DECIZIE nr. 570 din 12 iulie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 53 din Codul de procedură penală

Valer Dorneanu

- preşedinte

Petre Lăzăroiu

- judecător

Mircea Ştefan Minea

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Puskas Valentin Zoltan

- judecător

Simona-Maya Teodoroiu

- judecător

Tudorel Toader

- judecător

Augustin Zegrean

- judecător

Afrodita Laura Tutunaru

- magistrat-asistent

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 53 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Stelian Liviu Danco, Remus Claudiu Paneş, Radu Ovidiu Ciascai, Paul Grigore Covaci, Ionuţ-Valeriu Crişan şi Alexandru Mircea Gâlgău în Dosarul nr. 2.205/84/2015 ăl Tribunalului Sălaj - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.859D/2015.
2. Dezbaterile au avut loc în şedinţa din data de 7 iulie 2016, în prezenţa reprezentantului Ministerului Public, procuror Cosmin Grancea, când Curtea, având în vedere cererea de întrerupere a deliberărilor pentru o mai bună studiere a problemelor ce formează obiectul cauzei, în temeiul dispoziţiilor art. 57 şi art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, a dispus amânarea pronunţării pentru data de 12 iulie 2016.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
3. Prin Încheierea nr. 257 din 24 noiembrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 2.205/84/2015, Tribunalul Sălaj - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 53 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Stelian Liviu Danco, Remus Claudiu Paneş, Radu Ovidiu Ciascai, Paul Grigore Covaci, Ionuţ-Valeriu Crişan şi Alexandru Mircea Gâlgău în dosarul cu numărul de mai sus având ca obiect soluţionarea de către judecătorul de drepturi şi libertăţi a cererii de prelungire a măsurii arestării preventive pentru autorii excepţiei, precum şi a cererii de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a arestului la domiciliu pentru alt inculpat.
4. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că prevederile legale menţionate sunt neconstituţionale, deoarece acelaşi judecător de drepturi şi libertăţi care a încuviinţat măsuri de supraveghere tehnică poate să soluţioneze ulterior cereri privitoare la luarea unei măsuri preventive.
5. Tribunalul Sălaj - Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece deşi cu ocazia soluţionării ambelor categorii de cereri judecătorul de drepturi şi libertăţi este chemat să se pronunţe în sensul constatării suspiciunii rezonabile cu privire la săvârşirea unei infracţiuni, pentru niciuna dintre cereri, aceasta nu este singura condiţie de admisibilitate. Astfel, pentru a se putea emite un mandat de supraveghere tehnică, judecătorul trebuie să constate că există o suspiciune rezonabilă cu privire la pregătirea sau săvârşirea unei infracţiuni, măsura să fie proporţională cu restrângerea drepturilor şi libertăţilor fundamentale, iar proba să nu poată fi obţinută în alt mod sau obţinerea ei să presupună dificultăţi deosebite ce ar prejudicia ancheta. În cazul soluţionării propunerii de arestare preventivă, pentru ca aceasta să fie admisă, judecătorul trebuie să constate că există probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârşit o infracţiune şi că există una dintre situaţiile expres prevăzute la alin. (1) sau (2) al art. 223 din Codul de procedură penală. Mai mult, judecătorul trebuie să analizeze şi necesitatea, proporţionalitatea şi oportunitatea luării măsurii arestării preventive, astfel că simpla constatare a existenţei probelor care confirmă suspiciunea rezonabilă de comitere a faptei nu este suficientă pentru admiterea unei propuneri de arestare preventivă.
6. În aceste condiţii în care simpla suspiciune rezonabilă de comitere a unei infracţiuni nu este suficientă pentru niciuna dintre situaţii, instanţa de judecată apreciază că nu se poate discuta despre o eventuală incompatibilitate a judecătorului de drepturi şi libertăţi prin prisma unei antepronunţări şi, implicit, nici despre încălcarea dreptului la un proces echitabil.
7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
8. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Astfel, Legea nr. 135/2010 reglementează competenţa judecătorului de drepturi şi libertăţi, acesta fiind acel magistrat care dispune asupra actelor şi măsurilor din cadrul urmăririi penale, acte şi măsuri care restrâng drepturile şi libertăţile fundamentale ale persoanei (dreptul la viaţă privată, libertatea individuală, dreptul de proprietate etc.).
9. Art. 124 din Constituţie reglementează înfăptuirea justiţiei şi prevede faptul că justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi, iar judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii. Dispoziţiile legale criticate nu contravin în niciun fel acestor principii constituţionale, astfel încât acestea sunt conforme cu prevederile art. 125 din Constituţie.
10. Nu poate fi primită nici pretinsa nerespectare a art. 24 din Constituţie referitor la dreptul la apărare, deoarece dispoziţiile legale criticate nu îngrădesc dreptul persoanelor interesate de a fi asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu, avocat care are dreptul să consulte actele dosarului, să îl asiste pe inculpat, să exercite drepturile procesuale ale acestuia, să formuleze plângeri, cereri, memorii, excepţii şi obiecţiuni şi nici nu afectează dreptul acestora de a beneficia de timpul şi înlesnirile necesare pregătirii apărării.
11. Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. Astfel, posibilitatea judecătorului de drepturi şi libertăţi competent să se pronunţe atât asupra măsurilor de supraveghere tehnică, cât şi asupra cererilor privitoare la măsurile preventive, în cadrul aceluiaşi dosar, nu este de natură a afecta dispoziţiile constituţionale referitoare la dreptul la un proces echitabil, ci, dimpotrivă, este în interesul înfăptuirii actului de justiţie ca acelaşi judecător să aprecieze asupra actelor şi măsurilor de natură a restrânge drepturile şi libertăţile fundamentale ale persoanei.
12. În plus, această dispoziţie legală trebuie corelată cu alte prevederi constituţionale şi legale care instituie suficiente garanţii de independenţă şi imparţialitate a judecătorilor, astfel: art. 124 alin. (3) din Constituţie potrivit căruia "Judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii'', art. 2 alin. (3) din Legea nr. 303/2004' privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, potrivit căruia "Judecătorii sunt independenţi, se supun numai legii şi trebuie să fie imparţiali", art. 8 din Codul de procedură penală care instituie ca principiu caracterul echitabil şi rezonabil al procesului penal şi potrivit căruia "Organele judiciare au obligaţia de a desfăşura urmărirea penală şi judecata cu respectarea garanţiilor procesuale şi a drepturilor părţilor şi ale subiecţilor procesuali, astfel încât să fie constatate la timp şi în mod complet faptele care constituie infracţiuni, nicio persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală, iar orice persoană care a săvârşit o infracţiune să fie pedepsită potrivit legii, într-un termen rezonabil."
13. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile scrise depuse de autori, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
14. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
15. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 53 din Codul de procedură penală cu denumirea marginală Competenţa judecătorului de drepturi şi libertăţi, care au următorul conţinut:
"Judecătorul de drepturi şi libertăţi este judecătorul care, în cadrul instanţei, potrivit competenţei acesteia, soluţionează, în cursul urmăririi penale, cererile, propunerile, plângerile, contestaţiile sau orice alte sesizări privind:
a) măsurile preventive;
b) măsurile asigurătorii;
c) măsurile de siguranţă cu caracter provizoriu;
d) actele procurorului, în cazurile expres prevăzute delege;
e) încuviinţarea percheziţiilor, a folosirii metodelor şi tehnicilor speciale de supraveghere sau cercetare ori a altor procedee probatorii potrivit legii;
f) procedura audierii anticipate;
g) alte situaţii expres prevăzute de lege."
16. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 24 alin. (1) referitor la garantarea dreptului la apărare şi art. 124 alin. (2) referitor la unicitatea, imparţialitate şi egalitatea justiţiei.
17. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile legale criticate dispun cu privire la competenţa judecătorului de drepturi şi libertăţi de a se pronunţa, în cursul urmăririi penale, asupra anumitor cereri, propuneri, plângeri, contestaţii sau orice alte sesizări referitoare la drepturi şi libertăţi fundamentale. În acest sens se constată că legiuitorul a înţeles să asigure o suită de garanţii specifice referitoare la protecţia drepturilor şi libertăţilor fundamentale care ţin de libertatea individuală (prin posibilitatea judecătorului de drepturi şi libertăţi de a se pronunţa asupra măsurilor preventive), de dreptul de proprietate privată (prin posibilitatea judecătorului de drepturi şi libertăţi de a se pronunţa asupra măsurilor asigurătorii), de dreptul la libertate şi siguranţă, dreptul oricărei persoane de a dispune de a însăşi (prin posibilitatea judecătorului de drepturi şi libertăţi de a se pronunţa asupra măsurilor cu caracter provizoriu cum ar fi obligarea provizorie la tratament medical a suspectului/inculpatului ori internarea medicală provizorie), de dreptul la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil (prin posibilitatea judecătorului de drepturi şi libertăţi de a se pronunţa asupra actelor procurorului în cazurile expres prevăzute de lege, cum ar fi contestaţia privind durata procesului, cererea de anulare sau de reducere a amenzii aplicate de procuror prin ordonanţă), de inviolabilitatea domiciliului, de dreptul la viaţa intimă, familială şi privată şi de secretul corespondenţei (prin posibilitatea judecătorului de drepturi şi libertăţi de a se pronunţa asupra încuviinţării percheziţiilor, a folosirii metodelor şi tehnicilor speciale de supraveghere sau cercetare ori a altor procedee probatorii potrivit legii), de dreptul la un proces echitabil (prin posibilitatea judecătorului de drepturi şi libertăţi de a dispune cu privire la procedura audierii anticipate atunci când există riscul ca persoana vătămată, partea civilă, partea responsabilă civilmente sau un martor să nu mai poată fi audiat în cursul judecăţii), precum şi de inviolabilitatea domiciliului şi dreptul de proprietate privată (prin posibilitatea judecătorului de drepturi şi libertăţi de a se pronunţa, în condiţiile art. 265 alin. (4) din Codul de procedură penală, în cazul în care pentru executarea mandatului de aducere este necesară pătrunderea fără consimţământ într-un domiciliu sau sediu, ori de a se pronunţa, în condiţiile art. 255 din Codul de procedură penală cu privire la restituirea lucrurilor dacă lucrurile ridicate de la suspect ori inculpat sau de la orice persoană care le-a primit spre a le păstra sunt proprietatea persoanei vătămate sau a altei persoane ori au fost luate pe nedrept din posesia sau deţinerea acestora.
18. Chiar dacă în sarcina judecătorului de drepturi şi libertăţi cad şi alte atribuţii care nu ţin în mod direct de un anume drept sau libertate fundamentală, cum ar fi posibilitatea abţinerii ori recuzării grefierului, se constată că şi acestea se circumscriu unui drept fundamental ce ţine de garantarea dreptului la un proces echitabil.
19. Aşa fiind, faptul că judecătorul de drepturi şi libertăţi se poate pronunţa atât asupra cererilor referitoare la măsurile preventive, cât şi asupra celor referitoare la încuviinţarea folosirii metodelor şi tehnicilor speciale de supraveghere nu este de natură a afecta unicitatea, egalitatea şi imparţialitatea justiţiei, deoarece dimpotrivă, o astfel de posibilitate este menită să asigure un plus de consistenţă garanţiilor specifice referitoare la libertatea individuală şi la dreptul la viaţă, intimă familială şi privată. Mai mult, se constată că potrivit dispoziţiilor art. 3 din Codul de procedură penală, legiuitorul a avut în vedere patru funcţii judiciare, şi anume: funcţia de urmărire penală, funcţia de dispoziţie asupra drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanei în faza de urmărire penală, funcţia de verificare a legalităţii trimiterii ori netrimitere în judecată şi funcţia de judecată. Prin urmare, competenţa stabilită în condiţiile art. 53 din Codul de procedură penală se circumscrie funcţiei de dispoziţie asupra drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanei în faza de urmărire penală, funcţie care, potrivit art. 3 alin. (3) din Codul de procedură penală, "în desfăşurarea aceluiaşi proces penal, exercitarea unei funcţii judiciare este incompatibilă cu exercitarea unei alte funcţii judiciare [...]" Prin urmare, nu s-ar putea pune în discuţie vreo eventuală afectare a prevederii constituţionale care consacră imparţialitatea şi egalitatea justiţiei, deoarece judecătorul de drepturi şi libertăţi care a exercitat astfel funcţia de dispoziţie asupra drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanei în faza de urmărire penală nu poate, în aceeaşi cauză, să exercite şi funcţia de judecată.
20. De asemenea, nu poate fi primită nici susţinerea referitoare la încălcarea dreptului constituţional la apărare, întrucât prevederile legale criticate nu împiedică exercitarea dreptului constituţional, persoana interesată având deplina libertate de a se apăra singură ori de a fi asistată de un avocat ales sau numit din oficiu.
21. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Stelian Liviu Danco, Remus Claudiu Paneş, Radu Ovidiu Ciascai, Paul Grigore Covaci, Ionuţ-Valeriu Crişan şi Alexandru Mircea Gâlgău în Dosarul nr. 2.205/84/2015 al Tribunalului Sălaj - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 53 din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
Definitivă şi general obligatorie.
Decizia se comunică Tribunalului Sălaj - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunţată în şedinţa din data de 12 iulie 2016.
-****-

PREŞEDINTELE INTERIMAR AL CURŢII CONSTITUŢIONALE

Prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Afrodita Laura Tutunaru

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 693 din data de 7 septembrie 2016