DECIZIE nr. 173 din 20 martie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar

Augustin Zegrean

- preşedinte

Valer Dorneanu

- judecător

Toni Greblă

- judecător

Petre Lăzăroiu

- judecător

Mircea Ştefan Minea

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Puskas Valentin Zoltan

- judecător

Tudorel Toader

- judecător

Bianca Drăghici

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, excepţie ridicată de Viorel Claudiu Ciucă şi Ion Goşea în Dosarul nr. 529/230/2013 al Curţii de Apel Craiova - Secţia I civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 890D/2013.
La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:
Prin Încheierea din 10 decembrie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 529/230/2013, Curtea de Apel Craiova - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar.
Excepţia a fost ridicată de Viorel Claudiu Ciucă şi Ion Goşea în calea de atac a recursului declarat împotriva Sentinţei civile nr. 360 din 18 septembrie 2013, pronunţată de Tribunalul Dolj - Secţia civilă într-o cauză având ca obiect validare poprire.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, în esenţă, se susţine că dispoziţiile art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 încalcă principiul neretroactivităţii legii, întrucât acestea sunt aplicabile unei sentinţe definitive şi irevocabile din anul 2010, or, Legea nr. 230/2011, care a modificat normele legale criticate, nu poate dispune decât pentru sentinţele devenite executorii după data de 11 decembrie 2011 (data intrării în vigoare a legii, conform art. 78 din Constituţie). Se menţionează jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, precum şi cea a Curţii Constituţionale.
Prin urmare, toate executările silite pornite de salariaţii bugetari, în baza unor sentinţe devenite executorii până la data de 11 decembrie 2011, nu sunt supuse dispoziţiilor alin. (1) şi (2) ale art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009, aşa cum au fost modificate prin Legea nr. 230/2011, ci numai sentinţelor devenite executorii în perioada 11-31 decembrie 2011, în caz contrar încălcându-se art. 15 din Constituţie.
De asemenea, susţin autorii excepţiei, prevederile legale criticate contravin şi principiului egalităţii şi nu respectă exigenţele impuse de art. 16 referitor la evitarea paralelismelor din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative. Astfel, în timp ce creanţele împotriva statului, reprezentând drepturi salariale, sunt eşalonate la plată, alte creanţe, cum ar fi de exemplu taxe de poluare, sunt executate imediat.
Curtea de Apel Craiova - Secţia I civilă consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât nu s-a refuzat plata drepturilor salariale, ci titlurile executorii au fost recunoscute, existând obligaţia de plată a acestora în continuare, în mod eşalonat, având în vedere situaţia economică actuală.
Totodată, instanţa apreciază că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 rezolvă o situaţie de excepţie într-o perioadă de instabilitate economică, eşalonarea plăţilor având ca scop neaccentuarea deficitului economic, dar în acelaşi timp şi achitarea drepturilor salariale cuvenite, cu respectarea drepturilor cetăţeneşti.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului consideră că prevederile art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 sunt constituţionale. Invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, respectiv Decizia nr. 355 din 22 martie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 500 din 13 iulie 2011, şi Decizia nr. 356 din 22 martie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 528 din 27 iulie 2011.
Se susţine că prin eşalonarea stabilită prin dispoziţiile legale criticate nu au fost afectate prevederile constituţionale referitoare la dreptul cetăţenilor de a beneficia de drepturile şi de libertăţile consacrate prin Constituţie şi prin alte legi, şi nici cele referitoare la obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor. Măsura criticată este mai degrabă una de garantare a dreptului de proprietate asupra bunului dobândit în sensul Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, fiind o aplicare a art. 44 alin. (2) din Constituţie, în condiţiile unei crize financiare accentuate.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, dispoziţiile art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 416 din 18 iunie 2009, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 864 din 8 decembrie 2011. Din notele scrise ale autorului excepţiei, depuse în motivarea criticii, reiese însă că aceasta priveşte, în realitate, doar alin. (1) şi (2) ale art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009. Prin urmare, Curtea se va pronunţa numai asupra acestor dispoziţii de lege, care au următorul cuprins:
- Art. 1: "(1) Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2011, se va realiza după o procedură de executare care începe astfel:
a) în anul 2012 se plăteşte 5% din valoarea titlului executoriu;
b) în anul 2013 se plăteşte 10% din valoarea titlului executoriu;
c) în anul 2014 se plăteşte 25% din valoarea titlului executoriu;
d) în anul 2015 se plăteşte 25% din valoarea titlului executoriu;
e) în anul 2016 se plăteşte 35% din valoarea titlului executoriu.
(2) În cursul termenului prevăzut la alin. (1) orice procedură de executare silită se suspendă de drept."
În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii, autorul excepţiei invocă prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (5) referitor la obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, art. 15 alin. (2) privind principiul neretroactivităţii legii şi art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că prevederile legale criticate au mai fost supuse controlului de constituţionalitate exercitat prin prisma unor critici similare. Spre exemplu Decizia nr. 1.533 din 28 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 905 din 20 decembrie 2011, Decizia nr. 815 din 4 octombrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 830 din 11 decembrie 2012, şi Decizia nr. 897 din 25 octombrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 35 din 16 ianuarie 2013.
Prin acele decizii, Curtea a reţinut că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 reglementează eşalonarea plăţii unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar. Instituirea acestei măsuri a fost determinată de existenţa unui număr substanţial de cauze având ca obiect acordarea de drepturi salariale, care a condus la o imposibilitate a autorităţii statale de a executa hotărârile judecătoreşti pronunţate deja în această materie, în special în actualul context de criză economică.
Pentru a evita devalorizarea sumelor ce fac obiectul titlurilor executorii, ordonanţa de urgenţă prevede că acestea se actualizează cu indicele preţurilor de consum, ceea ce garantează o executare în totalitate a creanţei. Acest mecanism asigură executarea integrală a titlului, acordând totodată statului posibilitatea să identifice resursele financiare necesare achitării acestor sume.
Curtea a constatat că nu se poate reţine existenţa niciunei discriminări între debitori, în sensul că statul, ca debitor, şi-ar aroga mai multe drepturi decât debitorii persoane de drept privat în ceea ce priveşte executarea hotărârilor judecătoreşti. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că o deosebire de tratament juridic este discriminatorie atunci când nu este justificată în mod obiectiv şi rezonabil, aceasta însemnând că nu urmăreşte un scop legitim sau nu păstrează un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele folosite şi obiectivul avut în vedere. În acest sens, a se vedea hotărârile pronunţate în cauzele "Aspecte privind regimul lingvistic în şcolile belgiene" împotriva Belgiei, 1968, paragraful 10, Marckx împotriva Belgiei, 1979, paragraful 33, Rasmussen împotriva Danemarcei, 1984, paragraful 38, Abdulaziz, Cabales şi Balkandali împotriva Regatului Unit, 1985, paragraful 72, Gaygusuz împotriva Austriei, 1996, paragraful 42, Larkos împotriva Cipru, 1999, paragraful 29, Bocancea şi alţii împotriva Moldovei, 2004, paragraful 24. Totodată, în conformitate cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, statele beneficiază de o anumită marjă de apreciere în a decide dacă şi în ce măsură diferenţele între diversele situaţii similare justifică un tratament juridic diferit, iar scopul acestei marje variază în funcţie de anumite circumstanţe, de domeniu şi de context. În acest sens, a se vedea hotărârile pronunţate în cauzele Gaygusuz împotriva Austriei, 1996, paragraful 42 şi Bocancea şi alţii împotriva Moldovei, 2004, paragraful 24.
Or, în cauza de faţă, măsura contestată urmăreşte un scop legitim - asigurarea stabilităţii economice a ţării - şi păstrează un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele folosite şi obiectivul avut în vedere - executarea eşalonată a hotărârilor judecătoreşti în cauză. Astfel, situaţia particulară ivită şi motivată prin existenţa unei situaţii extraordinare este una care reclamă o diferenţă evidentă de tratament juridic
Pe de altă parte, Curtea a reţinut că măsura suspendării de drept a procedurilor de executare este una necesară pentru a se putea realiza finalitatea avută în vedere, respectiv eşalonarea sumelor rezultate din hotărâri judecătoreşti, fiind aplicată în mod egal tuturor persoanelor ce intră sub incidenţa acesteia.
Raţiunile care au stat la baza adoptării soluţiilor jurisprudenţiale anterioare îşi păstrează valabilitatea şi în prezent.
Distinct de cele arătate, în ceea ce priveşte pretinsa încălcare a dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) şi a prevederilor art. 16 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, Curtea constată că respectarea Constituţiei şi a tuturor celorlalte acte normative este o obligaţie ce revine, în egală măsură, tuturor subiectelor de drept, atât autorităţilor publice, cât şi cetăţenilor, în acest sens, în jurisprudenţa sa, Curtea a statut că dispoziţiile constituţionale nu au un caracter declarativ, ci constituie norme constituţionale obligatorii pentru Parlament, care are îndatorirea de a legifera instituirea unor mecanisme corespunzătoare de asigurare reală a independenţei judecătorilor, fără de care nu se poate concepe existenţa statului de drept, prevăzută prin art. 1 alin. (3) din Constituţie. În acest sens a se vedea Decizia nr. 20 din 2 februarie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 18 februarie 2000.
Deşi normele de tehnică legislativă nu au valoare constituţională, Curtea a constatat că prin reglementarea acestora legiuitorul a impus o serie de criterii obligatorii pentru adoptarea oricărui act normativ, a căror respectare este necesară pentru a asigura sistematizarea, unificarea şi coordonarea legislaţiei, precum şi conţinutul şi forma juridică adecvate pentru fiecare act normativ. Astfel, respectarea acestor norme concură la asigurarea unei legislaţii care respectă principiul securităţii raporturilor juridice, având claritatea şi previzibilitatea necesare (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 26 din 18 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 din 15 februarie 2012).
Raportând cele menţionate la prezenta excepţie, Curtea constată că dispoziţiile legale criticate au fost edictate de legiuitor cu respectarea exigenţelor normelor de tehnică legislativă, acestea având claritatea şi previzibilitatea necesare adoptării actului normativ.
De asemenea, Curtea constată că prevederile legale criticate nu contravin dispoziţiilor constituţionale ale alin. (2) al art. 15, care consacră principiul neretroactivităţii legii, potrivit căruia legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile, fiind firesc ca toate executările silite pornite de salariaţii bugetari să fie supuse prevederilor legale în vigoare la momentul declanşării procedurii.
În legătură cu principiul neretroactivităţii legilor, în jurisprudenţa sa, Curtea a statuat că o lege devine obligatorie numai după publicarea ei în Monitorul Oficial al României, Partea I, ea rămânând în vigoare până la apariţia unei alte legi, care o abrogă în mod explicit sau implicit. A decide că, prin dispoziţiile sale, legea nouă ar putea desfiinţa sau modifica situaţii juridice anterioare, constituite prin efectul actelor normative care nu mai sunt în vigoare, ar însemna să se încalce principiul constituţional al neretroactivităţii legii. Legea nouă este însă aplicabilă de îndată tuturor situaţiilor care vor fi constituite, modificate sau stinse după intrarea ei în vigoare, precum şi tuturor efectelor produse de situaţiile juridice născute după abrogarea legii vechi (a se vedea Decizia nr. 120/2004, publicată în Monitorul Oficial a României, Partea I, nr. 296 din 5 aprilie 2004).
Prin urmare, modalitatea de eşalonare instituită de legiuitor se încadrează în marja acordată statului în îndeplinirea obligaţiilor ce decurg din calitatea de debitor constatată prin hotărâri judecătoreşti irevocabile. Potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului, intervenţia statului în faza de executare a hotărârii poate avea forma unei întârzieri rezonabile a plăţii (măsura nu trebuie să aibă un caracter excesiv, Hotărârea Matheus împotriva Franţei, 2005).
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Viorel Claudiu Ciucă şi Ion Goşea în Dosarul nr. 529/230/2013 al Curţii de Apel Craiova - Secţia I civilă şi constată că dispoziţiile art. 1 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
Definitivă şi general obligatorie.
Decizia se comunică Curţii de Apel Craiova - Secţia I civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunţată în şedinţa din data de 20 martie 2014.
-****-

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Bianca Drăghici

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 357 din data de 15 mai 2014