Document embed

DECIZIE nr. 403 din 8 octombrie 2013 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 38 alin. (4) şi (6), art. 39 alin. (1) şi (2), art. 71 alin. (1) lit. d), e) şi f) şi alin. (3), art. 72 alin. (1) şi (3), art. 73 alin. (1), (2), (4) şi (5) şi art. 74 alin. (1), (3), (4), (5), (7) şi (8) din Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, precum şi a dispoziţiilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale

Augustin Zegrean	- preşedinte
Valer Dorneanu	- judecător
Petre Lăzăroiu	- judecător
Mircea Ştefan Minea	- judecător
Daniel Marius Morar	- judecător
Iulia Antoanella Motoc	- judecător
Mona-Maria Pivniceru	- judecător
Puskas Valentin Zoltan	- judecător
Tudorel Toader	- judecător
Afrodita Laura Tutunaru	- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 38 alin. (4) şi (6), art. 39 alin. (1) şi (2), art. 71 alin. (1) lit. d), e) şi f) şi alin. (3), art. 72 alin. (1) şi (3), art. 73 alin. (1), (2), (4) şi (5) şi art. 74 alin. (1), (3), (4), (5), (7) şi (8) din Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, precum şi a dispoziţiilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, excepţie ridicată de Augustin Vasile Roşiu în Dosarul nr. 17.291/236/2012 al Judecătoriei Giurgiu şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 316D/2013.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, sens în care face trimitere la jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 18 aprilie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 17.291/236/2012, Judecătoria Giurgiu a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 38 alin. (4) şi (6), art. 39 alin. (1) şi (2), art. 71 alin. (1) lit. d), e) şi f) şi alin. (3), art. 72 alin. (1) şi (3), art. 73 alin. (1), (2), (4) şi (5) ŞI art. 74 alin. (1), (3), (4), (5), (7) şi (8) din Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, precum şi a dispoziţiilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, excepţie ridicată de Augustin Vasile Roşiu în dosarul de mai sus având ca obiect soluţionarea unei contestaţii formulate împotriva încheierii judecătorului delegat pentru executarea pedepselor.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile criticate din Legea nr. 275/2006 sunt neconstituţionale, deoarece dau posibilitatea unor funcţionari care nu au calitatea de organe de cercetare penală să constate abaterile disciplinare săvârşite de persoanele condamnate şi nu asigură asistarea de către un avocat din oficiu în faţa comisiei de disciplină şi a judecătorului delegat. De asemenea, sancţiunile aplicate de către comisia de disciplină din cadru! locului de deţinere sunt puse în executare înainte de a rămâne definitive. În fine, arată că este supus la tratamente inumane şi degradante prin condiţiile de detenţie pe care le are în penitenciarele din România, iar statul român, prin funcţionarii săi din cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi prin judecătorii delegaţi, supune deţinuţii la genocid, Sa grave erori judiciare, fraude procesuale şi falsuri.

Cât priveşte dispoziţiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, se susţine că acestea contravin prevederilor constituţionale referitoare la categoriile de legi, la atribuţiile Curţii Constituţionale, precum şi la efectele deciziilor acesteia, deoarece judecătorii Curţii Constituţionale, prin deciziile pe care le emit, ignoră semnalul de alarmă dat de nelegalitatea evidentă a miilor de hotărâri judecătoreşti şi de încheieri ale judecătorilor delegaţi. Se mai arată că excepţiile de neconstituţionalitate ridicate asupra aceloraşi dispoziţii au fost abordate în mod greşit de către Curte, favorizându-se interesele statului şi autorităţilor sale în pofida intereselor deţinuţilor raportate la condiţiile în care aceştia trăiesc, fiind în permanenţă victime ale îmbolnăvirilor prin încarcerări necorespunzătoare, lipsă de hrană, apă potabilă, asistenţă şi tratament medical, iradiere permanentă cu antene de bruiaj etc.

Judecătoria Giurgiu opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, sens în care face trimitere la jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3,10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 38 alin. (4) şi (6), art. 39 alin. (1) şi (2), art. 71 alin. (1) lit. d), e) şi f) şi alin. (3), art. 72 alin. (1) şi (3), art. 73 alin. (1), (2), (4) şi (5) şi art. 74 alin. (1), (3), (4), (5), (7) şi (8) din Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 627 din 20 iulie 2006, precum şi dispoziţiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 807 din 3 decembrie 2010. Textele de lege criticate au următorul cuprins:

- Art. 38 alin. (4) şi (6) din Legea nr. 275/2006:

"(4) Judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate poate proceda la ascultarea oricărei alte persoane în vederea aflării adevărului. [...]

(6) Încheierea judecătorului delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate se comunică persoanei condamnate şi administraţiei penitenciarului în termen de două zile de la data pronunţării acesteia.";

- Art. 39 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 275/2006:

"(1) Respectarea drepturilor prevăzute de lege pentru persoanele aflate în executarea pedepselor privative de libertate este asigurată de judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate.

(2) Reprezentanţii organizaţiilor neguvernamentale care desfăşoară activităţi în domeniul protecţiei drepturilor omului pot vizita penitenciarele şi pot lua contact cu persoanele aflate în executarea pedepselor privative de libertate, cu acordul directorului general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.";

- Art. 71 alin. (1) lit. d), e) şi f) şi alin. (3) din Legea nr. 275/2006:

"(1) Sancţiunile care pot fi aplicate în cazul săvârşirii abaterilor disciplinare sunt: [...]

d) suspendarea dreptului de a primi şi de a cumpăra bunuri, cu excepţia celor necesare pentru igiena individuală, pe o perioadă de cel mult două luni;

e) suspendarea dreptului de a primi vizite, pe o perioadă de cel mult 3 luni;

f) izolarea pentru maximum 10 zile. [...]

(3) Aplicarea sancţiunilor disciplinare nu poate îngrădi dreptul la apărare, dreptul de petiţionare, dreptul la corespondenţă, dreptul la asistenţă medicală, dreptul la hrană. dreptul la lumină şi dreptul la plimbarea zilnică.";

- Art. 72 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 275/2006:

"(1) Abaterile disciplinare se constată de către personalul administraţiei penitenciare şi se consemnează într-un raport de incident. [...]

(3) Nerespectarea termenului prevăzut în alin. (2) atrage răspunderea disciplinară a persoanei vinovate pentru nerespectarea termenului.";

- Art. 73 alin. (1), (2), (4) şi (5) din Legea nr. 275/2006:

"(1) Procedura disciplinară se declanşează de şeful secţiei unde este deţinută persoana condamnată, care sesizează comisia de disciplină.

(2) Comisia de disciplină este formată din directorul adjunct pentru siguranţa deţinerii şi regim penitenciar, în calitate de preşedinte, directorul adjunct pentru educaţie şi asistenţă psihosocială şi un supraveghetor ales anual de ceilalţi supraveghetori, în calitate de membri. [...]

(4) Comisia de disciplină, după ascultarea persoanei condamnate şi a oricărei alte persoane care are cunoştinţă despre împrejurările în care a fost săvârşită fapta, aplică prin hotărâre scrisă una dintre sancţiunile disciplinare sau, după caz, clasează dosarul de cercetare disciplinară.

(5) La stabilirea sancţiunii disciplinare se ţine seama de gravitatea abaterii, de persoana condamnatului, de abaterile disciplinare săvârşite anterior, de atitudinea persoanei condamnate după săvârşirea abaterii şi în timpul procedurii disciplinare.";

- Art. 74 alin. (1), (3), (4), (5), (7) şi (8) din Legea nr. 275/2006:

"(1) Împotriva hotărârii comisiei de disciplină, prin care a fost aplicată o sancţiune disciplinară, persoana condamnată poate face plângere la judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate, în termen de 3 zile de la comunicarea hotărârii. [...]

(3) Judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate poate proceda la ascultarea oricărei alte persoane, în vederea aflării adevărului.

(4) Judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate soluţionează plângerea, prin încheiere motivată, în termen de 3 zile de la primirea acesteia, pronunţând una dintre următoarele soluţii:

a) admite plângerea şi dispune anularea, revocarea sau modificarea sancţiunii disciplinare aplicate de comisia de disciplină din penitenciar;

b) respinge plângerea, dacă aceasta este nefondată.

(5) Împotriva încheierii judecătorului delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate persoana condamnată şi administraţia penitenciarului pot introduce contestaţie la judecătoria în a cărei circumscripţie se află penitenciarul, în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii. [...]

(7) Plângerea formulată conform alin. (1) şi contestaţia introdusă potrivit alin. (5) nu suspendă executarea sancţiunilor disciplinare, cu excepţia celei prevăzute în art. 71 alin. (1) lit. f).

(8) Hotărârea judecătoriei este definitivă.";

- Art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992:

"(3) Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului."

Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că prevederile legale menţionate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 15 alin. (2) privind neretroactivitatea legii, ale art. 16 referitor la Egalitatea în drepturi, ale art. 20 referitor la Tratatele internaţionale privind drepturile omului, ale art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, ale art. 22 alin. (1) şi (2) referitor la dreptul la viaţă şi la integritatea fizică şi psihică, ale art. 23 alin. (1), (11)-(13) privind libertatea individuală, prezumţia de nevinovăţie şi legalitatea pedepsei, ale art. 24 referitor la Dreptul la apărare, ale art. 26 privind Viaţa intimă, familială şi privată, ale art. 31 alin. (1) şi (2) referitor la dreptul la informaţie, ale art. 32 afin. (1), (5) şi (7) privind dreptul la învăţătură, ale art. 33 referitor la accesul la cultură, ale art. 34 privind Dreptul la ocrotirea sănătăţii, ale art. 35 referitor la Dreptul la mediu sănătos, ale art. 44 alin. (1) privind dreptul de proprietate privată, ale art. 49 alin. (1)-(3) şi (5) privind protecţia copiilor şi a tinerilor, ale art. 50 referitor la Protecţia persoanelor cu handicap, ale art. 51 alin. (1), (3) şi (4) privind dreptul de petiţionare, ale art. 52 referitor la Dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, ale art. 53 privind Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, ale art. 57 referitor la Exercitarea drepturilor şi a libertăţilor, ale art. 73 referitor la Categorii de legi, ale art. 124 privind înfăptuirea justiţiei, ale art. 126 alin. (3) referitor la instanţele judecătoreşti, ale art. 129 privind Folosirea căilor de atac, ale art. 131 alin. (1) referitor la rolul Ministerului Public şi ale art. 136 alin. (5) privind inviolabilitatea proprietăţii private, ale art. 146 referitor la Atribuţii ale Curţii Constituţionale şi ale art. 147 referitor la Deciziile Curţii Constituţionale, precum şi dispoziţiile art. 1 referitor la obligaţia de a respecta drepturile omului, ale art. 2 privind dreptul la viaţă, ale art. 3 referitor la interzicerea torturii, ale art. 5 privind dreptul la libertate şi la siguranţă, ale art. 6 referitor la dreptul la un proces echitabil, ale art. 7 privind legalitatea pedepsei, ale art. 8 referitor la dreptul la respectarea vieţii private şi de familie, ale art. 10 privind libertatea de exprimare, ale art. 13 referitor la dreptul la un recurs efectiv, ale art. 14 privind interzicerea discriminării, ale art. 17 referitor la interzicerea abuzului de drept, ale art. 18 privind limitarea folosirii restrângerii drepturilor, ale art. 38 referitor la examinarea cauzei în condiţii de contradictorialitate şi procedura de rezolvare pe cale amiabilă, ale art. 40 privind audierea publică şi accesul la documente, ale art. 41 referitor la reparaţia echitabilă, ale art. 45 privind motivarea hotărârilor şi deciziilor, ale art. 53 referitor la apărarea drepturilor omului recunoscute din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, respectiv ale art. 2 privind dreptul la două grade de jurisdicţie în materie penală, ale art. 3 referitor la dreptul la despăgubiri în caz de eroare judiciară şi ale art. 4 privind dreptul de a nu fi judecat sau pedepsit de două ori din Protocolul nr. 7 şi ale art. 1 referitor !a interzicerea generală a discriminării din Protocolul nr. 12 la Convenţie.

I. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile din Legea nr. 275/2006 au mai fost supuse controlului său din perspectiva unor critici similare. Astfel, cu prilejul pronunţării Deciziei nr. 214 din 9 mai 2013, publicată în Monitorul Oficiat al României, Partea I, nr. 449 din 22 iulie 2013, şi Deciziei nr. 1.035 din 13 noiembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 813 din 28 noiembrie 2007, Curtea Constituţională a reţinut că dispoziţiile de lege criticate se circumscriu celei de-a treia faze a procesului penal, şi anume fazei de executare, şi reglementează cu privire la plângerea împotriva hotărârii comisiei de disciplină. Prin urmare, cadrul general de reglementare vizează o activitate ulterioară fazei de judecată în care s-a stabilit existenţa vinovăţiei în materie penală. Aşa fiind, aspectele criticate de autorul excepţiei excedează procedurii penale speciale, care guvernează numai fazele de urmărire penală şi de judecată, deoarece situaţia juridică a condamnatului nu este identică cu cea a făptuitorului, învinuitului ori cu cea a inculpatului.

Totodată, Curtea a mai constatat că art. 74 alin. (7) din Legea nr. 275/2006 se referă la măsurile disciplinare şi la plângerea împotriva acestora, care, spre deosebire de căile procesuale de atac în materie penală caracterizate prin efectul suspensiv, au cu totul alt regim. De aceea, legiuitorul, în considerarea acestor diferenţe, poate reglementa o procedură specială referitoare la executarea pedepselor, care nu mai poate pune în discuţie principiul referitor la prezumţia de nevinovăţie, deoarece domeniul său de aplicare vizează materia penală, respectiv situaţiile în care fapta atribuită unei persoane are conotaţii penale, care angajează răspunderea penală a acesteia. Astfel, prezumţia constituie suportul dreptului la apărare şi, implicit, al drepturilor procesuale acordate învinuitului sau inculpatului, în cadrul procesului penal, neguvernând activitatea organelor cu atribuţii în materia abaterilor disciplinare. De altfel, hotărârea comisiei de disciplină poate fi contestată în faţa unui judecător, care, respectând exigenţele prezumţiei de nevinovăţie şi ale dreptului la apărare, ascultă în mod obligatoriu la locul de deţinere persoana condamnată şi procedează la ascultarea oricărei alte persoane în vederea aflării adevărului.

Curtea a mai reţinut că nu poate fi primită nici critica referitoare la încălcarea liberului acces la justiţie, deoarece condamnatul are, atât în acord cu art. 21 din Constituţie, cât şi cu art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, dreptul de a se adresa unei instanţe de judecată, după ce nemulţumirile acestuia au fost examinate de judecătorul delegat cu executarea pedepselor. Totodată, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prin Hotărârea din 23 septembrie 2004, pronunţată în Cauza Pilla împotriva Italiei, a reţinut că, în măsura în care cererile reclamantului se referă la executarea pedepselor, art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitor la dreptul la un proces echitabil este inaplicabil unei proceduri ce priveşte executarea unei pedepse. În plus, niciuna dintre prevederile contestate de autor nu suprimă dreptul la apărare, în sensul consfinţit de art. 24 din Constituţie. Astfel, nimic nu îl opreşte pe condamnat să îşi angajeze un avocat pe tot cursul procesului ce vizează aspecte referitoare la executarea pedepsei. Împrejurarea că acesta este privat de libertate, ca urmare a unei condamnări definitive, nu este de natură a atrage aplicabilitatea dispoziţiilor legale referitoare la asistenţa juridică obligatorie.

Totodată, art. 38 alin. (7) din Legea nr. 275/2006 este în deplină concordanţă cu prevederile art. 126 alin. (2) din Constituţie, potrivit cărora. Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege". Susţinerea autorului excepţiei în sensul că legiuitorul trebuia să folosească o altă denumire pentru calea de atac pe care textul de lege menţionat o reglementează nu este de natură să demonstreze, în vreun fel, neconstituţionalitatea acestuia.

Art. 71 alin. (1) lit. c), d) şi e) din Legea nr. 275/2006 reglementează o serie de sancţiuni disciplinare în cazul săvârşirii unor abateri de către persoanele condamnate şi nu sunt de natură să aducă atingere, în vreun mod, prevederilor constituţionale invocate de autorul excepţiei. De altfel, legiuitorul a prevăzut, chiar în cuprinsul art. 71 din Legea nr. 275/2006, o serie de garanţii pentru persoana sancţionată disciplinar, alin. (3) al acestui articol stabilind că "aplicarea sancţiunilor disciplinare nu poate îngrădi dreptul la apărare, dreptul de petiţionare, dreptul la corespondenţă, dreptul la asistenţă medicală, dreptul la hrană, dreptul la lumină şi dreptul la plimbarea zilnică",

Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, considerentele şi deciziile mai sus menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.

În acelaşi sens sunt şi Decizia nr. 496 din 19 aprilie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 502 din 14 iulie 2011, Decizia nr. 686 din 31 mai 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 605 din 26 august 2011, şi Decizia nr. 173 din 6 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 246 din 11 aprilie 2012.

II. Cu privire la art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 se susţine că este neconstituţional, întrucât nu permite Curţii Constituţionale să cenzureze nelegalitatea evidentă a unor hotărâri judecătoreşti pronunţate de către judecătorii delegaţi. Contrar acestor susţineri, textul de lege criticat dă expresie prevederilor cuprinse în art. 142 alin. (1) şi în art. 146 din Legea fundamentală, precizând rolul Curţii de garant al supremaţiei Constituţiei. Curtea mai reţine că, în exercitarea atribuţiilor sale conferite de Legea fundamentală, procedează la analiza conformităţii textelor din legi sau ordonanţe cu prevederile Constituţiei. O astfel de analiză presupune, în primul rând, stabilirea conţinutului acestora, fără de care este imposibilă aprecierea conformităţii cu dispoziţiile Legii fundamentale. Aceasta nu presupune însă şi implicarea Curţii Constituţionale asupra anumitor aspecte de fapt ce sunt puse în discuţie în litigiile în cadrul cărora se invocă excepţia de neconstituţionalitate. În acest sens pot fi invocate şi cele reţinute în Decizia nr. 1.016 din 7 iulie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 567 din 14 august 2009, în care s-a arătat că problemele ce ţin de aplicarea legii, respectiv luarea deciziei asupra incidenţei în cauză a unor texte de lege, revin instanţei de judecată, potrivit dispoziţiilor art. 126 alin. (1) din Constituţie, care prevede că "Justiţia" se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege", iar nu instanţei de contencios constituţional.

Astfel, instanţa de judecată este cea care poate dispune cu privire la interesele deţinuţilor raportate la condiţiile în care trăiesc, folosind toate principiile de interpretare a legii.

Aşa fiind, nu se poate susţine că, procedând la analiza conformităţii unor prevederi legale cu Legea fundamentală, fără posibilitatea modificării sau completării lor, instanţa de contencios constituţional îşi ignoră propriile atribuţii stabilite de Constituţie.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Augustin Vasile Roşiu în Dosarul nr. 17.291/236/2012 al Judecătoriei Giurgiu şi constată că dispoziţiile art. 38 alin. (4) şi (6), art. 39 alin. (1) şi (2), art. 71 alin. (1) lit. d), e) şi f) şi alin. (3), art. 72 alin. (1) şi (3), art. 73 alin. (1), (2), (4) şi (5) şi art. 74 alin. (1), (3), (4), (5)] (7) şi (8) din Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, precum şi dispoziţiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Giurgiu şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 8 octombrie 2013.

-****-

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Afrodita Laura Tutunaru

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 741 din data de 29 noiembrie 2013