DECRET nr. 275 din 1 martie 2016 pentru supunerea spre adoptare Parlamentului a aprobării încetării valabilităţii, prin denunţare, a Convenţiei din 5 iulie 1890, semnată la Bruxelles, privind înfiinţarea unei Uniuni Internaţionale pentru publicarea tarifelor vamale, precum şi a Protocolului de la Bruxelles din 16 decembrie 1949, prin care se modifică Convenţia privind înfiinţarea Uniunii Internaţionale pentru publicarea tarifelor vamale din 5 iulie 1890
În temeiul prevederilor art. 91 alin. (1) şi ale art. 100 din Constituţia României, republicată, precum şi ale art. 19 alin. (1) lit. a) şi ale art. 34 din Legea nr. 590/2003 privind tratatele,
la propunerea Guvernului, potrivit Hotărârii nr. E17 din 3 februarie 2016,
Preşedintele României decretează:
Articol unic
Se supune spre adoptare Parlamentului aprobarea încetării valabilităţii, prin denunţare, a Convenţiei din 5 iulie 1890, semnată la Bruxelles, privind înfiinţarea unei Uniuni Internaţionale pentru publicarea tarifelor vamale, precum şi a Protocolului de la Bruxelles din 16 decembrie 1949, prin care se modifică Convenţia privind înfiinţarea Uniunii Internaţionale pentru publicarea tarifelor vamale din 5 iulie 1890 şi se dispune publicarea prezentului decret în Monitorul Oficial al României, Partea I.
-****-

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

KLAUS-WERNER IOHANNIS

În temeiul art. 100 alin. (2) din Constituţia României, republicată, contrasemnăm acest decret.

PRIM-MINISTRU

DACIAN JULIEN CIOLOŞ

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 162 din data de 2 martie 2016