HOTĂRÂRE nr. 1200 din 4 decembrie 2012 privind aplicarea corecţiilor financiare solicitate de Comisia Europeană asupra cheltuielilor finanţate din Programul operaţional sectorial Transport
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 571 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 142/2012, cu modificările şi completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Art. 1
Art. 2
Se aprobă aplicarea procentului de 20% utilizat pentru stabilirea sumelor pentru care se aplică decertificarea definitivă şi deducerea procentuală definitivă pentru cheltuielile certificate până la data de 30 iunie 2012, respectiv pentru cheltuielile care se vor declara Comisiei Europene, pentru perioada de programare 2007-2013, realizate în cadrul contractelor de achiziţie publică, pentru care procedurile de atribuire a contractelor de achiziţie publică au fost lansate în SEAP înainte de data de 1 octombrie 2011 de către autorităţile contractante finanţate din axa prioritară 1 - beneficiari CNADNR - S.A. şi CNCF "CFR" - S.A. şi axele prioritare 2 şi 3 - beneficiar CNCF "CFR" - S.A. ale Programului operaţional sectorial Transport.
Art. 3
Se autorizează Autoritatea de Certificare şi Plată din cadrul Ministerului Finanţelor Publice să efectueze decertificarea prin reducerea din sumele declarate în prima declaraţie de cheltuieli transmisă Comisiei Europene ulterior intrării în vigoare a prezentei hotărâri, conform metodologiei prevăzute la art. 1, pentru următoarele sume:
a)suma de 21.454.550,17 euro pentru axa prioritară 1;
b)suma de 368.396,52 euro pentru axa prioritară 2;
c)suma de 25.124,07 euro pentru axa prioritară 3.
Art. 4
Se autorizează Autoritatea de Certificare şi Plată din cadrul Ministerului Finanţelor Publice să efectueze deducerea definitivă din declaraţiile de cheltuieli care se vor transmite Comisiei Europene, pentru perioada de programare 2007-2013, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 2, a sumelor care sunt calculate conform metodologiei prevăzute la art. 1.
Art. 5
Se autorizează Autoritatea de Certificare şi Plată din cadrul Ministerului Finanţelor Publice să efectueze operaţiunile de regularizare financiară a sumelor pentru care s-au aplicat măsuri de reducere temporară a sumelor declarate la Comisia Europeană, în perioada 22 decembrie 2011-30 iunie 2012.
Art. 6
În termen de 3 zile de la intrarea în vigoare a prezentei hotărâri, Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii informează serviciile Comisiei Europene cu privire la acceptarea de către autorităţile române a aplicării corecţiilor financiare stabilite de Comisia Europeană pentru cheltuielile realizate în cadrul contractelor de achiziţie publică, pentru care procedurile de atribuire a contractelor de achiziţie publică au fost lansate în SEAP înainte de data de 1 octombrie 2011 de către autorităţile contractante finanţate din axa prioritară 1 - beneficiari CNADNR - S.A. şi CNCF "CFR" - S.A. şi axele prioritare 2 şi 3 - beneficiar CNCF "CFR" - S.A. ale Programului operaţional sectorial Transport.
Art. 7
Aplicarea prevederilor art. 571 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 142/2012, cu modificările şi completările ulterioare, nu exclude obligaţia Autorităţii de management pentru Programul operaţional sectorial Transport de a aplica prevederile legale în vigoare privind constatarea, recuperarea creanţelor bugetare şi stabilirea debitorilor inclusiv pentru contractele de achiziţie publică lansate în SEAP înainte de 1 octombrie 2011 de beneficiarii finanţaţi din axa prioritară 1 - beneficiari CNADNR - S.A. şi CNCF "CFR" - S.A. şi axele prioritare 2 şi 3 - beneficiar CNCF "CFR" - S.A. ale Programului operaţional sectorial Transport.
-****-

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

Viceprim-ministru, ministrul finanţelor publice,

Florin Georgescu

p. Ministrul transporturilor şi infrastructurii,

Septimiu Buzaşu,

secretar de stat

Ministrul afacerilor europene,

Leonard Orban

ANEXĂ:
Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 859 din data de 19 decembrie 2012