HOTĂRÂRE din 3 martie 2015 în Cauza Toşcuţă şi alţii împotriva României (reparaţie echitabilă)
(Cererea nr. 36.900/03)
Strasbourg
Hotărârea a devenit definitivă în condiţiile prevăzute la art. 44 § 2 din Convenţie. Aceasta poate suferi modificări de formă.
În Cauza Toşcuţă şi alţii împotriva României,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a treia), reunită într-o cameră compusă din: Josep Casadevall, preşedinte, Luis Lopez Guerra, Jan Sikuta, Kristina Pardalos, Johannes Silvis, Valeriu Griţco, Iulia Antoanella Motoc, judecători, şi Marialena Tsirli, grefier adjunct de secţie,
după ce a deliberat în camera de consiliu, la 10 februarie 2015,
pronunţă prezenta hotărâre, adoptată la aceeaşi dată:
PROCEDURA
1. La originea cauzei se află Cererea nr. 36.900/03 îndreptată împotriva României, prin care şapte cetăţeni români, domnii Adrian Toşcuţă, Paul Ion Şerban Toşcuţă, Dănuţ Negulescu, Gheorghe Negulescu, George Negulescu şi doamnele Maria Negulescu şi Sevastiţa Negulescu (reclamanţii), au sesizat Curtea la 5 septembrie 2003, în temeiul art. 34 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (Convenţia).
2. Într-o hotărâre pronunţată la 25 noiembrie 2008 (hotărârea principală), Curtea a declarat că a fost încălcat art. 1 din Protocolul nr. 1 în ceea ce priveşte drepturile de proprietate ale reclamanţilor (a se vedea Toşcuţă şi alţii împotriva României, nr. 36.900/03, 25 noiembrie 2008).
3. Având în vedere că cea de-a şasea reclamantă, doamna Maria Negulescu, a decedat în 2011, moştenitorii acesteia, domnul Dănuţ Negulescu şi doamna Sevastiţa Negulescu, cel de-al treilea reclamant şi, respectiv, cea de-a şaptea reclamantă, şi-au exprimat dorinţa de a continua procedura în numele acesteia. Din motive practice, doamna Maria Negulescu va fi denumită în continuare cea de-a şasea reclamantă, deşi domnul Dănuţ Negulescu şi doamna Sevastiţa Negulescu trebuie consideraţi în prezent ca atare [a se vedea Dalban împotriva României (MC), nr. 28.114/95, pct. 1, CEDO 1999-VI, şi Janowiec şi alţii împotriva Rusiei (MC), nr. 55.508/07 şi 29.520/09, pct. 97-101, CEDO 2013].
4. În temeiul art. 41 din Convenţie, reclamanţii au solicitat acordarea unei reparaţii echitabile pentru prejudiciul material suferit ca urmare a încălcării menţionate anterior.
5. Întrucât nu s-a putut pronunţa cu privire la problema aplicării art. 41 din Convenţie, Curtea a rezervat-o şi a solicitat Guvernului şi reclamanţilor să prezinte, în termen de trei luni, observaţii scrise privind această problemă şi, în special, să informeze Curtea cu privire la orice acord la care ar putea ajunge (a se vedea hotărârea principală, pct. 46 şi pct. 4 din dispozitiv).
6. Atât reclamanţii, cât şi Guvernul au prezentat observaţii.
7. La 23 iulie 2013, Curtea a invitat părţile să prezinte observaţii actualizate, acestea conformându-se.
ÎN DREPT
8. Art. 41 din Convenţie prevede:
"Dacă Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al înaltei părţi contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei încălcări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o reparaţie echitabilă."
A. Prejudiciu
9. În cadrul pretenţiilor actualizate formulate la data de 22 noiembrie 2013, reclamanţii au susţinut că valoarea unui metru pătrat era de 750 EUR, astfel cum a fost atestată în raportul de expertiză din iunie 2009. Prin urmare, reclamanţii Adrian Toşcuţă şi Paul Ion Şerban Toşcuţă au pretins că valoarea celor 6.581 m2 la care aveau dreptul era 4.935.750 de euro (EUR). Ceilalţi reclamanţi au pretins că valoarea celor 2.500 m2 la care aveau dreptul era 1.875.000 EUR. Reclamanţii nu au solicitat despăgubiri cu titlu de prejudiciu moral.
10. În cadrul observaţiilor actualizate din data de 17 septembrie 2013, Guvernul a susţinut că noul mecanism instituit de Legea nr. 165/2013 constituia o cale de atac internă eficientă şi putea să le ofere reclamanţilor o reparaţie suficientă. Pentru acest motiv, Guvernul a susţinut că reclamanţii nu au epuizat căile de atac interne.
În plus, acesta a precizat că, în conformitate cu evaluarea din septembrie 2013, furnizată de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, valoarea celor 6.581 m2 era 1.664.993 EUR, iar valoarea celor 2.500 m2 era între 597.500 EUR şi 632.500 EUR.
11. Curtea respinge excepţia preliminară ridicată de Guvern cu privire la neepuizarea căilor de atac interne, deoarece fondul cauzei a fost soluţionat deja, şi declară că a fost încălcat art. 1 din Protocolul nr. 1 [a se vedea Xenides-Arestis împotriva Turciei (reparaţie echitabilă), nr. 46.347/99, pct. 37, 7 decembrie 2006].
12. Curtea reiterează că, atunci când se constată o încălcare a Convenţiei într-o hotărâre, statul pârât are obligaţia legală de a pune capăt respectivei încălcări şi de a-i repara consecinţele astfel încât să restabilească pe cât posibil situaţia existentă înainte de încălcare [a se vedea Iatridis împotriva Greciei (reparaţie echitabilă) (MC), nr. 31.107/96, pct. 32, CEDO 2000-XI şi Kozacyodlu împotriva Turciei (MC), nr. 2.334/03, pct. 80, 19 februarie 2009].
13. Curtea observă că Guvernul nu a prezentat nicio probă care să indice că reclamanţilor li s-a eliberat un titlu de proprietate asupra terenului sau că aceştia au primit vreo despăgubire pentru pierderea proprietăţii lor.
14. În consecinţă, Curtea consideră că restituirea celor 6.581 m2 şi a celor 2.500 m2 de teren ar plasa reclamanţii, pe cât posibil, într-o situaţie echivalentă celei în care s-ar fi aflat dacă nu ar fi fost încălcat art. 1 din Protocolul nr. 1. Aşadar, hotărăşte că statul pârât trebuie să îi pună pe reclamanţi efectiv în posesia terenului în cauză şi să le elibereze un titlu de proprietate asupra terenului. În cazul în care statul pârât nu face acest lucru, Curtea hotărăşte că acesta trebuie să le plătească reclamanţilor Adrian Toşcuţă şi Paul Ion Şerban Toşcuţă împreună suma de 1.665.000 EUR şi celorlalţi cinci reclamanţi împreună suma de 630.000 EUR, cu titlu de prejudiciu material.
Curtea subliniază că reclamanţii nu au solicitat despăgubiri cu titlu de prejudiciu moral.
B. Cheltuieli de judecată
15. Reclamanţii au solicitat 4.000 EUR, adică echivalentul cheltuielilor de judecată efectuate în faţa instanţelor naţionale şi a Curţii, reprezentând onorariile avocaţilor şi onorariul expertului.
16. Guvernul a contestat cererea de rambursare a cheltuielilor de judecată, pe motiv că era nejustificată şi excesivă.
17. Potrivit jurisprudenţei Curţii, un reclamant are dreptul la rambursarea cheltuielilor de judecată numai în măsura în care s-a stabilit caracterul real, necesar şi rezonabil al acestora. În prezenta cauză, ţinând seama de informaţiile pe care le deţine, Curtea consideră că este rezonabil să acorde suma de 2.300 EUR pentru toate cheltuielile.
C. Dobânzi moratorii
18. Curtea consideră necesar ca rata dobânzii să se întemeieze pe rata dobânzii facilităţii de împrumut marginal practicată de Banca Centrală Europeană, majorată cu trei puncte procentuale.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

În unanimitate,

CURTEA:

1. hotărăşte:
a) că statul pârât trebuie, prin mijloace adecvate, în termen de trei luni de la data rămânerii definitive a hotărârii, în conformitate cu art. 44 § 2 din Convenţie, să îi pună pe primii doi reclamanţi în posesia efectivă asupra celor 6.581 m2 de teren şi să îi pună pe ceilalţi cinci reclamanţi în posesia efectivă asupra celor 2.500 m2 de teren şi că trebuie să asigure tuturor reclamanţilor eliberarea unui titlu de proprietate asupra terenului lor;
b) că, în caz contrar faţă de cele prevăzute la lit. a) supra, statul pârât trebuie, în acelaşi termen de trei luni, să plătească primilor doi reclamanţi în solidar suma de 1.665.000 EUR (un milion şase sute şaizeci şi cinci de mii de euro) pentru prejudiciul material, care trebuie convertită în moneda statului pârât la rata de schimb aplicabilă la data plăţii, plus orice sumă ce poate fi datorată cu titlu de impozit;
c) că, în caz contrar faţă de cele prevăzute la lit. a) supra, statul pârât trebuie, în acelaşi termen de trei luni, să plătească celui de-al treilea, al patrulea şi al cincilea reclamant, precum şi celei de-a şasea şi a şaptea reclamante, în solidar, suma de 630.000 EUR (şase sute treizeci de mii de euro) pentru prejudiciul material, care trebuie convertită în moneda statului pârât la rata de schimb aplicabilă la data plăţii, plus orice sumă ce poate fi datorată cu titlu de impozit;
d) că statul pârât trebuie, în acelaşi termen de trei luni, să plătească reclamanţilor în solidar suma de 2.300 EUR (două mii trei sute de euro), care trebuie convertită în moneda naţională a statului pârât la rata de schimb aplicabilă la data plăţii, pentru cheltuielile de judecată, plus orice sumă ce poate fi datorată cu titlu de impozit;
e) că, de la expirarea termenului menţionat şi până la efectuarea plăţii, aceste sume trebuie majorate cu o dobândă simplă, la o rată egală cu rata dobânzii facilităţii de împrumut marginal practicată de Banca Centrală Europeană, aplicabilă pe parcursul acestei perioade şi majorată cu trei puncte procentuale;
2. respinge cererea de acordare a unei reparaţii echitabile pentru celelalte capete de cerere.
-****-
Redactată în limba engleză, apoi comunicată în scris, la 3 martie 2015, în temeiul art. 77 § 2 şi art. 77 § 3 din Regulamentul Curţii.

PREŞEDINTE

JOSEP CASADEVALL

Grefier,

Stephen Phillips

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 629 din data de 19 august 2015