supraponderabilitate:

- cu exces de masă de ţesut adipos la testul de compoziţie corporală şi talie peste 102 cm la bărbaţi şi 88 cm la femei;

APT

APT

b) uşoară, clasa I***;

INAPT

INAPT

c) mijlocie, pronunţată, clasele II-III

INAPT

INAPT

119

Hiperlipoproteinemiile, primare sau secundare, cu tulburări funcţionale moderate sau accentuate

INAPT

INAPT

120

Patologia hipotalamo-hipofizară:

a) acromegalia hipersomatotropism tumoral şi giganto-acromegalia tumorală;

INAPT

INAPT

b) nanismul;

INAPT

INAPT

c) tumori secretante sau nesecretante hipofizare;

INAPT

INAPT

d) diabetul insipid;

INAPT

INAPT

e) insuficienţa hipofizară a adultului

INAPT

INAPT

121

Patologia tiroidiană:

a) sindroame de hipofuncţie tiroidiană moderată;

INAPT

INAPT

b) sindroame de hipofuncţie tiroidiană severă - mixedem;

INAPT

INAPT

c) sindroame de hiperfuncţie tiroidiană moderată;

INAPT

INAPT

d) sindroame de hiperfuncţie tiroidiană accentuată - boala Graves-Basedow, guşă multiheteronodulară toxică, adenom toxic etc.;

INAPT

INAPT

e) tiroiditele acute şi subacute;

INAPT

INAPT

f) tiroiditele cronice;

INAPT

INAPT

g) guşa mică oligosimptomatică;

INAPT

APT

h) guşa mai mare de gradul III inclusiv

INAPT

INAPT

122

a) hipoparatiroidismul cronic hipocalcemic, cu crize de tetanie frecvente;

INAPT

INAPT

b) hiperparatiroidismul frust;

INAPT

INAPT

c) osteita fibrochistică/boala Recklinghausen; - hiperparatiroidismul secundar diabet fosfatic, osteomalacia, sindromul Fanconi vitamino-rezistent

INAPT

INAPT

123

Patologia corticosuprarenalei:

Insuficienţa corticosuprarenală cronică primară - boala Addison:

a) cu tulburări funcţionale uşoare ce răspund la tratament, dar fără ca acesta să fie permanent;

INAPT

INAPT

b) cu tulburări funcţionale moderate sau accentuate;

INAPT

INAPT

Hiperfuncţia glandei corticosuprarenale:

c) hipercorticismul, indiferent de etiologie, cu tulburări funcţionale uşoare;

INAPT

INAPT

d) hipercorticismul cu tulburări funcţionale moderate sau accentuate;

INAPT

INAPT

e) hiperaldosteronismul primar

INAPT

INAPT

124

Feocromocitomul

INAPT

INAPT

125

Patologia gonadică:

a) cu tulburări funcţionale uşoare;

APT

APT

b) cu tulburări funcţionale moderate;

INAPT

INAPT

c) cu tulburări funcţionale accentuate

INAPT

INAPT

126

Alte boli endocrine şi ale metabolismului ce nu sunt cuprinse în acest barem

APT/INAPT

la aprecierea comisiei de expertiză medico-militară

APT/INAPT

la aprecierea comisiei de expertiză medico-militară

* Hotărârea medico-militară se va lua în raport cu diagnosticul clinic şi funcţional stabilit pe baza rezultatelor examinărilor clinice şi paraclinice efectuate în spital.
** Indicele ponderal se va stabili după formula Lorencz, astfel:
BMI = Greutate (kg)/Înălţime (în metri)2
Normal 18,5-25
Suprapondere 25-30
Obezitate clasa I 30-35
Obezitate clasa a II-a 35-40
Obezitate clasa a III-a > 40
9.Bolile neurologice*
În situaţia prezenţei oricărui simptom, semn clinic obiectiv sau sindrom neurologic descoperit cu ocazia examinării medicale şi care nu este documentat prin acte medicale (şi astfel justificat), militarul va fi încadrat ca INAPT, cu obligativitatea internării în vederea precizării diagnosticului şi aptitudinii medico-militare.

Nr. prg.

Denumirea bolii

Aptitudinea medico-militară pentru personalul prevăzut la art. 16 alin. (1) din metodologia aprobată prin Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M.8/2013

Aptitudinea medico-militară pentru personalul prevăzut la art. 16 alin. (2) din metodologia aprobată prin Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M.8/2013

1

2

3

4

127

Encefalite şi encefalomielite cu evoluţie subacută sau cronică, indiferent de etiologie

INAPT

INAPT

128

Sechele encefalitice sau encefalopatice, indiferent de etiologie, cu tulburări funcţionale:

a) uşoare sau moderate;

INAPT

INAPT

b) accentuate

INAPT

INAPT

129

Sifilis seropozitiv cu complicaţii neurologice şi psihiatrice

INAPT

INAPT

130

Boli ereditare ale sistemului nervos - leucodistrofii, lipidoze, facomatoze etc.:

a) cu tulburări funcţionale reduse;

INAPT

INAPT

b) cu tulburări funcţionale moderate sau accentuate

INAPT

INAPT

131

Hidrocefaliile, indiferent de cauză:

a) inactive la examinări succesive imagistice, la 6-12 luni, fără tulburări funcţionale;

INAPT

INAPT

b) cu tulburări funcţionale

INAPT

INAPT

132

Siringomielia

Siringobulbia

INAPT

INAPT

133

Mielopatiile cu evoluţie cronică, indiferent de etiologie

INAPT

INAPT

134

Eredoataxiile cerebeloase:

- boala Friedreich;

- boala Pierre Marie;

- eredoataxia amiotrofică

INAPT

INAPT

135

Boala neuronului motor

- scleroza laterală amiotrofică Charcot

INAPT

INAPT

136

Boli demielinizante ale sistemului nervos:

a) fără tulburări funcţionale sau cu tulburări funcţionale uşoare;

INAPT

INAPT

b) cu tulburări funcţionale moderate sau accentuate, evolutive

INAPT

INAPT

137

Atrofii musculare mielopatice:

a) cu tulburări funcţionale uşoare;

INAPT

INAPT

b) cu tulburări funcţionale medii sau accentuate

INAPT

INAPT

138

Boli extrapiramidale cu evoluţie cronică:

- boala Parkinson;

- parkinsonisme postencefalitice, posttraumatice, de alte cauze;

- coreea cronică Huntington;

- degenerescenţă hepato-lenticulară

INAPT

INAPT

139

Tulburări circulatorii cerebrale ischemice acute:

a) tranzitorii;

INAPT

INAPT

b) definitive

INAPT

INAPT

140

Accidente vasculare cerebrale hemoragice, indiferent de forma clinico-patologică

INAPT

INAPT

141

Tremorul esenţial familial cu tulburări funcţionale uşoare, medii sau accentuate

INAPT

INAPT

142

Epilepsia**:

a) confirmată clinic şi electroencefalografic într-un serviciu de specialitate;

INAPT

INAPT

b) comemorative de crize de pierdere a stării de conştienţă cu modificări E.E.G. de tip iritativ sau fără modificări E.E.G., cu documentaţie medicală;

INAPT

INAPT

c) comemorative de criză unică de pierdere a stării de conştienţă;

INAPT

INAPT

d) modificări E.E.G. suspecte de epilepsie, dar fără crize declarate

INAPT

INAPT

143

Boli musculare - miopatii, miotonii, miozite, miastenie:

a) cu tulburări funcţionale uşoare;

INAPT

INAPT

b) cu tulburări funcţionale moderate sau accentuate

INAPT

INAPT

144

Leziuni ale nervilor cranieni:

a) cu tulburări funcţionale uşoare;

INAPT

INAPT

b) cu tulburări funcţionale moderate sau accentuate

INAPT

INAPT

145

Nevralgii cervico-cefalice primare:

a) pasagere, cu evoluţie benignă şi cu tulburări funcţionale reduse;

INAPT

APT/INAPT la aprecierea comisiilor de expertiză medico-militară

b) cu evoluţie cronică, rebele la tratament

INAPT

INAPT

146

Afectări ale nervilor rahidieni, izolate sau multiple:

a) cu tulburări funcţionale uşoare, cu evoluţie pasageră;

INAPT

INAPT

b) cu tulburări funcţionale moderate sau accentuate şi evoluţie cronică

INAPT

INAPT

147

Afecţiuni ale sistemului nervos vegetativ

INAPT

INAPT

148

Paraliziile periodice familiale diskaliemice, confirmate în serviciul de specialitate

INAPT

INAPT

149

Alte boli neurologice neprecizate în acest barem

APT/INAPT la aprecierea comisiilor de expertiză medico-militară

APT/INAPT la aprecierea comisiilor de expertiză medico-militară

* Orice afecţiune neurologică, semn clinic obiectiv sau sindrom depistate de medicul neurolog cu ocazia examinării în vederea participării la misiune - INAPT PENTRU MISIUNE.
** Confirmarea se face prin observarea, descrierea şi atestarea sub semnătură şi parafă de către medic, pe răspunderea sa personală; în cazul în care crizele sunt rare, confirmarea se face pe baza unei anamneze concludente şi a modificărilor electroencefalografice tipice bolii.
10.Bolile psihice
Se va solicita ancheta socială de la medicul, psihologul şi comandantul/şeful unităţii militare pentru persoanele la care se consideră că se impune, menţionându-se următoarele aspecte:
- observarea pentru suspectarea unei tulburări mentale şi de comportament;
- examinarea specială de depistare a tulburărilor mentale şi de comportament - alcoolism, depresie psihică;
- probleme legate de relaţia cu partenerul de viaţă;
- probleme legate de relaţia cu părinţii şi socrii;
- suport familial neadecvat;
- absenţa unui membru al familiei;
- dispariţia sau decesul unui membru al familiei;
- dezmembrarea familiei prin separare sau divorţ;
- rudă care necesită îngrijire la domiciliu;
- alte evenimente stresante de viaţă ce afectează familia sau căminul;
- alte probleme specifice legate de grupul de suport primar;
- dificultăţi legate de modul de viaţă - alcoolismul, toxicomania, mania jocurilor de noroc şi a pariurilor;
- burn-out - sindrom de epuizare emoţională;
- accentuarea trăsăturilor de personalitate;
- cerere repetată de reţete;
- simulare conştientă.
Aceleaşi aspecte se au în vedere şi la efectuarea examenului psihologic din cadrul vizitei medicale.
Toate revizuirile la cei declaraţi INAPT PENTRU MISIUNE se efectuează la interval de 3 luni, pe baza anchetei sociale efectuate şi semnate de medicul, psihologul şi comandantul/şeful unităţii militare.
INAPT PENTRU MISIUNE cu revizuire de specialitate peste 3 luni se referă la aspectele menţionate mai sus.

Nr. prg.

Denumirea bolii

Aptitudinea medico-militară pentru personalul prevăzut la art. 16 alin. (1) din metodologia aprobată prin Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M.8/2013

Aptitudinea medico-militară pentru personalul prevăzut la art. 16 alin. (2) din metodologia aprobată prin Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M.8/2013

1

2

3

4

150

Tulburări mentale organice: demenţa degenerativă de tip Alzheimer, demenţa vasculară, mixtă, Pick, HIV, de etiologie posttraumatică, toxică, infecţioasă etc.

INAPT

INAPT

151

Tulburările mentale induse de consumul de alcool:

a) intoxicaţia acută necomplicată;

INAPT

INAPT

b) intoxicaţia acută complicată, cu delirium, tulburări de percepţie, convulsii, comă;

INAPT

INAPT

c) sindrom de impregnare alcoolică cronică cu dependenţă;

INAPT

INAPT

d) sindrom de sevraj necomplicat;

INAPT

INAPT

e) sindrom de sevraj complicat cu delirium, convulsii, tulburări psihotice

INAPT

INAPT

152

Tulburările mentale induse de consumul de substanţe psihoactive, toxicomaniile

INAPT

INAPT

153

Tulburările psihotice acute

INAPT

INAPT

154

Schizofrenia:

a) la debut;

INAPT

INAPT

b) în evoluţie:

- paranoidă, hebefrenică, catatonică, nediferenţiată, reziduală, simplă, afectivă

INAPT

INAPT

155

Tulburările afective:

- episodul maniacal;

- tulburarea bipolară;

- episodul depresiv sever

INAPT

INAPT

156

Tulburări afective persistente:

- ciclotimia;

- distimia

INAPT

INAPT

157

Tulburările delirante persistente

INAPT

INAPT

158

Episod psihotic remis fără defect atestat documentar

INAPT

INAPT

159

Reacţia la stres sever şi/sau tulburări de adaptare:

a) reacţii acute de stres;

INAPT

INAPT

b) tulburarea de stres posttraumatic;

INAPT

INAPT

c) tulburările de adaptare

INAPT

INAPT

160

Tulburări nevrotice şi somatoforme forme uşoare: fobie socială, atac de panică fără agorafobie, tulburare obsesional compulsivă, tulburări disociative

INAPT

INAPT

161

Tulburări nevrotice cu evoluţie cronică, rebele la tratament, cu afectarea capacităţii de integrare socioprofesională

INAPT

INAPT

162

Tulburările de personalitate: paranoid, schizoid, schizotipal, disocial, borderline, histrionic, anancast, evitantă, dependentă şi ale controlului impulsului: piromania, cleptomania, jocul de noroc patologic

INAPT

INAPT

163

Personalitatea modificată organic de diferite etiologii

INAPT

INAPT

164

Psihodevierile sexuale ce implică risc social în colectivităţile militare

INAPT

INAPT

165

Sindroame comportamentale asociate unor tulburări fiziologice sau factori fizici: anorexie nervoasă, bulimie nervoasă

INAPT

INAPT

166

Nevroze motorii: ticuri, balbism, crampa scriitorului: a) uşoare;

INAPT

INAPT

b) accentuate

INAPT

INAPT

167

Alte tulburări mentale de origine organică sau somatică: tulburarea afectivă organică, sindromul amnestic, tulburarea delirantă

INAPT

INAPT

168

Oligofreniile, Q.I. sub 70

INAPT

INAPT

169

Intelectul submediu, Q.I. = 90-81

INAPT

INAPT

170

Intelect liminar, Q.I. = 80-71

INAPT

INAPT

171

Enurezisul confirmat cu documentaţie medicală:

a) sub tratament;

INAPT

INAPT

b) neameliorat prin tratament

INAPT

INAPT

172

Alte tulburări psihiatrice necuprinse în acest barem şi care implică risc medical şi/sau social pentru colectivităţile militare

INAPT

INAPT

11.Bolile dermatovenerice*

Nr. prg.

Denumirea bolii

Aptitudinea medico-militară pentru personalul prevăzut la art. 16 alin. (1) din metodologia aprobată prin Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M.8/2013

Aptitudinea medico-militară pentru personalul prevăzut la art. 16 alin. (2) din metodologia aprobată prin Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M.8/2013

1

2

3

4

173

Acneea polimorfă şi afecţiuni cu aspect acneiform, acneea cheloidiană, acneea necrotică, acneea conglobată, acneea rozacee etc. rebele la tratament

INAPT

INAPT

174

Acrodermatita cronică atrofiantă

INAPT

INAPT

175

Alopecii necicatriceale şi alopecii cicatriceale

APT

APT

176

Stafilococii cutanate:

- stafilococii pilosebacee;

- stafilococii ale pielii glabre;

- stafilococii ale glandelor sudoripare;

- strepto/stafilococii cutanate;

- afecţiuni produse prin acţiunea toxinelor stafilococice persistente şi rebele la tratament;

- stafilococia malignă a feţei

INAPT

INAPT

177

Furunculoza recidivantă

INAPT

INAPT

178

Tinea corporis extinsă

INAPT

INAPT

179

Zona Zoster forme grave

INAPT

INAPT

180

Atrofia cutanată întinsă peste 15% din suprafaţa corpului şi cu jenă evidentă în mişcări

INAPT

INAPT

181

Cutis laxa şi alte elastoze cu tulburări funcţionale accentuate

INAPT

INAPT

182

Dermatoze buloase:

a) epidermoliza buloasă, dermatita herpetiformă, pemfigoidul bulos, pemfigus;

INAPT

INAPT

b) porfiriile cutanate;

INAPT

INAPT

c) alte dermatoze buloase - pemfigusul benign, acrodermatita enteropatică etc.

INAPT

INAPT

183

Afecţiuni cutanate precanceroase - xeroderma pigmentosum, eritroplazia Queyrat, boala Paget, boala Bowen, boala Darier etc., cu documentaţie de specialitate

INAPT

INAPT

184

Lentigo malign, cu confirmare histopatologică

INAPT

INAPT

185

Eczema cronică cu evoluţie trenantă, rebelă la tratament, în placarde întinse sau generalizată:

- eczema de origine complexă;

- eczema de contact;

- eczema atopică cu documentaţie de specialitate

INAPT

INAPT

186

Eritemul polimorf cronic, recidivat şi rebel la tratament, cu documentaţie de specialitate

INAPT

INAPT

187

Eritrodermia - dermatita exfoliativă cu evoluţie cronică şi rebelă la tratament, cu documentaţie de specialitate

INAPT

INAPT

188

a) Keratodermia palmoplantară - hiperkeratoza palmo- plantară şi keratodermia familială cu tulburări funcţionale moderate/accentuate;

INAPT

INAPT

b) Ichtioza, primară sau secundară, cu tulburări funcţionale moderate/accentuate.

INAPT

INAPT

189

Tuberculoza cutanată:

a) tuberculoze cutanate tipice-lupusul tuberculos, întins şi/sau mutilant;

INAPT

INAPT

b) tuberculoze cutanate atipice:

- micropapuloase;

- papuloase - tuberculide papulonecrotice;

- nodulare - eritem indurat Bazin, tuberculi de nodulare atipice

INAPT

INAPT

190

Lupusul eritematos acut diseminat, cronic - discoid, centrifug - sau subacut diseminat

INAPT

INAPT

191

Dermatoze micotice profunde, rebele la tratament şi cu documentaţie de specialitate:

- actinomicoza;

- sporotrichoza;

- blastomicoza trenante

INAPT

INAPT

192

Onicomicoza la majoritatea unghiilor

INAPT

INAPT

193

Pitiriazis rubra pilar rebel la tratament şi pitiriazis rubra forma Hebra

INAPT

INAPT

194

Psoriazis:

a) eritrodermic, în placarde, serpiginos, pustulos, artropatic etc., cu evoluţie trenantă şi rebel la tratament;

INAPT

INAPT

b) formele de psoriazis cu evoluţie benignă şi cu răspuns constant favorabil la tratament

INAPT

INAPT

195

Parapsoriazis

INAPT

INAPT

196

Prurigo cronic rebel la tratament şi cu documentaţie de specialitate

INAPT

INAPT

197

Radiodermite după expuneri la radiaţii ionizante pentru tratament sau expuneri profesionale

INAPT

INAPT

198

Angiosarcomatoza Kaposi, documentată medical

INAPT

INAPT

199

a) Sclerodermia localizată şi stări sclerodermiforme;

INAPT

INAPT

b) Sclerodermia sistemică

INAPT

INAPT

200

Sifilisul

a) sifilisul recent:

- sifilisul cu leziuni primare sau secundare;

- sifilisul florid recent;

- sifilisul latent recent;

INAPT

INAPT

b) sifilisul tardiv - formele cu peste 2 ani de evoluţie, cu leziuni cutanate şi/sau serologie pozitivă;

INAPT

INAPT

c) sifilisul tardiv cu complicaţii cutanate, osteoarticulare, viscerale etc. ce determină tulburări funcţionale accentuate

INAPT

INAPT

201

Tulburări de secreţie ale glandelor pielii - anhidroza, hiperhidroza, bromhidroza, generalizate şi rebele la tratament

INAPT

INAPT

202

Tulburări primare de pigmentare ale pielii, întinse, inestetice şi rebele la tratament: albinismul, melanodermia, vitiligo

INAPT

INAPT

203

Urticaria cronică recidivată şi rebelă la tratament, documentată medical

INAPT

INAPT

204

Neurofibromatoza Recklinghausen:

a) fără tulburări funcţionale sau cu tulburări funcţionale uşoare;

INAPT

APT

b) cu tulburări funcţionale moderate sau accentuate.

INAPT

INAPT

205

Lepra şi contacţii familiali

INAPT

INAPT

206

Alte boli dermatologice ce nu sunt cuprinse în acest barem, în raport de natura şi gradul tulburărilor funcţionale, precum şi de răspunsul la tratament

APT/INAPT la aprecierea comisiilor de expertiză medico-militară

APT/INAPT la aprecierea comisiilor de expertiză medico-militară

* Pentru bolile la care prezentul barem medical prevede "persistent şi rebel la tratament", hotărârea medico-militară se va lua numai pe baza documentaţiei medicale eliberate de secţii/clinici de specialitate în care bolnavul a urmat tratament minimum 6 luni.
12.Bolile stomatologice

Nr. prg.

Denumirea bolii

Aptitudinea medico-militară pentru personalul prevăzut la art. 16 alin. (1) din metodologia aprobată prin Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M.8/2013

Aptitudinea medico-militară pentru personalul prevăzut la art. 16 alin. (2) din metodologia aprobată prin Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M.8/2013

1

2

3

4

207

Lipsuri dentare multiple:

a) având cel puţin 6 perechi de dinţi sănătoşi în antagonism;

APT

APT

b) având sub 6 perechi de dinţi sănătoşi în antagonism*;

APT

APT

c) edentaţia completă uni- sau bimaxilară

APT, dacă este protezat, fără tulburări funcţionale

APT, dacă este protezat, fără tulburări funcţionale

208

Parodontopatie cronică marginală profundă, progresivă, bimaxilară generalizată, cu mobilitate, cu tulburări funcţionale

INAPT

APT, cu condiţia integrării într-un program de tratament

209

Afecţiuni ale articulaţiei temporo-mandibulare:

a) cu tulburări funcţionale accentuate;

INAPT

INAPT

b) constricţii şi anchiloza articulaţiei temporo-mandibulare.

INAPT

INAPT

210

Comunicări oro-nazale sau oro-antrale întinse cu tulburări funcţionale accentuate persistente după tratament chirurgical şi/sau protetic

INAPT

INAPT

211

Desfigurări definitive - nas, cavitate bucală, limbă, maxilare, urechi, părţi întinse mento-labiale - cu tulburări funcţionale şi/sau fizionomice accentuate

INAPT

INAPT

212

Tulburări în consolidarea fracturilor oaselor maxilare

INAPT

INAPT

213

Anomalii dento-maxilare cu tulburări masticatorii accentuate:

a) având cel puţin 6 perechi de dinţi sănătoşi sau recuperabili în antagonism;

INAPT

APT

b) având sub 6 perechi de dinţi sănătoşi în antagonism;

INAPT

INAPT

c) edentaţie completă uni sau bilaterală

INAPT

INAPT

214

Malformaţii congenitale neoperate sau operate, sechele ale oaselor maxilare şi părţilor moi - nas, buze - după tratament chirurgical şi/sau protetic:

a) cu tulburări funcţionale uşoare, având cel puţin 6 perechi de dinţi sănătoşi în antagonism;

INAPT

INAPT

b) cu tulburări funcţionale moderate, având sub 6 perechi de dinţi sănătoşi în antagonism;

INAPT

INAPT

c) lipsa totală a unităţilor masticatorii a contactelor ocluzale

INAPT

INAPT

215

Alte boli stomatologice

APT/INAPT la aprecierea comisiilor de expertiză medico-militară

APT/INAPT la aprecierea comisiilor de expertiză medico-militară

* Prezenţa a numai 6 dinţi antagonişti pe arcada cu leziuni coronariene întinse sau cu leziuni profunde ale parodonţiului marginal poate fi apreciată ca edentaţie totală a maxilarului respectiv; situaţia medico-militară se va stabili de la caz la caz, ţinându-se cont de posibilităţile anatomo-funcţionale ale maxilarelor prin restaurări protetice.
13.Bolile O.R.L.

Nr. prg.

Denumirea bolii

Aptitudinea medico-militară pentru personalul prevăzut la art. 16 alin. (1) din metodologia aprobată prin Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M.8/2013

Aptitudinea medico-militară pentru personalul prevăzut la art. 16 alin. (2) din metodologia aprobată prin Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M.8/2013

1

2

3

4

216

Malformaţii congenitale sau câştigate ale nasului, faringelui, esofagului:

a) fără tulburări funcţionale şi/sau estetice ori cu tulburări funcţionale şi/sau estetice uşoare;

INAPT

INAPT

b) cu tulburări funcţionale şi/sau estetice moderate;

INAPT

INAPT

c) cu tulburări funcţionale şi/sau estetice accentuate

INAPT

INAPT

217

Afecţiuni supurative ale sinusurilor anterioare şi posterioare:

a) cu tulburări funcţionale şi/sau anatomice moderate;

INAPT

INAPT

b) cu tulburări funcţionale şi/sau anatomice accentuate.

INAPT

INAPT

218

Rinita cronică ozenoasă - ozena - operată sau neoperată

INAPT

INAPT

219

Malformaţii congenitale sau câştigate ale urechii:

a) malformaţii ale urechii externe, cu alterare estetică uşoară sau moderată*;

INAPT

INAPT

b) malformaţii ale urechii medii cu hipoacuzie sau/şi ale urechii externe, cu alterări estetice grave uni- ori bilateral.

INAPT

INAPT

220

Otita medie supurată cronică bilaterală cu deficienţă auditivă:

a) uşoară - deficit global auditiv între 20-35 db;

INAPT

INAPT

b) medie-accentuată - deficit global auditiv peste 36 db, până la 80 db;

INAPT

INAPT

c) gravă - deficit global auditiv peste 81 db;

INAPT

INAPT

d) mezotimpanita monolaterală fără modificări importante, cu deficienţă auditivă medie;

INAPT

INAPT

e) epitimpanita monolaterală cu deficienţă auditivă uşoară, medie, accentuată; mezotimpanita monolaterală fără modificări importante, cu deficienţă auditivă accentuată;

INAPT

INAPT

f) mezotimpanita sau otomastoidita monolaterală operată, recidivată, cu granulaţii ori lame de colesteatom în cavitate, cu deficienţă medie sau accentuată auditivă;

INAPT

INAPT

g) mezotimpanita sau otomastoidita cronică polipoasă ori colesteatomatoasă, cu complicaţii de vecinătate - fistulă labirintică, paralizie facială, tromboflebita sinusului lateral, abces extradural;

INAPT

INAPT

h) sechelele postotitice cu deficienţă auditivă accentuată sau gravă bilaterală;

INAPT

INAPT

i) sechelele postotitice cu deficienţă auditivă uşoară sau medie monolaterală.

INAPT

INAPT

221

a) Surditate totală şi persistentă monolaterală şi accentuată la cealaltă ureche sau accentuată bilaterală;

INAPT

INAPT

b) surditate medie bilaterală;

INAPT

INAPT

c) surditate medie monolaterală;

INAPT

INAPT

d) surditate accentuată monolaterală;

INAPT

INAPT

e) surdomutitatea documentată

INAPT

INAPT

222

Afecţiuni labirintice cronice, documentate medical, cu probe funcţionale audiometrice şi vestibulare

INAPT

INAPT

223

Papilomatoza laringiană, operată şi recidivată. Tumorile benigne laringiene neobstructive

INAPT

INAPT

224

Alte afecţiuni O.R.L.

APT/INAPT la aprecierea comisiilor de expertiză medico-militară

APT/INAPT la aprecierea comisiilor de expertiză medico-militară

* La pct. 219 lit. a) se încadrează numai urechea în ansă şi fistula preauriculară.
NOTĂ:
Stabilirea deficienţei funcţionale auditive se face astfel: se calculează media aritmetică la fiecare ureche pe curba aeriană a audiogramei tonale pentru frecvenţele conversaţionale la 500, 1000, 2000, 4000 Hz, după care se înmulţeşte cu 7 deficitul la urechea cea mai bună şi la produs se adaugă deficitul de la urechea cea mai slabă, totalul împărţindu-se la 8. Astfel, rezultă deficienţa funcţională auditivă, conform intervalelor:
- 0-25 db pierdere auditivă, fără deficienţă;
- 26-35 db pierdere auditivă, deficienţă uşoară;
- 36-70 db pierdere auditivă, deficienţă medie;
- 71-80 db pierdere auditivă, deficienţă accentuată;
- peste 81 db pierdere auditivă, deficienţă gravă.
La pacientul protezat auditiv, stabilirea deficienţei auditive se face pe baza audiogramei tonale şi vocale în timp liber cu proteza auditivă pe baza evaluării câştigului protetic.
14.Bolile oftalmologice

Nr. prg.

Denumirea bolii

Aptitudinea medico-militară pentru personalul prevăzut la art. 16 alin. (1) din metodologia aprobată prin Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M.8/2013

Aptitudinea medico-militară pentru personalul prevăzut la art. 16 alin. (2) din metodologia aprobată prin Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M.8/2013

1

2

3

4

225

Sechele după traumatisme ale anexelor globului ocular

INAPT

INAPT

226

Epifora produsă prin obstrucţii ale căilor lacrimale, congenitală sau câştigată:

a) unilaterală;

INAPT

INAPT

b) bilaterală

INAPT

INAPT

227

Ptoza palpebrală câştigată, operată, uni- sau bilaterală, care acoperă 2/3 din pupilă, cu poziţie vicioasă a capului, cu acuitate vizuală normală

INAPT

INAPT

228

Paralizia unuia sau mai multor muşchi ai globului ocular

INAPT

INAPT

229

Strabismul - acuitatea vizuală mai bună de 1/3, fără corecţie la ochiul cel mai afectat şi deviere mai mică de 10 grade

APT

APT

230

Nistagmusul

INAPT

INAPT

231

Corpi străini intravitreeni, extraşi sau restanţi, care determină o acuitate vizuală sub 1/2 după corecţie

INAPT

INAPT

232

Glaucomul

INAPT

INAPT

233

Degenerescenţa corio-retiniană

INAPT

INAPT

234

Îngustarea câmpului vizual cu peste 10 grade, hemianopsia definitivă

INAPT

INAPT

235

a) Dezlipirea de retină operată şi vindecată cu o acuitate vizuală mai mare de 1/2 după corecţie acceptată;

APT

APT

b) Dezlipirea de retină operată şi vindecată cu o acuitate vizuală mai mică de 1/2 după corecţie acceptată

INAPT

INAPT

236

Scăderea acuităţii vizuale:

a) acuitatea vizuală fără corecţie aeriană minimum 5/6;

APT

APT

b) acuitatea vizuală 1 cu corecţie 3 dioptrii

INAPT

APT

237

Vicii de refracţie - miopie, hipermetropie, astigmatism:

a) până la 1,5 D, inclusiv;

APT, cu excepţia specialităţilor aviaţie, marină, tancuri, apărare antiaeriană şi radiolocaţie, infanterie, vânători de munte, sau în funcţie de fişa postului

APT, cu excepţia specialităţilor aviaţie, marină, tancuri, apărare antiaeriană şi radiolocaţie, infanterie, vânători de munte, sau în funcţie de fişa postului

b) peste 1,5 D, dar mai mic de 4D inclusiv;

INAPT

APT, cu excepţia specialităţilor aviaţie, marină, tancuri, apărare antiaeriană şi radiolocaţie, infanterie, vânători de munte, sau în funcţie de fişa postului

c) viciu de refracţie peste 4 D

INAPT

INAPT

238

a) acromatopsii;

INAPT

INAPT

b) discromatopsii

APT, cu excepţia specialităţilor aviaţie, marină, tancuri, apărare antiaeriană şi radiolocaţie, infanterie, vânători de munte, sau în funcţie de fişa postului

APT, cu excepţia specialităţilor aviaţie, marină, tancuri, apărare antiaeriană şi radiolocaţie, infanterie, vânători de munte, sau în funcţie de fişa postului

239

Afecţiuni oculare evolutive ale corneei, uveei sau retinei, bine documentate

INAPT

INAPT

240

Alte boli ale ochiului

APT/INAPT la aprecierea comisiilor de expertiză medico-militară

APT/INAPT la aprecierea comisiilor de expertiză medico-militară

15.Bolile urologice - chirurgicale şi genito-urinare

Nr. prg.

Denumirea bolii

Aptitudinea medico-militară pentru personalul prevăzut la art. 16 alin. (1) din metodologia aprobată prin Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M.8/2013

Aptitudinea medico-militară pentru personalul prevăzut la art. 16 alin. (2) din metodologia aprobată prin Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M.8/2013

1

2

3

4

241

Lipsa unui rinichi:

a) cu adaptare compensatorie funcţională a rinichiului indemn;

INAPT

INAPT

b) fără adaptare compensatorie funcţională a rinichiului indemn

INAPT

INAPT

242

Rinichiul mobil*:

a) gradul III, cu tulburări funcţionale moderate - colici repetate, hematurie şi/sau infecţie urinară intermitente;

INAPT

INAPT

b) gradul II sau III, operat ori neoperat, cu tulburări funcţionale accentuate-colici repetate, hematurie macroscopică, infecţie urinară persistentă, dilataţii pielocaliceale etc.

INAPT

INAPT

243

Malformaţii renale şi ale căilor urinare - anomalii de număr, de mărime, de sediu, de structură, de formă, de rotaţie, ale vaselor renale - cu/fără tulburări funcţionale

INAPT

INAPT

244

Litiaza urinară renală, uni- sau bilaterală, nefrocalcinoza ureterală, vezicală, uretrală, prostatică, pe malformaţii:

a) operată sau neoperată, fără tulburări funcţionale;

INAPT

INAPT

b) operată, neoperată sau inoperabilă, cu tulburări funcţionale - colici repetate, hematurie macroscopică, infecţie urinară persistentă şi rebelă la tratament etc.

INAPT

INAPT

245

a) Diverticulul vezical neoperat cu tulburări funcţionale reduse - polachiurie, hematurie microscopică etc.

INAPT

INAPT

b) Diverticul vezical, operat sau neoperat, cu tulburări funcţionale moderate sau accentuate - polachiurie, hematurie macroscopică, infecţie urinară persistentă etc.

INAPT

INAPT

246

Cistita cronică complicată cu incontinenţă urinară permanentă

INAPT

INAPT

247

Stricturi uretrale inflamatorii sau traumatice:

a) dilatabile;

INAPT

APT

b) greu dilatabile, recidivate la intervale scurte de 1-2 luni sau nedilatabile

INAPT

INAPT

248

a) Hipospadias penoscrotal, epispadias peno-pubian, operate şi vindecate;

APT

APT

b) Hipospadias penoscrotal, epispadias peno-pubian, neoperate sau operate şi recidivate

INAPT

INAPT

249

Extrofia vezicii urinare

INAPT

INAPT

250

Ectopia testiculară:

a) uni- sau bilaterală, operată ori neoperată, fără tulburări funcţionale;

APT

APT

b) operată şi recidivată sau inoperabilă

INAPT

INAPT

251

Castraţia bilaterală; Atrofia testiculară bilaterală

INAPT

INAPT

252

Hermafroditismul

INAPT

INAPT

253

Varicocelul, neoperat sau operat

APT

APT

254

a) Adenomul de prostată, cu tulburări funcţionale accentuate;

INAPT

INAPT

b) Adenomul de prostată, neoperat sau operat, cu tulburări funcţionale uşoare ori moderate, cu răspuns favorabil la tratament.

INAPT

INAPT

255

LUTS/lower urinary tract simptoms cu tulburări funcţionale moderate sau accentuate

INAPT

INAPT

256

Alte boli urologice

APT/INAPT la aprecierea comisiilor de expertiză medico-militară

APT/INAPT la aprecierea comisiilor de expertiză medico-militară

* Rinichi mobil gradul II - rinichiul este situat în totalitate sub falsele coaste; rinichi mobil gradul III - rinichi flotant, depăşind caudal creasta iliacă.
16.Bolile aparatului locomotor şi alte afecţiuni chirurgicale

Nr. prg.

Denumirea bolii

Aptitudinea medico-militară pentru personalul prevăzut la art. 16 alin. (1) din metodologia aprobată prin Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M.8/2013

Aptitudinea medico-militară pentru personalul prevăzut la art. 16 alin. (2) din metodologia aprobată prin Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M.8/2013

1

2

3

4

257

Malformaţii cranio-cerebrale - craniostenoza, chistul arahnoidian, agenezia de corp calos etc.:

a) cu tulburări neurologice uşoare şi medii;

INAPT

INAPT

b) cu tulburări neurologice accentuate

INAPT

INAPT

258

Malformaţii vasculare cerebrale şi/sau spinale cu manifestări clinice, confirmate angiografic, operate ori neoperate; anevrismul; angiomul

INAPT

INAPT

259

Malformaţii ale coloanei vertebrale cervicale, toracale şi lombare - mielocelul, meningomielocelul, bloc vertebral congenital, hemivertebră:

a) fără semne neurologice;

INAPT

INAPT

b) cu tulburări neurologice, operat sau neoperat.

INAPT

INAPT

260

Malformaţii congenitale ale aparatului locomotor, cu tulburări funcţionale* moderate sau accentuate

INAPT

INAPT

261

Spondiloliza şi spondilolistezisul:

a) gradul 1 şi 2;

INAPT

INAPT

b) gradul 3 şi 4

INAPT

INAPT

262

a) Distrofii osoase - osteonecroze aseptice de cauză cunoscută sau necunoscută, osteita chistică localizată, boala Paget, osteopatiile de carenţă, osteoliza - în funcţie de localizare şi tulburări funcţionale;

INAPT

INAPT

b) Exostozele osteogenice multiple, operate sau neoperate, cu tulburări funcţionale moderate ori accentuate - boala Ombredanne

INAPT

INAPT

263

Osteită, osteoperiostită şi osteomielită, în funcţie de localizare şi tulburări funcţionale:

a) acută;

INAPT

INAPT

b) cronică secundară sau cronică de la început, vindecată, cu tulburări funcţionale uşoare sau moderate;

INAPT

INAPT

c) cronică secundară sau cronică de la început, fistulizată ori nefistulizată, vindecată sau nevindecată, cu tulburări funcţionale accentuate

INAPT

INAPT

264

Echinococoza, confirmată radiologic şi histologic, a oaselor lungi şi vertebrală:

a) operată şi/sau cu răspuns terapeutic favorabil, fără/cu tulburări funcţionale uşoare;

INAPT

INAPT

b) operată cu tulburări funcţionale moderate sau accentuate, recidivată ori inoperabilă

INAPT

INAPT

265

Cicatrici cheloide, hernii musculare, rupturi şi retracţii musculo-aponevrotice, miozite osificante, ce produc tulburări funcţionale moderate sau accentuate

INAPT

INAPT

266

Fistule secundare unor intervenţii chirurgicale, operate, inoperabile sau recidivate, cu tulburări funcţionale uşoare

INAPT

INAPT

267

Corpi străini la nivelul aparatului locomotor, extraşi sau restanţi, ce produc tulburări vasculo-nervoase moderate

INAPT

INAPT

268

Corpi străini intrapulmonari şi/sau mediastinali, extraşi sau restanţi, cu tulburări funcţionale

INAPT

INAPT

269

Corpi străini intracerebral, cu iritaţie corticală, cicatrici cerebrale, cu epilepsie, cu tulburări neuropsihice evidente

INAPT

INAPT

270

Cap - lipsa de substanţă osoasă din toată grosimea osului de peste 2 cm diametru:

a) cu tulburări funcţionale neuropsihice uşoare;

INAPT

INAPT

b) cu tulburări neuropsihice accentuate, protezat sau nu, cu cicatrici craniocerebrale.

INAPT

INAPT

271

Fractura craniană intrusivă:

a) cu tulburări neuropsihice uşoare;

INAPT

INAPT

b) cu tulburări neuropsihice accentuate.

INAPT

INAPT

272

Abcesul cerebral, operat:

a) cu sechele neuropsihice mici, fără epilepsie;

INAPT

INAPT

b) cu sechele neuropsihice mari sau cu epilepsie.

INAPT

INAPT

273

Traumatismul craniocerebral recent - până la 6 luni - sau sechele după TCC:

a) cu tulburări funcţionale uşoare;

INAPT

INAPT

b) cu tulburări funcţionale moderate;

INAPT

INAPT

c) cu tulburări funcţionale grave.

INAPT

INAPT

274

Coloana vertebrală:

a) deviaţii ale coloanei vertebrale ce depăşesc curburile fiziologice cu unghi sub 20 grade;

INAPT

APT

b) deviaţii ale coloanei vertebrale ce depăşesc curburile fiziologice cu unghi de peste 20 de grade, cu/fără rotaţia corpurilor vertebrale.

INAPT

INAPT

275

Traumatismele coloanei vertebrale:

a) cu leziuni rahidiene cu interesarea elementelor canalului rahidian, denumite şi mielice;

INAPT

INAPT

b) fracturi vertebrale grave - radiologic - în absenţa semnelor neurologice;

INAPT

INAPT

c) cu leziuni rahidiene fără semne neurologice sau amielice.

INAPT

INAPT

276

Torticolis congenital operat sau neoperat, cu tulburări funcţionale

INAPT

INAPT

277

Torace:

a) deformaţiile toracice congenitale sau dobândite ce produc tulburări ventilatorii, de statică şi dinamică vertebrală moderate ori accentuate;

INAPT

INAPT

b) exereza pulmonară pentru bronşiectazie, abces sau gangrenă pulmonară, corpi străini intrapulmonari, cu tulburări funcţionale uşoare moderate ori accentuate;

INAPT

INAPT

c) lipsa din peretele toracic interesând două sau mai multe coaste, cu deformaţie toracică şi tulburări funcţionale uşoare, moderate ori accentuate;

INAPT

INAPT

d) traumatismele toracice/contuzii, fracturi, plăgi ce au ca urmare tulburări ventilatorii persistente, moderate sau accentuate.

INAPT

INAPT

278

Abdomen:

a) traumatismele abdominale - contuzii, plăgi, evisceraţii, ruptura de diafragm - ce au ca urmare tulburări funcţionale moderate sau accentuate;

INAPT

INAPT

b) herniile şi eventraţiile simple, indiferent de sediu;

APT

APT

c) herniile şi eventraţiile complicate - multirecidivate sau inoperabile.

INAPT

INAPT

279

Bazin:

a) traumatismele bazinului mai vechi de un an - disjuncţii, luxaţii, fracturi - fără/cu tulburări funcţionale uşoare de statică şi dinamică;

INAPT

APT

b) traumatismele bazinului - disjuncţii, luxaţii, fracturi - cu tulburări funcţionale moderate sau accentuate de statică şi dinamică.

INAPT

INAPT

280

Membrele:

a) calus vicios cu dezaxări cuprinse între 5 grade şi 10 grade, fără tulburări funcţionale de statică şi dinamică sau gestualitate şi prehensiune;

INAPT

APT

b) calus vicios cu dezaxări cuprinse între 5 grade şi 10 grade, cu tulburări funcţionale uşoare sau moderate de statică şi dinamică ori gestualitate şi prehensiune;

INAPT

INAPT

c) calus vicios cu dezaxări de peste 10 grade, cu tulburări funcţionale moderate sau accentuate;

INAPT

INAPT

d) pseudartroza oaselor lungi cu reducerea adaptării la ortostatism, mers şi efort fizic sau a gestualităţii şi prehensiunii;

INAPT

INAPT

e) pseudartroza oaselor scurte/mici fără tulburări funcţionale sau cu tulburări funcţionale reduse;

INAPT

APT

f) redori sau anchiloze ale articulaţiilor mari în atitudine utilă ce permit ortostatismul, mersul şi efortul fizic mediu ori gestualitatea şi prehensiunea;

INAPT

INAPT

g) redori strânse sau anchiloze ale articulaţiilor mari, în atitudine vicioasă;

INAPT

INAPT

h) subluxaţii, luxaţii cu rupturi ale capsulei şi/sau ligamentelor articulare, cu tulburări funcţionale moderate ori accentuate;

INAPT

INAPT

i) periartrita articulaţiilor mari, cu redoare definitivă peste 20 grade;

INAPT

INAPT

j) luxaţii congenitale, luxaţii ireductibile chirurgical sau luxaţii operate şi recidivate ale articulaţiilor mari, cu documentaţie medicală;

INAPT

INAPT

k) artroza articulaţiilor mari cu reducerea mobilităţii active sau pasive şi a posibilităţilor de mers, ortostatism ori gestualitate şi prehensiune;

INAPT

INAPT

l) coxartrozele secundare polare superioare şi inferioare unilateral;

INAPT

INAPT

m) ruptura de menisc operată

- fără tulburări funcţionale;

- cu tulburări funcţionale reduse;

APT

INAPT

APT

INAPT

n) ruptura de menisc operată, cu tulburări funcţionale moderate sau accentuate;

INAPT

INAPT

o) algoneurodistrofia post-traumatică cu tulburări funcţionale evidenţiate clinic şi radiologic;

INAPT

INAPT

p) - coxa vara, valga, plana;

- genu valgum, varus, recurvatum;

- piciorul strâmb varus, valgum, equin, scobit; cu tulburări evidente de ortostatism, mers şi port al încălţămintei;

INAPT

INAPT

q) necroze aseptice ale oaselor mari;

INAPT

INAPT

r) piciorul plat congenital sau post-traumatic - piciorul complex - cu ştergerea bolţii plantare, deviaţia axului gambă-calcaneu de minimum 10 grade, cu tulburări tegumentare;

INAPT

INAPT

s) degete în "ciocan":

- până la 3 degete, inclusiv, cu clavusuri ce duc la jenă în portul încălţămintei;

- bilateral, peste 3 degete, cu jenă pronunţată în portul încălţămintei;

INAPT

INAPT

ş) hallux valgus cu abducţie de până la 15 grade; normal 5 grade;

INAPT

APT

t) hallux valgus cu abducţie peste 15 grade, cu tulburări trofice tegumentare/hipercheratoză, bursite, exostoză, cicatrici cheloide post-operatorii, deformarea încălţămintei;

INAPT

INAPT

ţ) sindactilia la peste două degete de la mână;

INAPT

INAPT

u) - lipsa sau impotenţa funcţională definitivă a unui membru ori segment de membru;

- lipsa bilaterală a halucelui;

- lipsa bilaterală a policelui;

- lipsa unilaterală sau bilaterală a degetelor de la mână ori picior;

- lipsa a 3 degete de la mâna dominantă - în afara policelui şi indexului;

- lipsa prin amputaţie totală a degetelor de la un picior;

- lipsa prin amputaţie totală sau parţială a degetelor de la ambele picioare;

INAPT

INAPT

v) pentru alte interesări ale oaselor mâinii sau piciorului - lipsa unor degete, falange etc. - se ţine cont de gradul de afectare a ortostatismului, mersului, gestualităţii, prehensiunii, precum şi de etiologia care a condus la amputaţie;

APT/INAPT la aprecierea comisiilor de expertiză medico-militară

APT/INAPT la aprecierea comisiilor de expertiză medico-militară

w) scurtarea membrului inferior cu peste 3 cm sau a celui superior cu peste 4 cm.

INAPT

INAPT

281

Alte boli ale aparatului locomotor şi chirurgicale

APT/INAPT la aprecierea comisiilor de expertiză medico-militară

APT/INAPT la aprecierea comisiilor de expertiză medico-militară

* Evaluarea aptitudinii faţă de misiune pentru afecţiunile aparatului locomotor se face în raport cu posibilităţile celui examinat de a realiza postura, variantele posturale, mersul, prehensiunea şi posibilitatea de a efectua efort fizic; se apreciază, de asemenea, tulburările loco-regionale şi generale secundare afecţiunilor aparatului locomotor, cum sunt: compresiuni şi leziuni nervoase, vasculare, fistule, supuraţii, hipotrofii/atrofii musculare etc., conform tabelului următor:
TABEL cu mişcările şi poziţiile funcţionale în anchiloze şi redori strânse ale principalelor articulaţii - exprimate în grade de mobilitate -

Structuri anatomice

Mişcări şi poziţii funcţionale

Deficienţa funcţională medie

Poziţia funcţională în anchiloze şi redori strânse

Coloana vertebrală cervicală

Flexie: 0-60

30

0-30

Extensie: 0-50

25

0-10

Înclinaţie laterală: 0-40

15

0-15

Rotaţie: 0-60

20

0-20

Coloana vertebrală dorso-lombară

Flexie: 0-95

15

0-15

Extensie: 0-35

15

0-15

Înclinaţie laterală: 0-40

15

0-15

Rotaţie: 0-60

20

0-20

Articulaţia scapulo-humerală

Anteducţie: 0-170

70

0-15

Retroducţie: 0-35

0

0-10

Abducţie: 0-85

40

0-20

Rotaţie: 0-90

0

0-10

Articulaţia cotului

Flexie: 0-140

45

90-125

Pronaţie: 0-90

45

0-45

Supinaţie: 0-90

60

0-45

Articulaţia pumnului

Flexie: 0-85

40

0-40

Extensie: 0-85

30

0-30

Înclinare ulnară: 0-40

-

0-20

Înclinare radială: 0-20

-

0-15

Police Metacarpo-falangiană

Flexie: 0-90

40

0-45

Extensie: 0-0

-

-

Abducţie: 0-60

10

0-10

Opoziţie: 0 cm

2 cm

-

Articulaţia interfalangiană I

Flexie: 0-90

30

0-10

Extensie: 0-0

-

0-10

Index, medius, inelar, auricular

Flexie: 0-90

30

35-35

Extensie: 0-0

-

-

Articulaţia metacarpofalangiană I

Flexie: 0-90

30

35-35

Extensie: 0-0

-

-

Articulaţia interfalangiană II

Flexie: 0-90

30

0-45

Extensie: 0-0

-

-

Articulaţia coxo-femurală

Flexie: 0-130

45

0-15

Extensie: 0-25

-

0-5

Abducţie: 0-45

15

0-10

Adducţie: 0-30

-

0-5

Rotaţie internă: 0-40

-

0-5

Rotaţie externă: 0-60

-

0-5

Articulaţia genunchiului

Flexie: 0-145

45

0-10

Articulaţia gleznei

Flexie plantară: 0-50

15

0-10

Flexie dorsală: 0-20

10

0-0

Abducţie: 0-25

15

0-5

Adducţie: 0-45

10

0-10

NOTĂ:
La testarea mobilităţii articulare se iau în considerare următoarele aspecte:
a)poziţia de 0 grade de mobilitate a articulaţiilor unui subiect se consideră atunci când aceasta este în ortostatism - poziţia de "drepţi", cu braţele lângă corp şi palmele pe lângă coapse şi vârfurile picioarelor lipite;
b)poziţia funcţională a membrelor sau segmentelor de membru este în raport cu posibilitatea de a se realiza gestualitatea şi autoservirea pentru membrele toracice, respectiv ortostatismul şi mersul pentru membrele pelvine;
c)modificarea amplitudinii mişcărilor în articulaţii cu +/- 20 de grade de mobilitate faţă de normal este incompatibilă cu aptitudinea medico-militară a personalului participant la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român;
d)articulaţiile mari, cum sunt: umăr, cot, şold, genunchi, gleznă, articulaţiile radio-carpiană, subastragaliană şi medio-tarsiană.
17.Bolile aparatului genital feminin

Nr. prg.

Denumirea bolii

Aptitudinea medico-militară pentru personalul prevăzut la art. 16 alin. (1) din metodologia aprobată prin Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M.8/2013

Aptitudinea medico-militară pentru personalul prevăzut la art. 16 alin. (2) din metodologia aprobată prin Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M.8/2013

1

2

3

4

282

Vulva şi vaginul:

a) vulvo-vaginita bacteriană, parazitară, micotică;

APTĂ

APTĂ

b) chistul şi abcesul glandei Bartholin;

APTĂ

APTĂ

c) malformaţii congenitale ale vulvei asociate cu tulburări psihosomatice;

INAPTĂ

INAPTĂ

d) varice vulvare voluminoase;

INAPTĂ

INAPTĂ

e) atrezia şi strictura vaginului;

INAPTĂ

INAPTĂ

f) distrofia vulvei - kraurosis vulvar;

INAPTĂ

INAPTĂ

g) hipertrofia labiilor;

APTĂ

APTĂ

h) - fistula genito-urinară: uretero-vaginală, vezico-vaginală etc.;

- fistula entero-genitală sau recto-vaginală

INAPTĂ

INAPTĂ

283

Uterul şi colul uterin:

a) afecţiuni inflamatorii ale uterului - metrite acute şi cronice;

INAPTĂ

INAPTĂ

b) cervicita şi endocervicita;

INAPTĂ

INAPTĂ

c) sinechia uterină;

APTĂ

APTĂ

d) poziţii vicioase ale uterului;

APTĂ

APTĂ

e) cisto-rectocel fără prolaps;

INAPTĂ

INAPTĂ

f) prolaps utero-vaginal parţial;

INAPTĂ

INAPTĂ

g) displazia colului uterin;

INAPTĂ

INAPTĂ

h) malformaţii congenitale ale uterului sau colului uterin;

INAPTĂ

INAPTĂ

i) hipoplazia uterină;

APTĂ

APTĂ

j) endometrioza genitală sau extragenitală

INAPTĂ

INAPTĂ

284

Simptome şi semne în legătură cu aparatul genital feminin: durere, leucoree, tulburări de flux menstrual, de menopauză, de sexualitate

APTĂ/INAPTĂ la aprecierea comisiilor de expertiză medico-militară

APTĂ/INAPTĂ la aprecierea comisiilor de expertiză medico-militară

285

Sânul:

a) mastopatia chistică cronică;

APTĂ

APTĂ

b) hipertrofia şi asimetria mamară;

APTĂ

APTĂ

c) mastita; mamela secretantă - sângerândă - fără legătură cu naşterea;

INAPTĂ

INAPTĂ

d) galactocelul

APTĂ

APTĂ

286

Sarcina:

a) în evoluţie, până în luna a IV-a;

INAPTĂ

INAPTĂ, cu excepţia personalului nominalizat la art. 2 alin. (2) lit. e) din metodologia aprobată prin Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M.8/2013

b) în evoluţie, din luna a V-a;

INAPTĂ

INAPTĂ, cu excepţia personalului nominalizat la art. 2 alin. (2) lit. e) din metodologia aprobată prin Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M.8/2013

c) perioada postpartum, pe timp de 1 an, cu copilul în viaţă şi certificare prin actul de naştere;

INAPTĂ

INAPTĂ, cu excepţia personalului nominalizat la art. 2 alin. (2) lit. e) din metodologia aprobată prin Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M.8/2013

d) mola hidatiformă;

INAPTĂ

INAPTĂ

e) sarcina ectopică în antecedente;

APTĂ

APTĂ

f) avorturi habituale în antecedente.

APTĂ

APTĂ

287

Sterilitatea feminină

APTĂ

APTĂ

288

Traumatismele organelor genitale feminine

APTĂ/INAPTĂ la aprecierea comisiilor de expertiză medico-militară

APTĂ/INAPTĂ la aprecierea comisiilor de expertiză medico-militară

289

Sângerări funcţionale

INAPTĂ

APTĂ

290

Dismenoree esenţială

INAPTĂ

APTĂ

291

Alte afecţiuni ginecologice sau obstetricale

APTĂ/INAPTĂ la aprecierea comisiilor de expertiză medico-militară

APTĂ/INAPTĂ la aprecierea comisiilor de expertiză medico-militară

18.Bolile maligne şi benigne

Nr. prg.

Denumirea bolii

Aptitudinea medico-militară pentru personalul prevăzut la art. 16 alin. (1) din metodologia aprobată prin Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M.8/2013

Aptitudinea medico-militară pentru personalul prevăzut la art. 16 alin. (2) din metodologia aprobată prin Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M.8/2013

1

2

3

4

292

Tumori maligne:

a) tumori maligne ale cavităţii bucale şi ale faringelui;

INAPT

INAPT

b) tumori maligne ale aparatului digestiv şi peritoneului;

INAPT

INAPT

c) tumori maligne ale aparatului respirator şi mediastinului;

INAPT

INAPT

d) tumori maligne ale oaselor, ţesutului conjunctiv, pielii şi ale sânului;

INAPT

INAPT

e) tumori maligne ale aparatului urinar şi organelor genitale;

INAPT

INAPT

f) tumori maligne ale sistemului nervos central şi periferic, glandelor endocrine, ganglionilor limfatici, alte tumori maligne primare sau secundare, precum şi tumorile maligne cu localizare greu de precizat;

INAPT

INAPT

g) alte tumori maligne cu localizare neprecizată.

INAPT

INAPT

293

Tumori benigne, indiferent de localizare

APT/INAPT la aprecierea comisiilor de expertiză medico-militară

APT/INAPT la aprecierea comisiilor de expertiză medico-militară

19.Indici antropometrici

Nr. prg.

Denumirea bolii

Aptitudinea medico-militară pentru personalul prevăzut la art. 16 alin. (1) din metodologia aprobată prin Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M.8/2013

Aptitudinea medico-militară pentru personalul prevăzut la art. 16 alin. (2) din metodologia aprobată prin Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M.8/2013

1

2

3

4

294

a) Talie între 146-148 cm şi greutate ideală minimă;

INAPT

INAPT

b) Greutate sub 45 kg, inclusiv;

INAPT

INAPT

c) Talie între 149-153 cm şi greutate minimă 46 kg;

INAPT

INAPT

d) Talie între 154-169 cm şi greutate 46-50 kg;

APT

APT

e) Talie între 170-175 cm şi greutate între 46-50 kg (cu IMC <18);

INAPT

INAPT

f) Talie peste 176 cm şi greutate între 46-50 kg;

INAPT

INAPT

g) Deficit ponderal de peste 30% din greutatea ideală (IMC< 18)

INAPT

INAPT

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 109 din data de 25 februarie 2013