Document embed

DECIZIE nr. 57 din 16 februarie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 40 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate

Augustin Zegrean	- preşedinte
Valer Dorneanu	- judecător
Petre Lăzăroiu	- judecător
Mircea Ştefan Minea	- judecător
Daniel Marius Morar	- judecător
Mona-Maria Pivniceru	- judecător
Puskas Valentin Zoltan	- judecător
Simona-Maya Teodoroiu	- judecător
Tudorel Toader	- judecător
Ioana Marilena Chiorean	- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 40 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, excepţie ridicată de Societatea "Unicomp" - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 2.169/3/2014 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.371D/2015.

2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Preşedintele dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 31D/2016, având ca obiect aceeaşi excepţie de neconstituţionalitate, ridicată de Societatea "Refrigen" - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 9.924/3/2015 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.

4. La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

5. Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea cauzelor. Curtea, având în vedere identitatea de obiect a cauzelor, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarului nr. 31D/2016 la Dosarul nr. 1.371D/2015, care a fost primul înregistrat.

6. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 324 din 25 iunie 2013.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:

7. Prin încheierile din 10 iunie 2015 şi din 11 noiembrie 2015, pronunţate în dosarele nr. 2.169/3/2014 şi nr. 9.924/3/2015, Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 40 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de reclamantele "Unicomp" - S.R.L. şi "Refrigen" - S.R.L. în cauze având ca obiect pretenţii băneşti.

8. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarele acesteia susţin, în esenţă, că prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor art. 16 alin. (1), art. 34, art. 41 alin. (2), art. 44 alin. (1) şi (2), art. 45, art. 53, art. 56 alin. (2) şi art. 139 alin. (3) din Constituţie, deoarece nu instituie acelaşi termen de prescripţie stabilit de lege pentru recuperarea creanţelor bugetare. Cu privire la art. 16 alin. (1) din Constituţie susţine că, atâta vreme cât pentru Casa de Asigurări de Sănătate nu se instituie prin lege un termen de 90 zile pentru solicitarea plăţii contribuţiilor datorate de angajator, ci acesta beneficiază de termenul de prescripţie de 5 ani privind creanţele bugetare, dispoziţiile de lege criticate care instituie termenul de 90 zile sunt discriminatorii. În acest sens invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale referitoare la principiul egalităţii, şi anume deciziile nr. 970 din 31 octombrie 2007, nr. 107 din 1 noiembrie 1995, nr. 35 din 2 aprilie 1996, nr. 381 din 30 septembrie 2004, nr. 529 din 25 noiembrie 2004, precum şi art. 26 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, precum şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului. Referitor la încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 34, art. 41 alin. (2) coroborat cu art. 44 alin. (1) şi (2), art. 45, art. 53 şi art. 56 alin. (2) invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale. Mai arată că principiul egalităţii în faţa legii, prevăzut de art. 16 din Constituţie, are o sferă largă de cuprindere, astfel că, din conţinutul acestui text, rezultă că toţi cetăţenii au dreptul să fie trataţi în mod egal, inclusiv de legea fiscală. În final, susţine că prevederile de lege criticate contravin şi dispoziţiilor art. 139 alin. (3) din Constituţie, potrivit cărora sumele reprezentând contribuţiile la constituirea unor fonduri se folosesc, în condiţiile legii, numai potrivit destinaţiei acestora. Un principiu fundamental aplicabil oricăror fonduri constituite prin contribuţia plătitorilor, cum ar fi fondurile de sănătate, este cel al destinaţiei pentru care plătitorul contribuţiei a achitat-o. Până la utilizarea unor asemenea fonduri potrivit destinaţiei lor, ele ar putea fi valorificate spre a nu fi imobilizate, desigur însă fără a se afecta cantitativ scopul contribuţiei, ceea ce le departajează de impozite şi taxe. În concret este vorba despre Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate, prevăzut de Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, constituit din contribuţiile plătite de asiguraţi, persoane fizice asigurate, prin efectul legii sau în temeiul unui contract de asigurare. Acest fond special este administrat de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, fiind destinat pentru plata serviciilor medicale, a medicamentelor, a dispozitivelor medicale de care beneficiază persoanele asigurate în sistemul public de asigurări sociale de sănătate. Veniturile şi cheltuielile acestui fond nu fac parte din bugetul asigurărilor sociale de stat, dar întregesc grupa contribuţiilor sociale obligatorii existente în România. Pentru aceste argumente solicită Curţii Constituţionale un reviriment jurisprudenţial.

9. Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale şi-a exprimat opinia în sensul că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece categoria de persoane la care se referă dispoziţia criticată se află într-o situaţie obiectiv diferită faţă de cea a instituţiilor publice la care se raportează autorul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel că instituirea unui tratament juridic diferit nu poate primi semnificaţia încălcării principiului egalităţii în faţa legii, sens în care invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale. De asemenea, dispoziţia de lege criticata nu poate fi privită ca aducând atingere dreptului constituţional la ocrotirea sănătăţii, aceasta instituind un set de măsuri referitoare la termenele de exercitare a unor drepturi existente.

10. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

11. Guvernul, transmiţând punctul său de vedere în Dosarul Curţii Constituţionale nr. 31D/2016, consideră ca dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale, invocând, în esenţă, Decizia Curţii Constituţionale nr. 324 din 25 iunie 2013. Cat priveşte celelalte critici de neconstituţionalitate apreciază că autoarea excepţiei face referire la considerente din jurisprudenţa Curţii Constituţionale, fără a arăta în ce mod textul criticat contravine prevederilor constituţionale invocate.

12. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

13. curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

14. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum este menţionat în încheierile de sesizare, îl constituie dispoziţiile art. 40 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.074 din 29 noiembrie 2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 399/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 901 din 6 noiembrie 2006, astfel cum au fost modificate prin art. V pct. 7 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 68/2014 privind modificarea şi completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 803 din 4 noiembrie 2014. Deşi în notele scrise ale autoarelor excepţiei de neconstituţionalitate şi în încheierile de sesizare este menţionat ca obiect al excepţiei de neconstituţionalitate întregul art. 40 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005, Curtea constată că autoarele excepţiei critică numai conţinutul normativ al art. 40 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 şi, prin urmare, numai aceste dispoziţii constituie obiect al excepţiei de neconstituţionalitate, dispoziţii potrivit cărora "(1) Indemnizaţiile pot fi solicitate pe baza actelor justificative, în termen de 90 de zile de la data de la care persoanele prevăzute la art. 1 alin. (2), art. 32 alin. (1), precum şi plătitorii prevăzuţi la art. 36 alin. (3) lit. a) şi b) erau în drept să le solicite."

15. Autoarele excepţiei de neconstituţionalitate susţin că dispoziţiile de lege criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în faţa legii, art. 34 privind dreptul la ocrotirea sănătăţii, art. 41 alin. (2) privind dreptul la măsuri de protecţie socială, art. 44 alin. (1) şi (2) privind dreptul de proprietate privată, art. 45 privind libertatea economică, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 56 alin. (2) privind aşezarea justă a sarcinilor fiscale şi art. 139 alin. (3) privind contribuţiile la constituirea unor fonduri.

16. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, potrivit art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005, persoanele asigurate pentru concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate în sistemul de asigurări sociale de sănătate au dreptul, în condiţiile acestei ordonanţe de urgenţă, la concedii medicale şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate, în anumite condiţii. În conformitate cu art. 38 alin. (1) din acelaşi act normativ, indemnizaţiile care se plătesc asiguraţilor se suportă din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate (FNUASS) şi se reţin de către plătitor din contribuţiile pentru concedii şi indemnizaţii datorate pentru luna respectivă. Potrivit alin. (2) al art. 38, "Sumele reprezentând indemnizaţii plătite de către angajatori asiguraţilor, care depăşesc suma contribuţiilor datorate de aceştia în luna respectivă, se recuperează din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate din creditele bugetare prevăzute cu această destinaţie, în condiţiile reglementate prin normele de aplicare a prezentei ordonanţe de urgenţă. Aceste sume nu pot fi recuperate din sumele constituite reprezentând contribuţii de asigurări sociale de sănătate." Potrivit dispoziţiilor de lege criticate, indemnizaţiile pot fi solicitate pe baza actelor justificative, în termen de 90 de zile de la data de la care persoanele prevăzute la art. 1 alin. (2), art. 32 alin. (1), precum şi plătitorii prevăzuţi la art. 36 alin. (3) lit. a) şi b) erau în drept să le solicite, iar art. 42 alin. (1) din acelaşi act normativ prevede că sumele încasate necuvenit cu titlu de indemnizaţii se recuperează de la beneficiari în termenul de prescripţie de 3 ani.

17. Curtea reţine că asupra dispoziţiilor art. 40 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 324 din 25 iunie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 441 din 19 iulie 2013, constatând constituţionalitatea acestora prin raportare la critici similare cu cele aduse în prezenta cauză. Curtea a reţinut că, în principal, autorul excepţiei de neconstituţionalitate critică diferenţa de tratament juridic instituită de lege între beneficiarii indemnizaţiilor acordate în temeiul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 şi cei care plătesc aceste indemnizaţii. Astfel, în vreme ce beneficiarii acestor indemnizaţii pot solicita acordarea acestora doar într-un termen de 90 de zile de la naşterea dreptului, cei care au plătit aceste sume le pot recupera de la cei care le-au încasat necuvenit într-un termen de 3 ani, după cum prevede art. 42 din acelaşi act normativ. Cu privire la această critică, prin decizia precitată, s-a reţinut jurisprudenţa Curţii Constituţionale, potrivit căreia "principiul egalităţii în faţa legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite". Instanţa de contencios constituţional a precizat. Însă, că "un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice raţional, în respectul principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice". În acest sens este Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, de asemenea, că nu orice diferenţă de tratament semnifică, în mod automat, încălcarea dispoziţiilor art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitor la interzicerea discriminării. Astfel, pentru ca o asemenea încălcare să se producă "trebuie stabilit că persoane plasate în situaţii analoage sau comparabile, în materie, beneficiază de un tratament preferenţial şi că această distincţie nu-şi găseşte nicio justificare obiectivă sau rezonabilă". Această justificare presupune existenţa unui "scop legitim" şi a unui "raport de proporţionalitate rezonabil între scopul urmărit şi mijloacele utilizate pentru obţinerea lui". Având în vedere aceste criterii, Curtea a constatat că dispoziţiile art. 40 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 instituie, într-adevăr, termene diferite de dobândire, respectiv de recuperare a sumelor reprezentând indemnizaţiile acordate în temeiul acestui act normativ. Situaţiile şi categoriile de persoane comparate de autorul excepţiei se află, însă, numai în mod aparent în situaţii analoage ori comparabile. Astfel, deşi atât art. 40 alin. (1), cât şi art. 42 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 se referă la sume acordate cu titlu de indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate aferente concediilor medicale, situaţiile avute în vedere de legiuitor sunt evident diferite. În timp ce textul de lege supus analizei de constituţionalitate stabileşte una dintre condiţiile obţinerii dreptului la indemnizaţia acordată în temeiul ordonanţei amintite, respectiv termenul în care beneficiarul poate solicita acordarea acestei indemnizaţii, art. 42 se referă la dreptul celor care au plătit aceste sume de a le recupera de la cei care le-au încasat necuvenit. Diferenţa de situaţie este determinată în primul rând de efectele urmărite de legiuitor prin instituirea celor două termene. Astfel, prin instituirea unui termen de 90 de zile, în ipoteza textului de lege criticat, legiuitorul a urmărit să asigure o corelare între veniturile încasate la Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate prin contribuţia asiguraţilor şi plăţile din acest fond către aceiaşi asiguraţi, pentru a evita situaţiile când, din cauza decalajului mare dintre data naşterii dreptului la indemnizaţie şi data solicitării acestuia, s-ar putea ajunge la un dezechilibru între veniturile fondului şi cuantumul drepturilor decontate.

18. Totodată, prin aceeaşi decizie, Curtea a amintit că art. 40 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 a prevăzut, înainte de modificarea sa prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 36/2010, că "Indemnizaţiile pot fi solicitate, pe baza actelor justificative, în termenul de prescripţie de 3 ani, calculat de la data la care beneficiarul era în drept să le solicite". Modificarea acestui termen în sensul diminuării sale a reprezentat una dintre măsurile prin care, pe calea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 36/2010, legiuitorul şi-a propus să implementeze un mecanism menit să protejeze asiguraţii de o eventuală incapacitate de plată de către Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate a drepturilor decontate din acest fond, măsuri impuse, aşa cum se arată în preambulul acestei ordonanţe de urgenţă, de "presiunile financiare exercitate asupra Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, determinate de creşterea cheltuielilor şi a numărului beneficiarilor de indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate, nedublată însă de o creştere proporţională a veniturilor realizate din sumele reprezentând contribuţie pentru concedii şi indemnizaţii", precum şi de "insuficienţa sumelor alocate în cadrul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, asupra căruia în ultimii ani s-a exercitat o presiune din ce în ce mai crescută a sumelor decontate beneficiarilor de indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate".

19. Curtea a mai reţinut, pe de altă parte, că recuperarea sumelor de bani acordate în mod necuvenit din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate nu urmăreşte satisfacerea unui drept individual, aşa cum este dreptul de a beneficia de indemnizaţiile acordate în temeiul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005, ci protejarea unui interes public care constă în asigurarea şi protejarea fondurilor publice din care se decontează aceste indemnizaţii, situaţie evident diferită de cea avută în vedere de textul de lege supus analizei de constituţionalitate. Mai mult, contextul avut în vedere la data intrării în vigoarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 36/2010, amintit mai sus, impunea păstrarea termenului de 3 ani prevăzut de art. 42 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005.

20. În ceea ce priveşte diferenţa de regim juridic pe care legiuitorul o instituie între drepturile de creanţă ale instituţiilor publice şi drepturile de creanţă ale celorlalte persoane, Curtea apreciază că sunt relevante considerentele Deciziei nr. 705 din 11 septembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 736 din 31 octombrie 2007, în care a reţinut, în esenţă, că instituţiile publice care asigură colectarea contribuţiilor către Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate urmăresc asigurarea unui interes general, respectiv îndeplinirea obligaţiei statului de a ocroti sănătatea publică, ceea ce justifică de asemenea protecţia deosebită acordată drepturilor de creanţă ale acestor instituţii. Aşa fiind, Curtea a constatat că nu pot fi reţinute criticile de neconstituţionalitate aduse art. 40 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 vizând instituirea unui tratament juridic discriminator.

21. Întrucât criticile de neconstituţionalitate din prezenta cauză privesc aspecte similare cu cele relevate în jurisprudenţa Curţii şi având în vedere că nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei acesteia, considerentele şi soluţiile deciziilor menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

22. Cât priveşte pretinsa încălcare a dispoziţiilor constituţionale art. 34 privind dreptul la ocrotirea sănătăţii, Curtea reţine că instituirea unui termen pentru solicitarea indemnizaţiilor plătite angajaţilor potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 nu poate avea semnificaţia încălcării dreptului la ocrotirea sănătăţii, din moment ce aceasta reprezintă cadrul legislativ pentru acordarea indemnizaţiilor de asigurări sociale de sănătate.

23. Referitor la invocarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 44 alin. (1) şi (2) privind dreptul de proprietate privată şi art. 45 privind libertatea economică, Curtea reţine că instituirea unui termen în care plătitorii indemnizaţiilor de asigurări sociale de sănătate sunt în drept să le solicite, pe baza actelor justificative, nu încalcă dreptul de proprietate privată şi nici libertatea economică, de vreme ce aceste drepturi fundamentale se exercită în condiţiile legii. Or, aşa cum a reţinut Curtea prin Decizia nr. 324 din 25 iunie 2013, prin instituirea termenului de 90 zile, "legiuitorul a urmărit să asigure o corelare între veniturile încasate la Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate prin contribuţia asiguraţilor şi plăţile din acest fond către aceiaşi asiguraţi, pentru a evita situaţiile când, din cauza decalajului mare dintre data naşterii dreptului la indemnizaţie şi data solicitării acestuia, s-ar putea ajunge la un dezechilibru între veniturile fondului şi cuantumul drepturilor decontate."

24. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 41 alin. (2) privind dreptul la măsuri de protecţie socială, art. 56 alin. (2) privind aşezarea justă a sarcinilor fiscale şi art. 139 alin. (3) privind contribuţiile la constituirea unor fonduri, din Constituţie, Curtea reţine că acestea nu au legătură cu prevederile de lege criticate care instituie un termen de solicitare a indemnizaţiilor plătite angajaţilor, iar, referitor la cele ale art. 53 din Legea fundamentală, Curtea constată că acestea nu au incidenţă în cauză, deoarece nu s-a constatat restrângerea exerciţiului vreunui drept sau al vreunei libertăţi fundamentale şi, prin urmare, nu ne aflăm în ipoteza prevăzută de norma constituţională invocată.

25. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea "Unicomp" - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 2.169/3/2014 şi de Societatea "Refrigen" - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 9.924/3/2015, ambele ale Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale şi constată că dispoziţiile art. 40 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 16 februarie 2016.

-****-

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Ioana Marilena Chiorean

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 318 din data de 26 aprilie 2016